G4Media.ro

Iohannis, discurs în Parlamentul European: Românii sunt conectați activ la valorile civice…

Iohannis, discurs în Parlamentul European: Românii sunt conectați activ la valorile civice și au dovedit-o când a fost nevoie să apere statul de drept și democrația

Președintele Klaus Iohannis a susținut marți un discurs în Parlamentul European în care a insistat pe nevoia de coeziune a UE, adică exact poziția României, care vrea păstrarea politicii actuale prin care statelor mai sărace le sunt alocate sume importante pentru a prinde din urmă statele vechi. În fața a circa 100 de europarlamentari, Iohannis a amintit și de manifestațiile românilor în apărarea statului de drept și a insistat pentru aderarea României la spațiul Schengen și la Zona Euro.

  • În drumul spre podium, Iohannis a fost salutat călduros de Juncker
  • E o onoare și un privilegiu. Vă mulțumesc pentru invitație. UE a fost marcată de-a lungul timpului, dar mai ales în ultimul deceniu, de provocări multiple, care ne-au testat coeziunea și unitate.
  • Principala constatare pozitivă  e că există un element care ne unește: identitatea europeană bazată pe valori, principii, și interese comune
  • Pledez ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate și pentru calea europeană comună
  • Pentru România, acest principiu înseamnă însăși esența proiectului european
  • UE este un proiect evolutiv. Noile realități impun o dezvoltare și consolidare a proiectului european și în nici un caz o repunere în discuție a principiilor fundamentale
  • O UE puternică nu trebuie realizată în detrimentul unității. Avem nevoie de o UE care nu lasă în urmă nici un stat și nici un cetățean
  • Idei precum UE cu mai multe viteze sau a cercurilor concentrice nu reprezintă o soluție
  • Europa are o singură inimă: o inimă care bate prin noi toți, care ne unește de la est la vest și de la nord la sud, care face ca cetățenii noștri să se definească natural ca europeni
  • Dacă e necesar. să ne adaptăm și recalibrăm instrumentele pentru a atinge acest ideal
  • Sunt încrezător că summitul d la Sibiu va reprezenta un reper în proiecția unei UE mai puternice, mai coezive și mai democratice
  • Depinde de puterea, înțelepciunea și voința noastră ca acest obiectiv să devină realitate
  • Summitul de la Sibiu e un moment important pentru consolidarea fundației acestui viitor: comun, democrativ, optimist
  • Viitorul UE se poate face doar cu implicarea activă a cetățenilor
  • (Extrem de puțini europarlamentari în sală la acest moment, potrivit corespondentului G4Media la Strasbourg)
  • Coeziunea e unitate, e expresia acțiunii comune la nivelul UE. Trebuie să ne întoarcem la esența principiului coeziunii: forța centripetă
  • Prosperitatea UE depinde de capacitatea noastră de a asigura o uniune monetară puternică
  • Avem nevoie de măsuri și decizii cuprinzptoare, care să garanteze participarea tuturor statelor membre pentru o Eurozonă mai puternică și competitivă
  • Pentru România, aderarea la Zona Euro e un obiectiv fundamental
  • Sărbătorim 25 de ani de piață internă. Nu putem să ne imaginăm UE fără piața unică și fără cele 4 libertăți fundamentale. Avem nevoie de o piață internă funcțională, competitivă și incluzivă
  • Europa este și trebuie să rămână un lider internațional în multe domenii. Trebuie să fie un lider și în conectivitate
  • Trebuie să fim conștienți că transformarea digitală nu va putea fi făcută fără o investiție masivă în educație
  • Toți cetățenii din orice regiune trebuie angrenați în această schimbare
  • Vorbim de un viitor în care UE își va recâștiga propriii cetățeni prin întărirea sentimentului de securitate. Provocările generate de migrație și securitate sunt de maxim interes. Trebuie să acționăm astfel ca proiectul european să clădească sentimentul de securitate.
  • Pentru România, aderarea la Spațiul Schengen reprezintă un obiectiv important. Acest demers va contribui semnificativ la întărirea întregului spațiu
  • Mărimea conferă putere. Politica de extindere și-a demonstrat în mod clar valoarea prin valurile succesive de aderări, contribuind la prosperitatea și securitatea continentului. Extinderea e o necesitate reală
  • Nu putem fi cu adevărat relevanți global dacă nu reușim să influențăm semnificativ mediul din vecinătatea noastră. Păstrarea statelor vecine ancorate ferm în valorile europene depind și de capacitatea npastră de a ne îndeplini angajamentele în raport cu ele
  • Vorbim și de un viitor în care UE va avea un rol de prim-plan pe scena globală, cu o contribuție decisivă la promovarea sistemului multilateral bazat pe reguli. Implementarea strategiei globale a UE a înlesnit deja evoluții importante.
  • Consistența politicii UE în vecinătatea sa, menținerea parteneriatului trans-atlantic solid și susținerea fermă a multilateralismului sunt domenii în care UE va fi chemată să demonstreze că poate acționa eficient
  • Acum 11 ani mă simțeam deosebit de mândru ca român că trăiesc momentul aderării
  • Anul viitor summitul de la Sibiu va fi un moment de răscruce pentru familia europeană. E datoria noastră să creionăm viitorul Europei. Alături de toți românii mă simt mândru ca cetățean român și cetățean european.
  • Europa este România și România este Europa.
  • 2018 e centenarul României moderne și înseamnă pentru noi proiecții de viitor. Am învățat unele lecții importante. Iar lecția democrației e una dintre cele mai importante
  • Românii sunt conectați activ la valorile civice. Au dovedit-o cât se poate de clar, și-au făcut auzită vocea atunci când a fost nevoie să apere statul de drept și democrația. Românii au voința și forța de a merge mai departe pe drumul european pe care și l-au asumat. Este ambiția de a depăși orice obstacole pentru a rămâne puternic ancorați în marea familie europeană din care facem parte în mod fundamental.
  • Tânăra generație crede în Europa și se implică în dezbateri. Din entuziasmul acestor tineri remarcabili se hrănește și entuziasmul nostru
  • Avantajul acestui val de entuziasm care vine din România vine din forța lui de a inspira
  • Peste tot în România, mii de români lucrează în domeniul digital. Avem o pondere mare în PIB a sectorului IT și creativ.
  • Pentru România, stat cu o mare frontieră externă a UE, securitatea e un domeniu prioritar. Suntem capabili să fim un furnizor de securitate la cele mai înalte standarde, cum o facem și în NATO
  • Avem datoria să protejăm toți cetățenii. Acest lucru e posibil doar printr-o aplicare integrală la frontiera externă a instrumentelor de securitate de ultimă generație
  • UE s-a clădit pe o dorință umană de pace pe continent. Această pace internă, cu toate ingredientele sale, statul de drept, diversitate, prosperitate, standarde sociale, a devenit un bun de export extrem de prețios. A venit momentul să ne întoarcem cu acest model spre interior, să le arătăm ce putem face împreună
  • Unitatea nu va veni de la sine. Trebuie să o protejăm permanent
  • A venit momentul să ne reîntoarcem cu acest model către interior și să arătăm cetățenilor noștri ce am reușit să creăm împreună. Să vedem cum protejăm, împreună, pacea și cum se traduce nevoia de pace astăzi, la nivelul intereselor cetățeanului. Am mereu în minte cuvintele extrem de actuale ale lui Jean Monnet: «il n’y a pas pour les peuples d’Europe d’autre avenir que dans l’union» (Nu există un viitor al cetățenilor Europei altul decât unitatea). Vă îndemn să păstrăm unitatea drept cuvânt de ordine al viitorului. O unitate însă care nu va veni de la sine. O unitate pe care va trebui să o protejăm și să o consolidăm în mod constant, îngrijindu-ne în același timp de diversitatea atât de caracteristică culturii europene.
  • Vă mulțumesc!

——————

Preşedintele Klaus Iohannis ține un discurs marți de la ora 11.30 în plenul Parlamentului European din Strasbourg, la dezbaterea privind viitorul UE. Urmărește discursul LIVE VIDEO TEXT pe G4Media.ro. La dezbatere vor mai vorbi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi liderii grupurilor politice din PE. După discurs, Iohannis susține o conferință de presă comună cu Tajani.


Context:

La Strasbourg, Klaus Iohannis are o întrevedere cu Antonio Tajani și o întâlnire de lucru alături de preşedintele Parlamentului European, preşedintele Comisiei Europene, reprezentantul Preşedinţiei austriece la Consiliul UE şi liderii grupurilor politice din PE. Șeful statului va avea o întâlnire cu preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Postacii vor striga: Soros, neomarxisti, drogati etc. etc.

    Dar discursul e standard, chiar plictisitor.

  2. Pierdere de timp si atat.
    Sper sa fi fost ceva important in discutiile netelevizate.

  3. Dormeo a reusit performanta sa fie chiar mai plictisitor decat @suflator…

    • tu ai reusit sa fi mai penibil decat asistat…de fapt semanati , doar va trageti din acelasi rahat…

  4. „Am urmarit si am constatat cu ingrijorare” ca exista doua tipuri de declaratii, doua tipuri de discursuri, unul pro-UE al presedintelui Iohannis, iar altul anti-UE al guvernului. Situatia creaza confuzie si nu este bine. Pe de o parte statul de drept si justitia sunt distruse, iar pe de alta parte Iohannis vrea mai multa UE. OK, insa problemele esentiale nu se rezolva cu un astfel de discurs in PE, chiar daca este unul incurajator.