VIDEO Conferința PLUS: Vom supraveghea achizițiile/ Virusul nu poate fi oprit. Guvernul trebuie să ceară sprijin de la China și Coreea de Sud/ Nu mai există Guvern și Opoziție/ Trebuie consolidat dialogul angajați-angajator
PLUS a organizat o conferință de presă duminică, începând cu ora 13:00, online. Mai mulți lideri ai partidului au făcut declarații:
Vlad Voiculescu:
- Fiecare zi de amânare a distanțării sociale, de care avem nevoie pentru a opri virusul, costă vieți.
- Sper că starea de urgență să însemne și acțiuni de urgență, nu numai declarații de urgență. Lucruri care trebuie să fie făcute transparent. Un lucru important: Vă rog, nu mințiți. Autoritățile trevuie să ne spună care e situația de fapt și e necesar ca lucrurile să fie arătate așa cum sunt. Nu cred că mai există Guvern și Opoziție. Guvernul trebuie să ne spună adevărul despre materialele care protejează personalul medical, cel mai important în perioada următoare. Toată lumea din sistemul medical e esențială, primii pe care ar trebui să îi protejăm, mai puțin parlamentarii și ceilalți.
- Mai bine de jumătate din pacienții internați la Terapie Intensivă ieri, în Franța, au sub 60 de ani.
- Virusul nu poate fi oprit. Guvernul trebuie să ceară sprijin de la China și Coreea de Sud. Nu poți să gestionezi o astfel de criză fără un om care a trecut prin asta.
- Avem nevoie de infrastructură spitalicească destinată exclusiv acestor cazuri și avem nevoie de infrastructură pentru pacienții critici și în stare necritică.
- Suntem în țara IT-iștilor, putem avea un singur site cu toate informațiile oficiale ale Guvernului, validate medical, la care să aibă acces și pe care să le înțeleagă toată lumea.
- Starea de urgență permite achiziții centralizate și mult mai rapide. E o greșeală ca spitalele să fie făcute de ele însele. Achizițiile trebuie făcute la nivel central. E dincolo de puterea mea de înțelegere de ce munca de achiziție e făcută de fiecare spital în parte.
- Societatea noastră va fi transformată de această criză. Avem nevoie de adevăr și cât mai multă transparență.
- Vom supraveghea achizițiile, sper să nu ajungem în fața dumneavoastră să spunem că achizițiile au fost făcute de nu știu unde și cine știe ce prețuri.
Dragoș Pâslaru:
- Economia trebuie să rămână funcțională. Situația finanțelor publice este proastă, vinovatul principal este PSD pentru că au distrus echilibrul bugetar, dar asta nu înseamnă că nu putem redresa lucrurile.
- Este o chestiune tipică pentru orice criză: Avem nevoie de o injecție de lichiditate.
- Primul lucru, un acord cu băncile, finanțările trebuie date în funcție de rulajele firmelor și în contextul finanțărilor bancare tipice, cu niște prevederi clare ale statului.
- Dacă nu punem acest mecanism în funcțiune o să avem probleme cu accesul fondurilor europene și ale Băncii Mondiale care ne vor fi puse la dispoziție.
- Al doilea fel de injecție de lichidități: amânarea taxelor, contribuțiile sociale, CAS, CASS. Astea sunt prioritățile, aici sunt cele mai importante sume pentru firme. Pe partea aceasta, avem de acționat imediat. Înseamnă o măsură de predictibilitate pentru firme.
- Dacă firmele se blochează, apare șomajul pe care trebuie să îl evităm. Sprijinul pentru angajați e crucial, ca firmele să nu își dea oamenii afară din cauza falimentului.
- Suntem într-un moment de turnesol al relațiilor noastre de muncă. Avem neclaritate legislativă. De ce avem telemunca și munca de acasă reglementate diferit? La fel respectiv concediile medicale și îngrijirea copilului bolnav.
- Criza nu face decât să scoată problemele deja existente în evidență.
- Avem nevoie de o claritate cu privire la cadru legal privind șomajul pe timp de criză și ar trebui clarificat și partea de flexibilizare a programului de muncă. Avem nevoie de o claritate a telemuncii și muncii la domiciliu cu sprijin pentru angajați, iar autoritățile de muncă trebuie să sprijine angajații.
- Este o oportunitate bună pentru a nu panica mediul de afaceri. Dacă apare sentimentul de panică, problemele se vor accentua. E nevoie de dialog social. Trebuie consolidat dialogul angajați-angajatori.
Oana Țoiu:
- România se bazează pe sistemul de îngrijire al bunicilor.
- Propunerea noastră este un număr verde, accesibil, la care angajatorii și angajații să primească informații clare.
- Există centre rezidențiale pentru vârstnici, grupuri vulnerabile dinaintea pandemiei.
- Este necesar un audit al resurselor pentru produsele de igienă.
- Centrele rezidențiale pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități pot avea propriile probleme de aprovizionare.
- Sunt foarte multe inițiative care vin din societatea civilă, pe care le salutăm. Autoritățile trebuie să țină cont de aceste tipuri de ajutor. Instituțiile noastre trebuie să fie deschise la ajutorul societății civile și a mediului privat, ca să poată lucra împreună.
Q&A
Dacian Cioloș, despre transportatorii de marfă:
- Am avut o discuție cu Adina Vălean, comisarul european, care a spus că foarte probabil azi sau mâine Comisia va aproba formarea unor culoare sigure de transport care să permită camioanelor să își continuie deplasarea.
- Am stabilit o discuție telefonică și cu președintele CE pentru a încuraja statele membre să colaboreze pentru formarea acestor culoare. Doamna Adina Vălean e zi și noapte în contact cu miniștri de transport pentru a debloca situațiile. Va fi nevoie și de o decizie a Comisiei Europene care să reglementeze funcționarea culoarelor europene.
sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
38 comentarii