G4Media.ro

Ziua 157 de război: Închisoare bombardată în Ucraina / Zelenski denunță „o…

sursa foto: captura video Telegram

Ziua 157 de război: Închisoare bombardată în Ucraina / Zelenski denunță „o crimă de război deliberată” / Rusia recrutează mii de voluntari pentru a-și reface trupele militare în Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat bombardarea unei  închisori în care au fost ucise peste 50 de persoane drept „crimă de război deliberată a Rusiei”, după ce Moscova a învinuit forţele ucrainene de acest atac, relatează AFP. Atacul asupra închisorii Olenivka, unde se aflau prizonieri de război ucraineni, pe teritoriul separatist din estul Ucrainei, este „o crimă de război deliberată a Rusiei, o crimă deliberată în masă”, a declarat şeful statului ucrainean.

Zelenski a supervizat un prim transport de cereale, cruciale pentru securitatea alimentară globală.

Rusia recrutează mii de voluntari pentru a-și reface rândurile în Ucraina, fără a solicita neapărat „experiența” militară.

Macedonia de Nord trimite tancuri sovietice în Ucraina în cadrul unui plan de modernizare în domeniul apărării.

Ora 14:40 Cel puţin o persoană a fost ucisă la Mîkolaiv, iar o şcoală a fost distrusă la Harkov, în bombardamente ruseşti care au vizat mai multe localităţi din sudul Ucrainei, anunţă sâmbătă autorităţile ucrainene, relatează AFP. Un civil a fost ucis, iar alţ şase au fost răniţi în noaptea de vineri spre sâmbătă în bombardarea unui cartier locuit, la Mîkolaiv (sud), unde mai multe imobile au fost avariate, anunţă sâmbătă într-o postare pe Telegram procurorul regional Vitali Kim. La Harkov (est), al doilea cel mai important oraş ucrainean, trei rachete de tip S-300 au lovit sâmbătă dimineaţa o şcoală care a luat foc, a anunţat primarul oraşului, Igor Terehov. Detalii aici

Ora 12:30 Secretarul de Stat american Antony Blinken anunţă că a purtat o discuţie ”deschisă” ci ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, în care l-a avertizat că lumea nu va recunoaşte ”niciodată” anexarea vreunui teritoriu ucrainean de către Rusia, relatează AFP. Blinken a exercitat de asemenea presuni asupra lui Lavrov să accepte o ofertă a Statelor Unite în vederea unui schimb de deţinuţi. ”Am purtat o discuţie deschisă şi directă”, a anunţat într-o conferinţă de presă secretarul de Stat american. Detalii Aici

Ora 10:40 Autorităţile instalate de Rusia în noile teritorii ocupate din sudul Ucrainei sunt sub presiune şi este posibil să facă pregătiri pentru a organiza referendumuri privind alipirea la Rusia mai târziu în acest an, informează sâmbătă Ministerul Apărării de la Londra, relatează  Agerpres, conform Reuters. „Autorităţile locale cel mai probabil forţează populaţia să dezvăluie informaţii personale pentru a alcătui registrele de vot”, a precizat Ministerului Apărării pe Twitter. Detalii aici

Ora 10:00 La o săptămână după ce a pornit războiul din Ucraina, președintele rus Vladimir Putin le-a promis soldaților de pe front că, dacă sunt răniții în luptă, pot cere despăgubiri de trei milioane de ruble, echivalentul a aproximativ 50.000 de dolari, sau salariul unui muncitor rus pe patru ani. Dar despăgubirile sunt greu sau imposibil de obținut, din cauza legislației schimbate în ultimul moment și a birocrației, relatează Reuters. Detalii Aici.

Ora 07:20 În întreaga Rusie, sunt recrutate persoane pentru formarea unor noi batalioane de voluntari pentru a fi desfășurate în războiul din Ucraina, alăturându-se așa-numitei „operațiuni militare speciale” declarate de președintele Vladimir Putin în februarie, relatează CNN.  De la Murmansk, în Cercul Arctic, până la Perm, în Urali, și Primorsky Krai, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, anunțul a fost lansat, făcându-se apel atât la patriotismul, cât și la portofelele rușilor. Experiența militară relevantă nu este obligatoriu necesară. În total, analiștii aproximează că peste 30.000 de voluntari ar putea fi mobilizați pentru a suplimenta rândurile rusești epuizate de cinci luni de luptă – între un sfert și o treime din forța desfășurată pentru a câștiga regiunea Donbas din est, unde probabil vor fi trimiși cei mai mulți voluntari. Detalii Aici 

Ora 07:00 Atacul asupra închisorii Olenivka, unde se aflau prizonieri de război ucraineni, pe teritoriul separatist din estul Ucrainei, este „o crimă de război deliberată a Rusiei, o crimă deliberată în masă”, a declarat şeful statului ucrainean, Volodimir Zelenski. Ministerul Apărării rus a declarat într-un comunicat că tirurile unui sistem de artilerie Himars, furnizat Ucrainei de Statele Unite, au lovit închisoarea Olenivka (Elenovka, în rusă), situată la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Doneţk, capitala separatiştilor din regiunea cu acelaşi nume. Detalii Aici

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Si totusi fragmentele de munitii prezentate de televiziunile prin satelit sunt de rachete Himars. Rusii nu au Himars. Zel fie nu este informat, fie a tras ceva pe nas. Tinand cont de faptul ca inchisoarea adapostea membri ai batalionul extremist ucrainean Azov – inclusiv mercenari din alte state, cel mai probabil ca regimul de la Kiev a vrut sa ii reduca la tacere dupa model sovietic, astfel incat prizonierii sa nu divulge informatii compromitatoare care sa acuze Ucraina si implicarea altor state. Rachetele Himars sunt extrem de precise, ca urmare atacul a fot premeditat.

    • Cel mai plauzibil e ca rusii au fabricat o scurgere de informatii cum ca in inchisoarea aia sunt trupe, sau echipamente militare, ucrainenii au muscat si au tras, precis, tot in ucrainenii prizonieri.
      Rusii sunt acoperiți, nu au dat ei bomba, au scapat si de niste inamici fara sa incalce legile razboiului. O sa mai fie executii din astea, din pacate

    • @expert militar
      In cite locuri au incasat rusii rachete HIMARS ? Sau acolo rachetele nu au lasat fragmente in urma. Nu stiu ce fel de expert esti tu, dar cu logica nu stai prea bine.