G4Media.ro

FINAL Spania învinge Anglia cu 2-1 și e campioana Europei! Invincibila Armada,…

Sursă foto: UEFA Euro 2024

FINAL Spania învinge Anglia cu 2-1 și e campioana Europei! Invincibila Armada, prea puternică pentru Anglia. Meci dramatic, fotbal de mare clasă

Spania este campioana Europei pentru a patra oară la rând, după ce s-a impus în fața englezilor cu 2-1. Invicibila Armada s-a dovedit a fi prea puternică pentru Anglia și este câștigătoarea unui turneu pe care l-a dominat de la cap la coadă.

Prima repriză din finala de la Berlin dintre Spania și Anglia a fost caracterizată de un joc tacticizat și închis, fără multe ocazii de gol și cu doar un șut pe poartă, în dreptul englezilor. Spania nu a reușit să-și impună jocul, nici ofensiv, nici defensiv, iar pariul multora, Lamine Yamal, nu a strălucit, fiind blocat de fiecare dată de un Luke Shaw briliant. Anglia a căutat contraatacurile, profitând de linia defensivă foarte sus a spaniolilor.

A doua repriză a fost în totală antiteză cu prima. Spania a ieșit însetată de la cabine și a înscris la prima fază a reprizei. Golul a venit pe filiera puștilor Lamine Yamal și Nico Williams. Ibericii au continuat să atace în același ritm până când englezii au șocat. Egalarea a venit prin Cole Palmer în minutul 73, după o pasă perfectă de la Jude Bellingham.

Finalul a fost dramatic, cu golul de 2-1 al rezervei Oyarzabal. Acesta a reluat o centrare perfectă a huiduitului Cucurella, punând și mai multă sare pe rana englezilor. Anglia a încercat să răspundă rapid după un corner, când Foden a lovit bine cu capul, dar Simon a parat. Imediat, o altă lovitură de cap a fost scoasă incredibil de pe linia porții de Dani Olmo. Meciul s-a încheiat cu victoria Spaniei, care a fost echipa mai bună, cel puțin în repriza a doua.

Nico Williams a fost desemnat Jucătorul Meciului, după ce a spart gheața la Berlin și a fost unul din cei mai periculoși jucători de pe teren.

Totodată, Lamine Yamal a fost numit cel mai bun jucător tânăr al turneului, în timp ce Rodri a fost desemnat Jucătorul Turneului. Este încă un argument pentru candidatura sa la Balonul de Aur.

LIVETEXT:

  • FINAL: Spania e din nou campioana Europei, în timp ce Anglia se dovedește a fi „blestemată”! La Roja devine cea mai titrată națională la Euro, cu 4 titluri, după ce a fost echipa mai bună în repriza a doua. Anglia pierde a doua finală consecutivă, dar performanța de a ajunge de două ori în această ipostază este de remarcat.

Min 90+3: Revenim și cu imaginile de la VAR! Oyarzabal este scos din offside de genunchiul apărătorului englez! O doză mare de noroc pentru Spania

Min 90+3: Final de șoc la Berlin! Ultimele șanse ale englezilor!

Min 90+1: Meciul se va mai prelungi cu 4 minute

Min 90: Ocazie incredibilă! Fanii englezi și-au pus mâinile în cap! Lovitura de cap a lui Foden a fost salvată de Simon, iar apoi Dani Olmo respinge o altă lovitură de cap de pe linia porții! O respingere cât un gol! Ce meci face Dani Olmo, încă o dată, magistral!

Min 89: Iese senzația Lamine Yamal și intră salvatorul din meciul cu Germania, Mikel Merino

Min 88: Bellingham iese încă o dată cu o pasă în interiorul careului pentru Watkins! Atacantul nu a reușit să preia cum trebuie și a fost blocat

Min 88: Reușita este validată de central, iar momentul nu a fost judecat de VAR

Min 87: Golul poate fi anulat! Să vedem ce reacție are camera VAR

Min 86: GOOOLLL, 2-1 Spania!!! Incredibil ce se întâmplă la Berlin! Huiduitul Cucurella trimite o centrare pe jos perfectă pentru reluarea lui Oyarzabal! Tot o rezervă înscrie și pentru Spania! Ce inspirație au avut cei doi antrenori

Min 86: Spania pare mai dornică să termine meciul în 90 de minute, în timp ce încă o schimbare inspirată a lui Southgate o ține în viață pe Anglia

Min 85: Combinațiile jucătorilor ofensivi ai Spaniei pot fi letale! Rapiditatea de care dau dovadă este remarcabilă

Min 83: LeNormand iese, în locul său intră Nacho Fernandez. Nu cred că mai avea resurse să continue Robin LeNormand

Min 82: Ce fază au făcut spaniolii! O colaborare Williams – Olmo – Yamal se concluzionează cu șutul celui din urmă, care este blocat încă o dată de Pickford! Încă o intervenție decisivă a portarului englez

Min 81: Spaniolii au posesia, dar nu au mai creat nicio ocazie. Jocul pare să fi revenit la coordonatele din prima repriză

Min 78: Spania încearcă să răspundă golului. Corner pentru echipa iberică, dar din care nu a rezultat nimic periculos

Min 73: GOOLLL Anglia, 1-1! Cole Palmer egalează după ce a intrat din postura de rezervă! Palmer a șutat de la marginea careului, după ce Bellingham i-a pus pe tavă balonul. Egalitate la Berlin! Englezii întorc din nou, după ce au făcut-o în repetate rânduri în fazele eliminatorii

Min 70: Ruiz încearcă să surprindă cu un șut de la distanță! Balonul trece peste

Min 69: Spania își menține ritmul după gol și este echipa care atacă mai mult

Min 68: Alvaro Morata părăsește terenul și probabil a fost ultimul său meci la naționala Spaniei. În locul său intră Oyarzabal, care nu este un număr 9. Interesantă schimbare a lui Luis de la Fuente

Min 66: Lamine Yamal preia o minge care îl lasă în poziție de șut și trage la colțul lung pe jos! Pickford intervine decisiv și își menține echipa în finală. Ce ocazie uriașă!

Min 64: Jude Bellingham arată de ce este unul dintre favoriții la Balonul de Aur! După o manevră marca Zinedine Zidane, evită doi adversari și trage puternic pe lângă poarta lui Simon

Min 63: Lovitura liberă bătută de Foden este respinsă ușor de defensiva spaniolă, iar pericolul este eliminat

Min 61: Iese căpitanul Harry Kane, intră Ollie Watkins. Schimbare îndrăzneață a lui Southgate în minutul 61

Min 60: Spania a ieșit cu o poftă uriașă de joc de la cabine! Nu știu ce le-a spus Luis de la Fuente la pauză, dar și-a făcut efectul

Min 56: Ocazii în serie la poarta lui Pickford! Yamal îl lasă pe Morata singur cu portarul, dar acesta trage pe lângă, iar mingea este scoasă de un fundaș. Imediat după, Williams șutează de la aproximativ 24-25 de metri, dar mingea trece puțin pe lângă

Min 54: Deși Anglia a revenit de fiecare dată la acest Euro, nu este cel mai ușor lucru de făcut împotriva Spaniei. Echipa lui Southgate este nevoită să atace, chiar dacă pericolul vitezei lui Yamal și Williams planează la orizont

Min 53: Stones primește cartonașul galben după ce l-a oprit pe Zubimendi la mijlocul terenului. Nu este o veste bună pentru apărarea englezilor

Min 49: Dani Olmo a fost aproape de 2-0! Nico Williams l-a găsit pe mijlocaș în careu, iar acesta dintr-o poziție similară cu cea din care a marcat extrema șutează alături. Ce ocazie uriașă!

Min 47: GOOLLL Spania, 1-0!!!!!! Lamine Yamal pătrunde perfect prin apărarea englezilor și pasează pentru Williams, care este liber în careul lui Pickford și îl execută pe acesta! Puștii spaniei fac șah-mat trupa lui Southgate și o trec pe Furia Roja în avantaj la prima fază a reprizei a doua!

Min 46: Spania intră pe teren fără Rodri! Zubimendi este înlocuitorul mijlocașului lui City. Ce pierdere pentru Luis de la Fuente

Min 46: A început repriza secundă!

  • PAUZĂ: Prima repriză din finala de la Berlin dintre Spania și Anglia a fost caracterizată de un joc tacticizat și închis, fără multe ocazii de gol și cu doar un șut pe poartă, în dreptul englezilor. Spania nu a reușit să-și impună jocul, nici ofensiv, nici defensiv, iar pariul multora, Lamine Yamal, nu a strălucit, fiind blocat de fiecare dată de un Luke Shaw briliant. Până în acest moment, Shaw este cel mai bun jucător de pe teren. Anglia a căutat contraatacurile, profitând de linia defensivă foarte sus a spaniolilor. Sperăm ca repriza a doua să fie mai spectaculoasă și să vedem goluri

Min 45+1: Centrarea dintr-o lovitură liberă din lateral l-a căutat pe Foden, care a tras din prima în brațele lui Simon. Acesta a fost primul șut pe poartă al meciului

Min 45: Ocazie bună a Angliei! Bellingham îl găsește pe Kane la marginea careului, într-o poziție centrală și trage promițător, dar Rodri s-a aruncat ca la hockey, blocând șutul atacantului

Min 43: Pasa pe culoar către Morata îl lasă pe atacant în careu, într-un duel cu Guehi. Morata nu reușește manevra, iar faza se încheie cu un corner

Min 42: Nico Williams păcălește doi adversari printr-un artificiu tehnic. Nu a adus nimic pe plan ofensiv, dar a arătat calitatea acestui tânăr jucător

Min 40: Până acum am avut un joc închis și tensionat. Englezii așteaptă contraatacul, în timp ce spaniolilor nu le-a ieșit tocmai bine jocul

Min 38: Yamal iar este deposedat. Până acum nu i-a ieșit deloc jocul puștiului Barcelonei

Min 36: Excelent Dani Olmo, după ce a șutat modest și a pus Anglia pe contraatac, mijlocașul a revenit după Saka și a reușit să-i fure mingea excelent. Părea un contraatac promițător

Min 34: Luke Shaw, l-a deposedat încă o dată pe Yamal. Cred că este cel mai bun jucător al englezilor de până acum

Min 33: Fabian Ruiz a gestionat o fază riscantă la 25 de metri de poarta lui Unai Simon. Inspirat, a reușit să scape frumos de doi adversari

Min 30: Dani Olmo primește cartonaș galben după ce l-a lovit pe Rice cu cotul în abdomen

Min 26: Căpitanul Harry Kane primește galben. Poate fi un motiv pentru introducerea lui Watkins mai devreme în joc

Min 25: Anglia, aproape de o ocazie uriașă! După ce Luke Shaw a pătruns superb în careu, mingea a ajuns, în urma unei bâlbâieli, la Bellingham, care nu a avut suficient timp să se întoarcă și să șuteze

Min 24: Nu s-a întâmplat nimic din cornerul rezultat

Min 24: Ocazie notabilă a Spaniei! Olmo pasează bine lui Yamal, care pătrunde rapid în careu și trage în blocaj

Min 21: Cucurella aproape că a fost deposedat de Saka, după ce a pierdut controlul balonului din cauza fluierăturilor fanilor englezi. Putea fi o șansă bună de contraatac, mai ales că Spania avea linia defensivă foarte sus

Min 19: Foarte bun Luke Shaw în primul sfert de oră al finalei. Este câștigătorul duelului cu Lamine Yamal, deocamdată

Min 17: Englezii au ieșit la joc și atacă puternic careul spaniolilor. Cei Trei Lei se află la conducere în aceste momente

Min 16: Raid fabulos al englezilor! Același Walker, care acum pare fresh, ajunge la o pasă în lateralul careului și centrează periculos, dar balonul a fost respins excelent. Totul s-a concluzionat cu un corner din care nu a ieșit mai nimic

Min 14: Trippier se încălzește pe margine după ce Walker s-a lovit la o fază precedentă. Ar fi o pierdere mare pentru Southgate, care mai are minim 75 de minute de joc în față

Min 13: Tot Williams bate cornerul, iar LeNormand nu are finețea unui atacant, care a încercat o foarfecă dintr-o recentrare a lui Rodri

Min 12: Nico Williams primește o pasă la întâlnire dată de Fabian Ruiz, iar extrema spaniolă face câteva fente și trage în blocaj din careul englez. Nu a fost prea inspirat de data aceasta

Min 10: Prima șansă reală a Angliei să se facă prezentă în ofensivă a fost o lovitură liberă. Luke Shaw a bătut-o lung, la bara a doua, dar Guehi a faultat în atac

Min 9: Englezii nu au reușit să iasă din propria jumătate în 9 minute de joc

Min 6: Și aici este fluierat Cucurella. Nu cred că va scăpa de huiduieli până nu pleacă din Germania. Acestea sunt motivate de faza controversată din semifinala cu Germania, în care fundașul lateral a atins mingea cu mâna în careu la 1-1, în prelungirile meciului

Min 5: O primă acțiune de poartă le aparține spaniolilor. Centrare către Morata în careu este respinsă către Williams, care mai centrează și el o dată, tot în blocaj

Min 4: Atmosfera este de vis. Nici nu se putea altfel într-o finală atât de mare.

Min 1: Anglia a început meciul cu o pasă către portarul Pickford. Să semnifice asta că vor juca defensiv?

Min 1: A început finala Euro 2024 dintre Spania și Anglia! Englezii au posesia

Ora 21.58: Ne pregătim de ultimul fluier de start la această ediție de Euro din Germania

Ora 21.55: Ambele echipe sunt pe teren. Primul imn cântat va fi cel al englezilor, iar apoi cel al spaniolilor

Ora 21.50: Ceremonia de deschidere a finalei este în plină desfășurare. Melodia „Fire”, care este imnul Euro 2024, este cântată chiar acum live de către Meduza, OneRepublic și Leony

finala Euro 2024 Spania - Anglia
UEFA Euro 2024
finala Euro 2024 Spania - Anglia
Sursă foto: BBC

Ora 21.48: Totodată, avem o finală cu naționale din regimuri monarhice

Ora 21.46: Imagini cu fotbaliștii viitorului:

finala Euro 2024 Spania - Anglia
UEFA Euro 2024
finala Euro 2024 Spania - Anglia
UEFA Euro 2024

Ora 21.39: Reamintim traseul celor două naționale până în finală:

Spania:

  • Grupa B: 3-0 vs Croația (Morata 29, Fabián Ruiz 32, Carvajal 45+2); 1-0 vs Italia (Calafiori og 55): 1-0 vs Albania (Ferran Torres 13)
  • Optimi de finală: 4-1 vs Georgia (Rodri 39, Fabián Ruiz 51, Williams 75, Olmo 83; Le Normand og 18)
  • Sferturi de finală: 2-1 vs Germania, după prelungiri (Olmo 51, Merino 119; Wirtz 89)
  • Semifinale: 2-1 vs Franța (Yamal 21, Olmo 25; Kolo Muani 9)

Anglia:

  • Grupa C: 1-0 vs Serbia (Bellingham 13); 1-1 vs Danemarca (Kane 18; Hjulmand 34); 0-0 vs Slovenia
  • Optimi de finală: 2-1 vs Slovacia, după prelungiri (Bellingham 90+5, Kane 91; Schranz 25)
  • Sferturi de finală: 1-1 după prelungiri și 5-3 la penalty-uri vs Elveția (Saka 80; Embolo 75)
  • Semifinale: 2-1 Olanda (Kane 18p, Watkins 90+1; Simons 7)

Ora 21.33: „It’s coming home”, strigă fanii englezi în timpul încălzirii jucătorilor lui Southgate

Ora 21.30: Lamine Yamal (17 ani și 1 zi) va deveni cel mai tânăr jucător care va evolua într-o finală a unui turneu major, doborând recordul lui Pelé de la Cupa Mondială din 1958 (17 ani și 249 de zile). Totodată, Spania a marcat 13 goluri la Euro 2024 și este la doar un gol distanță de a egala recordul de goluri într-o singură ediție a competiției (14 goluri de Franța în 1984)

Ora 21.27: Niciuna dintre cele două naționale nu a pierdut vreodată la Berlin. Se pare că vom avea o premieră și din acest punct de vedere.

Ora 21.25: Ziua a început excelent pentru spanioli, care sărbătoresc deja victoria lui Carlos Alcaraz la Wimbledon. Naționala de fotbal are șansa să încheie această zi istorică într-un mod perfect pentru Spania, aducând acasă și trofeul Euro 2024.

Ora 21.22: François Lexetier (35) devine cel mai tânăr arbitru care oficializează o finală Euro

Ora 21.20: Imagini cu suporterii ambelor echipe la Berlin, înaintea meciului:

finala Euro 2024 Spania - Anglia
Sursă foto: BBC
finala Euro 2024 Spania - Anglia
Sursă foto: BBC

Ora 21.15: Iată echipele de start, potrivit UEFA:

Spania: Unai Simon – Carvajal, LeNormand, Laporte, Cucurella – Rodri, Fabian Ruiz, Olmo – Yamal, Morata (căpitan), Williams
Rezerve: Raya, Remiro, Nacho, Vivian, Merino, Joselu, Ferran Torres, Grimaldo, Alex Baena, Zubimendi, Oyarzabal, Jesus Navas, Fermin Lopez
Selecționer: Luis de la Fuente

Anglia: Pickford – Guehi, Stones, Walker – Shaw, Rice, Mainoo, Saka – Bellingham, Kane (căpitan), Foden
Rezerve: Ramsdale, Henderson, Alexander-Arnold, Trippier, Konsa, Dunk, Gallagher, Toney, Gordon, Watkins, Bowen, Eze, Gomez, Palmer, Wharton
Selecționer: Gareth Southgate

Ora 21.15: Arbitrul finalei este francezul Francois Letexier. Asistenții sunt tot francezi: Cyril Mugnier și Mehdi Rahmouni. Al patrulea oficial este polonezul Szymon Marciniak. Camera VAR este condusă de Jerome Brisard

Ora 21.15: A început transmisiunea LIVETEXT a finalei Euro 2024 dintre Spania și Anglia. Se anunță a fi o seară istorică într-un duel de foc, deoarece La Roja caută să devină cea mai titrată națională la Euro, iar  Cei Trei Lei vor să aducă pentru prima dată în istorie trofeul european în Anglia

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Articolul despre finala Spania-Anglia a fost foarte captivant. Meciul a fost plin de suspans și emoție, cu momente de mare clasă în fotbalul european. Spania a demonstrat încă o dată superioritatea, devenind campioană pentru a patra oară la rând. Este clar cum au dominat competiția de la început până la final.

    În prima repriză, Spania și Anglia au avut un joc echilibrat, cu puține ocazii de gol. A doua repriză a adus multă acțiune, culminând cu golurile decisive pentru victoria Spaniei. Momentul când Oyarzabal a marcat golul victoriei a fost memorabil.

    Tinerii jucători precum Nico Williams și Lamine Yamal au reușit să-și facă simțită prezența în echipa Spaniei. Performanța lor este remarcabilă și demonstrează potențialul fotbalistic al echipei iberice.

    În concluzie, finala a fost una de neuitat, iar victoria Spaniei a fost binemeritată. Sperăm să avem parte și în viitor de meciuri la fel de palpitante și spectaculoase în fotbalul european.

  2. Care ar putea fi legatura intre o flota (armada) si o echipa de fotbal? Poate doar un joc de cuvinte fortat care nu face decat sa raspandeasca ignoranta. Intelegem exaltarea dar nici chiar asa…

  3. Spania a fost cu adevărat cea mai bună echipă a turneului, posesoare a unui fotbal frumos, captivant și a dat peste cap pronosticurile anterioare ale caselor de pariuri, inclusiv ale supercomputerului Opta, care vedeau Anglia câștigătoare.