G4Media.ro

BREAKING Coaliția PSD-PNL-UDMR își menține oferta pentru profesori: nici o creștere de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

BREAKING Coaliția PSD-PNL-UDMR își menține oferta pentru profesori: nici o creștere de salarii în acest an, doar un bonus de 2.500 de lei în două tranșe / Fochiștii și paznicii din școli, singurii cu salarii mărite

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat joi seară că liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au decis, după negocierile miniștrilor cu liderii sindicali, să nu acorde nici o creștere de salariu pentru profesori în acest an, ci doar un bonus de 2.500 de lei, în două tranșe.

Cărbunaru a spus că singura mărire pe care o face guvernul e pentru personalul nedidactic din școli, adică paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că singurele eventuale creșteri de salarii pentru profesori vor veni din 2024, după ce va intra în vigoare noua lege a salarizării.

Principalele declarații ale lui Dan Cărbunaru:

  • Astăzi s-au întâlnit echipele de negociatori la guvern. Guvernul a prezentat tot setul de măsuri pentru educație pentru a înceta greva
  • După acest dialog rezultatul a fost analizat de liderii coaliției de guvernare
  • Decizia coaliției care va fi implementată mâine de guvern vizează mărirea veniturilor personalului nedidactic din școli (paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști – n.red.). E vorba de 55.000 de oameni cu o medie a creșterii veniturilor de circa 9%. Se vor adăuga două prime consecutive de câte 500 de lei în iunie și octombrie
  • Pentru alte 220.000 oameni – personalul didactic și auxialiar, în iunie va fi oferită o primă pentru cariera didactică de 1.000 de lei, în octombrie altă primă de 1.500 de lei
  • Formele care permit majorări de salarii s-au epuizat în actuala lege a salarizării
  • Aceste eforturi care se fac vor fi dublate de faptul că la 1 septembrie discuțiile pe noua lege a salarizării să fie purtate cu celeritate pentru ca la 1 ianuarie 2024 profesorii să aibă deja date în plată noile drepturi salariale
  • Noile legi ale educației arată că profesorii din zone defavorizate primesc o primă de cinci salarii, se plătește naveta
  • Își depune Ciucă mandatul? Prioritatea guvernului e dialogul cu sindicatele, aprobarea actelor normative.
  • De ce nu creșteți azi salariile? Și din perspectiva țintei de deficit, și din perspectiva viitoarei legi a salarizării.
  • Cât mai e dispus guvernul să negocieze, în timp ce elevii sunt acasă? Nu suntem la piață și nu operăm cu oferte. Aș putea să fac trimitere și la alte măsuri din alte registre asumate de guvern în alte perioade. Când prețul la pompă risca să ajungă la 11-12 lei, guvernul a intervenit cu compensarea prețului, a calmat piața. Guvernul și-a asumat măsura. Când facturile au crescut, guvernul a intervenit. Așa am ajuns să avem printre cele mai mari creșteri economice. Azi mulți copii nu pot intra la ore după 2 ani în care pandemia a afectat substanțial procesul educațional
  • Cum credeți că se poate ajunge la un punct comun, când profesorii au respins deja oferta guvernului cu voucherele? Avem un guvern care livrează soluții.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Hahalere imbuibate, uite ce fata are maciuca, sper sa intre in colaps pnl ul și psd ul cât de curând cu toate grevele posibile din tara asta.

  2. Atâta prostie nu credeam că e posibilă. Ai greve în toate orașele, iar tot ce te duce capul e să repeți oferta de ieri. Chiar și pentru PNL-PSD asta părea penibil, până azi, când au dovedit că nimic nu e prea penibil pentru ei.

  3. O caricatură de Guvern!
    Auzi, să pregătească OUG pentru mâine cu măsuri deja refuzate ieri de sindicatele din Educație!
    Trebuie să ai buba la cap să poți face așa ceva!

    • E doar tupeu:)) mult mult tupeu

    • Asha e. Tupeu generat de faptul ca au 50%+ in sondaje. Ia sa iasa maine un sondaj cu USR 40% si USl 35% sa vezi cum se schimba atitudinea. Dar asha… au cumparat presa, au asigurata guvernarea pe multi ani de-aici incolo, ii doare fix la bashcheti.

  4. Eu, în locul lui Cărbunaru, n-aș fi putut citi așa ceva și mi-aș fi dat demisia!

  5. Tot ce îi interesează pe cei din pnl și PSD este sa le rămână:

    – bani pentru toate pilele de partid puse în ultimii ani in funcții pe salarii mari/foarte bani
    – bani pentru televiziuni că sa ii ridice pe politicieni in slăvi
    – bani pentru BMW-uri (Poliția română avea chiar nevoie de mașini așa de scumpe?!)
    + Bani pentru pensii speciale
    – bani pentru călătorii inutile in afara in scop de serviciu

    Daca nu ne aflam în acele categorii ghinion – trebuie sa tragem la jug că să plătim taxe și să le plătim pilele și mofturile.

    Romania educata … de sărăcie in timp ce alții cheltuie inutil banii munciți de popor.

  6. De ce sa mai plătim taxe daca banii se duc la pile?

    PNL = PSD = PCR = pile cunoștințe relatii

  7. MăCiucă inca nu stie ca nu sunt destui bani pt PSDPNL? De aia exista opozitie.

  8. Guvernul PNL PSD impreuna cu Iohanita trateaza profesorii ca pe niste asistati social. Guvernul Voucher trebuie sa dispara.

  9. Bine gândit dascălilor , dacă renunțați acum hahalerele psd pnl nu vă mai dau nimic ,au bani doar pt ucraina si pensiile speciale

  10. MAJORĂRI SALARIALE LA BUGETARI TAXE MAJORATE PENTRU PRIVAȚI !

    • Dar, inante de a te gandi la majorarea taxelor, nu ar fi bine ca maretul stat roman sa se gandeasca la cum se poate colecta TVA-ul? Ca suntem la coada Europei in privinta asta, pana si Bulgaria sta mult mai bine ca noi. Si se stiu destul de bine care sunt domeniile cu evaziune la nivel ridicat. Si stiu si care sunt caile, vezi ce a facut Bulgaria, urmarand planul creat impreuna cu Banca Mondiala.

      Sau nu s-ar putea sa se mai tempereze dementa asta cu marirea aparatului administrativ? Numarul de functionari publici creste in continuu de 5 ani de zile. O adevarate furtuna de cand PSD si PNL s-au unit: toti au vrut sa isi bage toate pilele peste tot. Asa am ajuns la 200 de secretari de stat (in 2010 aveam 50!).

      Sau am putea sa umblam la pensiile speciale, multe ajunse la un nivel care face de rusine Germania. Dar ce vorbesc eu sa umblam, corect ar fi sa eliminam absolut orice pensie speciala pe rol, Sa le recalculam pe baza de contributivitate, ca pentru orice alt om normal. Cu exceptia magistratilor (CCR a blocat asta), se poate face pentru orice alta categorie.

      Sau am putea sa renuntam la mizeria numita PNDL, care doar varsa bani in pusculitele de partid, fara niciun control real de costuri sau prioritati.

      Statul roman are multe de facut inainte de a se gandi din nou la cresterea de taxe.

      Dar oare vrea? Ca absolut toate masurile de mai sus lovesc chiar clientela de partid. Clientela care pierde accesul la bani publici. Ia mai bine sa stea profesorii linistiti la locurile lor, ca 3000 de lei pe luna sunt bani, nu gluma. Cata lacomie la profesorii astia, nu se mai satura de bani…