LIVE Ziua 179 de război. Rusia afirmă că a lovit un depozit de muniție HIMARS. Ucraina neagă / Oficial de rang înalt al SBU, găsit mort la domiciliu / Rusia a desfășurat rachete hipersonice Kinjal „de trei ori” de la începutul invaziei în Ucraina / Fiica ideologului lui Putin, ucisă într-o explozie lângă Moscova
Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni să fie vigilenți înainte de sărbătorile de miercuri care marchează 31 de ani de independență față de regimul sovietic. Ucrainenii nu trebuie să permită Moscovei să „răspândească deznădejdea și frica înaintea evenimentelor din 24 august”, a transmis Zelenski, citat de Reuters. Sărbătoarea Ucrainei are loc la șase luni după ce Rusia a declanșat inavdarea țării.
„Treibuie să fim cu toții conștienți de faptul că săptămâna aceasta Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât, deosebit de vicios”, a spus Zelenski în comentariile nocturne transmise pe rețele de socializare.
Principalele evenimente ale zilei de duminică, 21 august 2021:
Ora 20:08 Ministrul german al finanţelor, Christian Lindner, a spus duminica aceasta că poartă discuţii cu Kievul pentru a întreprinde o vizită în Ucraina în următoarele luni, informează dpa, citată de Agerpres. (detalii aici)
Ora 19:08 Cetățenii cehi au trimis exact 1.968 de coroane (80 de dolari) Ucrainei pentru a o ajuta să se apere împotriva Rusiei și pentru a comemora invazia din 1968 a Cehoslovaciei de către trupele sovietice, a anunțat duminică ambasada ucraineană, citată de The Guardian. Cehii au folosit un cod special de plată pentru a dona 1.968 de coroane (80 de dolari) într-un cont deja existent, înființat de ambasada Ucrainei în Republica Cehă pentru a colecta fonduri. (detalii aici)
Ora 18:16 Ideologul „lumii rusești” Alexander Dughin se află în spital după ce a vizitat locul unde a murit fiica sa, scrie publicația Nexta pe Twitter. Încă nu se știe nimic despre starea sa, mai precizează Nexta. (detalii aici)
Ora 17:53 Fostul campion mondial la box la categoria grea Vladimir Kliciko a atenţionat că luptele de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina ar putea duce la o catastrofă mult mai mare decât cele care au avut loc la Fukushima şi Cernobîl, informează duminică dpa, citată de Agerpres. „Lumea trebuie să înţeleagă că dacă (centrala Zaporojie) explodează, aceasta va avea efectul (catastrofei de la) Fukushima şi Cernobîl înmulţit de mai multe ori”, a spus Vladimir Kliciko pentru postul britanic Times Radio.
Ora 17:30 Pe măsură ce se intensifică îngrijorările legate de o agresiune rusă în timpul și în preajma Zilei Independenței Ucrainei, pe 24 august, regiunea ucraineană Harkov va introduce o stare de asediu de 36 de ore, începând cu ora 19.00, pe 23 august. De asemenea, serviciul feroviar îi sfătuiește acum pe pasageri să reprogrameze orice călătorie către cel de-al doilea oraș din Ucraina, transmite The Guardian.
Ora 14:41 Rusia afirmă că a distrus cu rachete Kalibr un depozit de muniție HIMARS în regiunea ucraineană Odesa / Ucraina spune că a doborât două rachete deasupra Mării Negre, iar alte trei au lovit ținte agricole. Detalii aici.
Ora 14:12 Şeful unei filiale regionale a Serviciului ucrainean de securitate (SBU), Oleksandr Nakonecini, a fost găsit mort în locuinţa sa, în centrul Ucrainei, anunţă duminică Parchetul General, relatează AFP. Detalii aici.
Ora 13:34 Rusia a desfășurat rachete hipersonice Kinjal (Dagger) de trei ori în cursul a ceea ce Moscova numește o „operațiune militară specială” în Ucraina, a declarat duminică ministrul Apărării, Serghei Șoigu, relatează Reuters. Detalii aici.
Ora 13:18 Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a negat duminica aceasta că Kievul ar fi implicat în atentatul cu maşină capcană de sâmbătă seara în care şi-a pierdut viaţa fiica ultranaţionalistului rus Aleksandr Dughin, transmite EFE. Detalii aici.
Ora 12:02 Ministerul albanez al Apărării a declarat sâmbătă că doi dintre soldații săi au fost răniți în timp ce încercau să oprească doi ruși și un ucrainean care au încercat să intre într-o uzină militară din centrul Albaniei, relatează Reuters. Detalii aici.
Ora 11:48 Rusia rămâne pe poziţia de cel mai mare furnizor de petrol al Chinei pentru a treia oară consecutiv în iulie, cumpărătorii chinezi sporind livrările la preţuri reduse şi reducând achiziţiile mai scumpe din ţări ca Angola şi Brazilia, relatează Reuters. Detalii aici.
Ora 08:45 Darya Dughina, fiica influentului filozof rus Alexander Dugin – susținător al lui Putin – a fost ucisă sâmbătă noaptea, când mașina în care se afla a explodat în regiunea Moscovei, a anunțat agenția de presă de stat rusă TASS.
Ora 08:30 Starea de asediu în al doilea oraș ca mărime din Ucraina, Harkov, va fi prelungită pentru întreaga zi de miercuri, a declarat guvernatorul regional Oleh Synehub. De obicei, starea de asediu este de la ora 22.00 la 6.00 în orașul din nord-estul țării, lovit în mod regulat de bombardamentele rusești.
Ora 08:00 Noi explozii au lovit Crimeea, o rachetă rănind 12 civili în apropierea unei centrale nucleare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
74 comentarii