G4Media.ro

Localnicii şi turiştii din staţiunea Buşteni, terorizaţi de urşii care se plimbă…

Foto: captură video cititor G4Media

Localnicii şi turiştii din staţiunea Buşteni, terorizaţi de urşii care se plimbă pe străzi în căutare de hrană / Deşi situaţia durează de mulţi ani, autorităţile nu au luat măsuri pentru stoparea fenomenului

Localnicii din staţiunea Buşteni, judeţul Prahova, dar şi turiştii sunt terorizaţi, seară de seară, de urşii care ies din pădure în căutare de hrană, la tomberoanele din mai multe cartiere ale oraşului. Deşi situaţia durează de ani de zile, până acum autorităţile nu au luat măsuri concrete pentru stoparea sau reducerea acestui fenomen nici măcar după tragedia petrecută în Bucegi vara trecută, când o fată de 19 ani a fost atacată şi sfâşiată de un urs pe un traseu turistic foarte frecventat de turişti, transmite News.ro.

De multe ori, animalele sălbatice îşi fac apariţia pe străzile populate ale oraşului chiar şi în prag de seară, pericolul fiind cu atât mai mare cu cât, în general, este vorba despre ursoaice cu doi sau chiar trei pui, inclusiv în locuri de joacă ale copiilor.

Localnicii din staţiune filmează animalele de la balcoanele blocurilor şi se plâng că autorităţile nu fac nimic ca să stopeze fenomenul, fiind nevoiţi să-şi „adpteze” programul după cel de hrană al animalelor sălbatice care dau târcoale blocurilor, în căutare de hrană la tomberoane.

„Eu sunt iubitor de ursuleţi, dar ce vină avem eu şi animalele? Avem autorităţi care, din păcate pentru noi, cetăţenii oraşului Buşteni, stau pe telefoane nepăsători şi ăsta este oraşul nostru „drag jungle Buşteni”. Păduri defrişate şi dezinteres. Nu-mi doresc vreo tragedie!”, scrie localnicul Decebal Stroe pe pagina sa de Facebook, unde a postat un filmuleţ cu un urs în cartierul Cezar Petrescu.

Mai grav este că singura şansă a oamenilor „sechestraţi” în case sunt jandarmii şi poliţiştii care patrulează cu maşinile în zonele unde-şi fac apariţia urşii, însă în ultima vreme aceştia nu mai par „deranjaţi” de sirenele şi girofarurile acestora, cu atât mai puţin de petardele cu care oamenii încearcă, în zadar, să sperie animalele.

„Cum facem cu oraşul Buşteni? Cu urşii care vin de la 19.00 până dimineaţa? Cu oamenii care vin de la serviciu seară de seară şi dau nas în nas cu ursul? Cu copiii care nu se mai joacă în faţa blocului pentru că ursul poate apărea în orice secundă? Ce facem cu lipsa de acţiune? Sincer, cine îşi asumă toată responsabilitatea când siguranţa devine o loterie? (…) Grija noastră zilnică este dacă ne mai întoarcem în siguranţă acasă. Dacă mai putem merge cu copilul la plimbare cu bicicleta. Mai pe scurt, dacă mai putem trăi normal. Nu vrea nimeni minuni, doar măsuri concrete şi aplicate! Cerem prezenţă şi asumare. Aceasta filmare este la ora 20.00”, scrie şi Diana pe reţeaua de socializare.

Ultima „apariţie” a unei ursoaice cu pui a avut loc chiar în weekend, într-un cartier din zona centrală a oraşului, în spatele Bisericii Domneşti din staţiune.

Situaţia privind înmulţirea necontrolată a urşilor a intrat în atenţia publică determinând schimabrea legislaţiei după tragedia petrecută în Munţii Bucegi în vara anului trecut, când o fată de 19 ani a fost atacată şi ucisă de un urs pe un traseu turistic foarte frecventat de turişti.

Potrivit unor informaţii prezentate de diverse autorităţi la acea vreme, cele mai multe atacuri (2.171) au fost semnalate în anul 2022, cu pagube de peste 7.3 milioane de lei, din cauza numărului extrem de mare de urşi, a unei gestionări greşite a situaţiei acestora şi a unor prevederi legislative care au favorizat înmulţirea lor necontrolată.

Datele Ministerului Mediului arată că în România sunt peste 8.000 de urşi, adică dublu faţă de optimul de 4.000 de urşi pe care habitatul natural al ţării noastre îl susţine în condiţii naturale, fără să afecteze populaţia. În jur de 40% din urşii Europei se află în România.

În anul 2016, a fost dată legea prin care ursul brun nu mai putea fi vânat pe teritoriul României, deşi  la acea dată în păduri erau 6.500 de urşi, cu 2.500 peste numărul optim. Efectele dezastruoase nu au întârziat să apară. Aflat în vârful lanţului trofic, fără duşmani naturali, ursul a prosperat în pădurile României, astfel că în 2024 a depăşit 8.000 de exemplare, cele mai multe animale fiind în judeţele Prahova, Braşov, Covasna, Harghita, Bistriţa, Buzău şi Neamţ.

În septembrie anul trecut, ministrul Mediului, Mircea Fechet, informa că a chemat toate asociaţiile de vânători cărora le-a comunicat „foarte ferm” că, dacă tot trebuie „împuşcaţi” 426 de urşi în acest an, aşa cum s-a stabilit prin lege, atunci să se înceapă, „măcar”, cu „urşii-problemă, cu urşii care umblă prin gospodării, cu urşii agresivi”

Fostul primar al oraşului Buşteni Mircea Corbu declara, în anii trecuţi, că primarii sunt „cu mâinile şi picioarele legate” şi susţinea că în Buşteni animalele sălbatice nu au făcut pagube însemnate sau victime omeneşti, urşii fiind atraşi în mod deosebit de ghenele de gunoi din toate cartierele.

Grav este şi că în ultimii ani urşii au început să coboare dinspre Valea Prahovei spre localităţile de deal şi câmpie, fiind văzuţi, spre exemplu, în zona oraşului Plopeni, la Câmpina sau în comuna Păuleşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Dați-le mâncare, ca să-i atrageți, nu puneți garduri electrice precum nemâii, ca să nu-i speriați și împușcați trofeele cele mai valoroase.

    E nevoie de bănuți la partid. Urgent. Deci nu ratați urșii care pot fi valorificați într-un mod superior. Și cărnița pe plan intern, și trofeul la export. Hai, la treabă!

  2. Să le dea salam cu soia că emigrează în SUA.

  3. Sa-l chemati pe Trump sa va rezolve treaba cu urșii!
    Acum autoritatile hiberneaza!

  4. Fiecare fată de pe MEDISIE21 e gata să fie luată tare.

  5. Pentru oprirea fenomenului

    Stopa se foloseste doar atunci cand este vorba de un vehicul in miscare

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.