G4Media.ro

VIDEO Joe Biden a depus jurământul și este noul președinte al SUA.…

VIDEO Joe Biden a depus jurământul și este noul președinte al SUA. ”Vom repara alianțele noastre externe. Trebuie să oprim acest război care îi opune pe democrați republicanilor. E ziua Americii, e ziua democrației”

Joe Biden a depus astăzi jurământul de președinte al SUA, alături de vicepreședinta Kamala Harris. În discursul de inaugurare, Biden a promis refacerea alianțelor externe ale SUA: ”Vom reface alianțele noastre și ne vom reconecta cu lumea încă o dată. Nu pentru a rezolva problemele de ieri, ci pentru provocările de azi și de mâine”. Biden a pledat pentru unitate și pentru încetarea războiului dintre democrați și republicani. În cursul zilei, președintele Donald Trump a părăsit Washingtonul și Casa Albă, plecând spre reședința din Florida. El a susținut un ultim discurs la Baza Andrews, unde a promis că se va întoarce ”într-o formă sau alta” și nu l-a menționat nici măcar o dată pe Joe Biden. Urmărește LIVE ceremoniile de azi din Washington:

Imediat după încheierea ceremoniei, Joe Biden a anunțat pe Twitter că merge la Casa Albă pentru că ”nu e timp de pierdut când e vorba despre rezolvarea crizelor cu care ne confruntăm. De aceea mă îndrept spre Biroul Oval ca să trec direct la treabă pentru a livra acțiuni îndrăznețe și sprijin imediat pentru familiile americane”.

Ora 18.53: Joe Biden, primul discurs ca președinte al SUA:

  • E ziua Americii, e ziua democrației.
  • Violențele au încercat să zdruncine SUA în urmă cu câteva zile, dar democrația a învins.
  • Reziliența Constituției și puterea națiunii noastre sunt mai rezistente decât adversarii noștri
  • Rar au existat amenințări mai mari decât cea pe care o înfruntă acum întreaga lume. Vom face dreptate pentru toată lumea
  • Împreună putem face din nou America forța principală a binelui în lume
  • Lupta pentru democrație e perenă și nu se încheie niciodată
  • Cer tuturor un nou început, în care să ne respectăm reciproc, să respingem violența limbajului și manipulările, să fim uniți. America poate fi mai bună de atât
  • Neînțelegerile nu trebuie să ducă la divizarea țării. Voi fi președintele tuturor americanilor
  • Trebuie să oprim acest război care îi opune pe democrați republicanilor, pe albaștri celor în roșu, pe cei din rural împotriva celor din urban
  • În eforturile pe care trebuie să le facem, avem nevoie de toți, umăr la umăr. Trebuie să acționăm ca o singură națiune unită. Așa cum scrie și în Biblie, vom trece prin greutăți împreună
  • Vom repara alianțele noastre externe și vom conduce nu doar prin exemplul puterii, ci prin puterea exemplului
  • Vă cer un moment de reculegere în memoria celor care au murit în pandemie
  • Ne vom îndeplini obligația de a lăsa copiilor noștri o lume mai bună
  • Voi apăra Constituția, democrația și America și voi face totul în serviciul public, nu pentru binele personal
  • Dumnezeu să binecuvânteze America, Dumnezeu să ne binecuvânteze trupele!

Ora 18.48: Joe Biden a depus jurământul. Este noul președinte al SUA: „Jur solemn să îndeplinesc cu bună credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite”

Ora 18.47: Esplanada din fața Capitoliului e plină de steaguri ale SUA, care înlocuiesc oamenii

Ora 18.43: Cântăreața latino Jennifer Lopez, invitata vicepreședintei Kamala Harris, interpretează un cântec la ceremonia de inaugurare

Ora 18.42: Kamala Harris, noul vicepreședinte al SUA, a depus jurământul

Ora 18.38: Lady Gaga a cântat imnul SUA

Ora 18.20: Vicepreședintele Mike Pence a ajuns la Capitoliu. Este singurul reprezentant al Administrației Trump care participă la ceremonie

Ora 18.19: Începe ceremonia în care Joe Biden va depune jurământul. Biden a ajuns pe scenă

Ora 18.08: Personalul Curții Supreme a revenit în clădire, amenințarea cu bombă a fost falsă (FoxNews)

Ora 17.54: Și fostul președinte George W. Bush a ajuns la Capitoliu, unde Joe Biden se pregătește să depună jurământul de președinte

Ora 17.30: Joe Biden și soția sa, Jill, au ajuns la Capitoliu. În mai puțin de o oră va depune jurământul ca președinte al SUA

Ora 17.28: Curtea Supremă a SUA este evacuată din cauza unei amenințări cu bombă, transmite CNN

Ora 17.17: Foștii președinți Barack Obama și Bill Clinton, însoțiți de soțiile lor, au sosit azi la Capitoliu pentru ziua inaugurării lui Joe Biden

Ora 16.46: Titlul zilei pe CNN, un post TV care și-a asumat partizanatul politic pentru Joe Biden și împotriva lui Donald Trump: ”Aceasta ar putea fi prima dată când e soare în ziua inaugurării din ultimele trei decenii”

Ora 16.36: Primul mesaj pe Twitter al lui Joe Biden în ziua inaugurării: ”E o nouă zi în America!

Ora 16.33: Ultima decizie a lui Trump: A dat liber la lobby foștilor angajați ai Casei Albe, inclusiv pentru guverne străine

Ora 16.12: Donald trump i-a lăsat un mesaj scris lui Joe Biden, potrivit CNN, care citează o sursă. Conținutul mesajului nu este cunoscut încă

Ora 16.02: Decolarea avionului Air Force One cu care Donald Trump a părăsit Washingtonul cu destinația Florida s-a petrecut pe fundalul sonor al melodiei ”My Way” (Frank Sinatra)

Ora 15.58: Joe Biden e însoțit la Catedrală de soția sa, Jill Biden

Ora 15.54: Joe Biden – al doilea președinte catolic al SUA, participă acum la slujba de la Catedrala Sfântul postol Matei din Washington, înaintea ceremoniei de inaugurare. Alături de el participă toți cei mai importanți lideri Democrați și Republicani din din Congresul SUA

Ora 15.53: Donald Trump a pornit spre Mar-a-Lago, reședința sa din Florida

Ora 15.50: Donald Trump a părăsit baza Andrews pe melodia YMCA a trupei Village People

Ora 15.46: Președintele Trump nu a menționat numele succesorului său, Joe Biden, în discursul de adio. În schimb, Trump a promis că ”ne vom întoarce într-o formă sau alta” – aluzie la planurile sale dezvăluite de presa din SUA de a candida la alegerile prezidențiale din 2024

Ora 15.40: Melania Trump: ”A fost cea mai mare onoare a mea să fiu prima doamnă. Vă mulțumesc pentru dragostea și sprijinul dvs. Veți fi în gândurile mele. Dumnezeu să vă binecuvânteze familiile. Și Dumnezeu să binecuvânteze această frumoasă națiune”.

Ora 15.36: Discursul de adio al lui Donald Trump: amintește reușitele politice și economice ale mandatului să și e plin de superlative:

  • Vă iubesc și a fost o onoare să fiu președintele SUA. Mulțumesc echipei mele și familiei mele, îi mulțumesc soției mele Melanie
  • Au fost patru ani extraordinari, ce am făcut noi a fost umitor, după orice standarde: am întărit Armata Sua, am creat Forța Spațială a SUA. Am avut grijă de veterani, care au fost foarte prost tratați înainte, acum pot beneficia de îngrijiri medicale
  • Am promovat cele mai mari reduceri de taxe din istoria SUA. Sper că nu vor crește taxele, dar dacă le vor crește – eu v-am avertizat
  • Dacă nu ar fi existat pandemia, am fi avut cele mai bune cifre economice din istorie. Chiar și așa, bursele sunt mai sus decât înainte de pandemie
  • Suntem cea mai mare țară din lume, cu cea mai puternică economie din lume
  • Am muncit din greu ca să ajungem la cele mai bune rezultate din istorie.
  • Sunteți uimitori, aceasta e o țară măreață. E cea mai mare onoare și privilegiu să fi fost președintele SUA
  • Voi lupta întotdeauna pentru voi. Urez noii administrații mult noroc și mult succes, au fundația deja pusă pentru a reuși. ulțumesc vicepreședintelui Mike Pence, mulțumesc Congresului
  • La revedere, vă iubesc. Ne vom întoarce într-o formă sau alta

Ora 15,35: Donald Trump a ajuns la baza militară Andrews, unde susține ultimul său discurs în aplauzele susținătorilor

Ora 15.30: Donald Trump a făcut scurte remarci când a ieșit din Casa Albă, afirmând că a fost o mare onoare să fie președinte și că au fost patru ani extraordinari, transmite Fox News. „Iubim poporul american”, a spus Trump înainte de se îndrepta spre elicopter.

Ora 15.18: Elicopterul care îl transportă pe Donald Trump s-a ridicat de la sol, îndreptându-se spre Baza Andrews.

Ora 15.15: Donald Trump și Melania Trump au părăsit Casa Albă, îndreptându-se spre elicopterul Marine One.

Ora 15.00: Donald Trump va pleca, în curând, de la Casa Albă. Elicopterul Marine One a aterizat deja pe peluza Casei Albe.

Ora 14.50: Trump va fi în Florida când președintele ales Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris vor depune jurământul, transmite CNN. Acesta este momentul în care se încheie oficial mandatul lui Donald Trump la Casa Albă. jura la prânz, moment în care nu va mai fi președinte. Trump nu a părăsit Casa Albă și nu a mai fost văzut în public de o săptămână, potrivit CNN, care anunță că este de așteptat ca acesta să susțină declarații înainte de a pleca. Ultimul mesaj înregistrat al preşedintelui în exerciţiu Donald Trump a fost trasmis marți. Fără să rostească numele lui Joe Biden, Trump a declarat că se va ruga pentru succesul noii administraţii.

Sursa foto: Joe Biden / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

44 comentarii

  1. in sfirsit, peste citeva ore scapam de cosmarul pe nume Trump, sper sa-l vedem dupa gratii

    • pentru noi n-a fost cosmar in mod direct, pt americani probabil. oricine vine acolo nu afecteaza Romania masiv ca politica externa a SUA nu e joc de biliard, sa o schimbi de la A la W instant. dar bine ca pleaca jegul.

    • Doar un miracol îl scapă pe ăla de pușcărie, probabil de aia se stresa atât să rămână la putere, money embezzlement e meseria lui…

    • Nu va amagiti ca Trump nu va face nici o secunda de inchisoare.

      Jalnic ca va implicati asa mult in politica americii.

      Pentru noi e ca si cand ar fi castigat Viorica Dancila de la voi. Stiu ca o regretati mai ales ca a devenit acum si sciitoare…

  2. „Alo, UM 01417, Târgoviște…!”

    • Serios, a fost un dictator sau nu inteleg eu bine mesajul domniei voastre.

      Care este sursa informatiilor domniei voastre ?

    • Am făcut schimb de informații cu Tartorul dracilor de la Răsărit…

    • Pare clar ca asta a fost, mi-am pierdut bruma de respect … ne vedem in iad

    • Gogule,
      Nu incerca să mă iei la sentiment, că doar știi ce am vrut să spun: „colegul” răsăritean știe bine ce păcătoși are in…circumscripție și cu ce s-au ocupat aceștia in 2016, adică știe de Cambridge Analytica și de celelalte lucrări ale SATANEI…

  3. La Puscherie cu infantilu’!

  4. Finally.

  5. In Romania trebuie sa scapam de „trumpisti” si de „trumpism”, de „qanoni” si alte mizerii cancerigene societatii. Astia sunt oameni ratati, plictisiti, prosti si superficiali, dar prostia lor e agresiva si cumva se raspandeste precum guvid19.

    • Din păcate scapi de ei doar cu educație, altfel, se înmulțesc și apar din nou, ca ploșnițele.

    • De traumpism ii vindeci pe aia doar prin impuscare.

    • … cel cu numar constant de paturi ATI, ocupate 100% din noiembrie.

      Dar daca qanon e acum o problema, mai da-le in plm de paturi ATI. Ce nu fac eu pentru PCUS?

  6. Ăla pare a fi avion 🛩✈️🛫🛬 elicopterul parca așa arată

  7. Gata vine bideu senilul cu capucina după gât

    • Toti postacii se lamenteaza, suparati ca Trump, sclavul lui Putin, nu mai e la Casa Alba.

  8. a iesit din politica ca un prost :))

    • Asteptam ca forma in care va reveni sa fie in costum portocaliu, ca sa se asorteze cu fața si cu uniforma colegului de celula.

      Sa fie Dragnea si Trump in aceeasi celula, cate nu ar avea sa isi impartaseasca unul altuia din arta escrocheriei.

  9. …Sa te intorci ‘JGutane, sub forma de stafie, ca sa bantui noaptea subsolul Casei Poporului…

  10. trump o sa ramana un episod urat in istoria americii dar si un semnal de alarma pentru noi toti despre unde poate duce lipsa de educatie, ura si ignoranta

    • Nu ai habar de istorie. Stai sa vezi acum cind va incepe antidemocratia. Ce e antidemocratia? E inversul democratiei. In democratiei votul majoritatii decide. In antidemocratie decide minoritatea iar majoritatea da din buze. In diferent ca e minoritate sexuala, etnica sau alta.

  11. cum adica sub o forma sau alta ?

  12. trump a fost furat la alegeri de cea mai mare frauda din istoria usa , a fost cel mai bun presedinte din istoria usa,oricum isi va face propriul lui partid de partea oamenilor adevarati si saraci .

    • 🤣🤣🤣. Best fucking joke EVER!!
      Asta a fost atat de bun ca presendinte, pe cat esti tu de american!!
      Sau o fi Tiraspol, mai nou, o enclava plina de americani?!?
      Auzi, da’ ai voie de la Piticu’ Atomic sa zici de alt pacalici ca-i mai bun decat el?
      Ca daca o faci de capu’ tau, tare mi-e teama ca ai sa mananci cu paiu’ vreo 2 luni…asta daca nu cumva-i prea tare ceaiu’ si te iau cu ameteli de la etaju’ 5!

    • De acord cu partidul oamenilor adevarati si saraci.
      Din fericire pentru Trump nu sunt saraci ca in Africa sau in Romania, de pe saracii din America oricand se mai poate face un dolar.

      Trump ii iubeste cel mai mult atunci cand ii doneaza lui banii care mai reusesc sa ii stranga, pentru lupta de clasa cu deep state.

      Ca doar n-o sa ajunga Trump sa plateasca avocatii din banii lui, are alergie la asta.
      Din fericire America nu duce lipsa de fraieri care il vad ca pe un salvator.

  13. Cind a preluat mandatul Donald Trump au fost incendieri de masini si tulburari publice mai mari decit au fost la investirea lui Biden cu acea intrare neclara in Capitoliu. Insa media din Romania a uitat.

    • „Out of sight, out of mind”, de aia nu se aminteste deloc de episodul „not my president”.
      Daca ar fi castigat Trump, acum era razboi civil in SUA sau cel putin niste proteste „pasnice”

    • Toata lumea vrea sa uite de Trump, dar si de minciunile postacilor lui.

      Asa o s-o tineti 4 ani de zile „ahh dar cand a fost Trump s-a intamplat nu stiu ce”, in timp ce lumea trece fluierand pe langa voi, fericita ca gunoaiele republicane au pierdut controlul.

    • Ce e minciuna din ce am scris eu?🤣🤣🤣
      Ai grave tulburari, fulgusor

    • Bai Vladimire, nu ”lumea” e fericita de venirea neomarxistilor la putere ci doar voi stalinistii lui Putin.

    • Richard Marx va canta o balada pentru toti tristii care au impresia ca moş Biden are vreo treaba cu fantasmagoria asta cu neomarxismul in America.

      N-am vazut un singur postac pana acum sa aiba idee cu ce se ocupa Marxismul ca ideologie sau ineptia asta cu neomarxismul.
      Dar ca papagal nu trebuie sa stii despre ce vorbesti, doar sa ii faci pe toti cei care au alta opinie neometalisti.

  14. Floricele pe câmpiiiiii hai să le adunăm copii 💃👯‍♂️🍾

  15. Ce nume! Joseph Robinette Biden, adică un fel de robinet la bideu

  16. Joe Biden sau triumful elegantei in fata intimplarilor vietii .
    Joe Biden sau asa cum l-am numit cu ceva vreme in urma -IMPACIUITORUL- a devenit de facto liderul lumii libere ,avind ca motto – intorcerea Americii in lume -Dupa plecarea doamnei Merkel , Biden va fi in centrul tuturor actiunilor comune UE -USA .
    Este un foarte bun cunoscator al politicii americane si a politicii universale , are in spate o viata de politician, dusa sau parcursa, la cel mai inalt nivel , zeci de ani de experienta politica , absorbind la nivelul intelegerii – fiintei umane – , valori inconmensurabile ale cunosterii .Nu poate fi mintit , nu poate fi pacalit sau inselat , extraordinara lui experienta suprapusa peste puterea personala il fac invulnerabil .Cind stai in fata unui astfel de om nu ai cum sa fii decit cuprins de un enorm sentiment de respect . A avut si are o viata plina de incercari majore , la nivel personal si politic , incercari din care a reusit sa iasa si mai puternic . Bilbiit in adolescenta (singur reuseste sa domine si sa inlature defectul de vorbire ), lovit crunt de moartea primei sotii si a ficei intr-un groaznic accident , lovit si a doua oara de moartea unuia dintre baieti ,reuseste sa nu renunte, intr-un final ,la as pune in serviciul Americii propriile competente . Devine azi 20 ianuarie 2021 al 46-lea presedinte al USA. Daca sanatatea il va ajuta , in acesti urmatori patru ani ,va ramane in istoria lumi si a Americiii unul dintre cei mai mari presedinti din citi au fost vreodata .

    • Senilitatea nu e niciodata eleganta. Iar cit de mare e un presedinte se vede la terminarea mandatului nu la inceput. Ca nimeni nu merita ales pentru ca a fost bilbiit sau pentru ca si-a pierdut nevasta.

    • observator nu ai observat nimic . esti pe linga .

  17. V-ai de sufletul nostru cu Biden, o păpușă senila controlată de democrați extremiști.
    Trump a fost un președinte perfect pentru America a ținut cu propriul popor. A fost furat la alegeri , doar cine este prost nu a poate sa vadă asta.

  18. Chiar asa? Lady Gaga?

  19. SUA nu era pe mana mascariciului daca in 2016 prezentati oferta serioasa.