G4Media.ro

FINAL România – Germania 0-1. Portarul Niță, salvatorul lui Rădoi

Sursa foto: Facebook Federația Română de Fotbal

FINAL România – Germania 0-1. Portarul Niță, salvatorul lui Rădoi

România a început extrem de curajos meciul cu Germania de pe Arena Națională din București, într-un meci din grupa de calificare pentru Campionatul Mondial din 2022, iar primul sfert de oră a adus un echilibru perfect de ocazii, câte două la fiecare poartă. A fost suficient însă golul lui Serge Gnabry, dintr-o fază care a surprins defensiva tricoloră pe picior greșit, pentru ca jocul să se schimbe radical. Din acel moment, Germania a dominat total, iar Stanciu și Chiricheș ne-au dat permanent emoții cu erorile în preajma careului propriu. În afara poftei de joc a lui Mihăilă (care a avut și mare ocazie din minutul 12) și a intervențiilor lui Niță, puține lucrurile remarcabile în naționala lui Rădoi.

În cele din urmă, Niță a fost marele erou al României și singurul motiv pentru care meciul nu s-a încheiat cu un scor-fluviu, așa cum ar fi indicat nenumăratele ocazii ale Germaniei.

De remarcat pe final o suită de ocazii ale României, în fața unei Germanii care a cedat total inițiativa.

Transmisia LIVETEXT:

FINAL: România – Germania 0-1

90: Stanciu, și el ocazie mare, dar trage în plasa laterală

89: Șut Maxim după o șerpuire frumoasă în extrema stângă, dar mingea prinde un efect straniu și se duce în corner

87: Ocazie uriașă a lui George Pușcaș, care l-a întors în careu pe Rudiger și a tras puternic, dar direct în Neuer. A fost însă o fază frumoasă, cu Pușcaș făcând figură de atacant pur-sânge

85: Încă o ocazie a Germaniei, dar șutul lui Tim Werner din lateral e mai degrabă o centrare

83: Intră Cicâldău ș Maxim în locul lui Tănase și Ianis Hagi

80: Niță, încă o paradă senzațională în fața lui Timo Werner, intrat între timp pe gazon. Practic, putem spune că scorul e Niță – Germania 0-1.

75: Șut violent al lui Leroy Sane din lovitură liberă, Burcă e lovit în figură și se resimte

72: Nemții dau senzația de control total, fără pic de efort. Poate părea aroganță, dar nu e: e doar dozarea corectă a efortului

66: Momente mai confuze, cu multe pase greșite de ambele părți, un joc mai puțin agreabil decât în prima parte a reprizei

64: Iese Keșeru, inexistent practic în acest meci, și e înlocuit de Pușcaș. Iar Mihăilă îi lasă locul lui Denis Man, colegul său de la Parma

60: Încă o intervenție senzațională a lui Florin Niță, care respinge șutul lui Gundogan din 10 metri. E meciul veteranului Niță, singurul care pare din aceeași ligă cu adversarii

58: Serge Gnabry, faza meciului: cursă de 30 de metri cu mingea la picior, driblinguri în serie și șut plasat de la 16 m, dar Niță scoate cu un efort superb. Doar corner

57: Meciul s-a echilibrat simțitor odată cu presingul mult mai avansat al României, care face construcția Germaniei mult mai dificilă. A dispărut și senzația supărătoare că România e o echipă de atrenament, un simplu sparring partner

55: Ocazie bună a lui Tănase, șut din 14 metri peste poartă. Frumoasă fază, nemții par cam prea siguri de ei

54: Sane a reușit o fază de mare rafinament, driblându-l inclusiv pe portarul Niță, dar a irosit nonșalant ocazia

52: Goretzka, o cursă formidabilă pe dreapta, lasă în urmă o treime din echipa românească, dar centrarea din extremă e rezolvată de Chiricheș

51: Goretzka, șut violent din 16 metri, boxat de Niță, care rezolvă tot ce strică defensiva cam aeriană

50: Mihăilă hărțuiește permanent defensiva germană, dar îi lipsește pasa decisivă. E ca argintul viu

48: Intervenție acrobatică a portarului Niță, care respinge cu capul la 25 de metri din fața lui Sane. Un plonjon de atacant adevărat, moment cu adevărat spectaculos

47: Mihăilă se lansează într-o nouă cursă furibundă, dar îl oprește fanionul ridicat pentr offside

46: A început repriza secundă. Burcă a intrat în locul lui Camora, vinovat la golul Germania

Pauză: România – Germania 0-1

45. Final de repriză cu șutul lui Emre Can de la 18 m, prins sigur de Niță

44: România nu a legat mai mult de două pase consecutive de un sfert de oră. Dominația Germaniei e dureroasă. Dacă erau spectatori în tribună, probabil că ar fi aplaudat jocul cursiv, fără cusur al elevilor lui Low

42: Lovitură liberă Germania de la 25 de metri, cap Gnabry peste poartă

40: Chiricheș, care a făcut ultimul meci la națională fără eroare majoră acum vreun deceniu, își etalează și el talentele de dribleur în preajma propriului careu. Emoții, ca de obicei, dar de data asta reușește să nu se împiedice de nici un adversar

39: Avem și momentul ridicol al meciului: Keșeru încearcă un stop acrobatic la mijlocul terenului (el fiind totuși atacant), dar alunecă și aterizează cu posteriorul în gazonul impecabil

37: Răzvan Marin a încercat să execute o lovitură liberă de pe la 30 de metri, lateral stânga, dar mingea nu a ajuns nici măcat în careul Germaniei. Diferența de clasă e atât de evidentă, parcă e un meci între o echipă de juniori și una de seniori

35. Stanciu și Hagi au încercat un contraatac, dar barajul nemților a fost perfect, zero șanse de a ajunge măcar să pășească prin careul lui Neuer

34: Stanciu, încă o cascadă de driblinguri în sens greșit, spre propria poartă. Pare că și-a pierdut busola, la propriu

32: Gnabry, o nouă ocazie majoră, dar luftează din câțiva metri. Dar apărarea României e șvaițer, e practic o minune că diferența de scor e minimă

28: Fază atipică pentru germani, care își permit două ”călcâie” succesive în careul României. Faza s-a încheiat cu șutul lui Kimmich în blocatul lui Nicolae Stanciu. Parcă România era cu floricelele 🙂

26: Șut Răzban Marin de la 20 de m după o acțiune rapidă pe contraatac, dar portarul Neuer reține fără mari eforturi

24: Germania domină autoritar centrul terenului și dă o senzație de siguranță înspăimântătoare. Pare că doar jocul hazardului sau o acțiune de geniu ar putea desface mecanismul asamblat de selecționerul Low din jucători cu cote de sute de milioane de euro

21: Ianis Hagi a fost tamponat violent, umăr la umăr, de masivul Rudiger, care l-a trimis pe român direct în panourile publicitare. Nemții ne amintesc mereu și mereu că fotbalul nu e un sport de domnișoare de pension 🙂

19. România e în corzi, erorile și bâlbele defensivei ne dau emoții la fiecare fază, singurul care le ține piept nemților e portarul Niță (ajutat și de bare, deocamdată)

17. Bară Germania, după un șut violent din 18 metri al lui Kimmich.

15. Gol Germania. Serge Gnabry a înscris după o pasă de 30 m care a scurtcircuitat defensiva română pe flancul stâng, unde Camora a reacționat prea greoi la lansarea lui Rudiger pentru Havertz, care l-a lăsat apoi cu poarta goală pe Gnabry

14. Corner pentru România, fără nici o finalitate însă, germanii au îndepărtat ușor pericolul

12. Ocazie uriașă a lui Mihăilă, care a pătruns pe stânga și a tras din 10 m cu stângul, dar mingea a trecut peste poartă. Excepțională lansarea lui Chiricheș, o pasă de 40 de metri pe poziție viitoare.

9. Cea mai mare ocazie a meciului: Havertz a scăpat singur în flancul drept și a tras din 8 metri, dar portarul Niță a reușit să scoată

8. Prima semi-ocazie și pentru România: Keșeru a tras de la 19 m peste poartă după o cursă a lui Mihăilă pe stânga. Mihăilă are o viteză remarcabilă, demult nu am mai văzut un jucător atât de impetuos în bandă

4. Prima ocazie a meciului: șut cu mult efect al lui Emre Can de la 18 m, în stil Ilie Dumitrescu, puțin peste poartă. Ocazia a pornit de la un dribling inutil al lui Nicușor Stanciu, care a uitat că Germania e ultima echipă cu care să încerci floricele și dantelării în preajma propriului careu

1. A început meciul, România în galben, Gemania în negru

Selecționerul Mirel Rădoi a făcut patru modificări față de meciul precedent, cu Macedonia de Nord, și a ales o formulă super-ofensivă, cu Stanciu, Ianis Hagi, Florin Tănase, Mihăilă și Keșeru în formula de start.

Echipele de start, comunicate de FRF:

ROMÂNIA: 1. Niță – 4. Popescu, 6. Chiricheș-cpt., 3. Toșca, 22. Camora – 7. Stanciu, 18. Marin – 14. Hagi, 19. Tănase, 21. Mihăilă – 13. Keșeru. Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Lazar, 16. Radu – 2. Mogoș, 5. Nedelcearu, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 10. Maxim, 11. Bancu, 15. Burcă, 17. Bicfalvi, 20. Man, 23. Crețu

GERMANIA: 1. Neuer – 13. Klostermann, 16. Rudiger, 23. Emre Can, 4. Ginter – 21. Gundogan, 6. Kimmich, 18. Goretzka – 19. Sane, 20. Gnabry, 10. Havertz. Selecționer: Joachim Low
Rezerve: 12. Leno, 22. ter Stegen – 2. Max, 5. Tah, 8. Musiala, 9. Werner, 11. Younes, 14. Neuhaus, 17. Wirtz

Echipa antrenată de Mirel Rădoi a început cu dreptul campania de calificare, învingând joia trecută Macedonia de Nord cu 3-2, după un meci dramatic.

Următorul meci al România va fi disputat împotriva Armeniei, pe 31 martie, în deplasare. Din grupa României mai fac parte Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.

România nu a mai participat la un campionat mondial de seniori din 1998, ediție disputată în Franța.

sursa foto: Facebook\ Echipa naționala de fotbal a Romaniei

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Să i batem pe nemți și să ieșim să sărbătorim la Universitate!

  2. Să-i felicităm de acum pe nemţi. În timpul meciului o să calc rufe, măcar n-o să fiu deprimat la final.

    • Ce viata trista ai !

    • Da, sigur, echipa unei ţări din lumea a treia, care nu s-a mai calificat de 20 de ani, va bate ţara care a învins Brazilia în finală.

      Trezeşte-te la realitate, copile.

    • ** Semifinala Vladi
      si eu ma asteptam la un esec mare,dar totusi…
      Fara pila lui Gica, cu tot respectul pentru senior, jocul ar fi altfel.

  3. Bravo, echipa nationala a Germaniei! Inca o data ati dovedit, chiar inainte sa inceapa jocul, ca va veti califica. Aveti doar rabdare 90 de minute. Trebuie doar sa va inchipuiti ca aveti un adversar pe teren. Jos Mitica de la Liga cu a sa Cooperativa! Si cu fotbal de Cacao Van Houten. Since 1998. Friends know all of it.

  4. Om responsabil. Asta o sa fac și eu după ce adorm copii.

  5. Credeti ca nemtii rateaza ca Keseru???

  6. Eu mă uit la meci și susțin, Echipa națională a României, orice ar fi.
    HAI ROMÂNIA!!!
    OOOOOOOOOO,
    ROMÂNIA!

  7. Deci s a incheiat 1-0? Inseamna ca am scapat ieftin

  8. Se mai joaca in pandemie mizeria asta de așa zis sport, în care niște maimuțe aleargă aiurea după o beșică?

  9. Nu e minciună și de fapt a câștigat România?! Că vad că la ora asta sunt romanii în stradă și sărbătoresc! Dar mass-media e lipsă la apel…. și nu mai pricep nimic!

    • A învins Germania cu 1-0 pe timeline-ul ăsta. Românii sărbătoreau victoria din lumea paralelă. Sau poate era doar vechea lor atitudine rebelă.

  10. UNITATE, UNITATE, UNITATE, TOATE CATEGORIILE SOCIALE DE LA ELEVI LA PENSIONARI AU NEVOIE DE REÎNTREGIRE DUPĂ ATÂTA DEZBINARE ȘI URĂ INDUSĂ ÎNTRE CLASELE SOCIALE, TOATĂ ROMÂNIA ÎN STRADĂ, JOS GUVERNUL, JOS DICTATURA NEO-MARXISTĂ, ALEGERI ANTICIPATE

  11. LA 5 JUMATE LA UNIVERSITATE, LA 5 JUMATE LA UNIVERSITATE

  12. !Miki

    :))))!

  13. S-a vazut de la o posta in ce campionat(e) joaca nemtii si unde joaca (daca joaca !) ai nostrii. Cand o sa avem si noi fotbalisti titulari (si nu rezerve) la marile echipe ale Europei, atunci poate putem spera la ceva…