Liviu Dragnea, audiat la Tribunal prin videoconferință, cere din nou eliberarea. Detalii despre cum a decurs procesul
Fostul lider social democrat, Liviu Dragnea, a fost audiat miercuri prin sistemul de videoconferință de un judecător al Tribunalului București, desemnat să tranșeze o nouă contestație la executare depusă de avocații fostului politician. Îmbrăcat în negru și așezat la o masă, Liviu Dragnea și-a susținut încă o dată nevinovăția. De data aceasta strategia de apărare s-a axat pe contestarea detenției și nu a condamnării.
”Dincolo de faptul ca sunt nevinovat, că am fost condamnat la Referendum, de exemplu, într-un dosar politic, am fost condamnat în acest dosar de un complet de judecători declarat nelegal. Ce poate înțelege un om aflat în situația mea?” i-a spus fostul șef al PSD judecătorului, din penitenciar.
Unul dintre avocații lui Dragnea s-a plâns că îi este greu să pledeze cu masca pe față; ”Scuze, vorbesc greu cu masca, rămân fără aer. (…) Suntem în fața dumneavoastră pentru a vă releva situatia detenției. Ne aflăm într-o situație de detenție nelegală” a precizat avocata Flavia Teodosiu.
”Dacă o persoană e condamnată definitiv, apoi vine un decret de grațiere ce înseamnă? Că e nelegală condamnarea? Doamne ferește. Înseamnă că detenția din momemtul grațierii a devenit nelegală.„ a completat Livii Popescu, cel de-al doilea apărător al fostului demnitar.
Tribunalul București a anunțat că va lua o decizie pe 9 iunie.
Foto: G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii