VIDEO Ludovic Orban anunță asumarea răspunderii pe proiectele pentru justiție și economie / Dacă Parlamentul nu votează abrogarea recursului compensatoriu, Guvernul își va asuma răspunderea
Premierul Ludovic Orban anunță asumarea răspunderii pe proiectele pentru justiție și economie. „Dacă Parlamentul nu votează proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu, vom include în proiectul de lege pentru asumarea răspunderii și abrogarea acestuia”, a precizat Ludovic Orban.
Premierul a precizat că și după abrogarea legii recursului compensatoriu, de prevederile acesteia vor beneficia în continuare toți cei care au comis infracțiuni până la momentul abrogării actului normativ.
Principale declarații ale premierului:
Am cerut acordul BPN pentru angajarea răspunderii guvernului pe două teme.
Prima temă e legată de justiție, cealaltă de abrogarea prevederilor nocive din OUG 114/2018.
În ce privește justiția, am cerut acordul pentru a cuprinde în proiectul de lege pe care ar urma să ne angajăm răspunderea câteva elemente: prorogarea termenului de intrare în vigoare a intrării în pensie anticipată a magistraților, prorogarea creșterii vechimii necesare pentru intrarea în magistratură și completele. Toate riscă să arunce în aer sistemul de justiție.
Dacă Parlamentul nu votează proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu, vom include în proiectul de lege pentru asumarea răspunderii și abrogarea acestuia.
A doua temă e abrogarea sau modificarea celor mai multe prevederi din fatidica OUG 114/2018. Vedem că în Parlament dezbaterile nu se duc în direcția pe care ne-o dorim.
Obiectivul nostru e de anula prevederile din energie (taxarea, plafonarea prețului pentru producătorii de gaze și enegie electrică), supraimpozitarea sectorului financiar bancar, suprataxarea în domeniul comunicațiilor, prevederile legate de pilonul 2 de pensii, prevederile despre fantomaticul Fond de Dezvoltare și Investiții.
Sunt o serie de alte prevederi din OUG 114 pe care vrem să le abrogăm.
Nu vom abroga prevederile legate de sectorul construcțiilor, ar duce la distrugerea sectorului – toate companiile și-au schimbat contractele de muncă, iar dacă am reveni la prevederile anterioare am trimite în faliment foarte multe firme. Anul viitor vom avea nevoie de un surpruls de 250.000 de angajați în companiile din construcții.
BPN a lăsat la latitudinea guvernului momentul asumării răspunderii. E foarte presant pachetul de legi din justiție.
Am cerut ministrului Predoiu să prezinte la CEDO punctul de vedere al guvernului și angajamentele pe care vrem să le asumăm pentru a arăta că avem voința de a corecta lucrurile.
Abrogarea legii privind recursul compensatoriu nu înseamnă că din momentul abrogării nu mai beneficiază nimeni de ea. Ea va acționa pentru viitor. Vor beneficia de ea cei care sunt acum în detenție, cei judecați și cei care au comis fapte până când ea se află în vigoare.
Pe secția specială: e în curs procedura de consultare a magistraților și a CSM. La CSM vor avea loc alegeri și vom cunsulta CSM după ce vor avea loc aceste alegeri.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii