G4Media.ro

BREAKING Camera Reprezentanților a votat punerea sub acuzare a președintelui Trump pentru…

sursa foto: Facebook

BREAKING Camera Reprezentanților a votat punerea sub acuzare a președintelui Trump pentru incitare violențele de la Capitoliu. Ultimul cuvânt îl va avea Senatul, care însă este în vacanță până pe 19 ianuarie

Camera Reprezentanților din Congresul SUA a încuviințat miercuri, cu 232 de voturi ”pentru” la 197 ”împotrivă” moțiunea de punere sub acuzare a președintelui Donald Trump, acuzat de Partidul Democrat că ar fi incitat la violență participanții la mitingul soldat cu asaltul asupra Capitoliului pe 6 ianuarie și moartea a cinci persoane.

Zece parlamentari republicani au votat pentru destituirea președintelui SUA.

Trump este primul președinte din istoria Americii împotriva căruia s-au inițiat două moțiuni de punere sub acuzare.

Votul final privind destituirea lui Trump va aparține Senatului, care este în vacanță și este programat să se întoarcă în sesiune abia pe 19 ianuarie, cu o zi înainte ca Joe Biden să depună jurământul pentru funcția de președinte.

Ce urmează în Senat? Democrații vor ca, după o eventuală punere sub acuzare și în Senat chiar după terminarea mandatului de președinte al lui Donald Trump, să urmeze un al doilea vot prin care acestuia să îi fie interzisă deținerea unei funcții federale, ceea ce ar însemna de facto că Trump nu ar mai putea candida în 2024 pentru un al doilea mandat de președinte. Pe de altă parte, experți constituționali din SUA au declarat pentru Fox News că un asemenea vot ar fi neconstituțional, iar Trump l-ar putea ataca la Curtea Supremă.

Cele mai importante momente din cadrul dezbaterii din Camera Reprezentanților:

Ora 23.25: Moțiunea de punere sub acuzare a președintelui Donald Trump a fost aprobată de Camera Reprezentanților a Congresului SUA cu 232 de voturi ”pentru” și 197 de voturi ”împotrivă”. Zece republicani au votat pentru destituirea președintelui SUA. Cinci membri ai Camerei Reprezentanților nu și-au exprimat votul.

Ora 22.55: Dezbaterea s-a încheiat, a început votul. Pentru ca moțiunea de punere sub acuzare să fie aprobată, sunt necesare minimum 217 voturi. Până acum, 10 republicani au votat în favoarea punerii sub acuzare.

Ora 22.30: Liderul majorităţii republicane din Senatul SUA, McConnell, a declarat că nu a luat o decizie finală cu privire la modul în care va vota asupra destituirii preşedintelui Donald Trump.

„Nu am luat o decizie finală cu privire la modul în care voi vota”, le-a spus McConnell colegilor săi republicani, adăugând că va asculta argumentele legale prezentate Senatului după votul Camerei de punere sub acuzare.

Ora 21.20: Secretarul de presă al președintelui Trump a postat pe Twitter un apel la calm făcut de liderul de la Casa Albă:

  • ”În condițiile în care sunt anunțate noi demonstrații, fac un apel să nu mai existe violențe, încălcări ale legii sau acte de vandalism de niciun fel. Nu asta este ceea ce îmi doresc, nu asta este ceea ce America își dorește. Fac un apel la toți americanii să vină în sprijinul reducerii tensiunilor și a calmării spiritelor. Vă mulțumesc!”

Ora 21.00: Șapte parlamentari republicani din Camera Reprezentanților au anunțat până acum că vor vota în favoarea punerii sub acuzare a lui Donald Trump.

Ora 20.45: Liderul minorității din Camera Reprezentanților, republicanul Kevin McCarthy, a declarat că Trump este responsabil pentru atacul de săptămâna trecută asupra Capitoliului, dar a precizat că punerea sa sub acuzare ar fi o greșeală.

Ora 20.35: Jeff Van Drew, un republican din New Jersey, a declarat că punerea din nou sub acuzare a lui Donald Trump va fractura țara:

  • ”Am mai fost acolo o dată. Am mai făcut asta o dată. Această procedură a fost respinsă înainte. Am fracturat națiunea atunci. Congresul trebuie să fie liantul care să ne unifice pe toți”.

Van Drew este un fost parlamentar democrat care a trecut la republicani în 2019.

Ora 20.10: Biroul liderului republican al majorității din Senat, republicanul Mitch McConnell, a anunțat că nu va avea loc nicio dezbatere în Senat asupra destituirii lui Trump înainte de 19 ianuarie, când acest for al Congresului SUA este programat să revină în sesiune. Depunerea jurământului de către președintele ales, Joe Biden, este programată pentru 20 ianuarie.

Ora 19.45: Președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în cadrul dezbaterii:

  • Insurgenții care au luat cu asalt Capitoliul nu sunt patrioți. Ei sunt teroriști interni și justiția trebuie să își facă treaba
  • ei nu au apărut de nicăieri. Ei au fost trimiși aici, au fost trimiși de către președinte prin îndemnuri precum acela de ”a lupta pe viață și pe moarte”. Cuvintele contează. Adevărul contează. Responsabilitatea contează
  • preşedintele SUA a incitat la această insurecţie, această rebeliune armată
  • El trebuie să plece, el este un pericol evident şi imediat împotriva naţiunii pe care o iubim cu toţii

Ora 19.30: Au început dezbaterile efective asupra rezoluției de punere sub acuzare a președintelui Trump. Democrații îl acuză de incitare la insurecție pentru rolul jucat de el în asaltul de săptămâna trecută asupra Capitoliului. Este de așteptat ca dezbaterile să dureze aproximativ 2 ore și vor fi urmate de vot.

Ora 18.40: Conducerea grupului republican din Senatul SUA ia în considerare posibilitatea urgentării procedurii de destituire a președintelui Trump, care ar putea începe chiar vineri în acest for al Congresului de la Washington, cu condiția ca destituirea să fie aprobată înainte în Camera Reprezentanților, anunță The Guardian. Pentru acest lucru, Senatul trebuie convocat deoarece în aceste zile nu este în sesiune.

Ora 18.30: Liderul majorității din Senatul american, republicanul Mitch McConnell, a dat de înțeles că este în favoarea destituirii din funcție a președintelui Donald Trump, scrie CNN, citând surse din Partidul Republican.

Ora 18.13: Membrilor Camerei Reprezentanților li s-a atras atenția, în cursul ședinței în care dezbat moțiunea de punere sub acuzare a președintelui în exercițiu Donald Trump, că trebuie să poarte masca pe tot parcursul sesiunii, altfel vor fi amendați, relatează BBC.

Un vot de marți seară a stabilit că parlamentarii americani care refuză să poarte masca vor fi amendați cu 500 de dolari pentru prima abatere, valoarea amenzii urmând să crească la 2.500 de dolari la cea de-a doua nerespectare a regulii (detalii aici).

Ora 17.41: Steny Hoyer, liderul grupului Democraților din Camera Reprezentanților, a anunțat că se așteaptă ca 10-20 de Republicani să voteze moțiunea de punere sub acuzare (CNN)

Ora 17.30: Dezbateri aprinse în Camera Reprezentanților, unde Democrații și Republicanii se acuză reciproc de acțiuni care duc la divizarea cetățenilor. Republicanii cer stoparea procedurii, Democrații îl acuză pe președintele Trump de incitare la insurgență

Ora 17.01: Chiar dacă moțiunea va fi votată azi de Camera Reprezentanților, calendarul moțiunii e neclar, scrie CNN, având în vedere că Senatul nu este în sesiune. Cel mai probabil, votul din Senat va fi dat după ce mandatul lui Donald Trump se va fi încheiat.

Ora 16.58: Noi imagini cu militarii care păzesc Capitoliul, postate de Erin Schaff, reporter New York Times:

Ora 16:52: Congresmenul Republican Tom Cole cere stoparea procedurii de punere sub acuzare, despre care spune că ”ne va diviza și mai mult” (CNN)

Ora 16.45: Sute de soldați din Garda Națională păzesc sediul Congresului SUA pentru a preîntâmpina orice posibile violențe, potrivit reporterilor care transmit de la fața locului. Ei ajută astfel Poliția Capitoliului, care săptămâna trecută a fost neputincioasă în fața insurgenților

Ora 16.41: Calculele momentului arată că moțiunea ar putea să treacă de Camera Reprezentanților cu voturile de la toți reprezentanții Partidului Democrat și de la minimum 5 Republicani, potrivit The Guardian

Ora 16.38: Jim McGovern, (Partidul Democrat) a deschis dezbaterile din Camera Reprezentanților spunând că sediul Congresului reprezintă ”scena unei crime” – referire la violențele soldate cu cinci morți din 6 ianuarie, când suporterii președintelui Trump au luat cu asalt Capitoliul, transmite Fox News.

Ora 16.34: Mai mulți congresmeni republicani au anunțat că vor vota pentru punerea sub acuzare a președintelui Trump. Spre comparație, în 2019, la precedenta rezoluție a Partidului Democrat, niciun republican din Camera Reprezentanților nu a votat pentru punerea sub acuzare a lui Trump. La Senat, doar republicanul Mitt Romney (Utah), a încălcat linia partidului, amintește BBC, care notează că, de această dată, există deja semnale de sprijin pentru cererea de punere sub acuzare de la mai mulți republicani. Citește aici mai multe detalii

Ora 16.31: Congresmenii dezbat acum regulile ședinței. Steny Hoyer, liderul grupului democrat din Camera Reprezentanților a anunțat că dacă rezoluția va trece azi la vot, va fi trimisă imediat Senatului SUA, cea de-a doua cameră a Congresului

Foto: Casa Albă

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

75 comentarii

  1. Mr. Grease,
    Did you…un presedinte pe raboj sau ar fi o noutate si pt dvs. si de aceea sunteti nerabdator sa aruncati un sapun pe jos la dus..?

  2. Vicleanul Iohannis sa pupe fundul PSD-ului ca pe Icoana lui Hristos că l-a salvat de catuse.

    • iar esti pe halucinogene???

    • Ce fumași bre?
      Ștevie sau leuștean?

  3. Make America Great Again… Si a facut-o arșice… Așa se întâmplă când populiști extremiști ajung in varful copacului… Din păcate prostimea nu învață din greșeli…

  4. Congresul a avut aceasta ocazie cu 2 ani in urma si nu au folosit-o, au ratat sansa, sa fi fost Trump impeached atunci probabil capitoliul nu ar fi asediat pe 6 ianuarie

  5. Nu ma intereseaza de SUA.
    Cu ce a ajutat România??

    Păi noi suntem în UE
    ..
    Macron Merkel asta ma intereseaza.

  6. Nu poți creste cu 40 %toate pensiile asa deodată, trebuie sa ai sursa de finanțare, sa ai o economie sănătoasă, sa ai creștere economică, o evaziune fiscală foarte redusă. E bine sa fie creșteri dar sa fie făcute etapizat începând cu pensiile mici în asa fel sa ni existe discrepante mari între pensiile mici și cele mari chiar exagerat de speciale. Trebuie angajați mulți în economia reală sa plătească contribuții la bugetul de stat. Trebuie relansata economia, făcute locuri de munca bine plătite și după sa se crească pensiile pe o bază.

  7. Italia ramane in seara asta fara guvern, datorita unei dispute in sanul coalitiei de guvernare pe tema solicitarii sau respingerii imprumuturilor de la UE. Nu e ca si cum pentru romani ar fi relevante Italia sau fondurile UE. Importanti sunt grasanul de la antipozi si trimisul lui la fel de obez, de pe terenul lui Popoviciu.

    • Unde a zis că ”Italia ramane in seara asta fara guvern”, la Sputnik? Înainte sau după știrea aia ”ca și cum” caravana rusească pentru covid?. Bine că e ”importanta” dughiana sovietică ortodoxă opusă ”antipozilor”.

    • https://www.corriere.it/politica/21_gennaio_13/conferenza-stampa-renzi-governo-conte-diretta-29c17704-55bb-11eb-a877-0f4e7aa8047a.shtml

      In una conferenza stampa alla Camera cominciata intorno alle 18.20, con quasi un’ora di ritardo rispetto all’orario stabilito, Matteo Renzi ha annunciato le dimissioni delle ministre Teresa Bellanova, Elena Bonetti e del sottosegretario Ivan Scalfarotto (qui la diretta della giornata politica), aprendo ufficialmente la crisi di governo. Il leader di Italia Viva ha chiarito come «la crisi di governo sia aperta da mesi, e non sia stata aperta da Iv». È molto più difficile — ha aggiunto — lasciare una poltrone che aggrapparsi allo status quo. Noi viviamo una grande crisi politica, stiamo discutendo dei pericoli legati alla pandemia. Davanti a questa crisi il senso di responsabilità è quello di risolvere i problemi, non nasconderli», sottolineando come non ci sia «una pregiudiziale sul nome di Conte né sulle formule».

    • Te pui cu te-ncurci? Mari specialiști în ”limbi e” trolii ăștia de la secția presă a dughienei. Mai ales alea ”străine”. Bine că au ”băgat variabilele” alea ”pe rotație” și au învățat să ”știe” și cu doi de ”i”. Poate citează și la ce paragraf ”pe tema” scrie că ”Italia ramane in seara asta fara guvern”, că tot e ”presupunând că știe”. Ca să audă și stăpânul crăcănat și să se bucure ”in sanul” său, că pentru uresese e ”relevanta” orice ”disputa” a altora, d-aia e și ”datorită”, nu pentru că sputnikarul care face pe deșteptul e de fapt un analfabet care nu știe să asocieze cuvintele în frază în funcție de sensul lor în ”limbă”.

  8. S-a aucat si g4 mai nou sa cenzureze.

  9. E ridicolă și îngrijorătoare sinuciderea retrupmplicantilor!

  10. Teroristi? Am mai vazut filmul asta

  11. Din punctul meu de vedere, ca cetatean strain, conteaza foarte mult democratia din SUA. Trump a incitat pe fata la insurectie. Camera Reprezentantilor si Senatul SUA trebuie sa-l destituie fara sa clipeasca, chiar daca e o destituire mai mult simbolica, mandatul sau urmand oricum sa se incheie peste cateva zile. Reprezentantii si senatorii SUA trebuie sa arate tuturor ca democratia SUA este puternica, ca nici Presedintelui nu i se permite sa o atace si sa dea un exemplu clar pentru toti Presedintii care vor veni. Daca Trump scapa acum nepedepsit, s-ar putea ca unul din urmatorii Presedinti sa incerce iar o insurectie si sa-i si reuseasca.

    • Spune cand a cerut Trump explicit atacarea Capitoliului? Unde a spus, nu va lasati pana nu rasturnati rezultatul alegerilor?
      Si daca dai ca exemplu tweeturile din ziua respectiva te rog sa le dai pe toate, daca nu ai „uitat” ai tu

    • Now it is up to Congress to confront this egregious assault on our democracy. And after this, we’re going to walk down and I’ll be there with you. We’re going to walk down — (APPLAUSE) — we’re going to walk down. Anyone you want, but I think right here, we’re going to walk down to the Capitol — (APPLAUSE) — and we’re going to cheer on our brave senators and congressmen and women, and we’re probably not going to be cheering so much for some of them. (LAUGHTER) Because you’ll never take back our country with weakness.You have to show strength and you have to be strong.
      I know that everyone here will soon be marching over to the Capitol building to peacefully and patriotically make your voices heard.

    • Bravo rautate, acum scrie de 100 de ori: „peacefully does not mean violently”.
      Baga si tu in goagal trensleit cuvintele care nu le intelegi.
      Am cerut si tweeturile date dupa ce a degenerat situatia; si tu le-ai „uitat”?😱

    • nu stiu ce ai cerut, dar e evident ca tu nu ai inteles, nu restul lumii.

    • @Sapros – Nu stiu daca sa rad sau sa ma ingrijorez la lipsa de logica a ta!
      Pai la ce mai foloseau tweeturile date dupa ce a degenerat situatia? Pe bune? Pe cine mai incalzea faptul ca idiotul de trump incerca (dupa ce politia ii scotea deja din capitoliu pe nebuni) sa dreaga busuiocul? Ca sa nu spun ca a venit cu tweeturile alea „pacifiste” dupa insistentele celor din jurul lui si dupa ce a vazut ca e din ce in ce mai singur in actiunile lui.

    • @Sapros – Nu stiu daca sa rad sau sa ma ingrijorez la lipsa de logica a ta!
      Pai la ce mai foloseau tweeturile date dupa ce a degenerat situatia? Pe bune? Pe cine mai incalzea faptul ca idiotul de trump incerca (dupa ce politia ii scotea deja din capitoliu pe nebuni) sa dreaga busuiocul? Ca sa nu spun ca a venit cu tweeturile alea „pacifiste” dupa insistentele celor din jurul lui si dupa ce a vazut ca e din ce in ce mai singur in actiunile lui. *

    • @Sapros – Nu stiu daca sa rad sau sa ma ingrijorez la lipsa de logica a ta!
      Pai la ce mai foloseau tweeturile date dupa ce a degenerat situatia? Pe bune? Pe cine mai incalzea faptul ca idiotul de trump incerca (dupa ce politia ii scotea deja din capitoliu pe nebuni) sa dreaga busuiocul? Ca sa nu spun ca a venit cu tweeturile alea „pacifiste” dupa insistentele celor din jurul lui si dupa ce a vazut ca e din ce in ce mai singur in actiunile lui. **

    • De ce e evident? Nu se potriveste cu narativa voastra si gata, eu nu am dreptate? In bula de unde iti iei tu informatiile nu gasesti tweeturile unde cere sa nu fie violenta si le spune oamenilor sa plece acasa?
      Chiar mai mult de atat, m-am ferit pana acum sa te etichetez, dar ai comportamentul clasic de leftard:”nu stiu ce vrei, dar nu esti de acord cu mine, deci tu gresesti”🙄
      PS: nu cred ca Bad avea nevoie sa te bagi in favoarea lui, poate are nevoie de ajutor la scris in engleza si cam atat

  12. Nu sunt fan trump. Dar nu cumva zone intregi din cateva orase americane au fost distruse de stanga?

    • si care e ideea? asta justifica ce a facut trump sau ce? si cum adica au fost distruse? au dat cu bombe sau cum? ca daca te referi la politici ale diversilor primari….nu prea conteaza ca erau de stanga sau de dreapta. poate se justifica. ai analizat speta in detaliu sau….?

  13. ce e asta, copii si fete iubitoare de democrateala? mie imi arata mai lovitura de stat decat decembrie 1989

    • Păi ”decembrie 1989” n-a fost ”lupta de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic” dusă de securiștii patrioți conduși de asasinul Vlad Iulian, tăticul ”la copii si fete iubitoare de democrateala” d-aia cu față umană, cum zicea un vechi tovarăș? Că parca așa era narațiunea cântată peste tot de milițienii cu liceul terminat la seral și de postacii lor care trollează pentru Sputnik.

    • Domnul Ion Iliescu a aranjat uciderea Ceausestilor, ca sa nu il deranjeze in timp ce lucra la Declaratia de la Snagov. Ajutoarele lui erau Silviu Brucan si Alexandru Barladeanu, cunoscuti celor mai tineri de la indragitul post Vocea Americii.

      Daca nu stii sa culegi spaaranghel, dar stii sa aranjezi lovituri de stat, o sa ai parte de mai putin spaaranghel, si mai multa lovitura de stat.

    • La fel cum ”daca știi să culegi șpaganrhel, dar nu știi să aranjezi lovituri de stat” deși față de ăia cu ”uciderea aranjata” raportezi îndeplinirea planului, iese revoluție și ”o sa ai parte de mai putina lovitura de stat si de mai mult șpaganrhel cules ca sa nu-l deranjeze pe domnul” care dormea cu Pravda pe piept. Numai că până la urma, vorba ”îndragitului” apărător al roșiei naționale care a ajuns între timp să plivească răsadurile la Jilava, unii ”ies din viață proști” și rămân și fără ”șpaganrhel”. O fi de la treapta a doua, urcată la seral cu ocazia aniversării pensiei de la 40 de ani, o fi de la cacaraterul de patrihoți înăscuti al uslașilor națiunii , cert e că metodele specifice învățate la orele de pregătire operativă din unitate n-au avut succes și n-au reușit de-a lungul anilor nici să-l ducă de nas pe Ăl Bătrân, nici să-l scape de ignat, nici să intineze cum trebuie idealurile nobile măcar, nici să ”lucreze” Declarația de la Snagov ca să rămână dughiana în picioare și aici, nu numai în pustă, nici să numere ouăle cum trebuie, nici să-i dea popcorn de calitate pisicului, nici să dea aragaze la popor din taxa pe lăcomie, nici să oprească îmbotnițarea, mai nou. Cam nimic nu le-a ieșit milițienilor și unde mai pui că acuma rămân și fără sfântul șpaganrhel după ce ”partidul câștigător” pe unde amușină ei a ”înfrânt” decisiv.

    • @ce e asta, copii si fete iubitoare de democrateala? mie imi arata mai lovitura de stat decat decembrie 1989
      Pai, eu zic ca soldatii astia apara democratia celorlati, mai mult de jumatate, care au votat impotriva lui trump.
      Mi-e greu sa inteleg care este girul pe care i-l dati idiotului de trump cand trump a pierdut si votul popular si votul electorilor?

