G4Media.ro

LIVE Situație critică la spitalul Tg. Cărbunești din Gorj: S-a oprit instalația…

Sursa foto: ISU Gorj

LIVE Situație critică la spitalul Tg. Cărbunești din Gorj: S-a oprit instalația de oxigen, trei persoane au murit / 150 de pacienți au fost transferați / Spitalul și-a reluat activitatea după reîncarcarea instalației de oxigen

18.00: Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, a declarat că unitatea medicală de la Târgu Cărbuneşti a redevenit funcţională după încărcarea instalaţiei de oxigen, iar unii pacienţi care sunt în stare stabilă şi au fost mutaţi la alte spitale sunt readuşi aici.

„Am numit prin ordin de prefect o comisie să cerceteze şi să constate ce s-a întâmplat acolo, să vedem cauzalitatea şi în funcţie de concluziile care vor veni putem discuta concret pe ceea ce s-a întâmplat. Ipotezele sunt că a fost defect stocatorul, că au rămas fără oxigen, iar dacă stocatorul era defect tot rămânea fără oxigen. Sunt ipoteze de lucru, nu vreau să mă antepronunţ”, a declarat prefectul Marcel Iacobescu pentru News.ro.

El a precizat că Spitalul de la Târgu Cărbuneşti este funcţional.

„Spitalul e funcţional, a fost încărcată instalaţia de oxigen. Este asigurat oxigen, sunt rezervele 100%, inclusiv în secţia ATI COVID. A început transportul pacienţilor care au fost mutaţi înapoi în spital, cei cu forme mai uşoare, de la Rovinari şi Novaci şi o parte din cei de la Târgu Jiu pentru că nu vrem să punem viaţa pacienţilor în pericol. Când sunt stabilizaţi, îi ducem din nou în secţia ATI de la spitalul suport COVID din Târgu Cărbuneşti”, a transmis reprezentantul Guvernului în teritoriu.

16.40: Biroul de presă al Linde Gaz România, compania care asigură oxigenul la spitalul Târgu Cărbunești, a precizat, într-o declarație pentru G4Media.ro, că alimentarea la această unitate sanitară era programată pentru vineri, la ora 10.00, și că reprezentanții companiei au fost sunați de la spital când cisterna era pe drum. Precedenta alimentare a avut loc miercuri.

11.44: Încă un pacient cu COVID care era internat la spitalul din Târgu Cărbunești a decedat, bilanțul ajungând la trei morți, anunță prefectura.

Unul dintre pacienţii de la secţia ATI de la Târgu Cărbuneşti, unitate suport COVID-19, transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Gorj, a decedat, în prezent la SJU fiind internaţi 12 bolnavi.

Este vorba despre o pacientă de 79 de ani, care a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

„Am avut 13 pacienţi transferaţi la noi, dintre care unul a decedat. Era în stare gravă. Mai avem 12 pacienţi internaţi. (…) Din păcate, de la Cărbuneşti, dată fiind situaţia, au fost aduşi fără acte”, a spus purtătorul de cuvânt al SJU, Mihaela Ţicleanu, citată de Agerpres.

10.45: Pacienți de la Târgu Cărbunești au fost transferați la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, la Spitalul Orășenesc Rovinari și la UPU Spitalului Craiova, iar misiunea este în dinamică, anunță Ministerul Sănătății.

10.15: Managerul spitalului Târgu Cărbunești, Constantin Târziu, a declarat, vineri, că firma care livrează oxigen pentru spital a transmis recent că ar trebui să facă economii la consumul de oxigen pentru pacienți, întrucât nu mai au suficient.

Managerul a spus că, deocamdată, nu știe cauza incidentului produs dimineață. Cert este că la un moment dat nu s-a oprit oxigenul.

10.01: Inspectoratul de Poliție Gorj a anunțat că Serviciul de Investigații Criminale s-a sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, după ce două persoane de sex feminin, de 76 și 55 de ani, ambele din orașul Rovinari, internate în secția ATI a Spitalului Târgu-Carbunești, au decedat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, urmând a fi înaintat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

10.00: Managerul Spitalului Târgu Cărbuneşti, Constantin Târziu, a declarat pentru News.ro că angajații ISU care controlează din trei în trei ore concentraţia de oxigen din saloane au spus că aceasta este puţin cam mare, dar nu au descoperit cauza. Târziu a precizat că unitatea pe care o conduce are senzori de fum, dar nu şi de oxigen.

09.50: Procurorii au deschis o anchetă in rem pe ucidere din culpă, potrivit surselor G4Media.ro.

Dosarul va fi preluat de Parchetul Curții de Apel Craiova.

09.03: Spitalul județean de urgență Târgu Jiu anunță că va primi 14 pacienți la ATI transferați de la Târgu Cărbunești. Patru pacienți de la ATI în stare stabilă au ajuns la Târgu Jiu, ceilalți fiind în curs de transfer.

La Târgu Jiu au fost chemate de acasă și cadrele medicale care nu erau de serviciu.

09.00: Aproximativ 80-90 de pacienți de la spitalul din Târgu Cărbunești necesită suport de oxigen, anunță Ministerul Sănătății.

La această oră a început transferul către alte spitale a 15 pacienți care erau internați în secția ATI, a mai precizat ministerul.

Comunicatul:

Ministerul Sănătății a fost anunțat despre o defecțiune la instalația de oxigen de la nivelul Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești.

Din primele informații deținute, la nivelul unității sanitare sunt internați peste 150 de pacienți infectați cu COVID-19, din care aprox. 80-90 pacienți care necesită suport de oxigen. A început transferul unui număr de 15 pacienți care au fost internați în secția ATI.

Din primele informații, la unitate sanitară există 2 decese, se analizează circumstanțele acestora.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății a discutat cu șeful DSU, Raed Arafat și cu directorul DSP Gorj, iar o echipă a DSP Gorj se află la fața locului.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție.

08.50: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj anunță că cele două persoane decedate erau în stare foarte gravă, internate în secția ATI.

„Din informațiile transmise de catre reprezentantii spitalului, pacienții nu au rămas niciun moment fără oxigen. Se va stabili, cu siguranță, ulterior dacă decesele au legătură cu defecțiunea”, au precizat reprezentanții ISU.

08:39 Prefectul județului Gorj anunță că doi pacienți au murit în această dimineață, dar că nu se poate asocia cu incidentul, pentru că erau în stare foarte gravă: „Se continuă evacuarea pacienților, așteptăm să vină compania de mentenanță. Sunt două persoane decedate. Medicii mi-au spus că nu pot asocia cu evenimentul, pentru că erau oricum în stare foarte gravă. Au fost mutate imediat pe butelii de oxigen și nu au dus lipsă de oxigen”.

08:34 Ambulanțele trimise la fața locului transportă 67 de butelii de oxigen. În total au fost trimise la Târgu Cărbunești 10 ambulanțe SMURD, 4 autospeciale pentru transport victime multiple și un microbuz din județul Gorj și limitrofe: Mehedinți, Hunedoara, Dolj și Vâlcea.

08:21 Raed Arafat: „Eu am fost informat imediat, clar că s-a declanșat planul roșu pentru trimiterea de ambulanțe și de butelii de oxigen. Este o defecțiune tehnică a stocatorului de oxigen. Noi așteptăm ca firma să vină să repare foarte rapid. Motivele de defecțiune nu le știu, județul a acționat foarte bine, inspectoratul a mobilizat din județele limitrofe”, a declarat Arafat la Digi24.

08:19 Autoritățile transmit că în spital erau internați 152 de pacienți.

Știrea inițială: Situație critică vineri la Spitalul Tg. Cărbunești din județul Gorj, după ce instalația de oxigen a cedat. În spitalul suport COVID-19 sunt internați peste 100 pacienți, dintre care 15 în secțiile ATI, a declarat la Digi24 prefectul județului, Marcel Iacobescu.

„Instalația de oxigen a clacat. Pacienții sunt trecuți pe tubul de oxigen. Am trecut la planul roșu. Personalul medical aleargă cu bolnavii între secții. 15 sunt în ATI, în total 100 de pacienți. Spital suport Covid. Situația a apărut în urmă cu o oră. Timpul de intrvenție este de 2 ore, pe care firma de mentenanță ni l-a dat”, a declarat prefectul.

Acesta a mai spus că în acest moment se evacuează o secție din Spitalul Tg. Jiu și sunt duși pacienți cu ambulanțele acolo.

Autoritățile încearcă în acest moment să găsească locuri și în alte spitale din zonă pentru a transfera pacienții.

Sursa foto: Facebook RO Vaccinare

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

42 comentarii

  1. Am înțeles, a cedati instalația de oxigen, dar întrebarea mea este, raspunde cineva pentru că a cedat acea instalație? Au ars spitale, au murit zeci de mii de oameni. Raspunde cineva pentru acești morți?

    • Vlad Voiculescu si Ioana Mihaila, de ce mai intrebi ?

    • Nimeni nu este de vina ,Nimeni nu își asuma responsabilitatea toți se țin scai de scaun și funcție. Ministerul sănătății a fost la ei ce au făcut în afara de afaceri ?????

    • Încă nu ați înteles? Noi suntem de vină. Politicienii și Ministerul Sănătății sunt fete mari, inocente și bine intenționate.
      Când au trimis la spitale în vest pacienți nespălați cu săptămânile și infectați la noi în spital ce ați spus?

    • Raspund chiar oamenii iresponsabili. Da, cei de rand care nu s-au vaccinat.
      Probabil instalatia aia era folosita peste parametrii de functionare, deci cate pretentii sa ai sa mai mearga bine ?

      Normal ca ar trebui facuta o investigatie, insa ca la orice produs folosit peste parametrii la care a fost calculat (in cazul in care am dreptate), posibil sa nu fie nimeni vinovat.

    • Urla Şoşoacă cât o ținea gura că nu-i bun oxigenul şi să nu le mai dea oamenilor oxigen.
      Na că nu le mai dă. Nici acum nu-i bine?

    • Din cauza ca nu a facut USR spitalele regionale si alte cateva zeci de spitale locale (cum e si cel de la carbunesti) in cele 9 luni de guvernare. De aia.
      Bibilica nu te duce ca aceste instalatii, care au aceeasi vechime cu spitalele (50 – 60 de ani), crapa la un momentdat cand sunt suprasolicitate.

    • Nu răspunde nimeni, doar ce l, am auzit pe managerul spitalului, care a spus, ca oricum mureau acri oameni, deși ei au decedat pt lipsa de oxigen, inca odat pt ciuma galbena și Werner, nu suntem decât niște numere și atat, nimeni nu vb despre lipsa premeditata a medicamentelor

    • Mă duce bibilica Amok, dar totuși au trecut mai mult de 1 an și jumătate de la izbucnirea pandemiei de COVID-19. Managerii de spital au avut destul timp, mai ales în vară când pandemia a fost pusă în modul hibernare, să remedieze aceste deficiențe. Dar așa suntem noi românii, lasă domnule că merge și așa. Fac pariu că o să ne întâlnim cu astfel de probleme și dacă pandemia durează 5 ani, tot în acest punct o sa fim, o sa fim surprinși că ne cedează aparatura.

    • In tara asta nu avem numai politicieni prosti, avem si tehnicieni prosti.
      Daca se defecteaza ceva intr-un spital, atunci ia foc sau se sufoca oamenii. Nimeni nu se gandeste sa intretina instalatiile, sa le repare camd se strica.
      In tara asta nimic nu se mai repara. Orice aparat care se defecteaza se arunca, cu tot ce e in el: munca, idei, materiale.

    • Managerii de spitale sunt numiti politic, Eugene. N-ai vazut-o pe proasta aia de la Constanta? Pai aia parea capabila sa manageruiasca altceva decat mopul prin propria casa? Nu… Deci ramane in continuare cum s-a stabilit: placute suedeze pentru PSD si PNL.

    • @Eugen. Ahh, acum o dai pe dupa gard. „Managerii de spitale sunt vinovati”. Pai nu tu spuneai ca ministrii USR sunt devina? Da, ministrii astia care vroiau sa puna manageri competenti, in locul celor numiti politic de mafia usl ista. Postac jalnic !

    • Răspunde usr.

  2. Planurile sunt false ori gresite si nimeni nu taspunde pentru masacrele umanitare.

    • USR UL E DE VINA ,A SPUS PRESEDINTELE. IN LOC DE REFORMA A PROMOVAT SCANDALUL. AU ARATAT CAT DE MICI SI NEIMPORTANTI SUNT. ASA A ZIS SEFU SI NU POATE FI CONTRAZIS CA LE STIE BINE.

  3. Stat esuat.

  4. Boc hai cu Untoldul
    Sa mai facem un congres la PNL

  5. PNL + PSD = stat eșuat

  6. Nu prea cunosc legile. Planul roșu, care funcționează impecabil, se poate declanșa doar după ora 8,30 cand bugetarii își termină de savurat cafeluța? Că așa reiese din știre.

  7. Era de așteptat să cedeze undeva. Când totul e încins la maxim. Nu uitați să țineți școlile deschise că unii părinți nu mai suportă copiii acasă iar plozii lor se joacă pe calculator în loc să fie atenți la profesori.

  8. superman nu stingea focul cand sufla? eu asa tin minte , poate daca sufla reuseste si sa ventileze amarati !

    • Cum ne spunea iohanis după incidentul de la colectiv, pe care la marcat cu mare fast în geaca roșie, ca a trebuit să moara oameni, ca ciuma roșie sa fie trimisa de la putere, în timpul guvernări ciyme galbene au ars spitale și tot nu vor sa plece acasă, ba mai mult se țin tare de scaune și funcții

  9. Multumim USR ca ai avut o ministresa a sanatatii venita din privat care nu da 2 bani pe spitalele publice.

    • mi-ai luat vorba din tastatura si painea de la gura : demisia VLAD VOICULESCU ! asa e strigatura traditionala a postacului USList? nu-i asa?

    • Spitalele publice sunt in administrarea primariilor

    • Bai Lache n-ai aflat ca spitalele sunt in bugetul de investitii al consiliilor judetene?
      Coboara ba cu picioarele pe pamant.
      Urla cand vezi ca se pun panselutze prin oras, nu te bucura ca p r o a s t a. Aia-s banii.

    • Ce va faceti voi, ca nu mai e USR la ministerul sanatatii?! Abia venise Vlad Voiculescu, urlau televiziunile escrocilor ca el e de vina ca nu sunt de 30 de ani conditii in spitale! Isi mai amimteste cineva de Pintea si cum pleca acasa cu sacosa de bani luati mita?

  10. Asta-i numai inceputul

    • E deja continuarea… Episodul 666 … O sa trimita iar corpul de control … sa faca un control… al corpului de control … al primului ministru … si apoi povestea va fi repetata la nesfarit…

  11. Stati ca nu s-a terminat, ma astept sa mai avem vreo 2-3 incendii anul asta.
    A si trecut o masina de pompieri pe strada….

    Sosocii stiau ca au conditii de 5 stele la spitale de aceea e si marea batalie, surpriza… am ramas fara oxigen…

  12. Guvernul meu, partidul meu, prim ministrul meu, pandemia mea! Sa ne traiesti herr Iohahannis!!! De-abia te-astept la un referenduum!!! De suspendare!

    PS. Constantinescu a fost mic copil pe langa tine!!! Arogant, infumurat, complet rupt de realitate!!!! Asta esti tu, actualul presedinte al Romaniei!!!

  13. votati PSDPNLUDMR, si vom avea inca 30 de ani de realizari marete

  14. parca oxigenul nu era bun, nu asa zicea dr. eroina Flavia nu stiu cum, a carei schema facea valuri pe FB? Din cauza ei au refuzat zeci , poate sute de oameni oxigenul si cu siguranta mult mai multi nu s-au dus la spital sa nu fie „pusi pe oxigen”.

  15. Cum e viata de postac?
    Ce rutina zilnică aveți?
    Ce mâncați la micul dejun, in afara de c@c@t?
    Sunteți plătiți in ruble sau dolari? Sau lei?
    Aveți lista de situri de vizitat? Trebuie sa faceti dovada comentariillor?

    E buna pula de stăpân de supt pentru o punga de faina?

  16. „Procurorii au deschis o ANCHETA in rem pe UCIDERE din culpă, potrivit surselor G4Media.ro.
    Dosarul va fi preluat de Parchetul Curții de Apel Craiova.”

    Ati mai auzit ceva depsre Ancheta penala din 1 Octombirie 2021 de la Spitalul Connstanta, unde au MURIT 7(SAPTE) oameni nevinovati, ARSI de VII, tragedie in urma careia Prezidentul Romaniei Haos Werner Iohannis a anuntat resemnat: „Din pacate, statul roman a ESUAT in MISIUNEA de a PROTEJA Sanatatea Cetatenilor sai”?!
    Misiune mentionata explicit in Constitutia Romaniei la Art. 34, alineatul 2!
    „Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii.
    (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
    (2) Statul este OBLIGAT să ia măsuri pentru ASIGURAREA igienei şi a SANATATII Publice.”

    Ati mai azuit ceva despre Ancheta penala de la Contanta sau cea de la Bals sau cea de la Piatra Neamt…??!!!
    NIMIC.
    MOR romanii arsi de vii in Spitalele groazei si NU raspunde nici unul dintre cei IRESPONSABILI!
    Nici o demisie, nimic!

  17. Inconștiența celor care sunt antivacinati,instalația este supra solicitată vara nu au făcut nimic nu au investit in spitale

    • In ce vrei sa investesti? in 10k de paturi ATI pentru sosoci?
      Ai avut vaccin si ti-ai batut joc, asta e…. mai raman si fara oxigen, mai ard si prin spitale, mai crapa inainte sa ajunga la oxigen.

  18. Adica nu s-a defectat nici o instalatie – au consumat pana au ajuns pe zero. Nici nu avea ce mare instalatie sa se defecteze – spitalul nu are echipament care separa oxigenul din aer sau sa-l genereze printr-o reactie chimica, are doar un rezervor sub presiune (maretzul „stocator” cum il numeste stiintific prefectul). Care rezervor are conectat si o rezerva de urgenta. Cum nici unul din angajatii pe degeaba ai spitalului n-au supravegheat consumul (mai pe romaneste – scaderea presiunii in rezervor, semn ca e pe la final), au consumat cantitatea disponibila plus rezerva (or fi avand sistem de avertizare la trecerea pe rezerva activa ???). Iar furnizorul si-a facut livrarile dupa program si contract, de unde sa stie ca ei au consumat mai mult? Nu e defectiune tehnica, e iar eroare de organizare / lipsa de proceduri si lene/incompetenta/prostie (ordinea e aleatorie).