Dragnea, după ce a fost dat dispărut pentru că l-ar fi înșelat iubita: Viața personală a oricui ar trebui să rămână privată. Din respect pentru familia mea și pentru românii care au probleme serioase în aceste vremuri, nu mă voi apuca să îmi comentez relațiile
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a simțit nevoia să iasă cu o precizare în spațiul virtual, după ce, în ultimele zile, presa tabloidă l-a dat dispărut, certat fiind cu iubita Irina Tănase pentru că ar fi văzut un filmuleț compromițător cu aceasta. Dragnea a scris pe contul său de facebook că vrea să pună capăt „tuturor speculațiilor” și poveștilor cu „iz telenovelistic”, fără însă să nege informația că s-a despărțit de iubita lui.
„Viața personală a oricui ar trebui să rămână privată. Din respect pentru familia mea și pentru românii care au probleme serioase în aceste vremuri, nu mă voi apuca să îmi comentez relațiile și alegerile personale. Nu mă caracterizează, n-am făcut-o niciodată și nu o să încep acum. Există schimbări în viața fiecăruia și există decizii. Ce pot garanta este că eu îmi asum întotdeauna deciziile luate, așa cum am făcut-o și în viața politică. Știu bine ce fac și de ce și întotdeauna iau decizii spre mai bine.
Ziua de Sfântul Nicolae mi-am petrecut-o împreună cu copiii mei, iar astăzi am lucrat la partid alături de Codrin Ștefănescu. Orice altă „știre” e o prostie. Înțeleg nevoia de a acoperi știrile cu adevărat importante din viața politică actuală cu „senzațional” și cancan, însă asta e doar o perdea de fum. Subiectele și problemele românilor sunt altele și ele nu pot fi ascunse, oricât s-ar chinui marionetele aflate acum la cârma țării”, a scris Dragnea pe contul său de facebook.
Reamintim că în presă s-a scris, zilele trecute, că fostul mare lider social-democrat, Liviu Drganea, și-a îngrijorat familia, politicianul fiind de negăsit după ce s-a certat cu Irina Tănăse, iubita mai tânără cu 30 de ani.
„Politicianul este de negăsit, după ce s-a despărțit de Irina Tănase din cauza unui filmuleț care ar fi fost trucat. El nu a dorit să discute cu iubita lui și a dispărut fără urmă, nimeni neputând să îl contacteze. Conform unor surse, Liviu Dragnea și Irina s-au despărțit, asta deși în urmă cu câteva săptămâni, fostul lider social-democrat vorbea despre nuntă cu iubita lui. Familia și prietenii lui Liviu Dragnea sunt îngrijorați pentru el. Politicianul este de negăsit, după ce s-a despărțit de Irina Tănase din cauza unui filmuleț care ar fi fost trucat. El nu a dorit să discute cu iubita lui și a dispărut fără urmă, nimeni neputând să îl contacteze”, relata una dintre publicațiile tabloide.
Sursa foto: Inquamphotos/Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
31 comentarii