G4Media.ro

Prima zi a Guvernului Orban: Premierul și președintele au participat la instalarea…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prima zi a Guvernului Orban: Premierul și președintele au participat la instalarea miniștrilor / Violeta Alexandru: Nu tăiem pensii și salarii / Aurescu: Voi solicita urgent, în următoarea oră, un raport cuprinzător asupra stadiului pregătirii alegerilor în străinătate

Premierul Ludovic Orban și vicepremierul Raluca Turcan au ajuns marți dimineață, puțin înainte de ora 9:00, la Palatul Victoria. Ulterior, șeful guvernului, însoțit pe președintele Klaus Iohannis, a participat la ceremoniile de preluare a mandatelor de miniștri ale lui Bogdan Aurescu (Externe), Marcel Vela (Interne), Nicolae Ciucă (Apărare) și Cătălin Predoiu (Justiție).

Surse guvernamentale au declarat pentru G4Media.ro că celelalte ministere vor fi preluate miercuri.

Cele mai importante momente și declarații ale zilei:

  • Klaus Iohannis, la preluarea mandatului de ministru al Justiției de către Cătălin Predoiu:
    • Se închide o etapă de tristă amintire, guvernele pesediste eșuate. Începe o guvernare care se va face numai în interesul românilor.
    • Dle ministru vă felicit pentru preluarea mandatului, un adevărat profesionist.
    • Dna ministru Birchall, vă mulțumesc pentru munca depusă în acest mandat, chiar dacă a fost unul scurt. Am constatat: unu, că v-ați implicat total în rezolvarea problemelor care v-au referit, doi, că au fost situații critice în care dvs ați fost în contrasens cu guvernul și conducerea partidului. Am apreciat de fiecare dată această postură pe care ați avut-o pentru independența justiției, și nu pentru niște politruci, care au încercat să subjuge sistemul de justiție.
    • Dau foarte multă importanță domeniului justiției, sper că nu e pentru nimeni o noutate.
    • Îmi doresc o justiție dreaptă, o luptă anticorupție eficientă, iar dvs dle ministru aveți o sarcină dificilă. Avem legile justiției care au fost masacrate de fosta majoritate toxică. Ele sunt în funcțiune, dar nu înseamnă că sunt bune, trebuie reluate discuțiile, așa cum trebuia de la început, cu specialiști. Acolo unde se găsește că modificările au fost bune să fie lăsate, iar acolo unde se găsește că au fost eronate să fie corectate.
    • Vă revine sarcina să veniți cu o viziune asupra codurilor. Bine că s-a oprit asaltul pesedist asupra codurilor, ar fi fost o reală catastrofă națională.
    • La Ministerul Public, multe din posturile importante sunt ocupate de interimari. Aici, iarăși cu foarte mult calm, tact, vă veți apropia de aceste chestiuni și sunt încredințat că se vor găsi cele mai bune soluții.
  • Premierul Ludovic Orban:
    • Asaltul asupra justiției a încetat.
    • Activitatea noastră va fi orientată spre asigurarea independenței justiției.
    • Dacă dreptate nu este, nimic nu este. Dreptatea e oferită oamenilor prin sistemul de justiție, în baza unor legi adoptate legitim și care sunt susținute de oameni.
    • Unul dintre obiectivele noastre este ca în timp cât mai scurt să înceteze MCV. Acest lucru nu se poate realiza decât punând în practică recomandările. Suntem determinați să asigurăm legislația care să asigure independența justiției și că toți cei care dețin funcții respectă legea și fiecare ban care este plătit de contribuabil.
  • Fostul ministru al Justiției Ana Birchall:
    • Astăzi plec de la MJ cu fruntea sus. Așa cum am promis la preluare, am gestionat agenda ministerului cu echilibru și profesionalism.
    • Am acționat întotdeauna cu onestitate și bună credință.
    • Au fost 6 luni intense, uneori simțind că MJ s-a aflat sub asediu, dar mi-am respectat jurământul, asigurând domnia legii.

Ana Birchall a început să-și preinte bilanțul, iar la un moment dat președintele Iohannis a intervenit: „Doamna ministru, ne lăsați și nouă ceva de zis?”

  • Ministrul Cătălin Predoiu:
    • Sunt conștient pe care cetățenii, dvs. dle președinte, dle prim-ministru, le aveți, le au de la noi
    • Dnă ministru vă felicit pentru încheierea cu bine a mandatului. Dvs ați făcut bine ce ați făcut.
    • Îi invit pe toți magistrații și pe cei care îi ajută să-și facă meseria să se gândească cu profunzime dac fac sau nu dreptate.
  • Iohannis, la preluarea mandatului de ministru al Apărării de către Nicolae ciucă
    • Domnule ministru, sunteți probabil cel mai bun cunoscător al problemelor din acest minister și a celor legate de securitatea națională, un adevărat profesionist.
    • Securitatea națională trebuie garantată cu orice preț. Securitatea națională nu este negociabilă și nu are culoare politică. În acest sens am abordat tematica de la începutul mandatului meu, când spre surprinderea multor politicieni i-am invitat să încheiem un pact național pentru securitatea națională.
    • În CSAT am hotărât care vor fi programele de achiziții, de instruire și care va fi abordarea strategică a României pentru a garanta acest obiectiv strategic.
    • Am toată convingerea că vă veți implica pentru continuarea tuturor programelor pentru a atinge toate obiectivele propuse.
    • Domnule premier, vă solicit întregul sprijin pentru dl ministru Ciucă și pentru problemele legate de securitatea națională.
  • Declarațiile premierului Ludovic Orban:
    • Garantez din partea Guvernului susținerea dlui general Nicolae Ciucă în atingerea obiectivelor MApN, ne vom respecta angajamentul de alocare a 2% din PIB pentru apărare, garantez sprijin efectiv pentru tot ce este necesar și pentru toate eforturile.
    • Succes domnule ministru, contați pe noi!
  • Declarațiile fostului ministru Gabriel Leș:
    • MApN se confundă cu istoria și devenirea națiunii române.
    • Am certitudinea că MApN a contribuit din plin la sporirea profilului României atât în regiune, cât și pe plan internațional.
    • Mulțumesc militarilor pentru tot ce fac pentru țară.
    • Am putut demara o serie de proiecte substanțiale, sper să fie continuate.
    • Nicolae Ciucă, din calitatea de șef al Statului Major al Armatei, a contribuit cu eficiență și competență la deciziile MApN.
  • Declarațiile ministrului Nicolae Ciucă:
    • Să aveți încredere că suntem perfect conștienți de responsabilitatea și tot ceea ce înseamnă de aici înainte astfel încât să ne îndeplinim datoria stabilită prin Constituție și datoria prin care noi, militarii și civilii din minister, suntem educați.
    • Avem o echipă care se bazează pe tot ceea ce înseamnă spiritul de caramaderie, încredere, spirit de sacrificiu.
    • De regulă se folosește expresia: ne bazăm pe trei piloni – țară membră NATO, țară membră UE și parteneriatul strategic cu SUA. Aș adăuga încă un pilon: ne bazăm pe noi înșine, pentru că ne cunoaștem de la 14 ani, creștem și ne formăm împreună și am încredere că tot împreună vom duce la capăt datoria.
    • Mi-am începlinit mandatul la conducerea Armatei împreună cu cei care azi care își îndeplinesc misiunea în țară și străinătate, mulțumesc familiilor că ne-au sprijinit și vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce am realizat și vă rog să ne acordați sprijinul pentru ce avem de făcut.
    • Armata va face tot ce îi stă în putință să-și îndeplinească datoria.
  • Klaus Iohannis, la ceremonia de preluare a mandatului de către ministrul de Interne, Marcel Vela:
    • Astăzi vă cer o schimbare de paradigmă. În centrul tuturor preocupărilor dvs trebuie să fie siguranța cetățeanului român. E o sarcină extrem de dificilă, mai ales o perioadă tulbure pentru acest minister de maximă importanță.
    • S-a terminat aseară guvernarea pesedistă eșuată și iresponsabilă. Diletanți pesediști și oameni care au văzut doar interesul porpriu și al găștii de partid au vrut să pună mâna pe marile sisteme din România și dvs. ați fost o țintă predilectă pentru pesediști.
    • Acele 3 guverne eșuate au încercat constant să-și înșurubeze prietenii, neamurile, în cele mai importante poziții din stat.
    • Poliția, Jandarmeria, mai nou Departamentul pentru Situații de Urgență au fost sub un atac public constant, pentru că ați tolerat sau ați fost obligați să tolerați înșurubarea unor persoane în poziții în care nu aveau ce căuta.
    • S-au folosit metode din cele mai perfide pentru a vă pune pe unii împotriva celorlalți.
    • Domnule ministru, aveți în structurile ministerului și în instituțiile din subordine mii și mii de adevărați profesioniști. Dați-le o șansă. Dați o șansă Poliției, Jandarmeriei, Pompierilor să-și recapete demnitatea în fața românilor, să arate că avem profesioniști. Reabilitați-vă în ochii românilor și asigurați siguranța cetățeanului! Eliminați incompetenții, pilele care au ajuns în diferite structuri de comandă!
  • Ludovic Orban:
    • Ministerul de Interne este responsabil în primul rând de asigurarea ordinii publice, a vieții, siguranței și proprietății private a fiecărui cetățean.
    • Veți avea sprijin cu condiția de a vă implica cu tot devotamentul și profesionalismul în refacerea capacității administrative, operaționale, chiar și a efectivelor unde ele au fost reduse drastic de pensionări anticipate din cauza unor decizii politice, de asemenea înzestrarea.
    • Politica interimatelor în funcții, simulacrele de concursuri, toate trebuie să înceteze.
    • Tranformarea Jandarmeriei și Poliției în instrumente de apărare a potentaților zilei trebuie să înceteze.
  • Marcel Vela:
      • Astăzi, la Ministerul Afacerilor Interne este un nou început.
      • Îmi doresc ca toți angajații ministerului să fie în slujba poporului, cu zero politizare, maximă profesionalizare, cu declararea unui război total împotriva fenomenului criminogen, clanurilor interlope.
      • Am încredere că împreună vom face o lume mai bună și o Românie normală.
  • Lucian Bode (Ministrul Transporturilor și Infrastructurii), la sosirea la minister:
    • Va fi un audit intern și apoi vom decide restructurarea. Am chemat la dicuții TAROM, CNAIR și CFR Marfă, sunt trei companii importante din cadrul Ministerul Transporturilor
  • Ceremonia de preluare a mandatului de ministru de Externe de către Bogdan Aurescu:
    • Bogdan Aurescu:
      • E o întoarcere acasă, aici e locul unde m-am format profesional și uman și de unde am lucrat de multe ori foarte intens.
      • Știu problemele pe care le aveți.
      • Diplomația românească are nevoie de suflu nou, de performanță și bună credință
      • E nevoie de construcție.
      • Eficiența înseamnă acțiune hotărâtă, precisă.
      • Voi solicita urgent, în următoarea oră, un raport cuprinzător asupra stadiului pregătirii alegerilor în străinătate. Voi cere șefilor de misiuni evaluările lor. În funcție de acestea, vom vedea dacă și ce se mai poate face.
      • Avem de redat demnitatea și motivarea oamenilor din minister.

      Ludovic Orban:

      • Mulțumesc că a acceptat să facă parte din guvern și dlui președinte Klaus Iohannis că a contribuit la această prezență în echipa guvernamentală.
      • Nu cred că dl ministru are nevoie de prezentare.
      • E necesară reorganizarea MAE pe principii de profesionalism, integritate, consecvență, eficiență.
      • Voi acorda tot sprijinul meu ministrului.
      • Obiectivul principal este creșterea influenței pe plan extern și a profilului internațional al României.
      • Am decis ca Departamentul Afacerilor Europene, care face parte din MAE, să se afle sub o dublă coordonare, a ministrului de Externe și a primului ministru.
      • Am decis ca Departamentul pentru Românii de Pretutindeni să lucreze în subordinea Guvernului, sub coordonarea premierului.
      • Am observat că în ultima perioadă a avut loc o politizare excesivă a ministerului și e necesară o remediere urgentă.
      • Voi cere de urgență evaluarea stadiului pregătirii pentru alegeri și vom lua toate măsurile pentru a sprijini MAE.
      • Din momentul de față, România va avea o singură politică externă, condusă de președintele României și aplicată de Guvern și MAE.

      Klaus Iohannis:

    • Felicitări pentru preluarea guvernării. Respir ușurat.
    • Ultima dată când am fost aici poziția dlui Aurescu a fost cea de ministru care pleacă și sunt foarte bucuros că am reușit să colaborăm excelent și am contez pe Bogdan și pe dvs. să dăm acestei colaborări o nouă măsură.
    • Prioritățile mele în materie de politică externă pentru România sunt bine cunoscute: parteneriatul strategic cu SUA, rolul României în NATO și UE, consolidarea, întărirea și extinderea parteneriatelor stragice, o bună profilare a României în plan global, întărirea poziției României și a încrederii pe care încă o avem din partea statelor cu care avem relații.
  • Ion Ștefan (ministrul Dezvoltării Regionale)
    • ”Dacă vorbim de probleme, bănuiesc că sunt multe și foarte multe, eu ca ministru o să caut soluții. Sper că pot face lucruri importante pentru România, moșternirea și ce a fost înainte o să stabilim ce e de făcut”
  • Florin Cîțu (ministrul Finanțelor):
    • Trebuie să ținem deficitul sub control. O economie cu un deficit cât mai mic este o economie care va avea mai puțin de suferit într-o situație de criză. Cam asta e ce poți să faci la Finanțe
    • .Bugetul întotdeauna se face pe legile în vigoare. Vom veni și cu acea declarație pe proprie răspundere prin care semnăm că știm ce spunem în buget și ne asumăm bugetul. Deci vom veni și cu aceea în Parlament, veți vedea
    • Este un proiect de buget pentru 28 de ministere (cel al lui Teodorovici – n. red.). Din fericire pentru România, noi o să avem 16 ministere, deci va trebui să lucrăm la acel proiect de buget să vedem dacă mai merge. Eu nu cred că putem, să pornim de la el. Aveam speranța că pornim de la el, dar sunt 16 ministere
    • Este ținta pe care încerc să o mențin, data de 15 decembrie”, a mai spus el întrebat dacă rămâne posibilă această dată pentru prezentarea proiectului de buget pe anul viitor.
  • Violeta Alexandru (ministrul Muncii):
    • În primul rând aș vrea să mă asigur că oamenii primesc cele mai corecte mesaje și am să mă îngrijesc ca în echipa ministerului oamenii să comunice informațiile exacte, pentru ca pensionarii și salariații să știe din sursă sigură că nu se taie pensiile și salariile și că muncim pentru a putea avea un trai civilizat în România.
    • În al doilea rând, voi fi foarte atentă la organizarea ministerului, sunt hotărâtă ca în foarte scurt timp, pe baza resurselor și a expertizei pe care o am, dar și prin sprijin extern să ajung la un mod de organizare în sistem în care să se pună mai puțin accent pe șefi și mai mult pe oamenii de la ghișee, cei care se ocupă efectiv de relaţia cu beneficiarii sistemului de asistenţă socială. Aceşti oameni mă interesează să fie bine pregătiţi şi să fie la dispoziţia pensionarilor şi salariaţilor, respectiv persoanelor cu dizabilităţi. Acest lucru va însemna o reducere a structurii ministerului, o supleţe, un accent pe cei din relaţia cu oamenii şi mai puţin pe cei care au funcţii de conducere
    • După un deficit îngrijorător în bugetul de pensii pe care PSD ni-l lasă, cer oamenilor să aibă încredere că vom face cele mai serioase verificări. Merg acum în minister pentru a începe ziua cu o evaluare şi pentru a solicita celor care conduc ministerul, atât eu cât şi colegul meu de la Finanţe, toate datele necesare ca să vedem care este situaţia reală. Este foarte greu de făcut o evaluare de pe trotuar înainte să intru în minister. Vă asigur că voi fi foarte transparentă cu tot ceea ce găsesc în minister pentru ca românii să ştie
    • Voi deschide o serie de discuţii cu un orizont de timp foarte apropiat, nu am de gând să lungesc foarte mult discuţiile dacă nu este necesar, dar voi deschide o serie de discuţii cu partenerii sociali pentru a găsi în cel mai scurt timp o soluţie obiectivă cu privire la această temă care interesează opinia publică şi anume a unui mod de calcul corect şi obiectiv al salariului minim. Sunt omul care apreciază efortul celor care dezvoltă businessuri în România, care au o afacere, care au nevoie să aibă o predictibilitate. Decizia o voi lua după această serie de discuţii cu partenerii sociali pentru că dânşii sunt cei care, de fapt, pun în practică ceea ce noi decidem în ministere
  • Monica Anisie (ministrul Educației):
    • „Acest mandat îl dedic tinerilor. Elevii deja mi-au scris mii de mesaje, sunt înnebuniţi şi părinţii, voi vedea cum voi împărţi lucrurile”.
  • Președintele Klaus Iohannis va participa la ceremoniile de preluare a mandatelor de ministru, care vor avea loc după următorul program:
    • Ora 11:00 – Ceremonia de preluare a mandatului de Ministru al Afacerilor Externe de către domnul Bogdan-Lucian Aurescu
    • Ora 11:45 – Ceremonia de preluare a mandatului de Ministru al Afacerilor Interne de către domnul Marcel Ion Vela
    • Ora 12:30 – Ceremonia de preluare a mandatului de Ministru al Apărării Naționale de către domnul Ionel Nicolae Ciucă
    • Ora 13:15 – Ceremonia de preluare a mandatului de Ministru al Justiției de către domnul Marian Cătălin Predoiu