  14. Americanii de la capitoliu sunt teroristi iar kenienii, iranienii, haitienii, jamaicanii sunt fratii lui Pelosi.

    • Iar ana e o fantoșă de troll putinist.

    • Nu, urasc rusii.
      Dar sunt fan Trump. Nu ca ar fi vreo mare personalitate (ca e destul de ciudatel), dar are dreptate in chestiunea chinezeasca, blm&antifa si altele. Dar nu are dreptate in chestiunea covid si incalzire globala.

    • @Ana
      De ce urasti rusii?

    • ”Uras rusii” dar îi iubesc pe sovietici, a vrut să spună. Nici mafioții kaghebisti nu-i iubesc.

    • @Ana
      Dacă are dreptate cu China nu înseamnă că trebuie să-i fii și fan. E plină lumea de psihopați care au dreptate când îi întrebi cât e ceasul.

    • iar europenii ce sunt? ca au refuzat toti sa se vada cu Pompeo, oare de ce? toti sunt vai mama lor, numai tu ai dreptate. cand doi zic ca esti beat….. tu nu esti beata, tu esti chiar proasta.

    • Multumesc, Andrei.
      Eu doar mi-am spus parerea.
      Reactia ta arata directia gresita in care lumea a pornit.

    • @Ana
      Si reactia mea ce arata?

    • Nu stiu daca e o idee buna sa ma bag in ciorba sau borşul asta, dar numa’ zic.

      Ana pare o persoana rationala cu vederi conservatoare si anti imigratie sau imigratie foarte selectiva. (din postarea asta dar si altele anterioare).
      Pare ca ii plac unele dintre politicile lui Trump dar nu neaparat si Trump ca persoana sau actiunile sale recente.

      Nu e absolut nici o problema cu asta. E un punct de vedere care nu ar trebui catalogat drept extremist sau pro-rus.
      Trebuie sa evitam radicalizarea de ambele parti, cine nu e cu noi nu e automat dusmanul nostru.

      Sunt multi altii care posteaza pe G4 cu vederi dure xenofobe si indragostiti de Trump ca persoana. Ar trebui sa putem distinge mai bine cele doua categorii.
      Atat am avut de zis.

  15. Lectii de la autocrati pentru Trump: daca nu-ti distrugi dusmanii cat esti pe val, acestia cu siguranta te vor distruge definitiv la prima ocazie :))

    • Nu te mai recunosc.

    • @Cossette
      Pai nea valjean asta e versiunea aia cocalareasca care cauta sa fure lingurile de argint, nu a avut vreo revelatie inca.

      Si fiind viata reala nu o poveste nici nu va avea. Il va venera pe Trump chiar si dupa ce intra in randul penalilor.

      Désolé Cossette, c’est la vie.

    • Oui, c’est ça.

  16. ReTrumplicanii nu pricep.
    Trump devine irelevant.
    Trumpismul trebuie pus sub acuzare.

  17. Ce declara Pelosi In 2017 ,, Our election was hijacked. There is no question. Congress has a duty to #ProtectOurDemocracy & #FollowTheFacts.,,. Astept maimutele comuniste sa dezvolte.

  18. Our election was hijacked. There is no question. Congress has a duty to #ProtectOurDemocracy & #FollowTheFacts..declara Pelosi In 2017. Rog toti cercopiteci In special pe Andrei sa faca sinteza

    • rog toti distrusii sa isi faca propriul site si sa manance acolo cat pot.
      esti atat de praf ca nu mai intelegi nimic, saracul de tine.

    • @Alibaba
      Te cautau Barbi & K sa-ti pregateasca iesirea din scena.

  19. Ia uite postacul de mai sus, se semnează cu nume diferite, că așa fac oamenii cinstiți. Cică așteaptă maimuțele și cercopitecii, preferă interlocutori care nu-l pot contrazice cu argumente. Du-te la zoo, nu mai sta pe forumuri dacă asta cauți.

  20. Trump a dorit si a intrat in istorie, numai ca un presedinte negativ: ca primul presedinte cu 2 proceduri active de impeachment, a pierdut al doilea mandat, recent a pierdut senatul, a pierdut house of representative, a pierdut popular vote. In sensul asta dinsul e unic, nici un alt presedinte american nu a avut atitea esecuri.

  21. Trump a fost un Cernobîl american.

  22. Si ieri ce pateai daca nu faceai parte din gasca?

  23. Pai vezi? Lasa-ma cu ghicitul!