Premierul Ciucă: Dispozitivul militar al Rusiei e pregătit pentru ceva anume / Ministerul Energiei urmează să vină săptămâna aceasta cu o variantă de compensare pentru marii consumatori de energie
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri într-un interviu la Antena 3 că Ministerul Energiei va prezenta în această săptămână un proiect de act normativ prin care și marii consumatori industriali să poată avea facturi de energie compensate.
Declarații Nicolae Ciucă la Antena 3 / Punctul de întâlnire:
- Prețul la energie și gaze va afecta cetățenii și activitatea economică a IMM-urilor și consumatorilor mari de energie.
- Ministerul Energiei urmează să vină săptămâna aceasta cu o variantă de compensare pentru marii consumatori de energie
- vom căuta măsuri și soluții pentru a diminua efectele scumpirilor în lanț și ale inflației
- Centrala de la Iernut e în lista de priorități a Ministerului Energiei. Termenul e ca în acest an să se continue finanțarea lucrărilor
- Sunt hidrocentrale care au lucrările finalizate peste 90% și avem de clarificat situația lor și ele trebuie puse în funcțiune
- Despre eventuale indexări de pensii: depinde de buget și de încasările la buget
- Începând de vineri, cifrele sunt încurajatoare, am început să scădem cu 2-3000 de numere față de săptămâna trecută
- Despre relaxarea măsurilor din pandemie: Rafila a spus că după 15 februarie, vom putea discuta despre măsurile ce pot fi luate la guvern
- Vorbind cu reprezentanții mediului de afaceri, am reușit să deslușesc multă dorință de dialog
- Despre eventuala creștere a pensiilor: ”Sunt foarte optimist, dar şi realist, şi nu vreau să vând iluzii nimănui, motiv pentru care, în funcţie de bugetul pe care îl vom avea la dispoziţie, în funcţie de colectări, şi aici trebuie să subliniez o decizie cât se poate de asumată şi de clară, discuţii pe care le-am avut cu ministrul Finanţelor, cu şefii ANAF, cu toţi cei care au responsabilitate în colectarea banilor la buget, sperăm ca prin măsurile pe care le-am luat, vizavi de introducerea facturii electronice, program care va demara la 1 aprilie, este o chestiune pe care n-aş vrea să fie interpretată că la 1 aprilie încep toate”
- Despre tensiunile Rusia / Ucraina: Dispozitivul militar (al Rusiei) e pregătit pentru ceva anume
- Suntem pregătiți să facem față oricăror provocări de securitate
- Românii s-au săturat de scandaluri politice. Eu am înțeles asumarea funcției ca o misiune de a ajunge la un echilibru de la care să putem construi
- Toți banii de investiții trebuie să însemne încredere și motivare ca să găsim acea motivare și voință la fiecare dintre noi ca să ne redresăm
- Singura modalitate în care putem să găsim soluții este doar cea în care avem toți vectorii participanți
- Despre faptul că are o cotă mare de încredere în sondaje: Elemente de etapă, încrederea se câștigă greu și se pierde repede. Important e ce facem. Dorim ca cetățeanul să își recâștige încrederea în stat. Guvernul are obligația să transmită la tot ce înseamnă aparatul din teritoriu să își îndrepte atenția către cetățenii din localitățile respective
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii