G4Media.ro

LIVE Ziua 196 de război. Un război nuclear „limitat” este „imposibil de…

Sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

LIVE Ziua 196 de război. Un război nuclear „limitat” este „imposibil de exclus”, afirmă șeful armatei ucrainene / Ucraina revendică responsabilitatea pentru loviturile asupra bazelor militare din Crimeea / Forțele ucrainene avansează la est de Harkov / Comisia Europeană propune plafonarea prețului la gazele rusești

Premierul Marii Britanii, Liz Truss, asigură Kievul de „sprijin total”, a transmis Downing Street după o conversație telefonică între premierul britanic și Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a salutat raporul AIEA privind centrala nucleară de la Zaporojie, în timp ce Moscova „regretă” că acest raport nu indică responsabilitatea Ucrainei. În acest timp, Statele Unite acuză oficial Rusia că achiziționează arme și muniție din Coreea de Nord.

Principalele evenimente ale zilei de miercuri, 7 septembrie 2022:

Ora 22:06 Liderul partidului de guvernământ al Rusiei a propus ca pe 4 noiembrie să se organizeze un referendum în regiunile ocupate ale Ucrainei pentru a decide dacă vor deveni parte a Rusiei. Andrei Turchak, șeful partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin, a declarat că ar fi „corect și simbolic” să se organizeze voturile la acea dată, o sărbătoare publică rusă care este celebrată ca Ziua Unității Naționale, transmite The Guardian.

Ora 21:05 Guvernul a aprobat miercuri, printr-un memorandum, o serie de măsuri pentru eficientizarea traficului de mărfuri şi pasageri în zona de frontieră cu Ucraina şi Republica Moldova, în contextul conflictului armat din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, pentru reducerea timpilor de aşteptare şi întârziere în trafic, precum şi eliminarea blocajelor în sectoarele transfrontaliere, memorandumul prevede un set de măsuri care vizează atât îmbunătăţirea infrastructurilor de transport şi vamale existente, precum şi dezvoltarea acestora, scrie Agerpres.ro.

Ora 21:04 Cancelarul german Olaf Scholz a promis miercuri Ucrainei continuarea sprijinului ţării sale, într-o conversaţie telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează dpa. Germania nu va înceta să susţină Ucraina militar, dar şi în termeni politici, financiari şi umanitari, a spus Scholz, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului Steffen Hebestreit, scrie Agerpres.ro. Detalii, aici. 

Ora 20:53 TANGRA TTX, un exerciţiu comun bulgaro-american de comandă şi personal axat pe verificarea şi testarea practică a procedurilor naţionale de depistare a materialelor nucleare şi radioactive la punctele de trecere a frontierei, a început miercuri. Exerciţiul va dura până pe 9 septembrie şi este organizat de Ministerul Afacerilor Externe bulgar şi Departamentul de Stat american, în cooperare cu Institutul pentru cercetare nucleară şi energie nucleară (INNRE) şi Academia bulgară de ştiinţe, transmite Agerpres.ro.

Ora 20:09 Un număr tot mai mare de ruși aleg Belarusul vecin pentru următoarea lor vacanță, în încercarea de a avea acces la bunuri și servicii financiare occidentale care nu mai sunt disponibile în țara lor din cauza sancțiunilor impuse Moscovei din cauza invaziei din Ucraina, relatează The Moscow Times. Detalii, aici. 

Ora 19:43 Rusia a strămutat cu forţa sute de mii de ucraineni, uneori în zone foarte îndepărtate, de la declanşarea invaziei sale asupra Ucrainei, a declarat miercuri ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite, informează dpa, citată de Agerpres.ro.

Ora 19:42 Potrivit citat de bfm.tv, sprijinul francez pentru setul de sancțiuni decise împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei a scăzut ușor, dar rămâne la 72%. Cu toate acestea, francezii consideră că sancțiunile sunt ineficiente. Francezii încă aprobă sancțiunile economice împotriva Rusiei , precum și sprijinul militar și financiar pentru Ucraina, dar practic nu mai cred în ele.

Ora 19:00 O flotă de 13 nave care transporta peste 280.000 de tone de cereale și produse agricole a părăsit duminică porturile din Odesa, potrivit Ministerului ucrainean al Infrastructurii. Ministerul a precizat că acesta a fost cel mai mare transport de produse care a părăsit Ucraina de când țara a negociat un acord de export cu Rusia, ONU și Turcia la 22 iulie, scrie The Guardian.

Ora 18:40 Ucraina a cerut miercuri locuitorilor din zonele ocupate de Rusia din jurul centralei nucleare din Zaporojie să evacueze orașul pentru propria siguranță, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 18:04 Șeful armatei ucrainene: Un război nuclear „limitat”, în care să fie „implicate principalele țări ale lumii” este „imposibil de exclus” / „Perspectiva unui al treilea război mondial este deja vizibilă”

Ora 17:27 Șeful armatei Ucrainei a revendicat miercuri responsabilitatea pentru o serie de lovituri asupra bazelor aeriene rusești din peninsula anexată Crimeea, inclusiv una care a provocat luna trecută distrugeri la instalația militară Saky, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 15:58 Putin amenință că va „îngheța” Occidentul prin tăierea livrărilor de gaze și petrol dacă se impun plafoane de preț / Liderul de la Kremlin sugerează deschiderea gazoductului Nord Stream 2. Detalii aici.

Ora 14:43 Forțele ucrainene avansează spre estul celui de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina, Harkov, imagini recente din rețelele de socializare geolocalizate de CNN arătând soldați în orașul Volokhiv-Yar, care a fost ocupat până de curând de forțele rusești. Detalii aici.

Ora 14:23 Liderul chinez Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin se vor întâlni în marja unui summit în Uzbekistan săptămâna viitoare, a declarat miercuri reporterilor trimisul Rusiei la Beijing, Andrey Denisov, potrivit agenției ruse de știri de stat Tass, citată de CNN. Detalii aici.

Ora 13:49 Lituania, Letonia și Estonia, membre ale Uniunii Europene, au ajuns la un acord pentru a restricționa intrarea cetățenilor ruși care călătoresc dinspre Rusia și Belarus, au declarat miercuri miniștrii lor de externe, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 13:43 În primul său interviu televizat de când a condus o misiune de experți la centrala nucleară din Zaporizhzhia, aflată sub control rusesc, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a declarat pentru CNN că ne confruntăm cu „un pericol foarte grav”, în timp ce bombardamentele continuă la centrală. Detalii aici.

Ora 13:41 Comisia Europeană anunță cinci măsuri urgente în criza energiei: Plafonarea prețului la gazul rusesc / Țintă obligatorie de reducere a consumului de electricitate / Taxă pe profiturile excepționale ale regenerabilelor

Ora 11:42 Rusia nu a „pierdut nimic” în „operațiunea sa militară specială” din Ucraina, a afirmat miercuri președintele Vladimir Putin în discursul său de deschidere a sesiunii plenare a Forumului Economic Estic de la Vladivostok, relatează CNN. Detalii aici.

Ora 09:37 Ucraina afirmă că a distrus un pod strategic folosit de forțele rusești în Herson. Forțele armate ucrainene au distribuit marți seara o serie de imagini din satelit care pretind că arată structura avariată., transmite The Guardian.

Ora 09:35 Un colonel rus care a servit în calitate de comandant militar al orașului ucrainean ocupat Berdiansk ar fi fost ucis într-un atentat cu mașină capcană, potrivit presei de stat ruse, transmite The Guardian. (detalii aici)

Ora 08:47 Agenția meteo din Ucraina: În cazul unei avarii la Centrala Nucleară Zaporojie, radiațiile vor acoperi și alte cinci state, printre care și România (detalii aici)

Ora 08:26 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat marţi raportul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) menţionând prezenţa echipamentului militar rus în centrala nucleară de la Zaporojie, potrivit AFP, citatp de News.ro.

Ora 08:21 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este recunoscător Ursulei von der Leyen şi liderilor europeni pentru restricţiile privind vizele pentru cetăţenii ruşi, subliniind faptul că „teritoriul european nu poate fi folosit pentru turism sau cumpărărturi de cei care în Rusia susţin scindarea şi batjocorirea Europei”, transmite News.ro.

Ora 08:12 Statele Unite acuză oficial Rusia că achiziționează o cantitate mare de arme și muniție din Coreea de Nord/ Oficial al Pentagonului: „Acest lucru dovedeşte situaţia în care se află Rusia în ceea ce priveşte logistica şi aprovizionarea”

Ora 07:54 Noul prim-ministru britanic, Liz Truss, a promis marţi „sprijin total” Ucrainei, în timpul unei convorbiri cu preşedintele Volodimir Zelenski, la scurt timp după preluarea funcţiei, informează AFP, citată de News.ro. (detalii aici)

Ora 07:44 Ambasadorul Rusiei la ONU şi-a exprimat regretul, marţi, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Securitate, că raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) nu indică responsabilitatea Ucrainei, pe care Moscova o acuză că a bombardat centrala nucleară de la Zaporojie, notează AFP, citată de News.ro.

Ora 07:30 Agenția Internațională pentru Energie Atomică a văzut echipamente și personal militar rusesc în interiorul centralei nucleare din Zaporojie în timpul vizitei sale la această instalație, a declarat directorul general Rafael Grossi într-un raport publicat marți, relatează CNN. Detalii aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. „Rusia „regretă” că raportul AIEA privind centrala nucleară de la Zaporojie nu indică responsabilitatea Ucrainei” … cred ca ar trebui isa regretam ca statul Putin nu este declarat oficial stat terorist!
    Si care ar fi „responsabilitatea Ucrainei” in viziunea cr!m!nalului Putin? Sa se arunce singuri in gropile comune sapate de statul terorist Putin?

  2. responsabilitatea Ucrainei ca victima?
    pai corect, victima sa-si ceara scuze de la agresor ca a indraznit sa arate cu degetul

  3. Gazul folosit de Ucraina nu are miros de bocanc rusesc??!!

    • Uite aici lectie de retorica. Tare prost e sa fii rus. Sa ti-o iei pe cocoasa de la Ucraina si aliatii, iar tu sa te ambitionezi sa le livrezi gaze naturale in continuare.

    • Uite aici lectie de retorica. Tare pr.ost e sa fii r.us. Sa ti-o iei pe cocoasa de la U.craina si aliatii, iar tu sa te ambitionezi sa le livrezi gaze naturale in continuare.

  4. Acum, cu aceasta plafonare pe gazele orcilor, o sa ii doara rau de tot pe terorishtii planetei. Nu mai merge ca, cumpara chiinejii gaz cu 5 lei de la fratii lor chriminali rushi si il vand mai departe europenilor cu 15 lei, gata s-a terminat joaca de aducere a gazelor mai scumpe din china, sau din oricare alta tara bananiera :-))) lol
    incet, dar cu pasi siguri ne indreptam spre un embargou total al gazelor si titeiului din mujistan :-)))))

  5. Un război nuclear limitat între marile puteri e imposibil de imaginat, doar un banderist de la Kiev crede că poate prosti lumea cu așa ceva. El crede că poate descuraja nuclear Rusia cu armele altora. Singurul război nuclear posibil între mari puteri e unul total.
    Cei mai de râs în toată povestea asta sunt dodoii arctici din Suedia și Finlanda, care erau la adăpost de lovituri nucleare directe fiind țări nealiniate, dar acum își vor lua porția de securitate în cazul în care profețiile ucrainenilor se împlinesc.

  6. Bună sincronizare!