VIDEO Iohannis: Ar fi foarte bine să mergem spre anticipate în primăvara 2020 / Vom cumpăra încă cinci avioane F16
Președintele Iohannis a declarat miercuri într-o conferință de presă că ”ar fi foarte bine să mergem spre alegeri anticipate în primăvara anului viitor” și a anunțat că va avea discuții cu toate partidele politice în acest sens. Într-o o declarație la finalul ședinței CSAT, Klaus Iohannis a anunțat că a fost avizat favorabil un proiect de lege pentru achiziția a încă cinci avioane F16.
Pentru funcția de șef al Statului Major al Armatei a fost avizat generalul locotenent Daniel Petrescu.
Președintele a precizat că la summitul NATO de săptămâna viitoare va reitera importanța regiunii Mării Negre și faptul că România este în continuare decisă să aloce 2% din PIB pentru apărare.
G4Media.ro transmite LIVE conferința.
Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
Am avut o ședință cu teme importante, dar de remarcat că a fost prima ședință în noua formulă guvernamentală și pot să spun deja că teme care păreau complicate înainte cu fostul guvern PSD eșuat, acum abordarea s-a schimbat fundamental.
Am dezbătut următoarele teme:
Primul subiect a fost legat de ședința NATO de săptămâna viitoare de la Londra. Am stabilit obiectivele României. E bine de știut că e un summit mai degrabă cu tentă festivă, dar, evident, vom discuta teme grele. Noi vom sublinia două lucruri care ne privesc direct. Primul – vom reitera importanța regiunii Mării Negre. A doua temă este faptul că România este în continuare decisă să aloce 2% din PIB pentru apărare. În rest, sunt un adept al Alianței NATO puternice și voi reitera importanța unei abordări care duce la o alianță puternică și unită.
Am avut pe ordinea de zi o temă importantă – am aprobat forțele armate în misiune în afara României în 2020. Sunt forțele Armatei – peste 2.100, o creștere cu peste 200 de oameni. Peste 800 dintre ei vor participa la misiunea din Afganistan. De la MAI am aprobat peste 790 militari și polițiști la diferite misiuni. Se vede din acest număr impresionant că România își ia foarte în serios misiunea de a oferi securitate în zone unde acest deziderat nu e atins. Militarii noștri sunt apreciați peste tot. Cea mai nouă misiune, cea din Mali, e una mare, cu peste 100 de oameni, cu elicoptere, o misiune foarte apreciată în zonă.
Am discutat despre achizițiile pentru Armată: încă 5 avioane F16. Guvernul a venit cu un proiect de lege avizat favorabil. Pentru achiziții peste 100 milioane de euro e nevoie de acordul Parlamentului. Legea va fi discutată în Parlament.
Am avizat pe gral locotenent Daniel Petrescu ca noul șef de Stat Major al Armatei
Q: Deficitul bugetar.
A: Am discutat despre deficitul bugetar în 2019 și chiar azi am primit o informare suplimentară de la Ministrul Finanțelor. Pentru anul viitor se lucrează la proiectul de buget. Când va exista un draft agreat la guvern, voi primi aceste informații.
Q: Continuați întâlnirile cu miniștrii?
A: Da, vor continua.
Q: Dacă deficitul de 3% propus pentru 2020 va fi depășit, va fi menținută legea pensiilor?
A: Legile sunt obligatorii, nu facultative. Voi insista ca noul guvern să respecte ad litteram toată legislația în vigoare. Dacă există probleme, guvernul poate veni cu propuneri de modificare. Dar, din discuțiile mele, guvernul nu dorește să taie pensii și salarii. Dimpotrivă, guvernul Orban vrea să respecte creșterile de pensii și salarii
Q: DIICOT a stabilit că există un alt suspect în cazul Caracal. Ați fost informat?
A: E o informație publică.
Q: Ați cerut o întâlnire cu familia doamnei Melencu?
A: Da, am cerut unui consilier să o primească vineri pe doamna Melencu.
Q: Există cereri pentru OUG pentru primari în două tururi de la PMP și USR. Ar fi o soluție?
A: Eu personal cred că primarii ar trebui aleși în două tururi, iar șefii CJ aleși nu direct, ci dintre consilieri.
Q: Dar fără OUG credeți că e posibil în două tururi?
A: Eu îmi doresc ca primarii să fie aleși în două tururi. Există mai multe inițiative în Parlament, discutate, știu că există formațiuni care își doresc acest lucru – PNL de exemplu. Există formațiuni refractare – de exemplu PSD. Este evident că în continuare guvernul și PNL vor căuta cele mai bune soluții pentru a promova o legislație sau pentru a accepta o legislație de acest tip. Am discutat doar de principiu. Însă cum se va ajunge practic acolo, încă nu a fost definitivat.
Q: În discuția guvern – Comisia Europeană, aveți infromații că s-a discutat despre anumite sancțiuni?
A: Nu e nimeni fericit cu această depășire de deficit, dar ea nu se datorează noului guvern. Important e să existe dorință de dialog, o abordare serioasă și transparentă și se vor căuta cele mai bune soluții cu Comisia Europeană. Comisa nu dă sancțiuni ca un polițist, e un procedeu birocratic mai lung. Țările care depășesc ținta de deficit intră într-o procedură care să le ajute să se reîncadreze în ținta de deficit.
Q: Ați declarat că vă veți implica în realizarea unei noi majorități în Parlament. Ce înseamnă asta?
A: De exemplu să spun peste tot că îmi doresc o nouă majoritate proeuropeană în Parlament. Asta îmi doresc eu și pot să spun oricând. Am avut ghinionul să stăm 3 ani cu o majoritate PSD, știm cu toții ce s-a întâmplat, ne-am trezit cu un deficit de peste 4%, în coada tuturor listelor, cu toate sistemele publice deranjate.
Q: Când vedeți posibilă declanșarea anticipatelor? Premierul a anunțat că e posibil ca guvernul să își asume răspunderea pe OUG 114.
A: Sunt convins că multe lucruri pot fi rezolvate prin asumarea răspunderii, precum rezolvarea OUG 114, s-ar putea adopta soluția și pentru alte acte normative. Eu cred că ar fi foarte bine să mergem spre anticipate în primăvara anului viitor. Voi discuta cu toți liderii partidelor politice.
Q: E posibil scenariul dacă PSD nu e de acord cu anticipatele?
A: Nu contez pe ei, au fost drastic sancționați de electorat. Vom cotinua cu sau fără ei.
Q: Cum vedeți cearta din PSD?
A: PSD nu s-a schimbat aseară, ca să nu avem cumva o impresie greșită. PSD e condus de baronii locali și acest lucru nu s-a schimbat. Ieri, unii au luat locul altora. PSD încă nu a înțeles nimic din aceste înfrângeri electorale. Felul cum s-a prezentat public aseară îmi arată acolo o totală rezistență la schimbare și harababură. PSD rămâne deocamdată un partid nedemocratic, nereformat.
Q: Ar trebui înghețată legea pensiilor și salariile bugetare?
A: Deficitul bugetar poate fi redus printr-o alocare inteligentă a resurselor. Eu am fost total împotriva tăierilor în 2010, mi s-a părut hazardată și inutilă. Aceeași opinie o am și acum. Nu sunt de părere că deficitul poate fi corectat prin tăieri. Nu mai sunt în campanie electorală. Nu vor fi tăieri sau înghețări de salarii și pensii, oamenii nu pot fi pedepsiți. Trebuie găsite alocări financiare mai sustenabile, care să aducă creșteri pe termen lung. Am transmis asta și guvernului. Eu sunt convins că există și alte soluții și vor fi adoptate.
Q: Ați stabilit întâlniri cu liderii politici?
A: Nu am stabilit încă. Dar voi discuta cu toți liderii formațiunilor parlamentare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
61 comentarii