VIDEO Klaus Iohannis: Este timpul să ne gândim la un plan de relaxare, când condițiile vor fi îndeplinite, probabil după 15 mai. Relaxarea va fi făcută în pași / Cineva propunea măsura aberantă ca persoanele peste 65 să fie carantinate. Așa ceva nu se va întâmpla, e inacceptabil
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, la finalul unei ședințe de evaluare a situației generate de pandemia de coronavirus, că măsurile de izolare și distanțare socială ar putea fi relaxate gradual după 15 mai.
”După 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese scade, dacă respectăm cu toții măsurile, e clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare”, a precizat șeful statului.
El a criticat dur ”măsura aberantă” propusă de medicul Adrian Streinu Cercel ca persoanele peste 65 să fie carantinate.
”Așa ceva nu se va întâmpla, e inacceptabil. Trăim într-o societate liberă, dar în niciun caz nu venim cu asemenea măsuri totalitare. Deci stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia de acasă și să vă ducă în carantină, nu vine nimeni cu măsuri inumane”, a subliniat președintele.
Principalele declarații ale președintelui:
- Vreau să vă mulțumesc pentru că ați respectat măsurile în aceste zile de sărbătoare
- Sunt foarte bucuros să constat că am reușit cu toții să facem ce ne-am propus – să stăm acasă și să sărbătorim așa cum am putut mai bine
- Vreau să mulțumesc și bisericilor, preoților, care au avut o contribuție semnificativă în a organiza ceremoniile religioase astfel încât românii să nu se expună pericolului de contaminare
- Mulțumiri și autorităților care au venit în ajutorul oamenilor
- Mulțumiri speciale medicilor și personalului medical care s-au implicat foarte bine
- Totuși, în acest context general foarte bun, au fost câteva chestiuni negative
- Condamn ferm manifestările violente, puține, dar foarte vizibile. Au fost oameni care nu au înțeles despre ce e vorba. Laud iar autoritățile care au intervenit ferm
- Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente și încălcări ale normelor
- Este foarte clar că acolo unde nu se respectă normele trebuie intervenit ferm
- Este timpul să ne gândim la un plan de relaxare când condițiile vor fi îndeplinite
- După 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese scade, dacă respectăm cu toții măsurile, e clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare
- Relaxarea va fi făcută în pași, nu va fi făcută deodată, pentru că specialiștii ne spun că virusul nu dispare
- Aceste chestiuni se decid în baza dovezilor științifice, de către guvern
- Ele vor fi discutate în detaliu cu specialiștii, cu cei efectiv implicați în gestionarea epidemiei
- Vor fi aduse la cunoștința publicului de autoritățile care se ocupă concret; vom face declarații eu, premierul, ministrul Sănătății, ministrul de Interne, ministrul Economiei. Repet, toate deciziile se vor lua în baza unor dovezi științifice, medicale și a rezultatelor din teritoriu
- În niciun caz măsurile nu vor fi anunțate de cineva care vrea să se profileze politic sau altfel
- Am avut în aceste zile un asemenea exemplu – a apărut o documentație de la un institut. Nu se poate. Nu poate veni un institut, oricât de bine cotat, să spună ce și cum
- A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște
- Într-un asemenea plan, cineva propunea măsura aberantă ca persoanele peste 65 să fie carantinate. Așa ceva nu se va întâmpla, e inacceptabil
- Trăim într-o societate liberă, dar în niciun caz nu venim cu asemenea măsuri totalitare. Deci stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia de acasă și să vă ducă în carantină, nu vine nimeni cu măsuri inumane
- În niciun caz statul nu va veni să impună asemenea măsuri care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul 21
- Asemenea planuri prost gândite nu fac decât să inducă panică în populație, or, panica e ultimul lucru de care avem nevoie
- Toți, inclusiv experții, trebuie să înțeleagă că nu avem decât un plan, la care lucrăm cu toții. Chiar acum am discutat cu premierul Orban
- E important să știm că după 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare
- Vor fi măsuri graduale. La început vor fi posibile iarăși activități care prezintă un risc mic de contaminare
- E nevoie de o evaluare a specialiștilor, dar și o evaluare economică, pentru că vrem repornirea economiei
- E important să înțelegem că relaxare înseamnă că autoritățile se vor implica mai puțin în viața fiecăruia, iar responsabilitatea revine fiecăruia dintre cetățeni. Fiecare va trebui să aibă mai multă grijă de el și de familia sa
- E încă prea devreme să luăm acum aceste măsuri, vom discuta după 15 mai
- Aceste măsuri vor fi luate de guvernanți, împreună cu mine, vi le vom comunica, și împreună vom trece cu bine de această epidemie
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
71 comentarii