G4Media.ro

Ludovic Orban, după 6 luni de mandat: Putem profita de conjunctura internațională…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ludovic Orban, după 6 luni de mandat: Putem profita de conjunctura internațională și relocarea unor investitori în țara noastră/ Pregătim măsuri de genul IMM Invest și pentru companiile mari/ Ne gândim la un program „Români pentru români”, în care cetățenii să poată cumpăra acțiuni la stat

Premierul Ludovic Orban și-a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă susținută luni seară, un raport de activitate a primelor șase luni din mandatul pe care l-a început în 4 noiembrie.

Orban a făcut declarații o oră și jumătate, timp în care a răspuns și la întrebărilor jurnaliștilor prezenți la conferință. Premierul a făcut mai multe promisiuni referitoare la măsurile pe care guvernul ar urma să le ia în următoarea perioadă pentru redresarea economiei.

Dintre acestea, Orban a menționat o schemă de ajutor de stat care deja există pe masa Comisiei Europene pentru aprobare și care presupune garantarea și asumarea pentru asigurarea creditelor comerciale.

Premierul a mai vorbit despre un program de adaptare la piața muncii prin calificarea sau recalificarea angajaților, dar și despre anumite avantaje pe care firmele le-ar obține dacă angajează tineri sau persoane trecute de 50 de ani.

Șeful Executivului a mai spus că se gândește la un program de genul ”Români pentru români” prin care cetățenii să aibă posibilitatea să cumpere acțiuni la Stat, dar și la un program de tipul IMM Invest care se va adresa companiilor mari.

Principalele declarații:

  • România nu a fost pregătită. Foarte multe spitale nu au fost pregătite pentru a face față unei astfel de provocări.
  • Am avut nevoie de o permanentă evoluție în toate domeniile pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor din toate instituțiile.
  • Guvernul a luat măsuri înainte ca alte țări să ia măsuri și înainte să existe avertismente care să forțeze Guvernul să ia astfel de măsuri.
  • Guvernul a început bătălia cu COVID-19 înainte de starea de urgență din 15 martie.
  • Am început să luăm măsuri încă de la izbucnirea epidemiei în China, care au strânit critici, cum au fost carantina, izolarea la domiciliu.
  • Am instituit măsuri de suspendare a zborurilor, suspendarea școlilor și multe alte măsuri care au fost privite la vremea respectivă cu oarecare încredere, dar au condus la un rezultat eficient în bătălia Guvernului și autorităților.
  • Guvernul a avut o atitudine preventivă.
  • Noi diagnosticăm în funcție de necesități, în baza protocolului stabilit la nivelul OMS și care este promovat și de Comisia Europeană și a fost validat de Ministerul Sănătății prin INSP.
  • Un indicator care arată gradul de răspândire este numărul de pacienți de la ATI, niciodată nu a fost depășit numărul de 260.
  • Un alt indicator este numărul de decese. În timp ce în România sunt de ordinul sutelor, în Spania și Franța sunt de ordinul zecilor de mii, ca să nu mai vorbim de Belgia care are cel mai mare număr de morți la suta de locuitori.
  • A trebuit să luăm măsuri din mers, să întărim capacitatea instituțiilor implicate în bătălia COVID-19, să ne perfecționăm permanent.
  • Epidemia ne-a prins fără stocuri, s-a făcut un efort uriaș, inclusiv diplomatic pentru că cererea era foarte mare și am apelat la toate resursele politice și diplomatice pentru a obține contractele.
  • Lucrurile sunt sub control, am ajuns în situația în care putem să ne și permitem gesturi de umanitate cum ar fi sprijinul pentru Republica Moldova.
  • În ceea ce privește capacitatea de testare, am pornit de la câteva laboratoare cu capacitate de câteva sute teste zilnic. Astăzi sunt puse în funcțiune 60 de centre de testare.
  • Capacitatea de astăzi este de 11.000 de teste zilnic și vrem să ajungem la 15.000 de teste, vorbim de aparate RT PCR.
  • Am crescut capacitatea de testare și cu alte achiziții de tipul extractoarelor.
  • Ne-am confruntat cu nevoia de a îmbunătăți managementul la nivelul spitalelor, am avut multe cazuri, multe situații în care spitalele au devenit focare de infecție, am apelat la managementul medicilor militari.
  • Deciziile pe care le-am luat au produs efecte favorabile în foarte multe spitale.
  • În privința DSP-urilor, am urmărit constant să întărim capacitatea lor, am apelat la transferarea în regim de urgență a cadrelor medicale, fie în rețeaua școlară, a rezidenților sau din alte părți pentru a le întări capacitatea în toate activitățile, la frontieră, unități spitalicești pentru respectarea protocoalelor etc.
  • Am suplimentat numărul de angajați cu 2000 de locuri și pe măsură ce a crescut testarea, au crescut anchetele epidemiologice, Direcțiile de Sănătate Publice s-au dezvoltat constant.
  • Am luat măsuri care nu au fost populare, dar care și-au văzut efectul, am interzis exportul paralel de medicamente și echipamente de protecție necesare luptei împotriva COVID-19.
  • În ceea ce privește tratamentul pentru COVID-19, am avut momente în care am fost aproape de limita de tratare și am făcut efortul de a obține tratamentele necesare.
  • În urma unei donații, punem la punct sistemul de donare de plasmă de la pacienții vindecați.
  • Necesitatea de a impune restricții: Nu mi-am dorit niciodată să fiu în situația să impun restricții pentru cetățenii români.
  • Toate restricțiile au fost luate numai și numai pentru a păzi sănătatea românilor, pentru a salva vieți, pentru a reduce răspândirea coronavirusului.
  • Nu le-am luat de plăcere, le-am luat pentru că erau necesare. Țările europene care nu le-au luat la timp nu au mai putut să oprească răspândirea cazurilor.
  • Măsurile au un caracter temporar. Ne propunem ca după 15 mai, în mod gradual, să eliminăm restricțiile având la bază doar criteriul riscului epidemiologic.
  • Evaluarea de risc epidemiologic este făcută de specialiști și este cea care stă la baza ridicării restricțiilor.
  • Pentru fiecare ridicare de restricții vom aștepta în jur de 15 zile ca să vedem efectele.
  • Este perioada în care virusul generează simptome și putem să verificăm în ce măsură afectează ridicarea restricțiilor.
  • Orice ridicare de restricții va fi însoțită de un set de reguli.
  • Vom impune un set de reguli în ceea ce privește și transportul public și activitatea care se desfășoară în birouri. De asemenea, vom stabili reguli care au un singur rost, să reducă riscul de răspândire a virusului. O atenție deosebită am acordat-o economiei.
  • Obiectivul nostru a fost să afectăm cât mai puțin economia. Orice activitate economică pentru care riscul de răspândire nu era mare, am permis desfășurarea ei.
  • Nu s-a închis niciunul dintre șantiere, fie că era vorba de investiții în infrastructura energetică, sau derulate prin CNI sau PNDL, sau alte investiții.
  • Am permis toate activitățile economice necesare pentru economie și ale căror restricții ar fi putut afecta economia foarte grav.
  • Ne-am uitat inclusiv pe încasările bugetelor, scăderile sunt mai mici decât previziunile care au fost făcute.
  • Printre principalele măsuri economice pe care le-am luat este IMM Invest, de garantare și subvenționare a dobânzilor, credite pentru asigurarea capitalului de lucru și credite pentru investiții. Numărul companiilor care au aplicat a depășit 50.000. Sigur nu vor primi toate, pentru că deciziile vor fi luate de băncile pentru care optează.
  • Șomajul tehnic: Pentru ca angajații companiilor care urmau să întrerupă activitatea total sau parțial să poată rămână alături de companie. Era foarte important pentru că existau echipe și ar fi fost foarte greu să își reia activitatea angajând alte persoane.
  • Pentru prima perioadă a șomajului tehnic am avut în plată peste 570.000 de angajați.
  • De asemenea, am avut o formă de acordare de indemnizații de 75% către profesioniștii Codului Civil, către cluburile sportive, care nu au mai putut să funcționeze. Am avut aproape 60.000 de beneficiari.
  • O altă măsură a fost suspendarea plății ratelor la credite pe o perioadă de până la 9 luni, în 31 decembrie. Adresabilitatea acestei măsuri a fost cea mai largă.
  • Aproape 40.000 de persoane și firme au beneficiat până acum de această decizie, a suspendării ratelor.
  • Am ridicat presiunea în privința taxelor și impozitelor locale prorogând termenul la care pot fi plătite până la 30 iunie.
  • Am dispus amânarea la plată pentru servicii de utilități și chirii pentru anumite persoane fizice și juridice.
  • Am scutit de plata impozitelor speciale care se plăteau pe numărul de locuri de cazare sau suprafețe pe perioada stării de urgență și intenționăm să lungim această măsură până la redeschiderea activității în Horeca.
  • Am ridicat presiunea care era pusă pe companii și persoanele fizice pentru creanțe bugetare.
  • Am amânat termenul pentru depunerea solicitărilor pentru creanțe până la 30 octombrie.
  • În domeniul social, pe lângă măsurile de susținere a angajaților, am prelungit plata șomajului persoanelor cărora le expira acest drept, cel puțin până la finalul perioadei de urgență. Am reglementat măsura unor beneficii de asistență socială.
  • Suntem într-un proces de evaluare a resurselor financiare pe care le putem accesa în perioada viitoare.
  • Aceste resurse provin din buget, din fonduri europene pe care le avem la dispoziție, provin din credite care pot fi luate din sistemul financiar bancar din România, de pe piața internațională. Intenționăm să lărgim instrumentul emiterii de obligațiuni și să oferim posibilitatea cetățenilor care au posibilitatea de a economisi. Să implicăm cetățeanul într-un program ”Români pentru români”.
  • Avem posibilitatea de a apela la credite și de a implica Fondul European de Investiții în susținerea unor proiecte. De asemenea, urmărim un program amplu de investiții de stat.
  • 60 de companii au obținut autorizarea să producă combinezoane și în jur de 100 de companii care pot produce biocide, companii care sunt foarte aproape de a satisface cererea internă.
  • Putem profita de o conjunctură internațională economică în care România poate profita de relocarea unor companii.
  • Pregătim câteva măsuri după modelul IMM Invest și pentru companiile mari.
  • Încă resimțim efectele negative ale Ordonanței 114.
  • Pregătim o schemă de ajutor de stat de garantare a creditului de ajutor care deja funcționează în Germania și alte state.
  • În structura creditelor companiilor, creditele de consum sunt foarte importante. Peste 60% din creditele companiilor sunt credite de consum. Dacă o companie intră în credite și nu face față plăților riscă să afecteze companii sănătoase în lanț, să intrăm într-un blocaj.
  • Această schemă de ajutor de stat care deja există pe masa Comisiei Europene pentru aprobare este o schemă de garantare și asumare pentru asigurarea creditelor comerciale care, cu siguranță va permite reducerea blocajelor și afectarea companiilor în lanț dacă una dintre ele are probleme cu plățile.
  • De asemenea, încercăm să mobilizăm din fonduri europene o sumă mare pentru firme mici și mijlocii, pentru credite destinate investițiilor. Încercăm să relocăm fonduri din zonele unde nu putem cheltui bani pentru a direcționa banii în aceste investiții.
  • Nu în ultimul rând, ne gândim la construcția unui fond de investiții.
  • În ceea ce privește susținerea angajaților, vom genera mai multe tipuri de măsuri active pentru companiile care își vor reporni activitatea. Vom trece de pe măsura șomajului tehnic, la o măsură activă.
  • Pentru orice persoană care revine în activitate vom participa la susținerea plății salariului, cu un procent între 35% și 45% din salariul brut.
  • Vom sprijini companiile și să angajeze oamenii care astăzi nu au loc de muncă, cu măsuri active care vor varia și în funcție de alte criterii. Spre exemplu, persoanele de peste 50 de ani sunt mai greu angajate și de aceea vom mări alocarea măsurii active pentru astfel de persoane. De asemenea, vom sprijini și angajarea tinerilor.
  • Vom încerca să generăm un program de adaptare la piața muncii printr-un program de calificare și recalificare, dar printr-un program diferit de aplicare. Vom încerca să facem un parteneriat cu compania care vrea să angajeze și care să facă acele traininguri. Și vom obliga persoanele respective să rămână angajate cel puțin doi ani.

Q: Vor fi menținute amenzile maxime de 20.000 de lei și pentru ce vor fi aplicate?

  • A: Vom reflecta asupra acestei decizii. Nu am luat nicio decizie și o vom face publică atunci când vom lua o decizie.

Q: Luați în calcul o reformă în administrație și o reducere de salarii în aparatul bugetar?

  • A: Reformă am făcut, certificatele au fost emise online, șomajul a fost aplicat doar online, programul IMM Invest se derulează exclusiv online. Trebuie să mergem spre digitalizare, eficientizare.

Q: Achizițiile publice în pandemie: Ministerul Sănătății a lansat vineri o licitație pentru echipamente la ora 15:16, iar termenul pentru firme a fost astăzi la ora 16:00.

  • A: E o achiziție în regim de urgență pentru acordarea unui ajutor pentru Republica Moldova. În baza decretului prezidențial și a măsurilor este posibil.

Q: Pregătiți o reformă a sistemului sanitar?

  • A: Cu siguranță, după acest val al epidemiei, vom lua măsuri în sistemul de sănătate. Au fost câteva lucruri vizibile cu ochiul liber: managementul spitalelor, adormirea în care se aflau DSP-urile etc.

Q: Cum vedeți ideea de a avea un stoc de medicamente? Este criză de medicamente în farmacii.

  • A: S-a permis luarea medicamentelor pe rețetă pe două luni în loc de una, plus alții și-au făcut stocuri. Ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am interzis exportul paralel.

Q: Care ar fi măsurile de relaxare pentru economie în perioada următoare?

  • A: Comerțul, vom dechide comerțul, cu excepția mall-urilor. Existând cumpărare, va crește producția. Reluarea circulației va afecta favorabil companiile care produc combustibil. De asemenea, deschiderea frizeriilor, a hotelurilor, a saloanelor de înfrumusețare, vor contribui și acestea. Restricțiile vor fi la restaurante, cafenele, baruri. Restaurantele, mai ales în spații închise, sunt considerate printre cele mai periculoase ca risc de răspândire epidemiologic.

Q: Când vom putea călători?

  • A: Deplasarea în afara localității va fi permisă pentru anumite motive importante: la serviciu, medic, activități agricole, rude, va exista o anumită relaxare.

Q: Veți reduce dreptul la circulație prin ordonanță de urgență?

  • A: Nu aș vrea să intru acum într-o discuție constituțională. Dacă va fi necesar să întărim reglementarea, o vom face. Aceste restricții apără sănătatea fiecăruia dintre noi. Nu pot să nu remarc cum de 1 mai aproape toate televiziunile au stârnit dorul de plajă.

Q: România este una dintre țările care nu au ajuns la vârful pandemiei. Cum de totuși ați hotărât câteva măsuri de relaxare?

  • A: Am zis că suntem pe plafon cu o ușoară tendință de descreștere. Uitați-vă și la numărul de persoane vindecate. Dacă faci media, poți să constați evoluția, e pe o ușoară descreștere, și pe numărul de îmbolnăviri, și de cazuri active. Nu pot să spun că am trecut de vârf. Am trecut de Paște, de 1 Mai ne-a ajutat și vremea, nu s-a dus lumea masiv pe spații verzi. Eu zic că am trecut bine și de 1 Mai.

Q: Vârful ne va prinde pe relaxare?

  • A: Vom vedea.

Q: Anul școlar 2020-2021 ne va prinde cu elevii învățând online?

  • A: Va depinde de evoluția epidemiei. Trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Trebuie să ajutăm școlile care nu au echipamentele și tehnica necesare să treacă cu bine de această situație. Dacă nu va exista riscul de răspândire a virusului, școlile vor începe normal.

Q: Când vor fi reluate zborurile și în ce condiții?

  • A: La nivel european e o dezbatere foarte amplă referitoare la reluarea zborurilor, ea nu poate fi un act unilateral al României pentru că cele mai multe zboruri le avem cu statele europene. Când vom decide la nivel european, vom decide și noi.

Q: Bacalaureatul va începe sau nu pe 22 iunie?

  • A: Deocamdată, examenele se vor da până la termenele care erau stabilite. Nu am știință despre alte schimbări.

Q: Ce se va întâmpla cu pensiile românilor și cu alocațiile?

  • A: După cum bine știți, conform pactului de stabilitate, după primele șase luni ale fiecărui an, Ministerul de Finanțe trebuie să publice un raport și prognoze. În funcție de deciziile care se impun, cu siguranță vom crește și pensiile, în funcție de resursele bugetare și prognoze.

Q: V-ați mai gândit în privința deschiderii grădinițelor, creșelor?

  • A: Azi a avut loc o întâlnire la Ministerul Educației cu reprezentanții din mediul privat. Mâine voi avea o întâlnire cu ministrul Educației pe acest subiect.

Q: De ce nu sunt redeschise mai repede zonele care nu au multe infectări? Sunt 30 de județe care au maximum 300 de cazuri.

  • A: Mai degrabă vom menține restricțiile în zonele cu foarte multe infectări.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

40 comentarii

  1. insert *comentarii rautacioase ca PNL sunt niste hoti && comentarii rautacioase cum sa ramana cu PSD-ul ca toti sunt niste prosti, fara nicio sugestie productiva* aici

    • Oprea, cu tot respectul, aici nu este vorba de PSD ci de bilantul guvernului Orban. Daca-mi permiti, as dori sa scot in evidenta cele mai importante asteptari pe care le-a avut electoratul PNL de la Guvernul Orban in aceste 6 luni:
      1. Desfiintarea Sectiei Speciale
      2. Alegeri Anticipate
      3. Alegeri in 2 (doua) Tururi
      4. Eliminarea Pensiilor Speciale
      5. Reformarea Justitiei, dar nu cu Predoiu si Bogdan Licu in prim plan
      6. Somajul Tehnic pentru Bugetari
      Eu as zice sa fim realisti si sa recunoastem ca au fost 6 luni de guvernare modesta din partea PNL-ului.

    • Nici tu nu intelegi in ce situatie ne aflam , las-o moarta . Tot ceea ce spui se poate face dupa alegeri ,daca exista o majoritate confortabila PNL. daca nu , nu .Chiar nu vezi cine blocheaza totul sau te prefaci ?

    • Un comentariu surprinzator de bun Eugen. De acord cu totul mai puțin cu somajul tehnic. Reformă in administrație trebuie negresit însă trimiterea lor in somaj acum e un: ” sa moara si capra vecinului”. Lucrurile acum nu mai sunt predictibile, trebuie sa fim solidari.

    • Multumesc Oprea. In legatura cu somajul tehnic al bugetarilor, vreau sa scot in evidenta doar modul gresit in care a fost gestionata problema de catre Orban si Catu, problema care a lasat un gust amar in randul electoratului PNL. Pe de alta parte, ar fi fost frumos sa fim cu totii solidari, inclusiv bugetarii si demnitarii. Este doar o parere personala, nu sunt adeptul mentalitatii cu capra vecinului.

    • Doar @de la văleeeeu intelege intotdeauna orice face/nu face PNL ul, toti ceilalti sunt bătuți în cap.
      Cam așa se comporta si Dragnea, ii desconsidera pe ceilalti.
      Dar, pe partea cealaltă, Ciolacu e glumă proastă cu bube in cap, nu un lider de opoziție.

    • Arisor maica vad ca fara sa vrei zici tot ce zic si eu . Incet incet te destupi la dovleac .

    • @de la văleeeeu, tare dulce-i traiul de propagandist penele, doar ii faci pe toți ceilalți prosti, chiar dacă tu personal nu pricepi nimic.

  2. Cat de mult kkt poate sa manace Sica. Bah la inceputul pandemiei erai ocupat cu alegerile anticipate. Tu si fikusul. Acum tu vii si te compari la cazuri cu Franta, Italia, Uk. Bun, dar de ce nu te compari cu Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Serbia? Ah, daca te compari cu vecinii tai lumea vede ca pandemia din Romania nu e chiar asa de roz cum o zici, nu-i asa Sica? Numai mincinuni, poti sa zici Sica.

    • Ba. Tu esti capiat ?Nu intelegi limba romana , unii ca tine doar bat cimpii, SICA evident stie si ce zice si ce face .

    • Pentru că-i trasează exact ce trebuie șeful lui care are toate datele.

    • @de la văleeeeu, ăia de la propagandă nu v-au spus că nu e momentul să fiți așa agresivi?

  3. Deziluzia pe 2020 esti tu si covid_ul n_ai facut
    Nimic din ce ai promis pensiile speciale neatinse,sectia spécial exista argentii si
    Ministère umflate….

    • Nici asta nu stii , doar dai din clanta . Totul se poate face doar dupa alegeri . Bibicule esti greu de cap , e un guvern minoritar .Si tindala era mai cu cap .

    • Uite-l și pe @m, e trimis pe teren.
      Hai, măi @m, măcar acolo un 5% de la bugetarii care nu sunt in plina linie acum si de la demnitarii statutului român putea sa taie, simbolic.
      Voi cred că, in goana dupa votanții pesedeului, ati uitat de proprii votanți din mediul privat.

  4. Asta nu-i raport la 6 luni de mandat. Ne spui cum v-ati cacarit in timpul crizei, cum ati asteptat sa vina valul peste voi, n-ati prevazut nimic, n-ati fost deloc pregatiti desi cunosteati dezastrul din sanatate.

    Asteptam sa spuneti ce promisiuni din campania electorala ati dus la indeplinire.

    • Asteapta mult si bine. Alt ageamiu , dupa alegeri bibicule 2 .

    • Ceri sa repare dezastrul de 30 de ani din sanatate in 6 luni ? Nu se poate, amice. Drgeaba te smiorcai.

    • @Sincer, după cum vezi, peneleul vrea sa-l votezi că va face ceva, cândva.
      Problema e că nu va depăși 30%, iar astia care defileaza pe aici nu inteleg că oamenii care lucrează în mediul privat, baza electoratului penelist, au așteptat puțină solidaritate. Care n-a venit….
      Acum, dl.Orban umbla pe partea naționalistă cu programul „Români pentru români „, dar banii obținuți astfel nu se vor duce tot la pensii speciale si la salariile babane ale administrației supradimensionate?

    • @Andrei. Ma refeream la cateva promisiuni pe care le-au trambitat in campanie: fara traseisti, alegeri anticipate, 2 tururi, desfiintarea SS, impozitarea pensiilor speciale si altele. Niciuna indeplinita. Aceeasi gargara si minciuna ca psd ul.

  5. Nu stiu de voi dar eu m-am saturat sa stau in lanturi ca un caine.

  6. In sfirsit un premier care stie ce face si spune si care are propriteatea cuvintelor, nu vorbe spuse aiurea de tot risul . Eu unul il felicit ca poate face ceea ce face .

    • Ia uite aici:
      „Aceste resurse provin din buget, din fonduri europene pe care le avem la dispoziție, provin din credite care pot fi luate din sistemul financiar bancar din România, de pe piața internațională.

      Repeta: Aceste resurse provin din credite! 😆 Pai asta e socialism, nu liberalism. Resursele lui dar pe banii altora. Nu te flata prea tare, n-are proprietatea cuvintelor, saracu’. 😐

    • E, uite aici, chiar linguseala directă.
      Bravo, poți avansa repede in partid!

