Ziua 41 de război. UE anunță al cincilea pachet de sancțiuni / NATO avertizează că trupele rusești vor ataca estul și sudul Ucrainei / Navă civilă din portul Mariupol, distrusă de ruși / Peste 120 de diplomați ruși, expulzați din Europa în ultimele 48 de ore
Sirenele antiaeriene au sunat, marți dimineață, în mai toate regiunile din Ucraina, în timp ce noi cadavre ale civililor sunt descoperite în localitățile din jurul Kievului. Președintele Zelenski a fost luni la Bucea, iar marți este așteptat să se adreseze Consiliului de Securitate al ONU, dar și parlamentarilor spanioli. Rușii resping acuzațiile masacrelor de la Bucea și împrejurimi și spun că sunt doar „înscenări” și „provocări” ale ucrainenilor.
- Citește aici principalele evenimentele din Ziua 1, Ziua 2, Ziua 3, Ziua 4, Ziua 5, Ziua 6, Ziua 7, Ziua 8, Ziua 9, Ziua 10, Ziua 11, Ziua 12, Ziua 13,Ziua 14,Ziua 15, Ziua 16, Ziua 17, Ziua 18,Ziua 19, Ziua 20, Ziua 21, Ziua 22,Ziua 23, Ziua 24, Ziua 25, Ziua 26, Ziua 27, Ziua 28, Ziua 29, Ziua 30,Ziua 31, Ziua 32, Ziua 33, Ziua 34, Ziua 35, Ziua 36, Ziua 37 , Ziua 38, Ziua 39, Ziua 40
Cele mai importante evenimente ale zilei de marți, 5 aprilie:
Ora 23:18 Dmitri Peskov se pronunță în favoarea unei întâlniri Putin – Zelenski și susține că Rusia nu a vrut niciodată să-l ucidă sau să-l alunge de la putere pe președintele ucrainean
Ora 22:28 Europenii au expulzat aproape 200 de diplomați ruși în 48 de ore, după masacrul de la Bucea
Ora 22,01 Lavrov: Imaginile din Bucea urmăresc „torpilarea” negocierilor dintre Rusia și Ucraina
Ora 21:27 VIDEO Imagini filmate cu drona arată momentul în care soldații ruși trag într-un biciclist, în Bucea
Detalii aici
Ora 20:52 Boris Johnson, mesaj către poporul rus: Priviți ce se face în numele vostru / Putin este acuzat de crime de război, dar nu pot să cred că acționează în numele vostru
Ora 20:15 VIDEO Soldați ruși, filmați când trimit acasă prin curierat, din Belarus, lucruri furate din Ucraina / Peste 2 tone de lucruri, predate spre livrare într-o singură zi
Ora 19:52 Israelul acuză direct Rusia de crime de război în Ucraina
Ora 19:32 Marea Britanie a înghețat 350 de miliarde de dolari din „arsenalul de război” al lui Putin
Ora 19:15 VIDEO Protest în fața Ambasadei Rusiei împotriva masacrului din Bucea: Un bărbat a stat întins pe asfalt, cu mâinile legate la spate
Ora 19:08 Premierul israelian Naftali Bennett a condamnat marţi uciderea unor civili în oraşul ucrainean Bucea, dar nu a acuzat forţele ruse că sunt răspunzătoare de aceste crime, transmite Reuters. Detalii aici.
Ora 18:56 Ministerul Afacerilor Externe a decis să expulzeze 10 diplomați ruși, reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse în România, ca răspuns la crimele odioase comise în orașul Bucea și în alte localități din Ucraina, „pentru care răspunderea aparține Rusiei”. Detalii aici.
Ora 18:48 Finlanda şi Suedia ar fi binevenite în NATO dacă ele ar decide să adere la organizaţie, dar orice astfel de decizie depinde de cele două ţări, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, relatează Reuters. Detalii aici.
Ora 18:25 Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a denunţat marţi „o campanie deliberată pentru a ucide, tortura, viola” în oraşul ucrainean Bucea, unde au fost descoperite zeci de cadavre după retragerea trupelor ruse, informează AFP. Detalii aici.
Ora 18:03 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marți, într-un discurs susținut în fața Consiliului de Securitate al ONU, că Vladimir Putin „răspândește moartea” și este „cel mai mare criminal de pe planetă”. Detalii aici.
Ora 17:46 Rusia a acuzat marţi autorităţile ucrainene că pregătesc ”înscenări” cu civili ucişi de trupele ruse în mai multe oraşe, după ce descoperirea unor cadavre în oraşul Bucea a provocat indignare pe plan internaţional, relatează AFP. Detalii aici.
Ora 17:24 Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a anunțat marți că a decis să declare „persona non grata” mai mulți membri ai reprezentanței Rusiei la UE, din cauza unor „activități contrare” statutului lor de diplomați, potrivit Le Figaro. Detalii aici.
Ora 16:45 Bombardamentele rusești au lovit un rezervor de acid azotic în orașul Rubizhne din estul Ucrainei, provocând un nor de fum toxic care a acoperit zona, potrivit oficialilor ucraineni, relatează The Guardian. Detalii aici.
Ora 16:39 Ministrul apărării al Poloniei a semnat marţi contractul pentru achiziţionarea a 250 de tancuri de luptă americane Abrams, în versiunea lor modernizată, pentru o sumă totală de 4,74 de miliarde de dolari (4,32 de miliarde de euro), conform anunţurilor făcute anul trecut, informează AFP. Detalii aici.
Ora 16:24 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că se teme de descoperirea unor „noi atrocități”, odată cu retragerea forțelor rusești din zone pe care le controlează în Ucraina, potrivit Le Figaro. Detalii aici.
Ora 15:57 Președintele german Frank-Walter Steinmeier, care a fost mult timp un susținător al apropierii Occidentului de Rusia, și-a exprimat regretul pentru poziția sa anterioară, afirmând că anii în care a sprijinit gazoductul Nord Stream 2 au fost o greșeală clară, potrivit CNN. Detalii aici.
Ora 15:43 Italia a decis să expulzeze 30 de diplomați ruși invocând rațiuni de „securitate națională”, a declarat marți la Berlin ministrul italian al Afacerilor externe Luigi Di Maio, citat de Le Figaro. Detalii aici.
Ora 15:38 O navă civilă din portul Mariupol arde și se scufundă după ce a fost atacată de trupele rusești, potrivit Ministerului ucrainean de Interne, citat de CNN. Detalii aici.
Ora 15:26 Uniunea Europeană va interzice importurile de cărbune rusesc, potrivit mai multor media, inclusiv Reuters și Bloomberg, care citează surse din cadrul Comisiei Europene. Cu toate acestea, nici gazul și nici petrolul nu sunt sancționate în acest stadiu, precizează BFM TV. Detalii aici.
Ora 15:21 NATO se așteaptă ca trupele rusești să atace în următoarele săptămâni în zonele de est și de sud ale Ucrainei, pentru a cuceri întregul Donbas și pentru a crea un pod terestru către Crimeea ocupată, a declarat marți secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă. Detalii aici.
Ora 14:17 Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, le-a cerut luni liderilor din UE să introducă „embargouri obligatorii” asupra importurilor de energie rusă şi a acuzat Rusia că a comis „crime de război” în Ucraina, relatează AFP. Detalii aici.
Ora 13:58 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pune la îndoială posibilitatea unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, după ce a acuzat Rusia de ”genocid”, relatează CNN. Detalii aici.
Ora 13:49 Compania de închirieri de locuinţe Airbnb a anunţat luni seară că îşi suspendă operaţiunile din Rusia şi Belarus, potrivit Reuters. Detalii aici.
Ora 13:31 Comisia Europeană a anunţat marţi că interzicerea importurilor de petrol şi cărbune din Rusia este „cu siguranţă o opţiune” pentru a răspunde la atrocităţile trupelor ruse în Ucraina şi a subliniat că este nevoie să se ajungă la un consens în rândul statelor membre pentru a adopta această măsură, relatează agenţia EFE. Detalii aici.
Ora 12:26 Purtătorul de cuvânt al președintei Comisiei Europene a anunțat că Ursula von der Leyen se va deplasa săptămâna aceasta la Kiev pentru a se întâlni cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Detalii aici.
Ora 12:09 Danemarca a decis să expulzeze 15 diplomaţi ruşi, a anunţat marţi ministrul de externe Jeppe Kofod, la o zi după expulzarea masivă de diplomaţi ruşi din Franţa şi Germania din motive similare, informează AFP. Detalii aici.
Ora 12:06 Uniunea Europeană va adopta cel mai probabil miercuri o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce au fost raportate ucideri de civili în nordul Ucrainei de către forțele rusești, afirmă ministrul francez al Afacerilor Europene, Clement Beaune, transmite BBC. Detalii aici.
Ora 12:04 Uciderea civililor în oraşul ucrainean Bucea, din apropiere de Kiev, atribuită trupelor ruse, face parte dintr-o „încercare vicleană a Occidentului de a discredita Rusia”, a declarat marţi preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, citat de Reuters. Detalii aici.
Ora 11:58 Poliția Metropolitană din Regatul Unit a lansat o platformă prin care fiecare cetățean care a fost victima sau martor la crime de război poate raporta acest incident.
„Dacă ați fost victima sau martor la crime internaționale de bază, vă rugăm să ne anunțați. Informațiile dumneavoastră ar putea fi vitale pentru o anchetă în Regatul Unit sau în altă parte a lumii.
Vom trata toate informațiile pe care ni le furnizați în cea mai strictă confidențialitate.
Vă rugăm să rețineți: Poliția metropolitană găzduiește acest serviciu de raportare în numele tuturor forțelor de poliție din Regatul Unit. Dacă aveți nevoie să vă actualizați raportul sau să luați legătura cu noi în legătură cu acesta, vă rugăm să contactați Met”, se arată pe prima pagină a formularului de completare a unui raport pentru crime de război.
- Link-ul către formularul pentru completarea raportului privind crime de război poate fi accesat aici.
Ora 11:45 Forțele ucrainene au recucerit teritorii-cheie în nordul țării, susține Ministerul britanic al Apărării, care a postat pe Twitter cea mai recentă actualizare zilnică a informațiilor privind situația din Ucraina. Detalii aici.
Ora 11:42 Expert ucrainean: 50 de ani nu vom mai putea avea relații normale între ucraineni și ruși
Ora 11.24 Ucraina susține că 165 de copii au fost uciși de la invadarea Rusiei. Milioane de copii ucraineni au fost forțați să își părăsească casele de când a început invazia Rusiei. Nu mai puțin de 165 de copii au fost uciși în Ucraina de la începutul invaziei rusești, a anunțat agenția de presă Interfax-Ucraina, citând biroul procurorului general (PGO).De asemenea, aceasta afirmă că 266 de copii au fost răniți.
Ora 11.22 Un convoi de evacuare care se îndrepta spre orașul asediat Mariupol a fost respins de forțele rusești, a declarat marți vicepremierul ucrainean Iryna Vereshchuk. Convoiul format din șapte autobuze era însoțit de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) și fusese reținut luni în Manhush, un oraș controlat de ruși la vest de Mariupol, a declarat Vereshchuk, transmite CNN.
Ora 09:17 Wall Street: CIA i-a dezvăluit lui Zelenski planurile de atac ale lui Putin
Ora 08:32 Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a discutat luni cu omologul său ucrainean, Dmitri Kuleba, în cadrul unei convorbiri telefonice, relatează Reuters, Beijingul făcând din nou apel la discuții pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, transmite The Guardian. (detalii aici)
Ora 07:48 Medvedev spune că Rusia va răspunde proporţional la expulzarea diplomaţilor săi: Vom considera potrivit să închidem uşa ambasadelor occidentale/ Vom sfârşi prin a ne privi unii pe alţii doar prin vizorul armei. (detalii aici)
Ora 07:19 Cadavrele primăriţei din satul Motîjîn, al soţului şi fiului lor, precum şi a altor doi bărbaţi au fost descoperite în această localitate situată la vest de Kiev. (detalii aici)
Ora 07:00 Președintele Zelenski a mers luni la Bucea: Ştim că mii de persoane au fost ucise şi torturate, membre rupte, femei au fost violate şi copii ucişi. (detalii aici)
Ora 06:45 Sirenele anunţă, marţi dimineaţă, pericol de raid aerian în mai toate regiunile din Ucraina, anunţă jurnaliştii de la The Kiev Independent. (detalii aici)
Ora 06:30 Președintele Zelenski se va adresa, marți, Consiliului de Securitate al ONU și parlamentarilor din Spania. (detalii aici)
Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii