Lockdown prelungit cu cinci zile în Israel/ Duminică, mii de persoane au participat la înmormântarea unui rabin în Ierusalim
Guvernul israelian a decis duminică seara să prelungească cu cinci zile măsurile de izolare care urmau să se încheie la miezul nopţii, potrivit unei declaraţii comune a premierului şi a ministerului sănătăţii, transmite luni AFP, citată de Agerpres.
Având în vedere că numărul persoanelor infectate continuă să crească în pofida unei campanii intense de vaccinare, guvernul a extins lockdown-ul impus pe 27 decembrie, al treilea de la începutul pandemiei.
După o reuniune îndelungată, miniştrii israelieni au fost de acord să menţină lockdown-ul până vineri la ora 7:00 dimineaţa.
Guvernul se va întruni miercuri pentru a examina situaţia şi a lua în considerare o prelungire suplimentară, se arată în comunicat.
Lockdown-ul a fost încălcat duminică de mii de evrei ultra-ortodocşi care au participat la înmormântarea unui rabin în Ierusalim.
Tot duminică, înmormântarea unui alt rabin, în acelaşi oraş, a determinat o nouă încălcare a măsurilor de izolare. Conform prevederilor legale în contextul pandemiei, doar 20 de persoane au voie să participe la un cortegiul funerar. Mii de persoane au participat însă la înmormântarea rabinului Yitzhak Sheiner.
Totodată, parlamentul israelian a votat în favoarea creşterii cuantumului amenzilor pentru nerespectarea restricţiilor sanitare. Deputaţii au votat în a treia lectură un proiect de lege ce prevede dublarea cuantumului amenzilor pentru companiile şi şcolile care sfidează măsurile oficiale de la 5,000 la 10,000 de shekeli (2,500 de euro).
În ultima lună, în Israel au fost vaccinate peste trei milioane de persoane, conform informaţiilor furnizate de ministerul sănătăţii.
Autorităţile israeliene s-au angajat să comunice Pfizer date despre efectele acestei imunizări în schimbul livrării rapide a vaccinurilor.
În pofida acestei campanii de vaccinare, Israelul a înregistrat în ultimele 24 de ore aproximativ 3.500 de noi cazuri de contaminare.
Ministrul israelian de interne, Arie Dery, a anunţat prelungirea cu două zile a măsurii adoptate miercuri prin care s-au închis punctele de trecere a frontierei cu Iordania şi Egipt.
Decizia privind suspendarea zborurilor internaţionale, aplicabilă din 26 ianuarie, continuă să fie valabilă, iar aeroportul internaţional Ben-Gurion va rămâne închis încă o săptămână.
În pofida tuturor măsurilor sanitare, ianuarie a fost o lună cu un bilanţ negru: peste 1.000 de decese cauzate de COVID-19 din totalul de 4.786 de decese înregistrate începând din martie anul trecut.
Până pe 31 ianuarie, au fost înregistrate oficial 643.006 de cazuri de infectare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii