G4Media.ro

LIVE Ziua 231 de război. Un atac nuclear al Rusiei ar atrage…

Sursa foto: ARIS MESSINIS / AFP

LIVE Ziua 231 de război. Un atac nuclear al Rusiei ar atrage „aproape sigur un răspuns fizic” din partea NATO, spune un oficial al alianței / UE a ajuns la un acord asupra misiunii de instruire a soldaților ucraineni – AFP / Rusia a epuizat o parte semnificativă din muniția de precizie, afirmă un oficial NATO / Ucraina a recucerit cinci localități în Herson

Aproximativ 30% din infrastructura energetică a Ucrainei a fost lovită de rachete ruseşti începând de luni, a afirmat ministrul ucrainean al Energiei, în timp ce Volodimir Zelenski a transmis că până în această dimineață au fost trimise 28 de rachete rusești, dintre care 20 au fost interceptate, în al doilea val de bombardamente. SUA accelerează expedierea a două sisteme naţionale avansate de rachete sol-aer – NASAMS – către Ucraina, iar Joe Biden afirmă, într-un interviu pentru CNN, că nu crede că Vladimir Putin va folosi arma nucleară. Reuniți marți într-o întâlnire virtuală, liderii G7 și-au arătat din nou susținerea pentru Kiev: „Atât timp cât va fi nevoie”.

Principalele evenimente ale zilei de miercuri, 12 octombrie 2022:

Ora 19:04 Administrația Biden ia în considerare instituirea unei interdicții complete asupra aluminiului rusesc, ca răspuns la escaladarea militară a Rusiei în Ucraina, a relatat miercuri Bloomberg, citată de Reuters. Detalii aici.

Ora 18:55 Un atac nuclear rusesc ar schimba cursul conflictului și aproape sigur ar atrage un „răspuns fizic” din partea aliaților ucraineni și, eventual, din partea NATO, a declarat miercuri un înalt oficial NATO, transmite Reuters. Detalii aici.

Ora 18:53 O bunică din Rusia riscă cinci ani de închisoare după ce ar fi lăsat un bilet scris de mână pe mormântul părinților lui Vladimir Putin în care spunea că își dorește ca liderul de la Kremlin să moară, scrie The Moscow Times. Detalii aici.

Ora 18:35 Guvernul ucrainean face apel la populație să își reducă consumul de electricitate pentru a evita pene de curent – și dorește reducerea cererii în orele de vârf cu 25%, relatează CNN. Detalii aici.

Ora 18:21 Uniunea Europeană a ajuns la un acord asupra detaliilor unei mari misiuni militare care va antrena 15.000 de membri ai forțelor armate ucrainene în mai multe țări membre, au declarat miercuri diplomați din cadrul UE, citați de AFP. Detalii aici.

Ora 17:58 Rusia a epuizat o parte semnificativă din muniția de precizie ghidată în invazia sa în Ucraina, iar industria sa nu poate produce toate tipurile de muniție și sisteme de armament din cauza sancțiunilor occidentale, a declarat miercuri un înalt oficial NATO pentru Reuters. Detalii aici.

Ora 17:25 Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni joi cu președintele turc Tayyip Erdogan pentru discuții în Kazahstan, întâlnire la care este probabil ca turcii să prezinte idei pentru pace în Ucraina, a declarat pentru presă Iuri Ușakov, consilier al Kremlinului, relatează Sky News. Detalii aici.

Ora 17:16 Comisia Europeană dorește un ajutor de urgență în valoare de cel puțin 18 miliarde de euro pentru a ajuta guvernul ucrainean să se mențină pe linia de plutire anul viitor, în timp ce o criză economică se profilează în această țară, relatează The Guardian. Detalii aici.

Ora 17:08 Câinii de salvare care lucrează în Ucraina au fost fotografiați purtând cizme speciale pentru a evita să se ardă sau să se rănească la lăbuțele, în timp ce îi ajută pe salvatori în urma atacurilor cu rachete rusești din Zaporojie, relatează Sky News. Detalii aici.

Ora 16:34 Șeful Pentagonului: Valul de atacuri cu rachete al Rusiei asupra Ucrainei a scos la iveală „răutatea și cruzimea” lui Putin și a unit și mai mult Occidentul pentru a sprijini Kievul / Câștigurile ucrainene sunt „extraordinare”

Ora 16:23 Șeful Gazprom avertizează că „nu există nicio garanție” că Europa va supraviețui iernii dacă renunță la gazul rusesc. Germania are stocuri de gaz pentru doar aproximativ două luni, susține Miller. Detalii aici.

Ora 15:05 Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă miercuri, la un forum energetic, la Moscova, că Rusia poate livra în continuare gaze naturale Uniunii Europene (UE) prin gazoductul intact Nord Stream 2, relatează AFP. Detalii aici.

Ora 14:46 Kremlinul anunţă miercuri că nu va avea loc vreun ”nou val” de înrolări în armată, după ce o serie de oficiali regionali au semnalat că îşi intensifică eforturile în cadrul mobilizării în această săptămână, relatează AFP. Detalii aici.

Ora 13:55 Cel puțin șapte persoane au fost ucise și opt au fost rănite miercuri într-un atac rusesc asupra unei piețe aglomerate din orașul Avdiivka, a declarat guvernatorul regiunii ucrainene Donețk (est), citat de Sky News. Detalii aici

Ora 13:40 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că retorica liderilor occidentali privind potențiala utilizare a armelor nucleare este „provocatoare”, potrivit The Guardian. Detalii aici

Ora 12:24 Kremlinul susține că afirmațiile lui Stoltenberg, că o victorie a Rusiei în Ucraina ar fi „o înfrângere pentru noi toți”, reprezintă o confirmare a faptului că NATO este implicată în război. Detalii aici.

Ora 12:03 Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri dimineaţa recucerirea din mâinile forţelor militare ruse a cinci localităţi din regiunea Herson, unde Ucraina desfăşoară o contraofensivă, determinând retragerea trupelor ruse într-o regiune pe care Moscova susţine că a anexat-o, informează AFP. Detalii aici.

Ora 11:54 Papa Francisc a condamnat miercuri „bombardamentele neîncetate” ale Rusiei asupra orașelor ucrainene și a făcut apel la „cei care au soarta războiului în mâinile lor” să înceteze, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 11:42 Un oficial ucrainean de rang înalt a respins miercuri ca fiind „un nonsens” ancheta Rusiei privind o explozie care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și care a avariat grav un pod care leagă Rusia continentală de peninsula Crimeea, anexată de Moscova de la Ucraina în 2014, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 11:20 Cronologia exploziei camionului-capcană de pe podul Kerci, în versiunea FSB – bomba și-ar fi început călătoria din Odesa la începutul lunii august

Ora 11:06 Linia electrică recent restabilită care alimentează centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, ocupată de Rusia, a fost din nou tăiată, ceea ce a forțat centrala să apeleze la generatoare diesel de urgență, a declarat miercuri Rafael Grossi, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Aromică, un organism de supraveghere al ONU.

„Echipa noastră de la centrala nucleară Zaporojie m-a informat în această dimineață că centrala și-a pierdut toată energia externă pentru a 2-a oară în cinci zile”, a declarat Grossi pe Twitter, reînnoind apelul său la crearea unei zone de protecție în jurul centralei pentru a preveni bombardamentele în apropierea instalației.

Ora 11:04 Mateusz Berger, cel mai înalt oficial polonez responsabil cu infrastructura energetică, a declarat telefonic pentru Reuters că nu există motive să se creadă că scurgerea din secțiunea poloneză a conductei de petrol Drujba a fost cauzată de sabotaj. „Aici putem vorbi despre daune accidentale”, a declarat acesta. Detalii aici.

Ora 10:58 Șeful politicii externe a UE i-a acuzat pe diplomații săi de rang înalt că sunt lenți, ineficienți și condescendenți față de țările în care lucrează, reproșându-le, de asemenea, că nu au reușit să anticipeze invazia Rusiei în Ucraina, relatează The Guardian. Detalii aici.

Ora 10:27 China observă războiul din Ucraina pentru a dezvolta strategii de „război hibrid” împotriva Taiwanului, inclusiv prin utilizarea dronelor și a presiunii psihologice, a afirmat miercuri un înalt oficial de securitate taiwanez, citat de Sky News. Detalii aici.

Ora 10:24 Directorul general al Tesla, Elon Musk, a negat o afirmație potrivit căreia ar fi vorbit direct cu președintele rus Vladimir Putin în ultimele săptămâni despre războiul din Ucraina și despre un „plan de pace” propus pentru a pune capăt conflictului, relatează CNN. Detalii aici.

Ora 09:58 Belarus a scos 20 de tancuri T-72 din depozite și le-a trimis în regiunea Belgorod din Rusia, la granița de nord-est cu Ucraina, a anunțat miercuri Statul Major General al Forțelor Armate ucrainene, potrivit publicației Pravda. Detalii aici

Ora 09:37 Operatorul polonez de oleoducte Pern a detectat marți seara o scurgere pe o linie a conductei Drujba, care transportă petrol din Rusia către Europa, potrivit unui anunț făcut miercuri, transmite The Guardian. Detalii aici

Ora 09:30 Opt persoane au fost reținute în urma atacului de la sfârșitul săptămânii trecute de pe podul din Crimeea, iar forțele de securitate ale Rusiei au numit o persoană de rang înalt din Ucraina drept principalul organizator, transmite agenția de știri de stat Tass, citată de The Guardian. Detalii aici

Ora 09:17 Potrivit propagandei oficiale, unul dintre obiectivele invaziei rusești în Ucraina este lupta împotriva „corupției morale a Occidentului” și a „permisivității sexuale”. Politicienii ruși și jurnaliștii pro-Kremlin povestesc publicului despre „desfrâul” din armata ucraineană, asimilează homosexualitatea cu pedofilia – și se prezintă ca luptători eroici pentru un „viitor normal”. Oricât de ridicolă ar fi această retorică, nu este nimic nou sau unic în ea: ea prosperă sub o mare varietate de dictaturi, de la Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini până la Gambia și Uganda în secolul XXI. Meduza explică într-un amplu articol de ce dictatorii – atât de stânga, cât și de dreapta – persecută întotdeauna persoanele LGBT. Detalii aici

Ora 08:27 Ministerul britanic al Apărării a publicat ultima sa actualizare privind situația din Ucraina, în care raportează că 60% din dronele „Shahed” lansate de Rusia în 10 octombrie au fost distruse în aer. Dronele sunt fabricate în Iran, potrivit The Guardian. Detalii aici

Ora 07:50 VIDEO Interviu Biden la CNN: Nu crede că Putin va folosi arma nucleară tactică / ”Cred că îl pot învinge din nou pe Donald Trump”

Ora 07:28 SUA accelerează expedierea a două sisteme naţionale avansate de rachete sol-aer – NASAMS – către Ucraina, a anunţat, marţi, Casa Albă, transmite The Guardian, citată de News.ro. (detalii aici)

Ora 07:15 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă, în ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare, că inamicii au lansat al doilea val de atacuri teroriste împotriva ţării, trimiţând 28 de rachete dintre care 20 au fost interceptate. Zelenski a adăugat că lucrările de restaurare se desfăşoară destul de rapid şi eficient în toată Ucraina, transmite News.ro. (detalii aici)

Ora 07:00 Aproximativ 30% din infrastructura energetică din Ucraina a fost lovită de rachete ruseşti începând de luni, a declarat, marţi, ministrul ucrainean al Energiei, Herman Halushchenko, citat de News.ro.

Ministrul ucrainean a declarat pentru CNN că aceasta este „prima dată de la începutul războiului” când Rusia „a vizat în mod dramatic” infrastructura energetică.

El a afirmat că unul dintre motive este faptul că exporturile de electricitate ucrainene către Europa „ajută ţările europene să economisească gazul şi cărbunele rusesc”, adăugând că Ucraina încearcă „să se reconecteze rapid de la celelalte surse”.

Luni, guvernul ucrainean a îndemnat populaţia din întreaga ţară să îşi „limiteze” consumul de energie.

Întrebat dacă Ucraina va primi energie suplimentară din Europa, Halushchenko a spus că aceasta este „una dintre opţiunile aflate pe masă”.

Ministrul a declarat că sistemul energetic ucrainean „este încă stabil”, dar a făcut apel la parteneri să furnizeze „sisteme de protecţie aeriană care ne-ar putea ajuta cu adevărat să ne protejăm infrastructura”.

„Trimitem acest mesaj partenerilor noştri: trebuie să protejăm cerul”, a spus el.

„Ruşii nu se joacă pe nişte jocuri pe tema legilor internaţionale. Nu le pasă de niciun fel de acorduri sau convenţii internaţionale”, a adăugat oficialul ucrainean.

Ministerul rus al Apărării a confirmat marţi că vizează în atacuri instalaţii militare şi energetice ucrainene.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Abia acuma si-au aratat rusii adevarata salbaticie, ii lasa pe civilii ucraineni in frig si negura.

    • 7 luni de atacuri rusești împotriva civililor nu ți-au arătat că rușii sunt niște animale sălbatice? Așa e când ești rus, ești foarte tolerant la acte de sălbăticie, fiindcă acolo ai crescut.

    • Da sa vezi ce animale salbatice sunt rusoaicele mele…

    • Monica,nu ești în front? Soldații rusi sunt hamesiti după cur uri! …..interesant e ca folosești engleza,în loc de rusa….nu I asa?….mai băiete,romanii sunt deștepți! Rusa o sa rămână o limba pierduta. .pana și tu te agăți de engleza!

  2. Dupa ce veti ajunge toti saraci, o sa terminam si cu razboiul asta.

  3. de unde le scoateț cuceririle alea? din joben?

    • Cum a anexat Putin al tău 4 regiuni din Ucraina, când de fapt nu le controlează? Și nimeni din Rusia nu spune „bă, ăsta de fapt n-a anexat nimic!”

    • Elon Musk a anunțat că a anexat planeta Marte! 😀

  4. Voi ati vazut titlu ? Putin susține că Rusia poate livra în continuare gaze către UE prin gazoductul intact Nord Stream 2.
    Adica le-a aruncat in aer pe ale vechi ca sa forteze transportul prin aia care vrea el ! Al dreaq pielea pe el.

  5. Pai stai un pic! Si NS2 fusese sabotat, de cand e intact? Deja l-au reparat?

    • NS2 e format din doua conducte. La fel ca NS1. 4 in total. Din cele 4 conducte NS1 + NS2, 3 sunt avariate, si a mai ramas doar una intreaga, din NS2.