  7. Tipul ăsta, Orban a băut ceva ?!
    Ce program „români pt români” cu acțiuni ale oamenilor?! Asta suna a privatizare a sistemului de stat.
    Asta e bolnav????
    Și cine va cumpăra acțiuni? Amărășteanul va lua de 2 lei și fluturii, oprisenii, robii, pandelististii firii și alții că ei, vor lua „pachetul” majoritar de acțiuni.
    Pe langa sclavetii unor multinaționale și sereleuri, oamenii vor devenii și sclavetii instituțiilor foste de stat, privatizate prin metoda „români pt români”, la care săracul contribuie luna de luna cu taxe și impozite.
    Huo

    • O fi ca MEBO. Solidaritate: luați de la săraci și dați la bogați. Norocul lor că nu avem alternativă viabilă la PSD, care trebuie să dispară. USR- ul dacă- l mai ține pe Barna s- ar putea să nu mai facă pragul și păcat că au câțiva tineri veritabili.

    • Incet, incet va vine mintea la cap fraticilor .

  8. Pana in 8 martie nu ai facut absolut nimic, nu o mai aburi aiurea.

  9. De mult nu am vazut un raport asa de autolaudativ ca nu am rabdare sa il citesc pana la capat far a ma revolta. Celelalte tari ( inclusiv SUA) se sperie de viitoarea criza economica si la noi doar optimism maladiv
    Va curge lapte si miere cu PNL (si Sica) la butoane binecuvintati de KWI si servicii

  10. Eu doar ce imi schimb toate economiile din lei in euro si Sica imi sugereaza sa cumpar actiuni la statul roman :))))

    • Dacă ai fii isteț, ai cumpăra teren arabil!
      Acesta va fi adevaratul aur în curand!

  11. Adica sa va imprumutati ieftin ca sa-i platiti pe cumularzi, pe speciali, sa aveti de unde va baga in conturile din ofshoare , panamale, si alte paradisuri.
    Si cand o fi sa le rascumparati cat veti mai da inapoi, daca veti mai da ?
    Schema s-a mai practicat, nu e noua.
    Caritas, credide nerambursabile, preferentiale, caderea bancilor, FNI si altele la fel, schema micula. Pe toate le-ati aplicat.
    Ar fi fost si pacat la cat de prosti suntem.

    • De-abia aștept să văd peste o lună sau două rezultatul tuturor măsurilor luate de acest guvern: copii navetiști stind prin gări și mijloace de transport în comun că să susțină examenele naționale, asistenții medicali din stomatologiile private care muncesc că sclavii facind tot de la munca de femeie de serviciu- infirmier -asistent medical pe minim pe economie infectați pe capete in clinicile ultradotate pe fonduri europene ale iluștrilor dentiști cu cursuri și congrese de zeci de mii de euro, frizerii și cosmeticienii care habar nu au ce înseamnă cu adevărat dezinfecția și care își închipuie că dacă poarta o masca chirurgicala și șterg cu spirt foarfeca și cleanta ușii au rezolvat problemele.
      Eu zic să așteptăm nițel că distracția nu este nici macar la început, pun pariu că va fi un dezastru!!

  12. Reporteri mai slabi ca ăștia de la conferința lui Orban, am impresia ca n-am văzut in viata mea! Mai aveau puțin și puneau întrebările de genul „nu-i asa ca….?”
    Or sunt slabi morți, or sunt obedient împuțiți!
    Și mai aveam pretenția de jurnalism și presa de calitate!!!!

    • Pai daca le-a dat bani de la buget, cum sa nu fie servili?

    • Aoleu, ca uitasem, asa e! Totul se reduce la bani.

    • Să fie vreo legătură cu programul anunțat de guvern, cu banii dați presei?
      Nu, nu, cum se poate așa ceva….
      Problema e că lui Orban ii place sa vorbeasca mult, să ne pregătim de monologuri fără sfârșit si fără substanță…

  13. Intrebarea este iesim sau nu iesim după 15 mai din izolare, ca nici pic, nici poc nu stiu ce se va întâmpla…

  14. aparatele-astea RT.PCR -ce vrea sa zica….. russia today -partidul comunist roman….se testeaza citi ciumati rosi sant…..la noi…eu asa cred …..nu stiu ce sa cred.lamuritima.