G4Media.ro

VIDEO Propunerile pentru șefia marilor Parchete: Gabriela Scutea – Parchetul general, Crin…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

VIDEO Propunerile pentru șefia marilor Parchete: Gabriela Scutea – Parchetul general, Crin Bologa – DNA, Georgiana Hosu – DIICOT. Predoiu: reparați vulnerabilitățile, motivați procurorii, combateți toate formele de infracționalitate din zonele de competență

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat rezultatele selecţiei pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Astfel, pentru șefia Parchetului General a fost propusă procuroarea Gabriela Scutea, pentru șefia DNA a fost selectat procurorul Crin Bologa, iar pentru șefia DIICOT – procuroarea Georgiana Hosu.

Conform procedurii, propunerile ministrului vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care va acorda un aviz. După obţinerea acestuia, Predoiu va înainta propunerile preşedintelui Klaus Iohannis în vederea numirii noilor şefi ai celor trei principale Parchete.

Principalele declarații ale ministrului Justiției:

  • Pentru funcția de procuror general – Gabriela Scutea
  • pentru șefia DNA – Crin Bologa
  • pentru șefia DIICOT – Georgiana Hosu
  • Am ales candidaţii care au prezentat simultan competenţă şi experienţă. M-am ferit de experimente, pentru că situaţia în care se află Ministerul Public nu permite experimente.
  • Doamna procuror Gabriela Scutea a avut cea mai solidă prestaţie şi cel mai solid dosar profesional depus dintre toţi candidaţii. O prestaţie aplicată, concretă, pertinentă şi plină de hotărâri. Este un procuror pentru care Ministerul Public nu prezintă necunoscute. A demonstrat cunoaştere, viziune, forţă şi substanţă profesională. Proiectul de management al doamnei Scutea a fost cel mai bun dintre toate cele prezentate, acoperind complet atât partea de administraţie şi construcţie internă a Ministerului Public, cât şi partea de reprezentare externă. Cunoaşte bine MCV şi este foarte bine cunoscută a Bruxelles
  • Domnul procuror Crin Bologa cunoaşte DNA, a lucrat în DNA şi nu a avut nicio intersecţie cu pasivele DNA. A prezentat un proiect de management complet, concret, cu soluţii aplicate. Prestaţia la interviu a fost impresionantă, puternică şi echilibrată în acelaşi timp. Aduce garanţia că lupta anticorupţie va continua energic în condiţii de deplin respect al drepturilor şi garanţiilor procesuale
  • DIICOT prezintă particularitatea anchetelor transfrontaliere şi prin aceasta a cooperării interinstituţionale interne şi externe. Doamna procuror Giorgiana Hosu stăpâneşte cel mai bine aceste dimensiuni. Proiectul de management a fost comprehensiv şi prestaţia echilibrată, susţinută de o cunoaştere panoramică a problemelor şi a activităţii DIICOT
  • faptul că ceilalți candidați nu au fost selectați nu le știrbește valoarea profesională. Câțiva dintre ei au toate datele pentru a funcționa în fruntea Parchetelor. A fost un sprint cu sosire la fotografie
  • în ipoteza în care cei nominalizați vor ajunge pe funcție le transmit un mesaj: reparați vulnerabilitățile, motivați procurorii, combateți toate formele de infracționalitate din zonele de competență. Ministerul Justiției vă va fi partener

Săptămâna trecută au susţinut interviul la Ministerul Justiției cei opt candidaţi care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea procurorului-şef al Parchetului General: Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu-Marian Drilea-Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache şi Răzvan Horaţiu Radu. Pentru şefia DNA au intrat în cursă Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuţ Botnaru (care şi-a retras ulterior candidatura), Călin Nistor, iar la DIICOT – Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea şi Daniel Horodniceanu.

Înainte de susţinerea interviurilor, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirma, pe 14 ianuarie, că principala calitate a candidaţilor la conducerea PÎCCJ, DNA şi DIICOT trebuie să fie capacitatea managerială.

„Ceea ce este important este adecvarea la funcţie, dincolo de stăpânirea legilor, a tehnicilor profesionale, e importantă capacitatea de a conduce un sistem, forţa, echilibrul, viziunea de ansamblu. Sunt lucruri pe care le vom lua în considerare”, spunea Predoiu.

El a adăugat că procedura de selecţie este una transparentă, ce urmăreşte realizarea unei selecţii obiective.

„Este o procedură transparentă, (…) am optat pentru această manieră de desfăşurare a interviurilor pentru a da încredere că încercăm să evaluăm toate faţetele profesionalismului, capacităţii de a conduce sisteme publice ale candidaţilor, cooptând în comisia de interviu mai mulţi specialişti care să vină cu întrebări din diverse unghiuri de abordare, în funcţie de profesiile lor, în funcţie de specializările lor, astfel încât să pot să am o imagine cât mai completă asupra calităţilor pe care le au candidaţii, înainte de a lua decizia eventuală de propunere”, a precizat ministrul Justiţiei.

Membrii Comisiei de interviu au fost: procurorul Remus Damian Budăi (desemnat de Secţia de procurori a CSM); judecătorul Ioana Bogdan (desemnată de INM); psihologul Marius Babici (desemnat de CSM); prof. univ. dr. Răzvan Cătălin Dobrea (desemnat de rectorul ASE), Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, avocatul Ştefan Ciurescu, consilier al Ministrului Justiţiei, şi ministrul Cătălin Predoiu (preşedintele Comisiei).

Ministerul Justiţiei a declanşat pe 2 decembrie anul trecut procedura de selecţie pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Pamflet
    Conform hotararii pnl, TOTI SECURISTII LUI CEAUSESCU si TOTI MILITIENII LUI CEAUSESCU vor primi PENSII SPECIALE.
    Doamna turcanu spunea la realitatea tv ca pnl face asta, ca daca le anuleaza unora pensiile speciale, vor fi dati in judecata la curtea constitutionala si vor pierde.
    LE DAU EU O SOLUTIE.:
    SA ANULEZE TOATE PENSIILE SPECIALE SI SA SE DEA APOI, UNORA, CARE AU FACUT FAPTE EROICE PENTRU TARA, NISTE RENTE VIAGERE PE VIATA.
    Faptul ca toate partidele dau pensii speciale securistilor si militienilor comunisti, e dovada cea mai clara ca revolutia a fost pusa in practica de fosta securitate ceausista, evident cu acceptol unor puteri straine, in momentul in care ura populatiei impotriva lui ceausescu era maxima, dar si ura populatiei impotriva securitatii si militiei era maxima.
    Daca recapitulam, constatam ca:
    – ofiterii de securitate comunisti (care au racolat, de multe ori prin constrangere sau sub amenintare, sa devina colaboratori) primesc pensii speciale
    -cei care au fost abuzati si constransi sa devina colaboratori si au cedat sau nu au avut incotro, sunt pusi la stalpul infamiei si li se interzice participarea la functii publice.
    -iar cnsas, plin si el de slugoi comunisti, sau de slugoi ai slugoilor comunisti ( pana in 1990 nu te puteai inscrie la facultatea de istorie daca nu erai membru de partid comunist si nu aveai reconmandare de la partid), deci, cnsas face recurs la morala si da certificate de buna purtare, adica de necolaborator. Dar am vazut cum le dau, in functie de anumite interese.
    Asta e dovada cea mai clara ca romania e condusa de fosta securitate, prin intermediul cnsas
    Parerea mea

  2. M-asteptam sa fie Horodniceanu la DIICOT!

    • Da, la DIICOT a flescait-o, si Horodniceanu si Nita si Albani erau mai buni.

    • „soţul Giorgianei Hosu, fostul poliţist Dan Hosu, este trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi dare de mită într-unul dintre dosarele Carpatica-ASF”, citat dintr-un alt articol G4media !
      Este foarte potrivită pentru Diicot, poate îl ajută pe soțu’

    • A promovat-o pe ametita sau ticaloasa aia de Hosu pentru viciu de procedura!

  3. În țara asta de cacat rezolvi ceva doar daca ai pile, bani, relații, nu conteaza daca ai dreptate sau nu.
    În 2010 am facut plângere penală pentru înșelăciune, am dat din start toate datele confirmate ulterior de procuror…Nenică in cauza era un functionaras pe la SRI din cate am auzit…
    Ce a făcut procurorul/ poliția? Nimic. Au luat dosarul, l au ținut la sertar 10 ani si saptamana trecuta mi au trimis raspuns ca faptele s au prescris. Păi pentru ce vreti bai nene pensii speciale, pentru dosarele tinute la sertar ??

  4. frumoase indemnuri ale lui Predoiu

  5. presedintele comisiei care a tinut interviurile este chiar ministrul Justitiei.
    de aici putem trage concluzia ca politicul se implica in justitie?

    care ar fi argumentele impotriva acestei concluzii?