LIVE TEXT Talibanii anunță că războiul s-a încheiat și solicită comunității internaționale să nu fie izolați / 60 de state cer talibanilor ca tuturor cetățenilor care doresc să părăsească țara să li se permită să plece
Haosul a cuprins Afganistanul după retragerea trupelor americane. Talibanii au cucerit într-un timp foarte scurt marile orașe ale țării din Orient și au răsturnat guvernul fără să tragă niciun glonț în Kabul. În aceste momente, pe aeroportul din Capitala Afganistanului mulțimi de oameni se luptă să poată pleca din țară, în timp ce 60 de state le cer talibanilor să lase civilii să părăsească Kabulul.
UPDATE Ora 09:13 Albania şi Kosovo afirmă că se pregătesc pentru primirea de refugiaţi afgani care sunt expuşi riscului comiterii unor abuzuri de către talibani, transmite luni DPA. Mai multe detalii, aici.
- Citește și ANALIZĂ Vietnamul lui Joe Biden
UPDATE Ora 6:45: Fostul preşedinte american, Donald Trump, susține că Joe Biden, ar trebui să demisioneze în urma victoriei talibanilor în Afganistan, dar şi pentru gestionarea defectuoasă a altor dosare, precum cel al pandemiei, informează AFP citat de Agerpres. „Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar şi din cauza creşterii ameţitoare a COVID-ului, a dezastrului de la graniţă, a suprimării independenţei noastre energetice şi a paraliziei economiei noastre”, a scris fostul preşedinte republican într-un comunicat.
Deşi fostul lider de la Casa Albă a supervizat negocierile cu talibanii în vederea retragerii soldaţilor americani din Afganistan, în prezent intenţionează să dea vina pe succesorul său pentru dezastrul militarilor afgani. „Ceea ce a făcut Joe Biden în Afganistan este mitic. Va rămâne una din cele mai mari înfrângeri din istoria americană”, l-a ironizat duminică, într-un comunicat precedent, Donald Trump pe actualul președinte al SUA.
UPDATE Ora 06:10: Purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor, Mohammad Naeem, a declarat duminică pentru postul de televiziune Al-Jazeera că războiul s-a încheiat în Afganistan şi că tipul de guvernare şi forma regimului vor fi clare în curând, transmite Agerepres. „Asigurăm pe toată lumea că vom oferi siguranţă cetăţenilor şi misiunilor diplomatice. Suntem gata să purtăm un dialog cu toate personalităţile afgane şi le vom garanta protecţia necesară”, a declarat Mohammad Naeem. El a mai spus că gruparea întreprinde fiecare pas în mod responsabil şi doreşte să aibă pace cu toată lumea.
Purtătorul de cuvânt a declarat, totodată, că talibanii nu doresc să trăiască în izolare şi că vor să aibă relaţii cu comunitatea internaţională.
Pe aeroportul din Kabul operează acum doar aeronave militare și a fost asaltat de mii de afgani care vor să fugă din țară.
UPDATE Ora 06:00: O declaraţie comună, susţinută de peste 60 de ţări, cere ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită să plece, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, informează luni Agerpres, care citează Departamentul de Stat al SUA.
Executivul american şi alte peste 60 de ţări, printre care Australia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Qatar şi Marea Britanie au declarat într-un comunicat comun că „cei care ocupă poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea – şi răspunderea – pentru protejarea vieţii umane şi a bunurilor şi pentru restabilirea imediată a securităţii şi a ordinii civile”.
UPDATE Ora 23.30: Pentagonul trimite încă 1.000 de soldați pentru a ajuta la eforturile de evacuare din Kabul, a declarat un oficial presei americane. Aceștia se adaugă celor 3.000 de soldați trimiși la începutul acestei săptămâni, relatează BBC News.
UPDATE Ora 23.20: Membrii Consiliului de Securitate al ONU se vor reuni, în sesiune de urgenţă, luni, la ora 10.00 (ora New York-ului), notează The Guardian.
UPDATE Ora 23.00: Forţele talibane au susţinut duminică o conferinţă de presă la palatul prezidenţial din Kabul după ce au preluat controlul asupra capitalei afgane, conform informaţiilor difuzate de Al Jazeera, transmite dpa, preluată de Agerpres.
Înconjuraţi de persoane înarmate, liderii grupului s-au adresat jurnaliştilor în imensul complex extrem de securizat din centrul Kabulului în care se află reşedinţa oficială a preşedintelui, biroul consilierului pentru securitate naţională şi alte autorităţi.
Imaginile difuzate de postul Al Jazeera au apărut la doar câteva ore după ce preşedintele afgan Ashraf Ghani a fugit din ţară. Acesta a spus că a decis să plece pentru a împiedica o baie de sânge.
Reuters, care citează tot canalul de ştiri Al Jazeera, informează că preşedintele Ashraf Ghani, soţia sa, şeful său de cabinet şi consilierul pentru securitate naţională au părăsit ţara cu destinaţia Taşkent (Uzbekistan). Informaţiile au fost furnizate de o gardă personală de corp a preşedintelui afgan.
Talibanii au intrat duminică în capitala Afganistanului după o ofensivă militară fulgerătoare.
UPDATE Ora 22.30: Președintele afgan Ashraf Ghani spune că a luat decizia dificilă de a părăsi țara pe măsură ce talibanii avansau, pentru a evita vărsarea de sânge în capitala a șase milioane de oameni, relatează BBC News.
Ghani a făcut comentariile într-o postare pe Facebook adresată cetățenilor afgani. Sunt primele sale remarci de la plecarea din țară.
Potrivit unor informații, acesta a plecat în Tadjikistan.
UPDATE Ora 22.00: Avioanele militare se îndreaptă spre Kabul pentru a evacua cetățeni germani și personalul de sprijin afgan, a anunțat ministrul de externe al Germaniei, citat de BBC News.
Avioanele vor pleca în această seară spre capitala afgană și vor aduce pasageri într-o „țară vecină”. Avioane civile îi vor transporta apoi în Germania.
O echipă mică va rămâne în ambasadă pentru a ajuta la evacuări ulterioare.
Ministerul de externe a declarat vineri că mai puțin de 100 de cetățeni germani se află încă în Afganistan, alături de oficialii guvernamentali rămași, a informat Reuters.
UPDATE Ora 20.40: Talibanii ar urma să anunţe că au preluat controlul întregii ţări şi că aceasta a devenit Emiratul Islamic al Afganistanului, a afirmat un oficial al insurgenţilor pentru Press Association, potrivit The Guardian, scrie News.ro.
Declaraţia ar urma să fie făcută de la palatul prezidenţial din Kabul, de unde preşedintele Ashraf Ghani a plecat în urmă cu câteva ore, el părăsind ţara.
Statele Unite continuă eforturile de evacuare a diplomaţilor şi angajaţilor de la ambasada din Kabul, precum şi a colaboratorilor şi a altor persoane din Afganistan.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat pe Twitter că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord ajută pentru menţinerea aeroportului din Kabul deschis. “Am discutat cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson şi cu miniştrii de Externe ai aliaţilor noştri Canada, Danemarca şi Olanda cu privire la situaţia din Afganistan. NATO ajută pentru menţioneera aeroportului din Kabul deschis pentru facilitarea şi coordonarea evacuărilor”, a notat Stoltenberg.
Un oficial NATO a declarat, potrivit Reuters, că toate zborurile comerciale de pe aeroportul din Kabul au fost suspendate şi că în acest moment pot opera doar avioanele militare.
UPDATE Ora 19.30: David Martinon, ambasadorul Franței în Afganistan, a postat pe Twitter imagini despre el părăsind fosta zonă verde a Kabulului.
Zona Verde este locul în care sunt adăpostite clădirile guvernamentale, reședințele și ambasadele străine.
Anterior duminică, ministrul francez al afacerilor externe, Jean-Yves Le Drian, a anunțat că Franța își mută ambasada pentru a fi mai aproape de aeroportul din Kabul.
El a spus că ambasada va rămâne operațională pentru evacuarea tuturor cetățenilor francezi care ar putea fi lăsați în țară.
Leaving the former Green Zone @Kabul pic.twitter.com/GAL3Fu2osF
— David Martinon (@david_martinon) August 15, 2021
UPDATE Ora 19.15: Talibanii susțin că au preluat palatul prezidențial din Kabul. Potrivit jurnalistului local Bilal Sarwary, care a vorbit cu doi afgani implicați în negocieri directe, o parte a acordului a fost că Ghani se va alătura ceremoniei de tranziție a puterii în interiorul palatului, însă el și adjuncții săi au părăsit țara, relatează BBC News.
„Se spune că angajaților palatului li s-a spus să plece, iar palatul a fost [lăsat] gol”, au spus asistenții. Talibanii au declarat ulterior agenției de știri Reuters că au preluat palatul prezidențial.
UPDATE Ora 18.40: În mai multe zone din Kabul s-au auzit focuri de armă, iar un spital a anunţat în social media că peste 40 de persoane au fost rănite în ciocniri la periferia capitalei Afganistanului şi au fost internate pentru a fi tratate.
UPDATE Ora 18.35: Secretarul de stat american Anthony Blinken a declarat că SUA își mută sediul ambasadei la aeroportul din Kabul, relatează BBC News.
El a negat, de asemenea, orice comparație a situației actuale cu căderea Saigonului, în Vietnam, și a insistat că misiunea afgană a avut „succes”.
„Acesta nu este Saigon”, a spus Blinken.
Principalul diplomat american din Afganistan, însărcinatul cu afaceri Ross Wilson, a fugit de la ambasadă.
El a fost mutat pe aeroportul din Kabul, potrivit unui oficial american.
Drapelul SUA care a fluturat pe ambasadă a fost, de asemenea, dus la aeroport și va fi scos din țară.
UPDATE Ora 18.30: Ministerul de Externe german a anunţat duminică închiderea ambasadei sale din Kabul, în timp ce capitala afgană este încercuită de combatanţii talibani.
UPDATE Ora 18.00: Abdullah Abdullah, liderul Înaltului Consiliu pentru Reconciliere Naţională, a anunţat, duminică, pe Facebook, că preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a părăsit ţara, relatează The Guardian, preluat de News.ro.
“Fostul preşedinte al Afganistanului a părăsit Afganistanul, lăsând ţara în această situaţie dificilă”, a afirmat Abdullah.
Abdullah le-a cerut oamenilor să rămână calmi şi forţelor afgane să coopereze pentru garantarea siguranţei în Kabul.
De asemenea, el le-a cerut talibanilor să acorde ceva timp pentru negocieri înainte să intre în Kabul.
Potrivit unui oficial din Ministerul afgan de Interne, citat de Reuters, Ghani a plecat în Tadjikistan.
UPDATE Ora 17.30: Talibanii au ordonat luptătorilor lor să intre în părți din Kabul pentru a preveni jafurile, a declarat purtătorul de cuvânt al acestora, Zabihullah Mujahid, potrivit rețelei TV afgane Tolo, relatează BBC News, precizând că nu a confirmat declarația în mod independent.
Deoarece forțele de securitate au părăsit părți ale orașului și punctele lor de control, forțele talibane merg pentru a preveni haosul și jafurile, a adăugat purtătorul de cuvânt al acestora.
UPDATE Ora 17.05: Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a părăsit țara, relatează jurnaliștii BBC, citând oficiali afgani.
Acest lucru se întâmpla când talibanii au ajuns la periferia Kabulului.
De asemenea, vicepreședintele Amrullah Saleh ar fi fugit.
Ashraf Ghani a fost supus unei presiuni tot mai mari să demisioneze.
UPDATE Ora 17.00: Alianţa Nord-Atlantică a estimat că este „mai urgent ca oricând” să se găsească o soluţiei politică conflictului din Afganistan, în timp ce talibanii se află la porţile capitalei Kabul, relatează France Presse.
Citește integral NATO: O soluţie politică în Afganistan este „mai urgentă ca oricând”
UPDATE Ora 16.45: Parlamentul britanic va fi rechemat miercuri din vacanță pentru a discuta criza din Afganistan unde talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea la Kabul. Câteva sute de militari britanici se află în Afganistan pentru a ajuta la evacuarea cetățenilor britanici care se mai află acolo, transmite jurnalistul Petru Clej pentru RFI.
UPDATE Ora 14.48: Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al talibanilor, a declarat la BBC că vrea ca ambasadele de la Kabul să îşi continue activitatea, el subliniind că diplomaţii nu sunt în pericol, relatează News.ro.
„Vrem ca toate ambasadele să îşi continue activitatea, nu va exista vreun risc pentru diplomaţi. Cu toţii ar trebui să îşi continue activitatea la fel ca în trecut”, a afirmat Shaheen, potrivit The Guardian. “Facem apel la Ghani şi la ceilalţi lideri să coopereze cu noi”, a adăugat el.
UPDATE Ora 13:39 Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, va renunţa la putere în câteva ore, susţine postul Al Arabiya, citând surse. Potrivit surselor Al Arabiya, preşedintele va demisiona şi se va forma apoi un guvern interimar.
UPDATE Ora 13:20 Criza din Afganistan şi acţiunile Belarusului arată necesitatea unei remanieri a regulilor Uniunii Europene privind migraţia şi azilul, a susţinut duminică vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, potrivit Reuters.
”Dacă există un lucru pe care l-au arătat situaţia din Afganistan şi acţiunile din Belarus, atunci acela este că timpul expiră cu privire la cât putem aştepta pentru a adopta o remaniere completă a regulilor de migraţie şi azil de care avem nevoie în Europa”, a declarat Schinas pentru cotidianul italian La Stampa.
Numeroase state membre se tem că evenimentele din Afganistan ar putea duce la o repetare a crizei migranţilor cu care s-a confruntat Europa în 2015-2016, când sosirea haotică a peste 500.000 de persoane din Orientul Mijlociu a pus la încercare sistemele de securitate şi de beneficii sociale ale ţărilor europene.
UPDATE Ora 13:14 Un ‘transfer paşnic al puterii’ către un guvern de tranziţie va avea loc în Afganistan, unde talibanii sunt aproape de a prelua controlul total asupra ţării, a anunţat duminică ministrul de interne afgan, Abdul Sattar Mirzakwal, potrivit AFP şi Reuters. ”Afganii nu trebuie să se îngrijoreze (…) Nu va exista un atac asupra oraşului (Kabul). Şi va fi un transfer paşnic al puterii către un guvern de tranziţie”, a declarat Mirzakwal într-un mesaj video.
UPDATE Ora 12:25 Zeci de soldaţi afgani s-au refugiat în Uzbekistanul vecin de teama ofensivei talibanilor în Afganistan, au anunţat duminică autorităţile de la Taşkent, informează AFP. Trupele uzbece aflate la frontiera dintre cele două ţări au arestat 84 de soldaţi afgani şi au fost iniţiate discuţii cu autorităţile afgane pentru a organiza revenirea militarilor în ţara lor, a indicat Ministerul de Externe uzbec. De asemenea, Uzbekistanul a semnalat o prezenţă crescută a trupelor guvernamentale afgane de partea afgană a frontierei, la punctul de trecere Termez-Hairatan. ”Au fost luate măsuri pentru a furniza asistenţă umanitară acestor persoane”, a adăugat ministerul citat.
Pe de altă parte, Ministerul de Interne afgan a anunţat duminică dimineaţă că talibanii au început să intre în Kabul din toate părţile, în timp ce mai mulţi diplomaţi din Uniunea Europeană au fost mutaţi într-un loc mai sigur, potrivit unui oficial NATO.
Biroul preşedinţiei afgane a declarat că au fost auzite focuri de armă în mai multe locuri din zona capitalei Kabul, dar a precizat că forţele de securitate au situaţia sub control. Anterior, militanţii talibani au precizat că deocamdată nu au luat o decizie cu privire la capturarea militară a capitalei afgane, Kabul, după ce în ultimele zece zile ei au preluat controlul asupra majorităţii capitalelor de provincii din Afganistan.
știrea inițială
Talibanii au cucerit Kabul, capitala Afganistanului. Liderii acestora au cerut trupelor să evite violența și să permită populației să plece, transmite BBC.
Talibanii dau asigurări că vor aștepta să se facă transferul de putere fără vărsare de sânge.
Mai multe elicoptere aterizează la Ambasada SUA pentru a evacua diplomații, conform imaginilor transmise în direct de Al Jazeera.
Context
Guvernul afgan a pierdut controlul asupra majorităţii teritoriilor din nordul, sudul şi vestul Afganistanului.
În decurs de o săptămână, talibanii au preluat controlul asupra a 13 din cele 34 de capitale provinciale ale Afganistanului, iar altele ar putea urma.
Potrivit unei surse de securitate, talibanii ar fi cucerit şi Qala-e-Naw, capitala provinciei Badghis.
Luptele au afectat puternic populaţia civilă.
Într-o lună au fost ucişi cel puţin 183 de civili, inclusiv copii, în Lashkar Gah, Kandahar, Herat şi Kunduz.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
120 comentarii