G4Media.ro

VIDEO Costel Alexe, aviz negativ în comisiile parlamentare: Nu s-a pus nici…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

VIDEO Costel Alexe, aviz negativ în comisiile parlamentare: Nu s-a pus nici măcar o secundă problema să desființăm gărzile forestiere sau să le luăm din atribuții / Cele mai mari hoții de păduri în ultimii 2 ani au fost în Maramureș, Bistrița Năsăud și Sibiu

Costel Alexe, propus ministru al Mediului în guvernul Orban 2, a primit aviz negativ în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului. G4Media.ro a transmis cele mai importante momente ale audierii.

Votul pentru învestirea lui Costel Alexe în funcția de ministru al Mediului în Guvernul Orban 2: 15 voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă”, o abținere. Avizul consultativ al comisiilor parlamentare este negativ.

Întrebări și răspunsuri:

Audierea se încheie cu un schimb de replici între Doina Pană și Costel Alexe, care vorbesc în același timp.

Costel Alexe: La gărzile forestiere nu s-a schimbat nimic. Cum au funcționat acum 2 ani sau 5 ani, așa funcționează și acum.

Mihai Goțiu (USR): HG privind cursurile de apă protejate – lista. Când veți redeschide o procedură de consultare reală?

Ordinul de ministru prin care gărzilor forestiere le era retrasă atribuția de a putea retrage atestatele firmelor care distrug pădurea. Când va fi modificat?

Costel Alexe: Situația tăierilor ilegale este de la gărzile forestiere.

Am insistat la Primăria Capitalei pentru soluție și intenție pentru deșeurile menajere. Nici până astăzi nu avem o intenție de la primărie.

Cornel Zainea (USR): Nu ați spus nimic despre tăierile ilegale de păduri din Suceava, probabil pentru că președintele de CJ este din PNL.

Vă asumați să închideți gropile de gunoi din jurul Bucureștiului?

Costel Alexe: În urma managementului PSD la Complexul energetic Hunedoara datoria nu este mai mică de un miliard de euro. Complexul nu e în subordinea Ministerului Mediului. Relația mea, a noastră ca minister e egală și echidistantă cu toți creditorii care au creanțe față de Ministerul Mediului. Nu acționez cu subiectivism și cu niciun interes față de orice operator economic.

PSD îl acuză de aroganță pe Alexe și îl întreabă dacă are vreun interes sau vreo legătură cu privire la administratorul juridic al Complexului energetic Hunedoara.

Costel Alexe: Doamna Pană, luați un marker și notați. PSD și-a pierdut orice credibilitate în fața românilor în privința stopării tăierilor ilegale de păduri.

O invit pe dna Pană să mergem împreună la STS să vedem de unde s-a plecat și unde s-a ajuns cu SUMAL-ul.

Să vină un ministru să spună că am desființat ceva ce nu a fost niciodată înființat înseamnă că ați trecut degeaba prin acel minister.

Nu s-a produs nicio modificare a gărzilor forestiere.

Doamna Pană, notați, tot ce am spus eu putea fi considerat un discurs, dar când vine Comisia Europeană cu infringement pe acești trei ani nu putea exista un audit mai clar.

Doina Pană (PSD): Nu aveți ce căuta la audieri, pentru că ați demonstrat că sunteți populist, demagog și un real pericol pentru România. Nu puteți spune nimic rău de PSD legat de păduri. Dacă aveți critici față de dl Deneș, faceți plângere la parchet.

Operaționalizarea SUMAL-ului și Radarul sunt din 2014. Cel puțin 10 măsuri le-a luat PSD pentru a reduce tăierile ilegale.

Ați desființat Garda forestieră, direcțiile de mediu.

Costel Alexe: Odată cu operaționalizarea SUMAL-ului vom avea toate pădurile din România care au amenajamente silvice transparentizate.

La managementului deșeurilor încercăm să corectăm măcelărirea care a avut loc prin ordonanța 74.

