G4Media.ro

Brexit: Parlamentul britanic a respins acordul cu UE, urmează moțiune de cenzură.…

Brexit: Parlamentul britanic a respins acordul cu UE, urmează moțiune de cenzură. Bruxelles-ul semnalizează că nu va negocia alt acord

Parlamentul Marii Britanii a respins marți seară acordul pentru Brexit negociat de guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Acordul a fost respins cu o majoritate covârșitoare, 432 contra și 202 pentru, ceea ce arată o înfrîngere istorică pentru premier. Miercuri va avea loc votul pentru moțiunea de cenzură depusă de opoziția laburistă împotriva guvernului conservator.

Dar problema uriașă pentru Marea Britanie e în acest moment lipsa unei înțelegeri cu UE. Regatul Unit, care ar trebui să iasă din UE pe 29 martie, a intrat în teritorii necartografiate: nu are un acord de comerț cu UE, dar nici cu alte state, nu are acord privind cetățenii britanici care trăiesc în UE, nu are un acord privind drepturile milioanelor de cetățeni UE care lucrează în Marea Britanie.

La doar câteva momente după vot, o reacție extrem de rece a președintelui Comisiei Europene a fost transmisă printr-un comunicat de presă. Poziția lui Juncker a semnalizat clar că UE nu va negocia un alt acord cu Londra, ceea ce îngreunează teribil sarcina premierului May de a obține un nou vot în propriul parlament. Vezi aici detalii

Principalele momente ale serii de marți din Parlamentul britanic:

22.41: Manifestanții pro-UE din apropierea Parlamentului au întâmpinat cu urale cea mai usturătoare înfrângere din ultimii o sută de ani pentru un guvern britanic

22.17: Circa 118 parlamentari ai Partidului Conservator, de guvernământ, au votat împotriva acordului negociat de premierul May, arată The Guardian

22.13: Reacție extrem de rece a președintelui Comisiei Europene, care semnalizează clar că UE nu va negocia un alt acord cu Londra. Vezi aici detalii

21.57: Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a postat pe Twitter un mesaj în care îndeamnă voalat Marea Britanie să renunțe la Brexit: ”Dacă un acord pe Brexit e imposibil, și nimeni nu vrea Brexit fără acord, cine va avea curajul să spună care e unica soluție pozitivă?”

21.53: Liderul Partidului Laburist, cel mai mare partid de Opoziție, a spus că e cea mai dură înfrângere pentru un guvern din ultimul secol. El a avertizat că britanici nu vor un Brexit fără acord de rămânere în uniunea vamală UE

21.51: Liderii opoziției au depus o moțiune de cenzură împotriva premierului May. Moțiunea va fi dezbătută miercuri.

21.24: Premierul Theresa May a suferit o înfrângere istorică: parlamentul a respins acordul cu 432 la 202

21.32: A început votul privind acordul negociat de Guvern cu UE

21.21: The Guardian prezintă cazul unei parlamentare care și-a amînat nașterea prin cezariană și participă la votul din această seară, așezată într-un cărucior cu rotile

21.05: Lângă Parlament are loc un miting pro-UE

21.00: Vorbește premierul Theresa May:

Un vot împotriva acordului e un vot pentru ”incertitudine, divizare și riscul real al ieșirii din UE fără un acord”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Luati-va popcorn si o Cola pentru ca urmeaza un show mare!

  2. Eu sunt foarte bucuros! Asa era normal sa fie.

  3. Lasă că vine Veorika & gașka ei și îi rezolva 🙂

  4. ”Alo, laboratoarele GRU? Sunt eu Cracanel, va ordon sa maximizati productia de Noviciok! Perfidul Albion se comporta cu mine asa cum s-a comportat si cu altii si nu am de gand sa ma incadrez in proverbul:”Si f..ut si cu banii luati…!” !

  5. Asta se intampla cand votezi cu c*rul, in urma manipularilor infecte.
    Si aici ma refer la poporul Britanic la referendum.

    Macar la ei functioneaza parlamentul…

    • Buna observatie!

  6. UK a fost lucrata in foi de vita cu sprijinul larg al propriei natiuni si concursul acelei parti a clasei politice care si-a escamotat interesul personal, de oricare fel, privind contemplativ ameteala nationalista din tara. Vor realiza efectiv Brexit-ul la data stabilita, iesind de-a valma din UE, dar tinand sus steagul democratiei, al respectarii vointei populare a unui popor mintit, dezinformat si orgolios. Cine va avea afaceri de succes in cadrul Commonwealth , deja si le-a aranjat, dar Commonwealth-ul nu mai e pentru oricine, statele membre nu mai au de mult motive sa lase de la ele in favoarea metropolelei, din toate punctele de vedere. Capitalul britanic nu va mai putea sustine investitii marete in C-th si statul va deveni foarte permisiv cu investitiile si chiar interesele altor state , in special americane, dar nu acum, D.Trump nu e interesat de migrarea capitalului autohton. Scenariul se va finaliza asa dupa cum a fost conceput referendum, guvern de sacrificiu pt. pregatire Brexit, vot impotriva acestui executiv , ”onoare reperata” prin iesire fara tratat, tergiversare pana la calende a miilor de procese care sa solutioneze separat situatiile conflictuale dintre state , dintre entitati individuale private si dintre oricine si oricine, dar dupa care legi? Se va intoarce dreptul public si cel privat de dinaintea aquis-ului comunitar? Greu de admis, Londra avea o pozitie privilegiata in anumite domenii pe fond si procedura.( ex. litigiile internationale de drept maritim). Corporatiile si marile banci si-au asigurat migrand finantele si interesele vamale din prima clipa si dupa sute de ani Londra pierde controlul bancar si bursier cel putin in Europa. De cand nu mai sunt razboaie mondiale, marile structuri nu se zbat sa cada, cad dintr-o data, fie ca e vorba de structuri politice, economice sau financiare., cat pe ce si militare.In cazul UK nu a existat ,insa ,nici un motiv serios, deci se poate si asa . Slabirea unui stat de prima linie loveste inclusiv in grupul reglementat pe care il paraseste, creand un precedent periculos, mai ales in context populist ( mai inainte se spunea ” demagocic”). Qui prodest? Vom afla curand.