G4Media.ro

VIDEO Barna după consultările cu Iohannis: Dacă PNL vrea Camera Deputaților, atunci…

Liderii USR PLUS

VIDEO Barna după consultările cu Iohannis: Dacă PNL vrea Camera Deputaților, atunci Cioloș este propunerea noastră de premier / Cioloș: Nu vrem nici o formulă în care PSD să fie implicat

Liderii USR Plus au declarat luni, la finalul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis că i-au transmis șefului statului intenția lor clară de a intra într-o coaliție de centru dreapta, dar au subliniat că i-au spus că propunerea lor de premier este Dacian Cioloș dacă liberalii insistă pentru șefia Camerei Deputaților.

”Poziția președintelui a fost că își dorește ca această coaliție să se realizeze”, a declarat Dan Barna.

”Nu vrem nici o formulă în care PSD să fie implicat pe față sau pe sub masă, nici în guvern și nici în Parlament”, a spus și Dacian Cioloș.

Principalele declarații:

  • Dan Barna:
    • Am transmis un mesaj prin care ne-am arătat disponibilitatea de a intra într-o coaliție
    • Suntem foarte optimiști că vom ajunge la o soluție, vom avea o coaliție de centru-dreapta nu pentru un an, ci cu potențial de a guverna România 4 ani
    • Am prezentat propunerea USR PLUS de premier în persoana lui Dacian Cioloș
    • Cioloș este propunerea USR PLUS pentru premier dacă PNL va opta pentru președinția Camerei Deputaților
    • Poziția președintelui a fost că își dorește ca această coaliție să se realizeze
    • USR PLUS e gata să continue discuțiile și să găsim soluțiile
  • Dacian Cioloș:
    • Întăresc ideea că USR PLUS vrea o coaliție de centru dreapta cu un mandat de 4 ani
    • Noi am insistat să începem discuțiile și pe programul de guvernare, și pe construcția coaliției
    • Nu vrem nici o formulă în care PSD să fie implicat pe față sau pe sub masă, nici în guvern și nici în Parlament
    • Acesta e motivul pentru care mergem deschiși la discuții
    • Soluția nu e echilibrată când totul se duce doar într-o parte
    • Noi avem opțiune și pentru premier și pentru președintele Camerei Deputaților, pentru că, să fim serioși, majoritățile se construiesc și deconstruiesc în Camera Deputaților
    • Îmi pare rău că nu există interes despre programul de guvernare, ci mai mult despre împărțirea funcțiilor
    • Vom ajunge la o soluție prin negocieri pe care nu le vom purta în fața microfoanelor
    • Între premier și Camera Deputaților e important să existe un echilibru
    • Există soluții dacă există deschidere. Noi ne dorim să lucrăm cu formule deschise pe masă și mai puțin cu ultimatumuri pe masă
  • Dan Barna: 
    • Președintele a rezonat cu punctul de vedere că nu se poate pune problema unui acord în care o parte se tranșează prin vot în Parlament și altă parte prin negocieri
    • Președintele ne-a spus că lucrurile trebuie discutate în cadrul coaliției și așteaptă să vadă soluțiile propuse
    • Am fost expliciți spunând că propunerea de premier Dacian Cioloș e serioasă, cu Cioloș premier și Ludovic Orban președinte de Camera Deputaților

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

33 comentarii

    • 🤟

    • Nimic despre forța de analiză și de munca a oamenilor noi comparativ cu cei cu ficatul obosit?
      Sau in politica conteaza cum impachetezi si nu ce bagi acolo sub ambalaj…

    • Marcelush, inca-ti mai sugi degetul?
      In alta ordine de idei, asteptam continuarea negocierilor. La configuratia actuala a parlamentului USR-PLUS si PNL sunt obligati sa guverneze. Orice includere in guvern a PSD ar fi o catastrofa, astia abia asteapta sa ajunga iar la butoane.
      Nu e rau ca negocierile sunt dificile, macar se transeaza de pe acum eventuale dispute, facand viitoarea alianta mai stabila. Vom vedea daca rezista 4 ani. Ar fi bine sa se incheie amiabil peste 4 ani, altfel PSD-ul va fi iar pregatit sa paraziteze Romania inca un mandat.

    • Observație.

      Situatia actuala imi aduce aminte de Republica Moldova si eșecul unei majorități la guvernare.

      Alegeri anticipate în 2021 decembrie??

    • USR de la Uniinea Scriitorilor din Romania.

    • USR de la Uniunea Scriitorilor din Romania.

  1. Băi frate, ăștia chiar nu glumesc!

  2. Ciolaniada!

    Bătaie pe ciolan între oamenii noi și oamenii vechi.

  3. Drulă avea un zâmbet diabolique 🤟

  4. Nu inteleg de ce vor sa-si foloseasca acum cartonasul in Guvern. Este o perioada extrem de dificila si delicata, cine va guverna acum va fi dat uitarii rapid, la fel ca si guvernul Boc. Mai bine sa lase un premier PNL, Ciolos nu merita sa renunte la Renew Europe acum.

    • Pai nici n-o sa renunte Ciolos la PE, odata ce are un gentleman agreement pe 4(patru) ani cu alegatorii lui, ca-i reprezinta la Bruxelles un mandat.

      Pare om serios, s-ar fi pastrat pentru functia de prim ministru daca asta si-ar fi dorit. Sa le faca pe amandoua este practic imposibil. Sau il vezi netinându-se de cuvant?

  5. in continuare USR+ dau dovada de bune intentii si deschidere la negociere. PNL dorind sa aiba tot nu prea par partneri corecti. Iohanis poate transa treaba asta.

    propunerea Ciolos premier si Orban la deputati, nu poate fi decat un castiga pentru Romania (atat timp cat Orban se lupta de pe pozitia aceea sa treaca legile, si a dat dovada ca daca vrea poate, in conditii destul de grele cu PSD 46% a dat guvernul Dancila jos)

    • Pentru Romania, cel mai bine ar fi ca Ciolos sa ramana in Parlamentul European, de unde poate face mult mai mult, data fiind experienta si conexiunile. Tot pentru Romania, cel mai bine ar fi ca USRPLUS sa preia conducerea la Camera Deputatilor, ca sa deblocam proiectele de legi importante.

    • Se va întâmpla cum spune pehash-ul!

  6. Sa ii trimita cineva pe USR+ astia acasa, sa guverneze PNL si PSD inca 30 de ani, ei stiu cel mai bine ce nevoi are romanul

  7. Habarnam are pofta de Ciolan.

  8. Interesanta va fi si declaratia lui Iohannis.
    Daca ne va spune ca el a inteles ca, gata, Orban are sefia deputatilor, iar preferatul prezidential va fi premierul, atunci voi sti si eu pe ce lume traiesc.

  9. USR simte mirosul ciolanului…e doar o batalie pentru functi si ciolan..nimic pentru popor…doar pentru gasca…

    • Ar fi mai bine daca s-ar duce si ar zice „hai sa dam cu banul”? Sau „hai ca pe noi nu ne intereseaza prea multe, doar sa fim acolo”? Ce ar trebui sa faca USR ca sa fii tu sigur ca nu sunt pentru ciolan? Nu de alta, dar nu inteleg cum ati vrea sa stea lucrurile: PNL sa zica ce vrea si ce lasa celorlalti, si sa se termine negocierile in 30 de minute, ca sa fim noi siguri ca nu se bat pe ciolan? O bagati pe asta cu ciolanul dar nu spuneti cum ar fi contra-ciolan

    • Foarte bine fac că încearcă să obțină funcții, nu i-am votat ca să fie spectatori.

  10. Nu am înțeles de ce nu accepta USR Senatul, al doilea om în stat, iar Barna viceprim-ministru. Sunt de acord cu USR ca vor sa obțină cât mai mult, dar întinzând prea mult coarda, ii baga în joc pe PSD. Refuz sa cred ca asta doresc!

    • Dpdv al circuitului legilor, Camera Deputatilor este importanta, nu Senatul.
      Partea cu „al doilea om in stat” e de palmares doar.

  11. Ăștia nu pricep că președintele desemnează premierul iar coaliția desemnează președintele camerei.

  12. Fraieri! Ar trebui ….. PNL , ca prea se cred castigatori sau buricul targului. Negociezi si cu PSD, sa vada ca ai optiuni, si sa lase nasul jos! Fara USR, PNL e istorie.
    Si la dati Psd-isti au cooptat PNL, sa ma scureasca USR .
    Nu cedeaza PNL la cereri de bun simt, alte alegeri si sa stea acasa!

  13. Orgoliul si ambitia sunt ptr. oamenii slabi , sau care au ceva de ascuns. Neintelegerile intre cele doua formatiuni politice denota lipsa de respect la adresa votantului, generand neliniste si dezamagire in randul populatiei .

    • Asa o fi, precum zici. Insa votantii USR asteapta de la partid sa livreze rezultate in conformitate cu promisiunile din campanie. Si pentru asta, se asteapta sa aiba parghiile cu care sa le indeplineasca. Si pentru asta, trebuie negociat absolut tot ce se poate, tocmai din respect pentru votanti.

      Partea cu „sa fie liniste, sa fie bine”, a apus odata cu Iliescu …

  14. Ciolos, Ciolac si Ciolan. Asta este Romania in 3 cuvinte.

  15. Orban vrea in principal camera deputatilor, sa nu ramina asa de tot fara jucarele. Partidul n-ar trebui sa aiba un interes special in functia asta, oricum crearea Coalitiei de guvernare ar trebui sa fie mult mai importanta decit o functie pentru Boss, dar cum in Romania Boss-ul conteaza, jucarelele lui Orban sint mai importante decit coalitia.