S-a bătut joc de 10 milioane de euro de către fosta conducere social-democrată, astfel încât avem un proiect pe bani europeni pe care riscăm să-i dăm înapoi pe INSPIRE.

Prezentarea lui Costel Alexe:

  • Nu a contat oră din zi sau din noapte să nu fiu la dispoziția dvs. sau a primarilor
  • Guvernele anterioare au mimat mai mult interesul față de mediu decât au făcut. Am găsit 12 proceduri de infringement, multe de preinfringement și foarte multe scrisori. Aproape în fiecare domeniu aveam cel puțin o procedură de infringement. Săptămâna trecută a venit și a 13-a procedură.
  • Dacă vrem să rezolvăm problemele, indiferent de culoarea politică va trebui să avem o colaborare foarte bună cu Comisia Europeană.
  • Din noiembrie 2016 a început corespondența cu CE pentru păduri. Comisia Europeană, în acești 3 ani,și-a pierdut răbdarea față de Executivul de la București. Indiferent cine va forma Guvernul, va trebui să fim mai credibili în fața Comisiei Europene.
  • Nu s-a pus nici măcar o secundă problema să desființăm gărzile forestiere sau să le luăm din atribuții.
  • Cele mai mari hoții de păduri au fost în ultimii doi ani, după cum spun rapoartele Gărzii forestiere: Maramureș – 110 mii metri cubi, Bistrița Năsăud – peste 30 mii metri cubi, Sibiu – peste 20 mii de metri cubi. Se taie mult și în Cluj, Caraș Severin și Neamț.
  • După dna Doina Pană, un ministru bun, acest minister a fost condus de cel mai slab ministru – dl Deneș. Nu am găsit nicio măsură bună pe care să o fi luat. Tăierile ilegale în județul Bistrița Năsăud, din care era ministrul, au crescut cu 24%.
  • Am comprimat în aceste 3 luni măsuri pe care cei de dinainte nu le-au luat în 3 ani.
  • Vrem să facem cea mai amplă campanie de împăduriri din România.
  • În iunie în acest an SUMAL-ul va fi operaționalizat.
  • Aș vrea să ne asumăm împreună modificările la Codul silvic, pentru a avea o lege care să pedepsească și transportul ilegal, și tăierile fără aviz. De ce să fie o inițiativă a PNL, când putem să ne-o asumăm cu toții ca inițiatori? Vreau să avem consens.
  • Vom avea echipe mixte tot mai numeroase formate din personal silvic și de la Ministerul de Interne.
  • Calitatea aerului: multe date au fost ținute la secret. Avem depășiri în mai toată țară, mai ales pe principalele artere de circulație, iar reprezentanții Gărzii de mediu nu au făcut nicio verificare.
  • Cum e posibil să primești comunicare de la CE că ai 23.000 de decese din cauza poluării pe an și nimeni să nu vorbească despre asta?
  • Vom face un program prin care românii să își poată achiziționa mașini mult mai prietenoase cu mediul. Investim în infrastructura verde de stații de încărcare.
  • Legea vânătorii: Facem recensământul populațiilor de urși din România.
  • Colectarea deșeurilor: Situația este mult mai gravă decât în celelalte domenii. În Capitală gradul de colectare separată și de reciclare este de doar 8%. Nu pot să-mi explic, nici cei de la Comisie, cum reușim să aducem atât de multe resurse la groapa de gunoi, în loc să le reciclăm. Depozitele de deșeuri au atins de mult 75% gradul de umplere. Primăria Capitalei tratează acest subiect la diverse.
  • CE nu va finanța nici modernizarea depozitelor de gunoaie, nici construirea altora, pentru că filozofia la Comisie este reciclarea.
  • Am inventariat toate siturile prin care trec autostrăzile asumate în raport cu Comisia Europeană. Deși poate nu avem resursele financiare să construim autostrăzi, la Ministerul Mediului facem eforturi pentru ca atunci când va veni finanțarea să fie finalizate planurile de management.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...