G4Media.ro

VIDEO Klaus Iohannis, despre candidatura la șefia NATO: Mâine voi prezenta prima…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

VIDEO Klaus Iohannis, despre candidatura la șefia NATO: Mâine voi prezenta prima dată în CSAT și după aceea și opiniei publice

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că în ședința CSAT de joi va prezenta poziția sa față de candidatura la funcția de secretar general al NATO, după care va prezenta și opiniei publice. Klaus Iohannis a susținut declarații de presă, miercuri, la Palatul Cotroceni, alături de președintele Italiei, Sergio Mattarella. G4Media a transmis LIVE declarațiile.

„Despre NATO, mai mult mâine. Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea și opiniei publice, dar pot să vă asigur că mâine după-amiază veți fi informați pe deplin. Considerați că acesta a fost un non-răspuns și o amânare”, a afirmat Klaus Iohannis.

Este prima ieșire publică a lui Klaus Iohannis după ce toți ceilalți lideri din NATO și-au anunțat susținerea pentru Mark Rutte în funcția de secretar general al Alianței.

Klaus Iohannis:

Cifrele pentru anul trecut indică schimburi bilaterale care au atins deja 20 mld euro.

Am abordat în cadrul discuțiilor consolidarea familiei noastre comune europene și cât de semnificativă rămâne planificarea agendei strategice pentru perioada următoare.

Prezența importantă la vot la alegerile europene reflectă interesul cetățenilor.

Dacă UE va potența principiile coeziunii și solidarității interne rolul său va crește.

Apreciem rolul Italiei în Poliția aeriană NATO în România.

Vom continua să lucrăm împreună cu Italia și toți aliații pentru întărirea rolului NATO de prevenire a oricărui război, prin consolidarea pe flancul estic și sudic.

Mă bucură faptul că împreună susținem concret parcursul R Moldova de aderare la UE. R Moldova e partenerul nostru cel mai afectat de război și trebuie să ne asigurăm că îi acordăm tot sprijinul de care are nevoie.

Sergio Mattarella:

Situația geopolitică s-a schimbat radical de când ne-am văzut ultima oară aici, acum opt ani.

Am constatat o deplină convergență de idei.

România este pentru Italia un partener extrem de important.

Îmi doresc ca Italia să ceară ca Consiliul European să aprobe intrarea României pe deplin în spațiul Schengen.

Relațiile noastre bilaterale sunt excelente pe toate planurile.

În Italia se află o comunitate numeroasă de români care contribuie la viața noastră.

În România se află multe firme italiene.

Sperăm ca schimburile comerciale bilaterale să crească și mai mult.

Este indispensabilă extinderea UE și antrenarea țărilor candidate. Am fost ieri în R Moldova și am reafirmat sprijinul față de R Moldova pe parcursul integrării europene.

UE trebuie să fie mai rapidă în luarea deciziilor, pentru că lumea nu așteaptă.

Am abordat tema securității. SUntem țări membre NATO și avem încredere în Alianță. De aceea ne gândim că o apărare comună europeană este necesară pentru a consolida pilonul european în NATO.

Apărarea Ucrainei, rezistența Ucrainei înseamnă securitatea întregii Europe. Am vorbit și pentru conferința din Elveția.

Sperăm ca Rusia să fie disponibilă pentru a reafirma regulile dreptului internațional.

Răspunsuri la întrebări:

Klaus Iohannis:

Candidatura la NATO: Despre NATO, mai mult mâine. Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea și opiniei publice, dar pot să vă asigur că mâine după-amiază veți fi informați pe deplin. Considerați că acesta a fost un non-răspuns și o amânare.

Data alegerilor prezidențiale: Știm că pentru români miza este alegerea președintelui. De aceea nu vreau să spun când trebuie să aibă loc sau cine să candideze. Românii trebuie să conștientizeze importanța acestor alegeri și să meargă la vot.

Negocierile pentru funcțiile de conducere din UE: Luni seara a avut loc o întâlnire informală a șefilor de stat și de guverne din Consiliul European și am discutat posibile soluții pentru funcțiile de conducere din UE. A fst o discuție informală și nu voi detalii, dar îmi permit câteva considerații despre ce ar trebui să fie rezultatul după părerea mea.

Avem un proiect de mare viitor dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu așteptările cetățenilor europeni și în așa fel încât să contăm în ecuația globală.

Fiind negocieri politice, ele sunt complicate fiindcă arhitectura UE este complexă.

UE este o uniune de state, nu de partide și atunci ceea ce trebuie negociat trebuie negociat în așa fel încât toate statele să se simtă implicate, responsabilizate și servite în funcție de interesul național. Nu e posibil ca vreun stat membru să fie ignorat, marginalizat sau neimplicat în aceste negocieri și, dacă așa s-ar fi întâmplat, ar trebui corectat.

Avem în UE și familiile politice. E utilă în special pentru a gestiona mai bine viața parlamentară europeană. Chiar dacă aceste familii politice au și trebuie să aibă o greutate în negocierea funcțiilor, acestea nu pot suprima dreptul statelor de a negocia și de a decide.

Familiile politice europene nu au exact același rol pe care îl au partidele în viața politică a statelor naționale.

Și dacă aceste familii politice ar exagera în influența lor, acest lucru ar treui corectat. Deci trebuie să avem un echilibru, fin și negociat.

Dar haideți să nu uităm pe cetățeanul european. Europenii au așteptări de la instituțiile europene și acestea nu au fost întotdeauna satisfăcute. Există o distanță prea mare între alegător și Bruxelles, cum se spune generic. Ar fi de dorit și e important ca acestea două să se reapropie.

De exemplu, am avut și cred că o să mai avem proteste extinse ale fermierilor pentru că s-au reglementat anumite zone și se simt amenințați în chiar existența lor. Aceste proteste au avut loc în 2024, chit că reglementările sunt din 2020. Am întrebat public și n-am primit răspuns: cum s-a putut să se reglementeze în 2020 ceva ce privește fermierii fără să se discute cu ei până când au ieșit în stradă în 2024.

Instituțiile europene trebuie conduse de persoane alese corect, cu participarea tuturor familiilor politice, a tuturor statelor mambere, dar care sunt foarte respectate, asupra cărora nu poate plana nicio suspiciune sau, cum se spune la noi, să fie „curați ca lacrima”.

Deci pachetul de nominalizări de personalități trebuie să fie un pachet impecabil, puternic, de încredere maximală, negociat la sânge, dar ținut cont de toate pretențiile naționale și politice și până acolo mai e cale lungă.

România e tratată corect, m-am asigurat de acest lucru.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. hai IMPARATE acasa, ca ne-ai facut destul de rusine in lume , ti-ai facut palat, mai fa un drum cu avionul mic si gata … poti sa te culci .. ca ai facut multttt rau

  2. O să spună că va continua lupta pentru șefia nato pentru că nu e unanimitate

  3. Sper sa nu primeasca vreun post la EU! Faptul ca Romania este prima in clasamentul nr de dosare OLAF i se datoreaza din plin. A adus PSD la guvernare si iata pensii speciale, iata alegeri pline de dezordine si suspiciuni de incorectitudine, iata mafia reinstalata in primarii, UDMR mai puternic decat niciodata cu alegatori rasariti ca prin minune in alte judete decat cele traditionale. Toata aceasta combinatie PSD PNL UDMR este doar o contra data ADU, o contra naturii politice care nu este tot una cu ”stabilitate”, contra Romaniei. Un om mic la suflet care a actionat numai in interes personal. Nu are curaj nici macar sa iasa singur la prima declaratie publica!

  4. Du-te dreaqu la munci agricole, acolo-i de tine.

  5. Treci pe meditatii..poate reusesti sa mai faci vreo patru case pana dai coltul…Nu de alta, da sa-i ramana si ravasitoarei cate ceva, de pe urma ta.

  6. Dle kk wc iohahanis, aveti mai sus parerea opiniei publice. Eu zic ca e suficient sa va faceti de ras doar in fata csat, nu mai cereti si alte opinii publice. Si mars inapoi la sibiu!

  7. Au ieșit trotinetiștii 5% la atac, trebuie să își verse frustrările. Singura problema, desigur,…. câinii latră caravana trece.

    • A ieșit rebutul la atac ca să-și protejeze stăpânul. Cât îți dă pentru fiecare lătrătură//lătură/postare?

    • Crezi că stăpânilor lor pasă de tine? Ei cu milioane de euro, tu cu … Cu ce, până la urmă? Plăcerea de a te gudura pe lângă ciubotele lui măCucă sau ale Ficusului indiferent?

    • Hidratati’va creierul inainte sa postati ceva

  8. Nu s-a făcut gaură în cer. Președinții de stat vin și pleacă. Nu poate fi recompensat fiecare cu câte o funcție înaltă. Dacă obține ceva în UE, se datorează în mod exclusiv faptului că România a devenit foarte importantă din pdv. geostrategic în relația cu războiul din Ucraina. Ar trebui să mulțumească țării că a fost în poziția corespunzătoare, în momentul oportun. Hai să terminăm cu circul acesta dizgrațios.