G4Media.ro

Ziua 84 de război. Soldații ucraineni care s-au predat la Azovstal, transportați…

Sursa foto: Anatolii STEPANOV / AFP

Ziua 84 de război. Soldații ucraineni care s-au predat la Azovstal, transportați la un spital din republica separatistă Donețk, susține Moscova / Turcia a blocat începutul negocierilor de aderare la NATO ale Finlandei şi Suediei (surse) / Rusia continuă bombardamentele în Odesa, Harkov, Cernigov și Sumî

Misiunea de evacuare a soldaților ucraineni din uzina Azovstal continuă, fiind implicați în acest proces cei mai influenți mediatori internaționali, afirmă președintele Volodimir Zelenski, care cataloghează noile bombardamente ale rușilor drept o încercare de a compensa eșecurile din estul și sudul Ucrainei. Moscova a continuat marți atacul cu rachete, fiind vizate unități din vestul țării. 226 de atacuri asupra unităților sanitare ucrainene de la începutul războiului este bilanțul înregistrat de OMS, în timp ce forțele ucrainene afirmă că au lovit marți 11 drone și patru rachete de croazieră rusești. Miercuri, în a 84-a zi de război, începe primul proces privind crimele de război din Ucraina, vizat fiind un soldat rus de 21 de ani, care a omorât un bărbat de 62 de ani, care se afla pe bicicletă.

Urmărește principalele evenimente ale zilei de miercuri, 18 mai:

Ora 22:15 Povestea de viaţă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski – de la comediant la lider în vreme de război – a devenit carte de benzi desenate, fiind publicată de compania TidalWave Comics. ”Puterea politică: Volodimir Zelenski” poate fi comandată deja pe Amazon.

Ora 22:09 Războiul din Ucraina frânează fragila recuperare economică pe care lumea a început-o după criza provocată de Covid-19, a anunţat miercuri ONU, care a coborât de la 4% la 3,1% estimările de creştere globală pentru acest an şi a avertizat că deteriorarea poate fi chiar mai acută, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.ro.

Ora 21:52 Statele Unite ale Americii şi-au redeschis ambasada de la Kiev miercuri, după ce a fost închisă timp de trei luni din cauza invadării Ucrainei, relatează News.ro.

Ora 21:05 Ambasada Rusiei la Bucureşti: ”Speculaţiile presei occidentale despre boala şefului Statului rus sunt la fel de neadevărate ca şi falsurile despre, să zicem, masacrele asupra civililor din Bucea, Borodianka”. Detalii, aici. 

Ora 20:53 Ministrul german al dezvoltării Svenja Schulze l-a acuzat miercuri pe preşedintele rus Vladimir Putin de ”folosirea foametei ca armă”, reprezentanta Berlinului anunţând intenţia de a lansa o alianţă pentru securitate alimentară globală, informează DPA, citată de Agerpres.ro.

Ora 20:41 SUA asigură Finlanda și Suedia că vor colabora în cazul unei agresiuni externe care le-ar putea amenința securitatea națională. Detalii, aici. 

Ora 20:09 Rusia închide sediul de la Moscova al televiziunii publice canadiene CBC şi retrage vizele şi acreditarea jurnaliştilor săi în Rusia, ca măsură de retorsiune faţă de acţiunile Canadei, care a interzis difuzarea televiziunii ruse de stat RT, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, relatează The Guardian.

Ora 19:52 Moscova va finanţa reconstrucţia teritoriilor din Ucraina pe care le controlează şi va repara drumurile care leagă acele regiuni de Rusia, declară vicepremierul rus Marat Khusnullin, potrivit presei ruse, citată de News.ro.

Ora 19:30 Preşedintele american Joe Biden ”salută cu căldură şi sprijină cu forţă candidaturile istorice ale Finlandei şi Suediei la NATO”, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Casa Albă, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

Ora 19:05 Luptătorii ucraineni care s-au predat la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol au fost transportați la un spital din Novoazovsk, în republica separatistă Donețk, a anunțat miercuri Ministerul rus al Apărării într-o înregistrare video. Detalii aici.

Ora 18:48 Ministerul de externe al Rusiei a anunţat miercuri închiderea redacţiei din Moscova a radioteleviziunii canadiene CBC şi retragerea vizelor şi acreditărilor pentru jurnaliştii respectivi, informează Reuters. Detalii aici.

Ora 18:35 Aproximativ 1.288 de cadavre de civili au fost găsite în regiunea Kiev de la începutul invaziei rusești, afirmă un șef al poliției, relatează BBC. Detalii aici.

Ora 18:23 O echipă a postului CNN s-a deplasat marţi în localitatea Bilohorovka din estul Ucrainei, locul unde Rusia a suferit săptămâna trecută probabil una dintre cele mai grele înfrângeri în război, după o tentativă eşuată a unei brigăzi mecanizate ruse de a traversa râul Doneţ. Detalii aici.

Ora 17:55 Rusia utilizează în Ucraina „primele prototipuri de arme puternice cu laser”, denumite „Zadira”, care „ard țintele”, susține vicepremierul rus Iuri Borisov / El pretinde că laserul poate „orbi” sateliții și că a incendiat o dronă aflată la 5 km distanță în cinci secunde. Detalii aici.

Ora 17:25 Comisia Europeană este dispusă să investească până la două miliarde de euro în infrastructurile petroliere din ţările care vor avea probleme dacă vor renunţa la petrolul rusesc, precum Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă, relatează agenţia EFE. Detalii aici.

Ora 16:39 Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a semnalat miercuri că, pentru a se putea desprinde de petrolul rusesc, ţara sa are nevoie de patru ani şi investiţii de 750 milioane de euro, o cifră mult inferioară celei de 18 miliarde de euro la cât a evaluat luni costul transformării structurii energetice a Ungariei, relatează agenţia EFE. Detalii aici.

Ora 16:19 Guvernul german a decis miercuri să aprobe admiterea Suediei şi Finlandei în NATO, la numai câteva ore după ce cele două ţări şi-au depus oficial cererile de aderare la Alianţă, transmite DPA. Detalii aici.

Ora 15:55 Un soldat rus în vârstă de 21 de ani care este judecat în Ucraina pentru crime de război a pledat vinovat la acuzația de ucidere a unui civil neînarmat, potrivit The Guardian. Detalii aici.

Ora 15:23 Armata ucraineană a acuzat miercuri că forţele ruse au bombardat o şcoală la Avdiivka, în regiunea Doneţk (estul Ucrainei), utilizând muniţii cu fosfor alb puternic inflamabile, care au provocat un incendiu ce a mistuit întreaga clădire, relatează agenţiile de presă EFE şi Ukrinform. Detalii aici.

Ora 15:01 Şefa executivului eston, Kaja Kallas, a pledat într-un interviu pentru cotidianul francez Le Figaro, publicat miercuri, pentru ca preşedintelui rus Vladimir Putin să nu-i fie oferită nicio „cale de scăpare”, apreciind totodată drept inutilă continuarea dialogului cu acesta, potrivit AFP. Detalii aici.

Ora 14:57 Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că Suedia nu ar trebui să se aștepte să i se aprobe cererea de aderare la NATO dacă nu va returna Turciei „teroriștii” pe care îi găzduiește, relatează agenția Reuters, citată de The Guardian. Detalii aici.

Ora 14:51 Comisia Europeană propune ”o nouă asistenţă macrofinanciară excepţională” destinată Ucrainei, în sumă de ”până la nouă miliarde de euro în 2022”, anunţă miercuri preşedinta CE Ursula von der Leyen, o sumă care se adaugă anvelopei în valoare de 1,2 miliarde de euro deja consacrată de către Uniunea Europeană (UE), relatează AFP. Detalii aici.

Ora 14:38 Banca Centrală Europeană le-a spus creditorilor să se pregătească deoarece va urma o perioadă dificilă, războiul din Ucraina afectând economia, iar creşterea bruscă a dobânzilor sporind volatilitatea pieţelor, a afirmat Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, într-un interviu acordat publicaţiei italiene Repubblica, transmite Reuters. Detalii aici.

Ora 14:36 Uniunea Europeană intenţionează să mobilizeze investiţii de până la 300 de miliarde de euro până în 2030, pentru stoparea dependenţei de petrolul şi gazul rusesc, a anunţat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters. Detalii aici.

Ora 14:34 Kremlinul a acuzat miercuri Ucraina de „lipsă totală de dorinţă de a negocia” cu Rusia, pentru a pune capăt conflictului în curs pe teritoriul ucrainean de la declanşarea ofensivei ruse pe 24 februarie, informează AFP. Detalii aici.

Ora 14:23 Austria a prezentat miercuri un plan de urgență pentru a reduce rapid ponderea gazelor rusești pe care le consumă de la 80% la 70%, un punct de cotitură pentru această țară care are legături industriale puternice cu Moscova, potrivit Le Figaro. Detalii aici.

Ora 14:19 Organizaţia nonguvernamentală (ONG) Human Rights Watch (HRW) stabileşte, într-un nou raport, publicat miercuri, o listă de presupuse crime comise de către trupe ruse vizând civili, în regiunile Kiev şi Cernihiv, în nordul Ucrainei, relatează AFP. Detalii aici.

Ora 14:14 Fregata „Amiral Makarov” ar putea deveni nava amiral a Flotei Ruse de la Marea Neagră după scufundarea crucișatorului „Moskva”, anunță TASS. Informația a fost furnizată agenției de știri de către unele ”structuri de putere din Crimeea”. Detalii aici.

Ora 14:11 Comandanţii de rang înalt de la Azovstal – combinatul siderurgic din Mariupol, ultima redută a rezistenţei ucrainene din acest oraş-port la Marea Azov – se află în continuare în interiorul oţelăriei şi încă nu s-au predat, a declarat liderul separatiştilor proruşi din Doneţk, Denis Puşilin, citat de media locale, potrivit Reuters. Detalii aici.

Ora 14:05 Ramzan Kadîrov, liderul pro-Kremlin al Ceceniei, a admis miercuri „erori” comise în faza iniţială a campaniei militare ruse în Ucraina, lansată la 24 februarie, dar care, potrivit celor spuse de el, au fost remediate pe parcurs, potrivit EFE. Detalii aici.

Ora 13:52 Ministerul rus de Externe a anunțat miercuri că expulzează 34 de diplomați francezi, ca represalii pentru cei 35 de diplomați ruși trimiși acasă de Franța la începutul lunii aprilie. Detalii aici.

Ora 13:43 Fostul cancelar german Gerhard Schröder este foarte aproape de a fi sancţionat pentru refuzul de a condamna explicit invazia rusă în Ucraina, coaliţia de guvernare – condusă de Partidul Social Democrat (SPD), din care a făcut parte şi pe l-a condus o vreme – pregătindu-se să-i taie unele din drepturile speciale de care beneficiază ca fost şef al executivului federal, transmite miercuri dpa. Detalii aici.

Ora 13:38 Ministrul de externe al Austriei, Alexander Schallenberg, a reafirmat miercuri că ţara sa îşi va păstra statutul de neutralitate, chiar dacă alte două state din Uniunea Europeană, Suedia şi Finlanda, şi-au revizuit politica de securitate, cerând să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în urma invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Detalii aici.

Ora 13:29 Rusia a cheltuit peste 300 de milioane de dolari pe zi pentru apărare luna trecută, mai mult decât dublu față de perioada anterioară războiului declanșat în Ucraina, potrivit datelor Ministerului rus de Finanțe, citate de The Moscow Times. Detalii aici.

Ora 13:24 Armata rusă a lansat miercuri un atac cu rachete de pe poziţiile lor din Marea Neagră care a afectat regiunea Odesa, în sud-vestul Ucrainei, a indicat Comandamentul de operaţiuni Sud al forţelor armate ucrainene pe contul său Telegram, potrivit EFE. Detalii aici.

Ora 12:39 Armata rusă şi-a continuat în ultimele ore atacurile în regiunea Donbas, în estul Ucrainei, în special în zona unuia dintre oraşele strategice Sloviansk, unde încearcă să-şi reorganizeze şi să-şi menţină poziţiile, informează Statul Major al armatei ucrainene într-un raport cu privire la evoluţia situaţiei de pe front, postat pe pagina sa oficială de Facebook, potrivit agenţiilor de presă EFE şi Ukrinform. Detalii aici.

Ora 12:34 Trupele rusești au distrus vechea sinagogă din Mariupol, afirmă consiliul municipal al orașului, într-un mesaj postat pe Telegram și citat de cotidianul ucrainean Pravda. Detalii aici.

Ora 12:26 Vicepremierul Rusiei, în vizită la Herson. Marat Husnullin promite regiunii ucrainene invadate „un loc demn în familia noastră rusă”: „Nu trebuie să vă fie frică, vom trăi şi lucra împreună mai departe”. Detalii aici.

Ora 11:57 Ministerul rus al Apărării a anunțat miercuri că 959 de soldați ucraineni, care se aflau în combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, s-au predat începând de luni. Detalii aici.

Ora 11:52 Lukașenko introduce în Belarus pedeapsa cu moartea pentru pregătirea unui atentat sau ”tentativă de act terorist”, acuzații care vizează numeroși activiști din opoziție. Detalii aici.

Ora 11:40 „Campania antirusă” lansată de SUA şi partenerii lor demonstrează că Ucraina a devenit un pretext pentru un „război nedeclarat” al acestora împotriva Rusiei, a apreciat marţi Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii al Federaţiei Ruse, citat de EFE şi Regnum. Detalii aici.

Ora 11:16 Gimnastul rus Ivan Kuliak a fost suspendat de Federația Internațională de Gimnastică (FIG) după ce și-a exprimat ostentativ sprijinul pentru invazia Rusiei în Ucraina, a anunțat fundația de etică a FIG, citată de Le Figaro. Detalii aici.

Ora 11:03 Melitopol: Ofițeri ruși de rang înalt, uciși de partizani ucraineni. Detalii aici

Ora 10:18 Marine Le Pen: La originea paranoiei Rusiei se află extinderea NATO. Nu justific această paranoia, dar ea trebuie luată în considerare. Detalii aici

Ora 09:44 Finlanda se teme de o întrerupere a alimentării cu gaze naturale ruseşti, din cauza refuzului său de a plăti în ruble grupului rusesc Gazprom, anunţă operatorul din această ţară nordică, relatează AFP. (detalii aici)

Ora 09:41 BREAKING Finlanda și Suedia au depus cererile de aderare la NATO

Ora 09:18 Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, afirmă că războiul cu Moscova a intrat într-o „fază prelungită”, în timp ce rușii încearcă să obțină controlul total asupra regiunii Donbass și să ocupe sudul țării. (detalii aici)

Ora 09:07 Finlanda și Suedia vor depune miercuri cererile de aderare la NATO, a declarat premierul suedez Magdalena Andersson în timpul unei conferințe de presă comune cu președintele finlandez Sauli Niinistö, conform CNN.

Ora 08:46 Primul proces privind crimele de război din Ucraina începe miercuri/ Un soldat rus de 21 de ani este acuzat că a omorât un bărbat de 62 de ani, care se afla pe bicicletă. (detalii aici)

Ora 08:37 Cel mai recent raport al Ministerului britanic al Apărării subliniază „problemele semnificative de resurse ale Rusiei în Ucraina”, transmite The Guardian.

Ora 08:34 Un tribunal ucrainean a dispus confiscarea activelor miliardarului rus Mihail Fridman, cel mai mare acționar al lanţului de supermarketuri Dia, în valoare de 12,4 miliarde (400 de milioane de euro), a declarat luni procurorul general ucrainean Irina Venediktova. (detalii aici)

Ora 07:55 AerCap Holdings, gigantul de leasing de aeronave care este cel mai mare proprietar de avioane din lume, a pierdut 113 avioane când Rusia le-a confiscat ca răspuns la sancţiunile declanşate de războiul din Ucraina, transmite CNN. (detalii aici)

Ora 07:30 Zelenski: Misiunea de evacuare de la Azovstal continuă, este supervizată de militarii şi serviciile noastre de informaţii. Sunt implicaţi cei mai influenţi mediatori internaţionali. (detalii aici)

Ora 07:22 Forţele aeriene ucrainene şi unităţile de apărare aeriană ale Forţelor Terestre ucrainene susţin că au lovit 15 ţinte ale invadatorilor ruşi, pe 17 mai, inclusiv 11 drone şi patru rachete de croazieră. (detalii aici)

Ora 07:12 OMS înregistrează 226 de atacuri asupra unităţilor sanitare ucrainene de la începutul războiului, transmite The Kiev Independent. (detalii aici)

Ora 07:00 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă, în ultimul său mesaj postat pe reţelele de socializare, că bombardarea mai multor regiuni şi activitatea subversivă la graniţă sunt o încercare a armatei ruse de a compensa o serie de eşecuri în estul şi sudul Ucrainei. (detalii aici)

Sursa foto: Anatolii STEPANOV / AFP

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Daca au ajuns in mainile rusilor soarta le este pecetluita !

  2. Acum. Ii triaza, apoi ii trimit pe cei tatuați la tratament, la recuperare, în Siberia 😄

  3. NouLimba din cartile alea prevestitoare transforma capitularea trupelor in evacuare?
    Poate pentru cei care trebuiau extrasi dar nu pentru toti.
    Astept sa vad ca ajung la ucrainieni evacuatii.

  4. Batalionul de centru dreapta modern Azov nu s-a predat. Doar au ieșit cu mainile sus și au intrat în custodia rușilor. Dar nu s-au predat.

  5. Rușii, cu ruginiturile lor de acum o jumă de secol, se pregătesc sa fie făcuți carne de mici din nou de armament NATO.

    Băieții din VEGAS se joaca cu dronele.

    Slava Ukraini!

  6. problema este ca prizonierii ucraineni vor fi ucisi de rusi , insceneaza un proces , bla bla .. Rusii nu dau doi bani pe prizonierii rusi retinuti de ucraineni , prizonerii rusi sunt minoritati din asia si siberia …..

  7. Cred ca atat Finlanda cat si Suedia prefera sa stea in afara NATO inca 20 de ani, decat sa cedeze in fata sultanului santajist.
    Mai ales ca Suedia si Finlanda pot incheia tratate de aparare si securitate bilaterale cu fiecare tara in parte. Asa ca Erdogan se poate sterge la fund si apoi la gura cu santajul sau.

  8. Mai tati, voi nu intelegeti ca aceste tratate sunt un vax ? La fel si NATO. Cum va arata comandamentul acela care va coordona soldati vorbitori de 27 limbi ?. Voi credeti ca Rusia e Irak ? Va imaginati voi ca americanii vor venii sa moara in Europa, pentru interesul altora ? Reveniti-va .