LIVE Ziua 360 de război. Alertă de raid aerian în aproape toată Ucraina, după lansarea unor rachete din Marea Neagră / Kievul susține că Rusia a pierdut peste 1.000 de militari în ultimele 24 de ore
O alertă de raid aerian a fost în vigoare sâmbătă dimineața în toată Ucraina, cu excepția regiunilor vestice și a unor regiuni din sud. În acest moment, nu există informații din Belarus cu privire la lansări sau decolări de avioane. Potrivit presei ucrainene, este vorba de rachete lansate din Marea Neagră. În a 260-a zi de război, forțele ucrainene susțin că au ucis în cursul ultimelor 24 de ore 1.000 de militari ruși și au distrus 5 tancuri și 13 vehicule blindate de luptă ale armatei ruse.
Cele mai importante evenimente ale zilei de sâmbătă, 18 februarie:
Ora 22:00 Confruntarea cu moartea este cea mai dureroasă realitate a războiului – un lucru pe care puțini îl înțeleg mai bine decât Taras, arată un reportaj news.sky.com. Sergentul face parte dintr-o unitate însărcinată cu colectarea cadavrelor soldaților ucraineni uciși în luptă din morgile din apropierea liniei frontului și predarea lor familiilor. „Încerc să îi întorc acasă pe luptătorii noștri căzuți la datorie cât mai repede posibil”, a declarat Taras, în vârstă de 44 de ani, pentru Sky News, în timp ce conducea camionul său prin orașul Kramatorsk din estul Ucrainei. „Rudele lor trebuie să își ia rămas bun și să îi îngroape așa cum trebuie. Așadar, aceasta este misiunea mea”.
Ora 21:42 Trupele rusești au bombardat teritorii din regiunea Herson în încercarea de a discredita forțele armate ucrainene, a declarat sâmbătă Statul Major General al Ucrainei. Instituții medicale, clădiri rezidențiale și unități de învățământ au fost afectate de focul rusesc, a precizat acesta, transmite news.sky.com.
Ora 21:17 Ministerul rus de Externe a declarat că va răspunde la decizia Olandei de a limita numărul de diplomați ai săi autorizați la ambasada rusă, scrie news.sky.com. Decizia vine după ce ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra, a acuzat Rusia că „încearcă să introducă în secret agenți de informații în Olanda sub acoperirea diplomației”.
Ora 20:45 Se așteaptă ca miniștrii de externe ai UE să discute ideea achiziționării în comun de obuze de artilerie de 155 de milimetri în cadrul unei reuniuni care va avea loc luni la Bruxelles, transmite The Guardian.
- „Acum este momentul, într-adevăr, să accelerăm producția și să mărim producția de produse standardizate de care Ucraina are nevoie disperată”, a declarat sâmbătă președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Conferința anuală de securitate de la Munchen.
Ora 20:23 UE ”poate muta munţii din loc” pentru a furniza muniţie Kievului, transmite Ursula von der Leyen. Detalii, aici.
Ora 20:22 Premierul ungar Viktor Orban a declarat că Europa este „indirect în război cu Rusia”, în timp ce mai multe țări europene se angajează să trimită tancuri de luptă pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva invaziei Moscovei, transmite The Guardian. Naționalistul Orban, care a fost reales în 2022 pentru al patrulea mandat consecutiv, a reiterat că apartenența la NATO este „vitală” pentru Ungaria, dar a declarat că guvernul său nu va trimite arme în Ucraina și nici nu va rupe relațiile economice cu Moscova.
Ora 20:00 Guvernul olandez a anunțat că își va închide consulatul din Sankt Petersburg, Rusia, și că va limita numărul de diplomați ruși autorizați la ambasada rusă din Haga, transmite The Guardian.
„Rusia continuă să încerce să introducă în secret agenți de informații în Olanda sub acoperirea diplomației. Nu putem și nu vom permite acest lucru”, a declarat ministrul de externe Wopke Hoekstra.
„În același timp, Rusia refuză să acorde vize diplomaților olandezi care ar lucra la consulatul din Sankt Petersburg sau la ambasada din Moscova”.
Ora 19:45 Ministrul sud-coreean de externe, Park Jin, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina și atenția globală asupra acestui război au încurajat Coreea de Nord, care a lansat o rachetă balistică cu rază lungă de acțiune în largul coastei de vest a Japoniei mai devreme în cursul zilei, transmite The Guardian.
Lansarea rachetei – prima lansare a Coreei de Nord de la 1 ianuarie – a semnalat în mod clar „intenția sa de a efectua provocări suplimentare”, a declarat Park în cadrul unui panel în timpul unei conferințe de securitate globală la Munchen, Germania.
Ora 19:17 Republica Moldova, după ce Rusia a transmis că ”o ia pe drumul Ucrainei”: ”Ţara noastră a îmbrăţişat cursul european de dezvoltare”. Detalii, aici.
Ora 18:51 Deputatul Serghei Mironov, liderul partidului pro-Kremlin Rusia Justă, ameninţă Chişinăul cu invazia: ”Operaţiunea militară specială ar putea fi extinsă şi în Moldova”. Detalii, aici.
Ora 18:21 Maria Zaharova, la învestirea noului guvern de la Chişinău: ”Sponsorii occidentali ai actualei conduceri a Republicii Moldova conduc cu încredere ţara pe calea Ucrainei”. Detalii, aici.
Ora 18:00 Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a exclus categoric sâmbătă orice eventuală cedare de teritoriu de către ţara în schimbul păcii, în urma anunţării unei propuneri de pace a Beijingului, transmite DPA, citată de Agerpres.ro.
Ora 17:26 Filmul lui Sean Penn „Superpower”, în care apare Volodimir Zelenski la mai puțin de o zi după ce Rusia a invadat Ucraina, a avut premiera la Berlin, scrie news.sky.com. Președintele speculează asupra motivelor lui Vladimir Putin dintr-o cameră goală, fără ferestre, în seara zilei de 24 februarie, în scena centrală a lungmetrajului de profil. „Vrea să fim morți”, îi spune președintele Zelenski regizorului, „el urăște Ucraina. Ne urăște”. Penn a sugerat că președintele ucrainean Zelenski a fost „născut pentru acest moment” la o conferință de presă la Festivalul Internațional de Film. Documentarul a început cu câteva luni înainte de război, concentrându-se inițial pe tranziția președintelui de la actorie la politică, dar a fost transformat în mod dramatic de invazie.
Ora 17:00 Prim-ministrul Rishi Sunak și vicepreședintele american Kamala s-au întâlnit în această după-amiază pentru o întâlnire bilaterală în cadrul Conferinței de securitate de la München, transmite The Guardian. Întâlnirea a avut loc după ce fiecare dintre ei a ținut un discurs în cadrul conferinței. Sunak și-a folosit discursul pentru a face apel la aliații Ucrainei să își „dubleze” sprijinul, în timp ce Harris a declarat că nu are „nicio îndoială” că Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina.
Ora 16:30 Țările de Jos au fost de acord, în principiu, să înființeze o organizație internațională la Haga pentru a înregistra informații despre pagubele provocate de război gospodăriilor, întreprinderilor și infrastructurii ucrainene, transmite The Guardian.
Crearea registrului – care se va numi Registrul daunelor cauzate Ucrainei de agresiunea rusă – a fost recomandată într-o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a ONU în noiembrie.
O declarație a Ministerului ucrainean al Justiției a afirmat că acesta ar trebui să devină „prima componentă a unui mecanism cuprinzător de reparații… conceput pentru a se asigura că statul agresor plătește Ucrainei despăgubiri complete pentru daunele cauzate, în conformitate cu dreptul internațional”.
Ora 15:30 Biden îi va transmite un „mesaj” lui Putin în discursul pe care îl va susţine săptămâna viitoare în Polonia. Detalii, aici.
Ora 15:07 Ambițiile imperialiste ale lui Vladimir Putin dincolo de Ucraina au devenit clare în urma consolidării puterii sale în Belarus, a declarat think-tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului, citat de BBC. Detalii aici
Ora 14:46 Vicepreședintele american Kamala Harris a acuzat Rusia că a comis crime de război în Ucraina, în discursul rostit la Conferința de Securitate de la Munchen, transmite BBC. Detalii aici
Ora 14:23 Șeful NATO, Jens Stoltenberg, avertizează țările occidentale să nu repete greșeala făcută în fața Rusiei în relația cu China, devenind prea dependente de produsele și materiile prime importate de la regimul comunist. Detalii aici
Ora 14:05 Procuratura Anticorupție din Republica Moldova a desfășurat sâmbătă peste 20 de percheziții în dosarul de finanțare ilegală a Partidului Politic Șor, fiind vizați membri implicați în transportul și plata cetățenilor din diferite regiuni ale țării pentru a participa la protestele organizate de partidul oligarhului începând cu septembrie 2022. Reamintim că duminică este anunțat un nou protest organizat de Partidul Șor. Detalii aici
Ora 13:55 Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat sâmbătă că Uniunea Europeană ar trebui să procedeze pentru achiziţiile de muniţii la fel cum a procedat pentru vaccinul împotriva coronavirusului, transmite Reuters, citată de Agerpres. Detalii aici
Ora 13:40 Un prim grup de peste 600 de soldaţi ucraineni şi-a finalizat pregătirea oferită de Statele Unite, incluzând manevre la scară largă care ar putea ajuta Ucraina în viitoarele sale operaţiuni împotriva Rusiei, a anunţat vineri Pentagonul, citat de AFP, preluată de Agerpres. Detalii aici
Ora 13:20 Polonia va lua în considerare transferul în Ucraina a avioanelor MiG-29, care se află în serviciul armatei poloneze, iar în cazul formării unei coaliții mai largi, Polonia se va alătura cu siguranță acesteia, a declarat președintele Poloniei, Andrzej Duda, într-un interviu acordat Ukrinform. Detalii aici
Ora 13:55 Devine „din ce în ce mai dificil” pentru Kremlin să izoleze populația rusă de războiul din Ucraina, afirmă Ministerului britanic al Apărării, citat de Sky News. Detalii aici
Ora 12:38 Kazahstanul va livra în martie Germaniei 100.000 tone de petrol prin conducta rusească Drujba (Prietenia), după ce sunt convenite toate condiţiile juridice şi comerciale între părţi, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres. Detalii aici
Ora 12:14 Armata americană a anunţat un contract în valoare de aproape un miliard de dolari pentru a creşte producţia de muniţie de artilerie de calibru 155 de milimetri, folosită în cantităţi mari de Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres. Detalii aici
Ora 11:08 Guvernul SUA estimează că firma militară privată Wagner a suferit peste 30.000 de răniți, inclusiv aproximativ 9.000 de luptători uciși, de la invazia Rusiei în Ucraina, potrivit CNN. Detalii aici
Ora 10:23 Pierderile totale de luptă ale forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 18 februarie 2023 sunt estimate de armata ucrainean a fi următoarele (cifrele din paranteze reprezintă cele mai recente pierderi):
- aproximativ 142.270 (+1010) de militari
- 3.303 (+5) tancuri
- 6.533 (+13) vehicule blindate de luptă
- 2.326 (+4) sisteme de artilerie
- 469 (+2) sisteme de rachete cu lansare multiplă
- 243 (+2) sisteme de apărare aeriană
- 298 (+0) aeronave cu aripă fixă
- 287 (+0) elicoptere
- 2 016 (+3) drone operativ-tactice
- 871 (+0) rachete de croazieră
- 18 (+0) nave/ambarcațiuni
- 5.196 (9) vehicule și avioane-cisternă
- 223 (+2) vehicule speciale și alte echipamente
Ora 09:10 Președintele Joe Biden se va întâlni miercuri cu liderii grupului Formatul București 9, în timpul călătoriei pe care o va efectua săptămâna viitoare în Polonia, a declarat John Kirby, coordonatorul Consiliului de Securitate Națională pentru comunicare strategică, citat de CNN. Detalii aici
Ora 07:20 Raiffeisen Bank International (RBI) a declarat vineri că managementul său a primit o solicitare din partea autorității americane de sancțiuni privind afacerile sale legate de Rusia, relatează agenția Reuters, citată de BBC. Detalii aici
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
28 comentarii