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

26 comentarii

  1. Cum sa lasi in pace sefii? Pai aia de la ghiseu sunt rudele lor dupa cum se stie…

  2. Guvernul Șică începe în forță, direct cu prioritățile naționale de maximă urgență: ceremonii, ședințe foto, poze de grup, poze solo, măsline.

    • corect, camarade Demonaz. Orban trebuia sa inceapa asemeni PSD cu ordonante in favoarea infractorilor, in primul rand sa-i elibereze imediat e cei 500 de criminali, violatori si pedofili pe care PSD i-a eliberat mai devreme. Multumim totusi PSD ca a reusit sa transforme Romania intr-un stat mafiot in care bandele de interlopi se ucid in fata ministerelor.

    • @cosa nostra, eh, nu, dar mă gândeam că poate face și el un metru de autostradă, aduce un pat într-un spital, ceva acolo, simbolic. Dar, na, e mai mișto la selfie-uri să le pună pe fb pentru prostime.

    • prostimea si analfabetii de care zici ii voteaza majoritar pe pesedisti, conform statisticilor, ei nu se uita decat la pozele unor indivizi asemeni lor, gen Dancila care, disperata sa-si faca poze, a pus in pericol pana si viata nou nascutilor din maternitati. Ceea ce este logic, avand in vedere ca PSD nu pune pret decat pe viata infractorilor, a violatorilor si pedofililor

  3. parca pestele de la cap se impute…

  4. N-am vazut nici caviar,nici masline si nici sampanie!Cred ca aceste produse au ramas ferecate in depozitele PSD-lui.

  5. Orice este mai bine decit PSD, chiar si PNL, partenerii PSDistilor din USL

    Nu uitati sa ii inlocuiti pe ai lor cu ai vostri, pentru binele nostru, al populimii.

  6. Mult succes domnule Orban.Nu va lasati intimidati de mafia PSD.
    Pana la alegerile anticipate nu avem asteptari mari, doar sa administrati tara in conditii normale. In conditiile actuale din parlament nu se pot face reforme serioase.
    Important este o evaluare serioasa din ministere cu maxima transparenta.Trebuie identificati toti mafiotii pusi de PSD in institutile statului.
    Avem acum sansa sa spulberam ciuma rosie daca romanii vor vota masiv.

  7. A chelit intr-o singura noapte sau ne intoarcem la epoca suvitei rebele cu rol de aspirator de Lenute…?

  8. „dau semnal de respect”
    Cit s-a mai schimbat limba romana de cind am parasit tara .

    „Ca si” ministru al guvernuluyi Romaniei Violeta „da semnal de respect ”

    Daca da e bine, era mai raul daca il lua, zise Gogu.

    • Lasa,mai bine te uiti doar la stiri,nu te mai chinui sa scrii,biata limba romana tipa ca e torturata..oftica te face sa apesi pe tadte aiurea!

    • Ca din graba mai apesi pe o litera de langa cea care trebuie,se poate intampla oricui,dar sa nu stii ca „cat” este cuvant care se scrie asa de dinainte de invazia stalinista postbelica.Te da de hol,postak rusofil,panimaishi?

    • „Gol”,nu „hol”,sunt alaturi pe tastatura f.mica a telefonului..

    • „Cit” se scria inainte de revolutie si apoi a devenit „cat” intradevar…

      Ca si unul care nu scrie corect, deci pot deveni ministru, iti dau un semnal de respect pentru corectie draga Corrie .

      Scuza asta cu ceva sensul mesajului meu, idiotule .

    • Si iata ca am dreptate,urla oftica in tine si te dai de gol ca prostul ..felul cum ai incheiat asa-zisa ta explicatie,ca se scria asa dinainte de 89,ma lamureste perfect cat de anticomunist esti,pesedistule!! Deci,pentru cuvantul abject cu care ai incheiat replica:O PLACUTZA SUEDEZA!

    • Ce legatura are comunismul sau anticomunismul aci ba Corrie,

      Tu cumva schimbi subiectul mesajului meu dragule ?

      Esti platit de cineva sau este din propria tartacuta ?

  9. In mod normal, ar trebui dupa pasii numiti motiune de cenzura si votul acordat noului guvern , sa urmeze in clar si alti pasi politici deja pregatiti din timp .

  10. Toti jegosii de la pesede vor trece la penele si lumea va zice ca au votat schimbarea :))))))
    Si uite asa tot in mocirla ‘om ramâne. Dupa ceva ani, pesede care va fi in situatia peneleului de acum , probabil ca iar va ajunge la putere iar aceiasi oameni jegosi o sa treaca innapoi si lumea iar va crede ca a votat schimbarea. Tristi mai suntem ca natie!

    • Esti maro ,de la marocan,sau..?!?Nu ma simt trista si nici muuulti alti romani ,ca dupa 3 ani de teroare rosie,liberalii condusi de Orban ,cu sprijinul presedintelui au reusit sa dea jos guvernul hotilor,spargand si majoritatea lor din parlament,dar distrugand si partiduletul lui pinocchio! Nu fiti ofticosi,au avut curajul sa isi asume o guvernare f.grea,ca ai vostri nu doresc decat sa carcoteasca de pe scaune ,alaturi de muie ponta si orlandov!

  11. S-a dat startul la postari anti PNL! Ia uitati cum s-au aruncat postacii pesedisti,pontisti,pemepisti si useristi sa faca previziuni !BAI,OFTICATILOR,NU VRETI SA INTELEGETI CA PNL FACE CURATENIE IN ADMINISTRATIE? SCOATE FURTUL DIN SERTARE CA SA VENITI VOI APOI SA GUVERNATI CA NOU NASCUTI DIN SPUMA MARII!!Dar va inteleg,hai ,ca mai sunt cateva zile ,poate mai convingeti 2-3 aiuriti sa va voteze candidatii!

  12. Toate institutiile statului, regii, alte organizatii au 5-6 nivele ierarhice.
    Mergeti la Regiile de apa sa vedeti cate semnaturi sunt pe o simpla petitie.
    Sefi peste sefi peste sefi peste sefi…. Organigramele sunt publice.

  13. Acum nu mai au pe cine da vina. La treaba !

  14. Gata cu poeziile electorale!
    La treaba!
    Lunea, in fiecare luni, dati raport poporului cu ce s-a facut săptămâna din urma si ce aveti de gand sa faceti in săptămâna curenta.
    Un comunicat simplu.
    Va mări contactul cu cetățeanul care votează care vede ca vorbele spuse nu mai raman doar vorbe.

  15. Klaus…președinte
    ludovik….premier
    helvig….director sri
    siegfrid….comisar ue
    kovesi….procuror ue
    Urmează mustafa patriarh că al nostru e hoț.
    Asta e Romania normală

    • Crezi ?
      Sa nu uiti ca lupul isi schimba parul dar naravul ba.
      PSD+PNL= USL

      PNL joaca rolul fetei mari acu …