G4Media.ro

Localități din Bihor, invadate de șacali. Oamenii spun că le mănâncă găinile,…

Sursa foto: Pexels / Anand Dandekar

Localități din Bihor, invadate de șacali. Oamenii spun că le mănâncă găinile, specialiștii avertizează că rup echilibrul natural din păduri

Localnicii din mai multe localități bihorene avertizează că în zonă au apărut șacali, animale care nu au prădători naturali și care atacă atât păsările și animalele mici din gospodării, anunță publicația Bihoreanul.

Primii şacali au apărut în Sânmartin la începutul lunii iulie. „Am văzut deja două exemplare, primul, mai galben, undeva între străzile Muntele Carmel şi Decebal, iar al doilea, mai închis la culoare, spre Gheorghe Bariţiu”, povesteşte un localnic. „Animalul a apărut cam de-o lună pe străzile dinspre pădure, seamănă cu vulpea la cap şi blana roşcată, dar este mai înalt şi are coada mai subţire. Probabil este mort de foame, pentru că seara vine până la gard. Noi bănuim că din cauza asta ne-a dispărut peste noapte pisica, iar vecinilor găinile”, spune un alt localnic citat de Bihoreanul.

Membrii asociaţiei de vânătoare Pădurea Verde au descoperit şacali încă de anul trecut în localitățile Cefa, Borş, Paleu, Săcuieni, Copăcel, Vârciorog. „Am discutat deja să îl extragem. Deşi fuge de om, şacalul este periculos pentru animalele domestice, de la păsări la capre şi oi, dar şi pentru vânat, pentru că omoară puii de fazan, de căprior şi de mistreţ”, spune administratorul fondului de vânătoare. (Foto: Pexels / Anand Dandekar)

Citește tot articolul pe Bihoreanul

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Pai sa facem un recensământ, sa ne dea niște bani ceva… doar nu o sa ii împușcăm așa…

    • Auzi dracovenie , daca suprimi sacalul distrugi echilibrul .Pai ongistilor cind nu erau sacalii veniti in patria muma va mincau gainile ?

  2. Unde va sunt lupii? Sa nu veniti aci sa cereti ca nu va dam.

    • ce chitroasă ești; dă și tu un lup, zgârcomano, nu fi nașpetă!
      :)))))

    • Fă, waxerițo, tu scrii, tu-ți răspunzi? Zi, muicoano!

    • 🧐 Nu, ca nu stiu sa aiba grija de el. Mi-l extermina dupa aia.

      Ca doar asa au ajuns in situatia de fata. Acu’ sa dispara si sacalii, dupa si vulpile ca si ele mananca gaini. Nu se poate.

    • Ce moshalai nexmernici comenteaza pe aici, pe astia nici spenhauer nu-i mai salveaza, sputnikarii.

    • Jenucu, muicoana…
      Am dispărut dar nu am sucombat!
      Îmi pregătesc vena 3! 😜
      In schimb va păzește Barbu!!! Cu autobaza!
      Va da cu erbicid! Dă ăla total!
      Că decât atât meritați!
      Auzi mă, șacalii…

    • Si tu ce meriti?

  3. Pai si ce fac Tanczos Barna si asociatiile de vanatoare?
    La urs, unde sunt trofeee si se castiga bani grosi, s-a liberalizat vanatoarea, iar la sacali n-au mai ramas gloante?

    • Unde ai citit tu oesngist maro la gură în lege că s-a liberalizat vânătoarea de ursi?

    • La sacal nu este necesara „liberalizarea” ca nu-i specie protejata. Pot fi recoltati si in timpul recensamantului la celelalte specii.
      Nu exista interes din partea vanatorilor autorizati pentru actiuni de curatare a fondurilor. Daca nu-i bun de friptura nu platesc ei gonaci sa umble breambura prin padure.

    • pai deci ursii nu vrei sa fie vanati dar sacalii da? pai asta e discriminare. sacalii te pot da in judecata si castiga instant 🙂
      la modul serios, nu s-a liberalizat vanatoarea la ursi, ci s-a legalizat. cu totul alta treaba. si initial se incearca alte metode, relocare etc. nicidecum nu vine nimeni cu pusca a doua zi si gata. hai sa nu mai exageram, ca nu au ajuns ursii stapanii romaniei.

    • Corect, nu se cheama liberalizare, se cheama derogare! 🙂
      Ce rost mai au regulile stabilite la nivel UE de protejare a animalelor? Romanii actioneaza pe baza de „derogari”, impusca trofeele, iau banul de la colectionari. Iar cei care nu-s nici vanatori, nici implicati in mizeria asta sigur sunt maro la gura!

    • Da, dar si trofeele de lup sunt bune. Cand impusti toti lupii din zona apar sacalii in arealul eliberat…

  4. Dupa modelul romanesc, eu zic sa-i protejam ca sa se inmulteasca necontrolat. Apoi vor porni razboiul cu ursii si se vor anihila reciproc. Rezolvam ambele probleme nefacand nimic. :))

  5. Vanatoarea la daunatori e neinteresanta, asa ca se vaneaza pentru burtica si pentru trofee :)))))
    Dl Barna lupta pentru biodiversitate.
    De la OUG TB e in concediu ca s-a luptat cu gramada de urisi care au cotropit tara :))

  6. CAMPANIE DE PRESA (CINE OARE O FINANTEAZA ?) PENTRU SCHIMBAREA LEGILOR…

  7. Acest articol a fost publicat cu ajutorul lobby-ului puternic al gainilor. Nu credeti nimic!

  8. Vai ce jale la baietii astia care le stiu pe toate.
    Cati lupi mai ai bai fratele meu? Specie daunatoare.
    De cand a fost data ordonanta cu omorat ursii se pare ca ursii au citit pe internet ca e groasa si stau la locul lor.
    Sa puscam, sa puscam, sa puscam, atat ne duce mintea.
    Aproape ai exterminat lupii, au aparut sacalii, extermini sacalii te umplii de rozatoare, extermini rozatoarele cu chimicale, extermini si insectele. Extermini insectele extermini si pasari. lasam totul parloaga. Dar noi puscam, noi puscam.

  9. Lipsesc cunostiinte elementare de etologie, biologie, piramida trofica. Desi este peste tot in tara, sacalul e mai putin cunoscut decat multe alte specii.
    Sa le spunem vajnicilor posesori de arma ca sacalul nu omoara, ci se hraneste cu ce spun ei acolo.