Turcii își aleg președintele în turul doi, în 28 mai/ Erdogan intră în finala electorală cu un avans de aproape 5%/ Cum au votat turcii pe regiuni și în diaspora/ Aproape 88% din turci au mers la urne, prezența a fost obligatorie
Turcii au mers duminică la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani. Niciunul din principalii doi rivali, președintele în funcție Recep Tayyip Erdogan (AKP, 70 de ani) și candidatul opoziției unite, Kemal Kilicddaroglu (CHP, 75 de ani) nu au reușit să obțină 50% din voturi, conform informațiilor furnizate de agenția de stat Anadolu și confirmate de Comisia Electorală, astfel că electoratul va fi chemat la vot din nou în turul doi.
Prezența la vot a fost masivă, de 88%, dar de subliniat că în Turcia prezența la vot este obligatorie prin lege. Pe parcursul desfășurării scrutinului nu s-au înregistrat incidente majore, însă în timpul numărătorii voturilor au apărut tensiuni în tabăra Erdogan. Președintele a ieșit de mai multe ori să ceară observatorilor vigilență la urne, în timp ce Kilicdaroglu a publicat un singur cuvânt pe Facebook: ”Conducem”.
Agențiile de știri din Turcia au prezentat rezultate diferite ale alegerilor pe tot parcursul numărării voturilor: Agenția de stat Anadolu arăta un avans de aproape 10% pentru Erdogan, în timp ce Anka, apropiată de opoziție, îi prezenta la egalitate, cu 47%. Ambele tabere s-au acuzat de manipulare. În alegerile anterioare, agenția Anadolu a fost acuzată că l-a favorizat pe Erdoğan și partidul său AKP.
Alegerile sunt de cotitură nu numai pentru viitorul Turciei, ci și pentru întreaga UE, mai ales prin prisma în care cursul negocierilor de aderare se poate schimba semnificativ dacă Erdogan va fi învins. Și pentru România, alegerile au impact important, în special în cheia istoriei comune de secole a celor două popoare, cât mai ales în cheie economică, Ankara fiind cel mai important partener non-UE al Bucureștiului. Aproximativ 61 de milioane de alegători din cele 87 de circumscripţii electorale din Turcia sunt aşteptaţi din nou la urne.
Erdogan a obținut 49,5% din voturile alegătorilor (27 milioane de voturi), iar Kilicdaroglu a obținut 44,9% din opțiunile electoratului (24,5 milioane voturi). Cei doi se vor înfrunta din nou în 28 mai, iar balanța va fi înclinată în funcție de unde vor merge voturile candidatului naționalist de pe locul trei, Sinan Ogan, care a obținut un scor nesperat de mare, 5,2%. Unii analiști susțin că voturile acestuia vor merge mai degrabă către Recep Erdogan, care, în lipsa unui element surpriză sau a ridicării unui val de emoție, ar fi avantajat de bazinul electoral al lui Ogan.
- G4Media a scris pe larg analize, știri și a semnalat momente importante din campania electorală și vă prezintă LIVE cele mai importante evenimente de la alegerile prezidențiale de duminică, 14 mai, și a evenimentelor de luni, 15 mai:
15 mai
Ora 17:25 Turcia, în fața unui inedit al doilea tur de scrutin prezidențial, în care Erdogan pornește ca mare favorit. Detalii aici
Ora 16:42 Cum au votat turcii pe regiuni: Erdogan, procent mai mare decât Kilicdaroglu în toată Anatolia, cu trei excepții/ Kilicdaroglu, avans pe coastele Turciei/ Erdogan și-a adjudecat și diaspora. Detalii aici
Ora 15:28 Comisia electorală din Turcia confirmă că alegerile prezidenţiale se vor decide în turul al doilea. Detalii aici
Ora 14:35 Rezultate după numărarea a 99,87% din voturi: Erdogan – 49,50%, Kilicdaroglu – 44,89%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 12:23 Cu puțin peste 99% din urnele de vot deschise, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a primit 49,4% din voturi în alegerile prezidențiale din țară, a declarat șeful consiliului electoral al țării, transmite The Guardian. Reuters îl citează pe Ahmet Yener, care a declarat luni că rivalul lui Erdoğan, Kemal Kılıçdaroğlu, a obținut 44,96%, iar candidatul de pe locul al treilea, ultranaționalistul și potențialul rege Sinan Ogan, 5,2% din voturi. Rezultatele aproape complete sugerează cu tărie că alegerile vor ajunge la un tur de scrutin la 28 mai, deoarece niciunul dintre cei doi candidați principali nu a obținut mai mult de 50% din voturi.
Ora 12:00 Ministerul iranian de Externe a felicitat Turcia pentru alegeri, afirmând că prezența ridicată la vot și organizarea cu succes a alegerilor sunt semnul unei democrații sănătoase.
- „Prezența ridicată la vot la alegerile prezidențiale și parlamentare din Turcia de duminică și organizarea cu succes a scrutinului sunt un semn de victorie pentru democrație în țara vecină și musulmană”, a declarat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanaani, citat de The Guardian.
De precizat că prezența la vot în Turcia este obligatorie prin lege.
🔽 Iran congratulates Turkey over presidential, parliamentary votes
Iranian Foreign Ministry Spokesman Nasser Kanaani has reacted to the high electoral participation rates in Turkey’s election, describing it as a victory for democracy. pic.twitter.com/NE6a3JZ998
— Iran Foreign Ministry 🇮🇷 (@IRIMFA_EN) May 15, 2023
Ora 11:50 Președintele Tayyip Erdoğan a condus confortabil în primul tur de scrutin al alegerilor din Turcia de luni, iar rivalul său se confruntă cu o luptă dificilă pentru a-l împiedica să-și prelungească domnia pentru al treilea deceniu, în cadrul unui al doilea tur de scrutin care va avea loc pe 28 mai, transmite corespondentul The Guardian.
Ora 11:41 Rezultate după numărarea a 99,38% din voturi: Erdogan – 49,42%, Kilicdaroglu – 44,95%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 10:00 Rezultate după numărarea a 99,3% din voturi: Erdogan – 49,41%, Kilicdaroglu – 44,96%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 09:23 Rezultate după numărarea a 99,05% din voturi: Erdogan – 49,36%, Kilicdaroglu – 44,99%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 08:50 Rezultate după numărarea a 98,96% din voturi: Erdogan – 49,35%, Kilicdaroglu – 45%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 08:15 După ce peste 80% din urnele de vot au fost deschise, Alianţa Populară a preşedintelui Erdoğan (o coaliţie de partide conservatoare şi ultranaţionaliste, între care MHP, partenerul de coaliţie al AKP, partidului lui Erdogan) părea să fie pe cale să devină cel mai mare bloc din parlament. Nu există surprize în acest sens, relatează The Guardian.
Ora 08:00 Rezultate după numărarea a 98,82% din voturi: Erdogan – 49,35%, Kilicdaroglu – 45%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 07:50 În regiunile afectate de cutremure, Erdogan, în mod surprinzător, are avans față de Kilicdaroglu, în pofida nemulțumirilor masive ale victimelor cutremurelor din februarie:
- „Opoziția câștigă în continuare în Diyarbakir și Adana. AKP își menține avansul în celelalte nouă provincii afectate de cutremure”, transmite Al Jazeera.
Ora 07:00 Rezultate după numărarea a 98,74% din voturi: Erdogan – 49,35%, Kilicdaroglu – 45%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 06:45 Lira turcească a coborât la un nou minim al ultimelor două luni, în timp ce alegerile prezidențiale păreau să se îndrepte spre un tur de scrutin, transmite The Guardian.
Ora 06:15 Rezultate după numărarea a 98,55% din voturi: Erdogan – 49,34%, Kilicdaroglu – 45%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 06:55 Până la ora 06:00, au fost numărate 50,73% din voturile exprimate în România. Kemal Kilicdaroglu a obținut 57,83% din voturi, iar Recep Tayyip Erdogan a obținut 37,89%, conform gazetebalkan.ro.
Ora 06:45 Șeful comisiei electorale din Turcia a declarat luni dimineață că Erdogan conducea cu 49,49%, cu 91,93% din urnele de vot numărate. Kılıçdaroğlu avea 44,49% din voturi, transmite The Guardian.
Ora 06:15 Rezultate după numărarea a 98,41% din voturi: Erdogan – 49,34%, Kilicdaroglu – 45%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 06:00 Primele discursuri ale celor doi rivali, președintele Recep Erdogan și opozantul Kemal Kilicdaroglu.
15 mai, ora 05:45 Rezultate după numărarea a 98,31% din voturi: Erdogan – 49,35%, Kilicdaroglu – 44,99%, conform agenției de stat Anadolu.
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Ora 23:44 Rezultate după numărarea a 92% din voturi: Erdogan – 49,76%, Kilicdaroglu – 44,49%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 23:42 Rezultate după numărarea a 90,71% din voturi: Erdogan – 49,86%, Kilicdaroglu – 44,38%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 23:40 Candidatul de pe locul trei, Sinan Ogan, a transmis că nu va exista niciun anunț cu privire la cine va fi susținut de alianță în turul doi, a transmis Al Jazeera. El a spus că acest lucru va avea loc după deliberări interne. Ogan pare să adune mai multe voturi decât se aștepta, depășind cinci procente.
Ora 23:27 Rezultate după numărarea a 90,61% din voturi: Erdogan – 49,86%, Kilicdaroglu – 44,38%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 23:20 Rezultate după numărarea a 90,54% din voturi: Erdogan – 49,86%, Kilicdaroglu – 44,38%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 23:19 Aproape 88% din turci au votat, prezența la urne fiind obligatorie.
Ora 23:05 Turcii merg în turul doi: Erdogan, sub 50% conform agenției de stat Anadolu/ După numărarea a 89,24% din voturi: Erdogan – 49,94%, Kilicdaroglu – 44,30%.
Ora 22:59 Potrivit agenției de știri de stat Anadolu, peste 84% din urne au fost deschise, iar aproximativ 45 de milioane de voturi au fost numărate, transmite BBC. Numărul cetățenilor turci cu drept de vot este de peste 64 de milioane. Aceasta înseamnă că mai mult de 18 milioane de voturi mai trebuie numărate – adică aproximativ o treime din numărul total de voturi. Iar aceste voturi vor proveni mai ales din marile orașe.
Ora 22:51 Rezultate după numărarea a 87,63% din voturi: Erdogan – 50%, Kilicdaroglu – 44,21%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 22:49 Între timp, agenția privată Anka spune că 78% din voturile din întreaga țară au fost numărate și, potrivit acestora, Erdogan are 48,5% din voturi, în timp ce Kilicdaorlgu are până acum 45,7%.
Ora 22:45 Rezultate după numărarea a 85,82% din voturi: Erdogan – 50,13%, Kilicdaroglu – 44,09%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 22:31 Membrii AKP cer renumărarea voturilor în urnele în care Kılıçdaroğlu conduce. Detalii aici.
Ora 22:30 Rezultate după numărarea a 84,32% din voturi: Erdogan – 50,2%, Kilicdaroglu – 44%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 22:27 În timp ce numărătoarea voturilor continuă în Turcia, voturile din cele mai mari trei orașe – Istanbul, Ankara și Izmir – ar putea schimba rezultatul alegerilor, subliniază BBC. Detalii, aici.
Ora 22:23 Rezultate după numărarea a 82,54% din voturi: Erdogan – 50,30%, Kilicdaroglu – 43,91%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 22:16 Rezultate după numărarea a 82,54% din voturi: Erdogan – 50,30%, Kilicdaroglu – 43,91%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 22:11 Rezultate după numărarea a 80,48% din voturi: Erdogan – 50,43%, Kilicdaroglu – 43,77%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 22:07 Agenția Reuters transmite, citând surse din cadrul partidului de guvernământ AKP al președintelui Recep Tayyip Erdoğan și din cadrul partidului de opoziție CHP al rivalului său Kemal Kılıçdaroğlu, că, pe baza rezultatelor de până acum, niciunul dintre cei doi nu va depăși pragul de 50% necesar pentru o victorie categorică.
Performanța constantă a celui de-al treilea candidat, naționalistul Sinan Oğan, neschimbat la puțin peste 5,3%, face ca un al doilea tur – programat peste două săptămâni, pe 28 mai – să fie mai probabil, au declarat mai mulți analiști.
Ora 22:00 Rezultate după numărarea a 79,45% din voturi: Erdogan – 50,5%, Kilicdaroglu – 43,8%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 21:55 Rezultate după numărarea a 77,05% din voturi: Erdogan – 50,68%, Kilicdaroglu – 43,52%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 21:48 Rezultate după numărarea a 75,79% din voturi: Erdogan – 50,76%, Kilicdaroglu – 43,43%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 21:45 Politicianul kurd Selahattin Demirtas, aflat în închisoare, a cerut cetățenilor și funcționarilor aflați la datorie în procesul de numărare a voturilor să nu-și părăsească posturile.
- „Nu părăsiți niciodată urnele de vot și birourile electorale, chiar dacă este nevoie de zile întregi pentru ca rezultatele să fie finalizate. Protejați-vă voturile, toată Turcia câștigă”, a mai spus el, adăugând că se așteaptă ca opoziția să revendice victoria în primul tur, transmite Al Jazeera
Ora 21:43 Rezultate după numărarea a 74,47% din voturi: Erdogan – 50,83%, Kilicdaroglu – 43,36%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 21:41 Jurnalistul Murat Yetkin de la Fox TV a relatat că președintele Erdoğan a dat instrucțiuni atât Agenției Anadolu, cât și televiziunii de stat TRT să se asigure că marja dintre el și Kılıçdaroğlu rămâne în jur de 10 procente până când va face o declarație oficială, conform duvarenglish.com.
Ora 21:40 Sinem Koseoglu, corespondentul Al Jazeera, a relatat din apropierea străzii Istiklal din Istanbul, de obicei foarte aglomerată, că oamenii au stat departe de această arteră populară.
- „Vedem turiști, în principal din Orientul Mijlociu, dar niciun localnic”, a adăugat ea. „Este neobișnuit de liniște”.
Ora 21:31 Rezultate după numărarea a 71,91% din voturi: Erdogan – 50,97%, Kilicdaroglu – 43,22%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 21:23 Turcii se îndreaptă spre turul doi: Rezultate după numărarea a 69,12% din voturi: Erdogan – 51,14%, Kilicdaroglu – 43,05%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 21:19 Rezultate după numărarea a 67,55% din voturi: Erdogan – 51,23%, Kilicdaroglu – 42,95%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 21:13 Rezultate după numărarea a 65,84% din voturi: Erdogan – 51,33%, Kilicdaroglu – 42,85%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 21:08 Rezultate după numărarea a 64,36% din voturi: Erdogan – 51,40%, Kilicdaroglu – 42,77%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 21:05 Omer Celik, un purtător de cuvânt al partidului de guvernământ AKP al lui Recep Tayyip Erdoğan, i-a acuzat pe liderii opoziției de „o încercare de a asasina voința națională” prin acuzațiile de denaturare a rezultatelor la adresa agenției de știri de stat Anadolu.
- „Chiar înainte ca rezultatele să fie finalizate, dintr-o dată, purtătorul de cuvânt al alianței de opoziție și primarii apar la televizor. Ca de obicei, au început să spună că agenția Anadolu manipulează datele”, a declarat Celik, citat de The Guardian.
Ora 21:04 Cifrele înaintate de opoziție la 61% din voturi sunt: 47,42% Kemal Kilicdaroglu la 46.80% Recep Tayyip Erdogan, fără numărarea voturilor în marile orașe.
Ora 21:00 Rezultate după numărarea a 63,04% din voturi: Erdogan – 51,44%, Kilicdaroglu – 42,73%, conform agenției de stat Anadolu.
Ora 20:57 Primarul din İstanbul (și candidatul la vicepreședinție) Ekrem İmamoğlu și primarul din Ankara (și candidat la vicepreședinție Mansur Yavaș) au ținut un briefing la sediul CHP, unde au declarat că la urnele unde Kemal Kilicdaroglu și partidul lor conduc au fost înregistrate contestații împotriva publicării datelor. Cei doi au mai declarat că în momentul în care vor fi publicate și acele cifre, opoziția va înregistra un avans considerabil.
Ora 20:56 Rezultate după numărarea a 61,30% din voturi: Erdogan – 51,56%, Kilicdaroglu – 42,61%, conform Agenției Anadolu.
Ora 20:52 Rezultate după numărarea a 59,44% din voturi: Erdogan – 51,64%, Kilicdaroglu – 42,53%, conform Agenției Anadolu.
Ora 20:51 Susținătorii lui Recep Tayyip Erdoğan și ai partidului său de guvernământ AKP s-au adunat în fața sediului său din Istanbul, în timp ce primele rezultate îl arată pe președintele în funcție în frunte, transmite BBC. Analiștii au declarat că diferența dintre Erdoğan și rivalul său, candidatul opoziției unite, Kemal Kılıçdaroğlu, ar trebui să continue să se reducă pe măsură ce seara avansează.
Ora 20:48 Rezultate după numărarea a 57,88% din voturi: Erdogan – 51,71%, Kilicdaroglu – 42,45%, conform Agenției Anadolu.
Ora 20:41 Rezultate după numărarea a 56,24% din voturi: Erdogan – 51,79%, Kilicdaroglu – 42,36%, conform Agenției Anadolu.
Ora 20:31 Rezultate după numărarea a 52,57% din voturi: Erdogan – 51,96%, Kilicdaroglu – 42,19%.
Ora 20:26 Numărătoarea a trecut de jumătatea voturilor: La 51,03% din voturi numărate, Erdogan – 52,03%, Kilicdaroglu – 42,11%, conform Anadolu.
Ora 20:22 Rezultate după numărarea a 49,28% din voturi: Erdogan – 52,12%, Kilicdaroglu – 42,01%, conform Agenției Anadolu.
Ora 20:20 Rezultate după numărarea a 47,55% din voturi: Erdogan – 52,19%, Kilicdaroglu – 41,93%, conform Agenției Anadolu.
Ora 20:15 Kemal Kilicdaroglu a scris pe Twitter un singur cuvânt: „Conducem”, scrie BBC.
Öndeyiz.
— Kemal Kılıçdaroğlu (@kilicdarogluk) May 14, 2023
Ora 20:12 Primarul din Istanbul acuză Agenția Anadolu de manipulare, conform Al Jazeera. Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului din partea principalului partid de opoziție, CHP, a acuzat agenția de stat Anadolu că a manipulat rezultatele.
- Biroul Electoral al Turciei (YSK) a permis anunțarea rezultatelor mai repede decât era prevăzut prin lege, începând cu ora 18:30 în loc de 21:00.
Într-o declarație comună cu Mansur Yavas, primarul Ankarei, Imamoglu a declarat că, potrivit datelor partidului lor, Kilicdaroglu este în frunte în cursa prezidențială.
Imamoglu a declarat: „Ne confruntăm cu un alt caz al Agenției Anadolu. Reputația agenției este sub zero. Nu ar trebui să se aibă încredere în ei. Datele Anadolu sunt nule și neavenite”. El a reamintit acțiuni similare ale agenției la alegerile trecute.
Ora 20:11 Rezultate după numărarea a 45,68% din voturi: Erdogan – 52,30%, Kilicdaroglu – 41,82%, conform Agenției Anadolu.
Ora 20:00 Rezultate după numărarea a 41,83% din voturi: Erdogan – 52,55%, Kilicdaroglu – 41,55%, conform Agenției Anadolu.
Ora 19:58 Analiștii citați de The Guardian au declarat că Kılıçdaroğlu, care are niveluri relativ ridicate de susținere în unele dintre cele mai mari orașe din Turcia, este posibil să înregistreze un scor mai mic în primele rezultate, dar ar trebui să revină în creștere, în condițiile în care de obicei în aceste mari orașe votul nu este matinal, conform The Guardian.
Ora 19:54 Rezultate după numărarea a 38,25% din voturi: Erdogan – 52,85%, Kilicdaroglu – 41, 23%.
Ora 19:46 Rezultate după numărarea a 36,28% din voturi: Erdogan – 53%, Kilicdaroglu – 41%.
Ora 19:33 Rezultate după numărarea a 30,15% din voturi: Erdogan – 53,62%, Kilicdaroglu – 40,42%, Sinan Oğan – 5,4%, conform Anadolu. Ecartul dintre Erdogan și Kilicdaroglu se reduce constant.
De notat că nu este vorba de rezultate oficiale. În alegerile anterioare, agenția Anadolu a fost acuzată că l-a favorizat pe Erdoğan și partidul său AKP.
Referindu-se la agenția Anadolu, un reprezentant al Partidului Democrat al Poporului (HDP) la comisia electorală a declarat: „Există o mare manipulare mediatică. AA primește toate informațiile de la partenerii guvernului”.
Ora 19:06 Rezultate după numărarea a 19,15% din voturi: Erdogan – 55,46%, Kilicdaroglu – 38,57%, conform Anadolu.
Ora 19:00 Rezultate după numărarea a 16,99% din voturi: Erdogan – 55,98%, Kilicdaroglu – 38,08%, conform Anadolu.
Ora 18:46 Primele rezultate după numărarea a 9% din voturile din toată țara arată că Erdogan conduce cu 59,47% la 34,79% pentru Kilicdaroglu, conform Agenției Anadolu.
Ora 18:30 Rezumatul zilei alegerilor prezidențiale în Turcia:
- Principalii doi candidați sunt Recep Tayyip Erdogan (AKP, 70 de ani) și candidatul opoziției unite, Kemal Kilicddaroglu (CHP, 75 de ani). Ultimele sondaje îl arătau pe Kilicdaroglu cu un ușor avans față de Erdogan;
- Urnele au fost deschise de la ora 08:00 la ora 17:00, după ce diaspora a votat anterior, timp de mai multe zile. Detalii despre votul diasporei aici.
- Observatorii din Turcia au vorbit despre o prezență record a electoratului la urne încă de la primele ore de vot, iar relatările au fost menținute pe tot parcursul zilei;
- Turcii au, în general o prezență foarte ridicată la vot. În 2019, Erdogan a câștigat alegerile cu 52%, la o prezență la vot de 87%;
- Persoanelor care au fost prinse în cozi în momentul închiderii urnelor li se permite să voteze chiar dacă e trecut de ora 17:00;
- La un electorat de 61 de milioane de alegători au fost înregistrate doar câteva incidente minore, nu au fost înregistrate derapaje semnificative;
- Ambii candidați au transmis observatorilor din sălile de vot să nu părăsească urnele și să rămână vigilenți până la livrarea rapoartelor finale cu voturile numărate
Ora 18:15 Kilicdaroglu a declarat într-un tweet:
- „Vreau să fac un apel la eroii noștri ai democrației. Să nu părăsiți niciodată urnele de vot, indiferent de situație, până când nu este livrat raportul final semnat al urnelor de vot. Manifestarea deplină și corectă a voinței poporului depinde de determinarea voastră. Veți vedea, va merita oboseala voastră”, a scris acesta.
Demokrasi kahramanlarımıza seslenmek istiyorum. İmzalı son sandık tutanağı teslim edilene kadar, ne olursa olsun asla sandıkların başından ayrılmayın. Millet iradesinin tam ve doğru biçimde tecelli etmesi sizin kararlılığınıza bağlı. Göreceksiniz, yorgunluğunuza değecek. 🫶🏼
— Kemal Kılıçdaroğlu (@kilicdarogluk) May 14, 2023
Ora 17:55 Președintele Erdogan le-a cerut susținătorilor săi, într-o postare pe Twitter după încheierea votului, să „protejeze cu fermitate urnele de vot”, până la finalizarea rezultatelor, potrivit Al Jazeera. Detalii, aici.
Ora 17:52 Nu au fost semnalate incidente majore de securitate sau nereguli, transmite Sami Zeidan, corespondentul Al Jazeera.
- „Din păcate, trei persoane au suferit un atac de cord – un supraveghetor al secției de votare și doi alegători – din cauza entuziasmului palpabil și a tensiunii care a cuprins această țară”, a declarat Zeidan.
Ora 17:49 Sondajele preelectorale îi dau principalului contracandidat al lui Erdogan, Kemal Kilicdaroglu, care conduce o alianţă de şase partide de opoziţie, un uşor avans, însă, dacă niciunul dintre ei nu va obţine peste 50% din voturi, un tur decisiv va avea loc peste două săptămâni, pe 28 mai, transmite AFP.
Ora 17:20 Conform legislației turcești, raportarea oricărui rezultat este interzisă până la ora locală 21.00, notează The Guardian. De-abia după această oră ar trebui să știm dacă vreunul dintre candidații prezidențiali a depășit pragul de 50% necesar pentru a evita un al doilea tur de scrutin peste două săptămâni.
Ora 17:00 Urnele de vot s-au închis. În condițiile în care la multe secții de votare se înregistrează cozi lungi, autoritățile au precizat că persoanele care așteptau la coadă înainte de ora 17.00, când s-au închis urnele, vor putea vota. Oricine se alătură unei cozi după ora 17.00 nu poate vota.
Ora 16:18 Mii de oameni stau la cozi lungi pentru a vota. Oamenii așteaptă la cozi lungi care șerpuiesc prin orașe, în timp ce mii de oameni au mers la urne pentru a vota în cadrul alegerilor din Turcia, potrivit Al Jazeera.
Ora 16:02 Voturile pentru Muharrem Ince vor fi numărate. Consiliul Suprem pentru Alegeri a anunțat că toate voturile exprimate în favoarea lui Muharrem Ince vor fi numărate și nu vor fi considerate invalide, potrivit Al Jazeera. Ince este liderul Partidului Patriei și un fost candidat la președinție care s-a retras din cursă cu câteva zile înainte de vot. Fotografia sa și o căsuță goală corespunzătoare pe care alegătorii o puteau selecta au rămas vizibile pe buletinele de vot care fuseseră deja tipărite înainte de retragerea sa.
Ora 15:26 Flux mare de alegători la unele secții de votare, pe măsură ce votul se apropie de final. Al Jazeera transmite că prezența la vot în secțiile de votare continuă să fie ridicată, în ciuda faptului că urnele se vor închide în mai puțin de două ore. În Ankara, însă, fluxul de alegători care se prezintă la secțiile de votare a încetinit în ultima oră. Cu mai puțin de două ore până la încheierea votului, majoritatea alegătorilor au votat deja.
Ora 14:43 Principalul candidat al opoziţiei, Kemal Kilicdaroglu, a declarat, după ieșirea de la vot:
- „Ne era dor de democrație”, a declarat zâmbind Kemal Kiliçdaroglu. „Veţi vedea, primăvara se va întoarce în această ţară, cu voia lui Dumnezeu, şi va dura pentru totdeauna”, a adăugat el, repetând unul dintre sloganurile sale de campanie, relatează AFP citată de News.ro.
Ora 14:30 Duelul pentru alegerea celui de-al treisprezecelea preşedinte al ţării – însă doar al treilea când este ales prin sufragiu universal direct – , într-un secol de la fondarea Republicii, este foarte strâns, într-o ţară care este mai divizată ca niciodată, relatează AFP.
Ora 14:20 Fluxul mare de alegători continuă la secțiile de votare după șase ore de la începerea scrutinului, informează Al Jazeera.
Ora 14:00 Cele mai importante două probleme care îi afectează pe alegători sunt economia și libertatea, a declarat Cengiz Candar, candidatul Partidului Stângii Verzi, relatează Al Jazeera. Candar a descris economia ca fiind „în deteriorare”, spunând că aceasta va fi un factor cheie pentru cine își adjudecă victoria. O altă problemă este cea a libertății, a adăugat candidatul.
- „Nu există libertăți în Turcia. Nu există libertate de exprimare. Chiar și sistemul judiciar se află acum sub controlul guvernului și există o încălcare flagrantă a legilor”, a spus el.
Ora 13:45 În orașele devastate de cutremure există o furie generalizată față de guvernul lui Erdogan, deoarece reconstrucția nu a început încă, în timp ce în alte părți ale țării președintele își menține sprijinul din partea segmentelor conservatoare și naționaliste ale populației, care cred că este singurul om care poate reconstrui Turcia, relatează Al Jazeera.
Ora 13:19 Ministrul Tineretului și al Sporturilor, Mehmet Muharrem Kasapoğlu, a votat împreună cu soția sa într-o circumscripție electorală din Izmir, transmite hurriyet.com.tr.
- ”Așa cum țara noastră a trecut multe alegeri cu maturitate democratică, cu calmul și previziunea poporului nostru, sper că aceste alegeri vor fi o sărbătoare a democrației cu aceeași maturitate”, a transmis ministrul.
Ora 13:10 Sinan Ogan, candidatul Alianței naționaliste Ancestrale (ATA), formată din trei partide, a votat la Ankara. Ogan, care are o pregătire academică și în domeniul dezvoltării financiare internaționale, a devenit singurul alt candidat la președinție care se confruntă cu Erdogan și cu principalul său rival, Kemal Kilicdaroglu, după ce Muharrem Ince s-a retras din cursă cu câteva zile înainte de vot, informează Al Jazeera.
Ora 12:30 În cazul unei victorii a opoziției, analiștii spun că vor avea loc schimbări cheie în mai multe domenii ale politicii externe:
- „Blocul de opoziție vrea să se apropie de Europa și să se alieze cu America”, a declarat pentru Al Jazeera Burhan Kuloglu, profesor de relații internaționale la Universitatea Marmara din Istanbul, spunând, de asemenea, că vor să schimbe cursul în ceea ce privește legăturile cu țările arabe, mai transmite Al Jazeera.
Opoziția va fi mai puțin înclinată să preia un rol de lider în regiune, a adăugat Kuloglu. Yusuf Kanli, un analist politic din Ankara, a declarat că, sub Erdogan, politica externă a fost foarte centralizată.
Ora 12:15 Fostul aliat și vicepremier al președintelui Recep Tayyip Erdogan, Ali Babacan, a votat în capitala Ankara. Babacan este liderul Partidului Democrației și Progresului (DEVA), de dreapta liberală. Se pare că principala alianță de opoziție din Turcia intenționează să-l numească vicepreședinte responsabil cu economia dacă va câștiga alegerile prezidențiale, conform Al Jazeera.
Ora 12:00 Președintele Recep Erdogan a votat la o secție de votare din Uskudar, un cartier din partea asiatică a celei mai mari metropole din Turcia, Istanbul. O mulțime mare de oameni l-au întâmpinat pe Erdogan și l-au aclamat împreună cu soția sa, Emine, transmite Al Jazeera.
Turkey’s president Erdogan votes in Istanbul- @itamargalit pic.twitter.com/hfL8q5pBjh
— Heedo Abu Laban | عبد الحميد | 𓂆 (@HeedoAbuLaban) May 14, 2023
Ora 11:57 Candidatul prezidențial al Alianței Națiunii și președintele CHP, Kemal Kılıçdaroğlu, a votat la o școală primară din Ankara, transmite hurriyet.com.tr.
Ora 11:50 În conformitate cu legea electorală turcă, raportarea oricăror rezultate este interzisă până la ora 21.00. Însă până duminică seara târziu s-ar putea şti dacă va exista un al doilea tur de scrutin pentru preşedinţie, transmite News.ro.
Ora 11:39 Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a anunțat desfășurarea unei delegații de 100 de observatori electorali, cărora li s-au alăturat alți 400 de observatori. Cu toate acestea, organizația și-a exprimat îngrijorarea cu privire la încercările Turciei de a influența structura delegației, citând declarații făcute de deputați scandinavi în cadrul capacităților lor politice. OSCE avertizează că astfel de acțiuni din partea Turciei ar putea împiedica activitatea echipei internaționale de observatori, transmite syriacpress.com.
Ora 11:15 Turcii aleg, de asemenea, un nou parlament şi probabil va fi o cursă strânsă între Alianţa Populară a lui Erdogan şi Alianţa Naţiunii a lui Kilicdaroglu, transmite News.ro. Alianţa Populară, este formată din partidul lui Erdogan AKP, care este un partid conservator, de sorginte islamistă, şi MHP, un partid naţionalist. Acestora li s-au alăturat şi alte formaţiuni mai mici. Alianţa Naţiunii, care îl susţine pe Kemal Kilicdaroglu, este formată din şase partide de opoziţie, între care Partidul Republican al Poporului (CHP). Este un partid laic, înfiinţat de fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, şi al cărui preşedinte este Kilicdaroglu.
Ora 10:49 Cine sunt toți candidații la președinție și la alegerile parlamentare din 14 mai?
Ora 10:47 În Malatya, care a fost lovită de cutremurele din februarie, peste 500.000 de alegători votează în containere, relatează hurriyet.com.tr. Multe dintre victimele cutremurului din 6 februarie, care și-au părăsit orașele natale, s-au întors în provinciile din sud pentru a vota la scrutinul parlamentar și prezidențial, transmite Al Jazeera. Victimele cutremurelor au fost împărțite înainte de vot în multe provincii din sud, care în mod tradițional l-au susținut pe președintele Recep Tayyip Erdogan. În timp ce mulți jură să voteze în continuare pentru el, alții, dezamăgiți de răspunsul guvernului la cutremure, decid să susțină opoziția.
In quake hit southern provinces, authorities set up makeshift polling stations – container cabins … most buildings collapsed or damaged; voters here will chose the man they believe will rebuild their lives #Turkiye pic.twitter.com/CN0Id2gTCW
— Zeina Khodr (@ZeinakhodrAljaz) May 14, 2023
Ora 10:40 Alegătorii și observatorii din Turcia au raportat un început „foarte aglomerat” al zilei de vot, cu cozi lungi în fața secțiilor de votare înainte de scrutin, relatează Al Jazeera.
Ora 10:28 Alegerile au loc la trei luni după cutremurele din sud-estul Turciei, care au provocat moartea a peste 50.000 de persoane. Mulţi locuitori din provinciile afectate şi-au exprimat furia faţă de reacţia iniţială lentă a guvernului, dar există puţine semne că această problemă a schimbat modul în care oamenii vor vota, transmite News.ro.
Ora 10:15 În timp ce liderul Partidului Patriei, Muharrem Ince, s-a retras din cursa electorală cu doar câteva zile înainte de vot, buletinele de vot, care au fost deja tipărite, au rămas aceleași, cu fotografia sa printre ceilalți candidați, transmite Al Jazeera. Alegătorii care au împărtășit videoclipuri din interiorul secțiilor de votare, l-au arătat pe Ince la mijloc între cei doi rivali principali – Recep Tayyip Erdogan și Kemal Kilicdaroglu.
Ora 09:58 Ministrul justiției, Bekir Bozdağ, a votat în circumscripția electorală Șanlıurfa. Vorbind cu cetățenii, ministrul Bozdağ a declarat că de acum înainte se va aștepta decizia poporului și a spus: ”Alegerile din toată țara noastră se desfășoară în mod democratic. Turcia și națiunea noastră iubită au dat cele mai bune exemple de maturitate democratică din trecut și până în prezent”, informează hurriyet.com.tr.
Ora 09:57 Twitter a anunțat sâmbătă seara târziu că accesul la anumite conținuturi a fost restricționat în Turcia. Nu a fost anunțat ce conținut este afectat de aceste restricții, transmite Al Jazeera.
Ora 09:40 Turcia ar putea lua măsuri pentru un amendament constituțional pentru a schimba cerința de 50%+1 voturi în scrutinul prezidențial după alegerile de duminică, a declarat vineri președintele Recep Tayyip Erdoğan, citat de dailysabah.com.
Ora 09:31 Președintele Recep Tayyip Erdogan și-a încheiat campania electorală cu o rugăciune comună de seară la Hagia Sophia din Istanbul. El a recitat primul capitol din Sfântul Coran. Pe de altă parte, rivalul său, Kemal Kilicdaroglu, a vizitat mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul republicii turce moderne, în timp ce le spunea susținătorilor săi să „schimbe destinul țării”, transmite Al Jazeera.
Ora 09:20 Pentru prima dată în cei 20 de ani de mandat, sondajele de opinie înaintea votului au indicat că președintele Recep Tayyip Erdogan intră în cursă în urma unui adversar, transmite Al Jazeera. Sondajele de opinie i-au acordat un ușor avans lui Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului, pro-secular, sau CHP, și candidatul comun al unei alianțe unite a opoziției.
Ora 09:10 Autoritatea Electorală turcă va anunța rezultatele provizorii ale alegerilor prezidențiale până la data de 14 mai, ora 23:59, informează hurriyet.com.tr.
Ora 09:00 A trecut prima oră din de la deschiderea urnelor în Turcia. Votul va decide nu numai viitorul Turciei, o ţară membră NATO cu 85 de milioane de locuitori, ci şi încotro se îndreaptă economia sa, dar mai ales ce formă va îmbrăca politica sa externă, care poate lua o turnură importantă.
Ora 08:40 Aproximativ 61 de milioane de alegători din cele 87 de circumscripţii electorale din Turcia sunt aşteptaţi duminică la urne, de la ora 8:00, într-unul dintre cele mai importante scrutine din istoria de 100 de ani a Turciei moderne, care l-ar putea da jos pe preşedintele Tayyip Erdogan după 20 de ani de când este la putere şi ar putea stopa direcţia tot mai autoritară a guvernului său, relatează Reuters şi Politico, citate de News.ro.
Ora 08:15 De ce sunt importante alegerile din Turcia pentru România? În 2018, cetățenii turci din Constanța și București au ales opoziția/ Ankara e principalul partener economic din afara UE al Bucureștiului. Analiza G4Media, aici.
Ora 08:00 Alegerile au început în Turcia și se vor încheia la ora 17:00.
Ora 07:50 Cum a redus puterea de la Ankara la tăcere criticii online înaintea scrutinelor prezidențial și parlamentar din 14 mai. Detalii, aici.
Ora 07:30 Va reuși pro-europeanul secular Kilicdaroglu să-l detroneze pe „sultanul” conservator-islamist Erdogan în alegerile prezidențiale din Turcia? Citește analiza G4Media, aici.
Ora 07:00 De ce sunt importante alegerile din Turcia pentru România? În 2018, cetățenii turci din Constanța și București au ales opoziția/ Ankara e principalul partener economic din afara UE al Bucureștiului. Detalii, aici.
Ora 06:30 În ultima zi de campanie în Turcia, Erdogan l-a acuzat pe rivalul său că ”lucrează cu Biden” pentru a-l învinge, iar Kilicdaroglu a apărut purtând o vestă antiglonț, după ce s-a zvonit că ar putea fi atacat. Detalii, aici.
Ora 06:00 Povestea de mai bine de două decenii a negocierilor pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană își poate schimba cursul odată cu alegerile prezidențiale din 14 mai. Asta doar dacă Kemal Kilicdaroglu, candidatul Opoziției, îl va învinge pe Recep Tayyip Erdogan, liderul autoritar care se confundă cu puterea ultimilor 20 de ani în țara de pe Bosfor. Dar chiar și atunci, drumul european al Turciei va întâmpina obstacole. Citește analiza G4Media aici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii