G4Media.ro

LIVE Ziua 349 de război. Ucraina se pregătește pentru ofensiva majoră a…

Sursa foto: YASUYOSHI CHIBA / AFP

LIVE Ziua 349 de război. Ucraina se pregătește pentru ofensiva majoră a Moscovei / Trupele rusești au ocupat aproximativ o treime din orașul Bahmut

Ucraina se pregătește pentru o ofensivă decisivă pe scară largă a Rusiei în estul Ucrainei la mijlocul sau la sfârșitul lunii februarie, dar o serie de experți și oficiali occidentali, dar și naționaliști ruși sunt sceptici cu privire la șansele de reușită ale acestei operațiuni. Cea de-a 349-a zi de război vine cu informația potrivit căreia trupele rusești au ocupat circa o treime din orașul Bahmut, care a devenit unul dintre epicentrele luptelor din Ucraina și pe care Moscova îl asediază de luni de zile.

Cele mai importante evenimente ale zilei de marți, 7 februarie:

Ora 19:59 Noul ministru german al apărării, Boris Pistorius, aflat marţi la Kiev într-o vizită surpriză, a declarat că Ucraina va primi peste 100 de tancuri de luptă de tipul Leopard 1A5 de la mai multe ţări europene. (Detalii, aici)

Ora 19:06 Germania, Danemarca și Olanda vor furniza Ucrainei 178 de tancuri de luptă Leopard 1 de generație mai veche, potrivit unor persoane familiarizate cu această decizie, relatează Bloomberg. Detalii aici.

Ora 18:44 Parlamentul ucrainean a aprobat marţi numirea unui nou ministru de interne şi a şefului Serviciului de Securitate, în condiţiile în care marea întrebare care se punea la Kiev era în legătură cu soarta ministrului apărării, Oleksii Reznikov, despre care erau zvonuri că ar urma să fie înlocuit în funcţie de şeful spionajului militar. Volodimir Zelenski a părut să sugereze însă că acest lucru nu se va întâmpla. Noul ministru de interne este Ihor Klimenko, fost şef al poliţiei naţionale. Acesta a ocupat funcţia de ministru interimar după ce Denis Monastîrski, fostul ministru de interne, a murit luna trecută într-un accident de elicopter la periferia Kievului, relatează CNN. Detalii aici.

Ora 18:09 Războiul dintre Ucraina și Rusia este însoțit de un consum de muniție fără precedent, scrie cotidianul britanic Financial Times, citat de BBC. În fiecare zi, forțele armate ale Ucrainei trag peste 5.000 de cartușe de artilerie, ceea ce este aproximativ egal cu comanda anuală a unei țări europene mici pe timp de pace. Detalii aici.

Ora 17:26 Ministrul leton de finanțe Arvils Asheradens a propus modificarea legii pentru a permite ca mașinile confiscate în Letonia pentru conducere sub influența alcoolului să fie donate Ucrainei, relatează BBC. Detalii aici.

Ora 16:41 Rusia a cerut ambasadei SUA la Moscova să înceteze să mai răspândească ceea ce Moscova consideră știri false cu privire la operațiunea sa militară din Ucraina și a amenințat că va expulza diplomați americani, relatează agenția de presă TASS, citată de Sky News. Detalii aici.

Ora 16:12 Legea marţială din Ucraina, impusă din cauza invaziei ruse, a fost extinsă de Parlamentul de la Kiev pentru alte 90 de zile, informează marţi dpa. Detalii aici.

Ora 15:39 Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, a declarat marţi că este gata să reia negocierile blocate cu Turcia privind cererea Suediei de aderare la NATO de îndată ce Ankara este pregătită, informează Reuters. Detalii aici.

Ora 14:27 Președintele Volodimir Zelenski a emis un decret pentru a trimite ajutor umanitar în Turcia, după ce aceasta a suferit luni un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter, urmat de un alt seism de 7,5 grade, relatează Sky News. Detalii aici.

Ora 13:44 Un oficial ucrainean de rang înalt din domeniul securității naționale a declarat că este încrezător că Ucraina va primi în cele din urmă avioane de luptă F-16 de producție americană, relatează CNN. Detalii aici

Ora 13:20 Rada Supremă a Ucrainei a aprobat luni numirea lui Vasili Maliuk în funcția de șef al Serviciului de Securitate, SBU, transmite BBC. Detalii aici

Ora 13:05 Președintele Vladimir Putin a semnat un proiect de lege care îi scutește pe deputații ruși de a dezvălui public detalii despre veniturile lor, relatează Sky News. Detalii aici

Ora 12:50 Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare (NSDC) al Ucrainei, Oleksii Danilov, a lăsat să se înțeleagă, într-un interviu acordat CNN, că țara sa ar putea lovi Rusia pe propriul teritoriu, dincolo de Ucraina ocupată. Detalii aici

Ora 12:22 Rusia trimite întăriri în estul Ucrainei în vederea pregătirii unei posibile ofensive, a declarat un reprezentant ucrainean, în condițiile în care Kievul anticipează o ofensivă rusă de amploare din motive „simbolice” în jurul datei de 24 februarie, când se împlinește un an de la invadarea țării, transmite agenția Reuters. Detalii aici

Ora 11:45 Elveția este pe punctul de a renunța la tradiția de secole de neutralitate, în timp ce o schimbare pro-Ucraina în starea de spirit publică dar și politică exercită presiuni asupra guvernului pentru a pune capăt interdicției privind exporturile de arme elvețiene în zonele de război, transmite agenția Reuters. Detalii aici

Ora 10:40 Agenția de rating S&P se așteaptă la demonstrații și proteste puternice în multe țări europene în 2023, creșterea costurilor de trai fiind principalul motiv pentru care europenii vor ieși în stradă. S&P Global Market Intelligence avertizează că 2023 va fi un an al slăbirii mediului investițional, al exporturilor și al consumului privat și că în acest context, inflația ridicată va reduce puterea de cumpărare a gospodăriilor, scrie Money Review, citată de Rador. Detalii aici

Ora 10:08 Asia a devenit cel mai mare cumpărător de petrol rusesc după ce Occidentul a impus sancțiuni împotriva Kremlinului. Aproximativ 70% din transporturile de petrol rusesc Ural – marca fanion a Rusiei, expediate în ianuarie au ajuns în India, scrie publicația ucraineană Glavcom. Detalii aici

Ora 09:12 Un ofițer ucrainean, Denis Iaroslavski, a declarat reporterilor că armata rusă a ocupat aproximativ o treime din Bakhmut, iar situația de acolo era „obiectiv dificilă”. Potrivit acestuia, „inamicul a ocupat parțial orașul: zona industrială și sectorul privat de-a lungul râului”.

Ora 09:05 Serviciile secrete britanice, citate de BBC, consideră că este puțin probabil ca în următoarele săptămâni Rusia să acumuleze forțe care să poată influența cursul războiului

Potrivit sursei citate, forțele rusești reușesc să recucerească doar câteva sute de metri pe săptămână. Acest lucru se datorează aproape cu siguranță faptului că Rusia nu dispune acum de muniția și de unitățile de manevră necesare pentru o ofensivă de succes, spun autorii raportului.

În plus, apreciază serviciile secrete britanice ale Ministerului Apărării, este probabil ca statul major rus să facă planuri care necesită unități cu personal insuficient și fără experiență pentru a atinge obiective nerealiste – din cauza presiunii politice și de altă natură exercitate asupra lor.

Michael Kofman, expert la Centrul american pentru analiză navală, a sugerat că ofensiva rusă, pe care mulți o așteaptă în următoarele săptămâni, se va limita la teritoriile regiunilor Donețk și Lugansk – deoarece Rusia nu are suficiente forțe pentru mai mult.

O opinie similară este împărtășită de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Serhii Gaidai, șeful administrației regionale din Lugansk, a declarat că forțele rusești continuă să transfere rezerve în regiunea Lugansk pentru atacuri după 15 februarie, iar ministrul apărării Oleksii Reznikov a declarat că armata ucraineană se așteaptă ca Rusia să lanseze o ofensivă în jurul datei de 24 februarie pentru a o lega simbolic de prima aniversare a invaziei rusești la scară largă în Ucraina.

Dar, notează ISW, unii naționaliști ruși continuă să își exprime scepticismul cu privire la capacitatea Rusiei de a lansa o ofensivă de succes, subliniind că armata rusă are o fereastră de oportunitate limitată pentru o astfel de ofensivă și că aceasta nu poate fi desfășurată cu succes fără o mobilizare suplimentară de resurse, atât umane, cât și economice.

Între timp, arată experții think-tank-ului american, Kremlinul continuă să îi refuze legitimitatea și autoritatea fondatorului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, în timp ce acesta continuă să încerce să își mențină influența după ce unitățile de luptă ale grupului de mercenari Wagner din jurul Bahmut au fost înlocuite cu unități rusești convenționale. Anterior, ISW a subliniat că scăderea dependenței armatei ruse de forțele Wagner din jurul Bahmut este de natură să reducă influența lui Prigojin în cercul intim al Kremlinului.

Ora 08:48 Autoritățile americane vor impune săptămâna aceasta o taxă de 200% pentru aluminiul rusesc, a anunțat, citând surse, agenția Bloomberg, preluată de meduza.io. Detalii aici

Ora 08:41 Oleksii Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare (NSDC) al Ucrainei, a declarat că Rusia începe să „cerșească” negocieri prin intermediari. Detalii aici

Ora 08:15 ANAF i-a emis decizie de impunere gigantului petrolier rus Lukoil, în urma unei inspecţii fiscale, solicitându-i să plătească impozit suplimentar în sumă totală de peste 50 de milioane de lei pe profituri obţinute în 2021, din operaţiuni din România de vânzare de produse petroliere, inclusiv la export, relevă date analizate de Profit.ro, transmite News.ro. Detalii aici

Ora 08:05 Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a sosit în Mali marți, 7 februarie, la primele ore ale dimineții, în plină idilă politică și de securitate între Moscova și junta aflată la putere la Bamako, potrivit Le Figaro. Detalii aici

Ora 07:34 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat să participe la un „viitor summit” al Celor 27 , a anunţat luni Barend Leyts, un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European Charles Michel, fără a da alte detalii, în timp ce mai multe surse anunţă posibila sosire a liderului ucrainean joi la Bruxelles, relatează Agerpres. Detalii aici

Ora 07:15 Republicanii americani au lansat o campanie pe două fronturi pentru a face presiuni asupra Administrației Biden în lunile următoare să trimită arme mai avansate în Ucraina, inclusiv unele pe care președintele a fost reticent să le furnizeze până acum, dar eforturile lor sunt condiționate de existența unor progrese mai multe și mai rapide din partea ucrainienilor pe câmpul de luptă. Motivul? Sondajele din Statele Unite indică un sprijin în scădere pentru efortul de a înarma Ucraina, în special în rândul republicanilor americani. Detalii aici

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. orcii pot cuceri Bahmut, dar niciodata nu vor putea cuceri intreaga Ucraina..veci pururi, mai ales cu acea armata de betivi desculti :))

    • Atrocitatile comise de soldatii rusi in tara noastra le stim de la bunicii si strabunicii nostri. Cotropitorii rusi de acum sunt la fel ca inaintasii lor.
      Ce spunea un scriitor roman ca fac rusii in tara in 1944: „soldatii rusi v.i.o.l.e.a.z.a femei, opresc masini pe strada, dau jos pe sofer si pasageri, se urca la volan si dispar. Magazine pradate. Dupa-masa, la Zaharia, au navalit vreo trei si au rascolit casa de fier, de unde au luat ceasornicele (…) azi-dimineata o tancheta sovietica fugarind o masina particulara pe care voia s-o confiste.
      Incidentele de strada continua.
      Trecatorii busculati ca sa dea ceasul.
      Ceasul e ideea fixa a soldatului rus.”

    • Pai, conform logicii tale, acesti betivi , ochelaristi si desculti nu ar fi trebui sa ajunga la Bahmut daramite sa ocupe 20% din Ucraina. Prin logica simpla putem deduce ca ceilalti sunt si mai desculti ca desculti rusi? In max 2 saptamani cineva va face elibera orasul prin retragere.

    • Până una-alta Hiroshima și Nagasaki au alt autor, ADEVĂRUL e aici clar fără urmă de poveste?

  2. Rusia încearcă să captureze Bahmutul din august 2022. Vor ajunge la Kiev în 2122.

    • Dacă privim în cărțile de istorie cât a stat sub asediu actualul Volvograd? Dar Hiroshima? Să mai pomenim de Nagasaki? Căutăm ceva ce n-a fost? Istoria se repetă? SLAVĂ PĂCII !

  3. stau si ma intreb cum e sa fi in locul unei slu.g.i precum Eugenia sau Rikki sau Florin sau oricare altul de pe aici (greu de imaginat).
    Cand te gandesti ca slu.g.a prin definite inseamna sa apartii cuiva, oare se opreste chestia asta doar la a primi bani sau oferiti si alte servicii?
    Sigur mai mult de salariu minim pe economie nu-l luati probabil ca la negru si probabil mai aveti un job platit cu maxim 3000 de lei ca la cat de im.be.cil.i sunteti nu vad ce ati putea lucra voi sa castigati mai mult de atat iar asta daca sunteti din Bucuresti…
    Sunt sigur ca v-ati incantat si v-ati luat si un apartament ca na, postarile nu se scriu din frig, cum o duceti pe vremurile astea cu ratele? Au crescut? V-a mai dat si voua owner-ul de o acadea? Sau v-a dat-o pe a lui?
    Oare o fi bine? O fi rau?

    • exact, s.l.u.gi. care s.u.g. șosetele nespălate ale rușilor (toată lumea știe ca rușii nu-si spală șosetele, le poartă cam o luna 2 apoi le baga la făcut alcool)

    • La mine nu e vorba numai de banii de alcool. Pe mine m-a batut mama cand eram mic si mi-a strans capul in menghina. De atunci parca nu mai gandesc normal. Iau medicamente.

    • Noi joburi in COR: practicante de videochat si postac/protestatar de serviciu.

  4. Care e problema ca sunt platit de partid? Toti avem locuri de munca, eu lucrez pt partid. Doar că voi mă plătiți indirect sa postez pro partid.

    • Tu muncesti pe gratis, stim ca iti place sa lingi Sarma!

    • Doar ca partidele nu produc bani. Ei ii iau abuziv de la cetateni, prin legi aberante, avand ca scop furtul. Deci, suntem parte din hotie.

  5. Sper sa reziste ucrainenii

  6. Începem să primim fiecare pentru ceea ce merităm? Ne văităm pentru asta? SLAVĂ PĂCII !