Liverpool a câștigat primul titlu după 30 de ani. Este al 19-lea campionat câștigat de ”cormorani”
Formaţia Liverpool a câştigat, joi seară, pentru a 19-a oară campionatul Angliei, după ce echipa de pe locul doi în clasamentul Premier League, Manchester City, a fost învinsă cu scorul de 2-1 de Chelsea, în etapa a XXXI-a, transmite News.ro.
Pentru Liverpool este primul titlu după 30 de ani, echipa triumfând anterior ultima dată în Premier League în 1990. Liverpool a câştigat campionatul englez în 1901, 1906, 1922, 1923, 1947, 1964, 1966, 1973, 1976, 1977, 1979, 1980, 1982, 1983, 1984, 1986, 1988, 1990 şi 2020.
Cu şapte etape înainte de finalul sezonului, Liverpool are 86 de puncte, în timp ce Manchester City are 63 şi nu mai poate devansa liderul.
La partida de la Londra, pentru Chelsea au înscris Pulisic ’36 şii Willian ’78 (penalti), în timp ce pentru City a marcat De Bruyne ’55. În minutul 77, de la Manchester City a fost eliminat Fernandinho.
Chelsea Londra ocupă locul patru în clasament, cu 54 de puncte. Poziţia a treia este ocupată de Leicester City, cu 55 de puncte.
sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu