G4Media.ro

Lockdown scurt sau colaps medical. Urgența zero e salvarea vieților

Lockdown scurt sau colaps medical. Urgența zero e salvarea vieților

Sistemul sanitar crapă, guvernul și președintele Iohannis sunt într-o cursă contra cronometru pentru a opri un colaps previzibil, cu mii de morți de Covid pe lună. Impunerea de restricții similare cu cele din primăvară, așa-numitul lockdown, nu este un tabu, așa cum repetă periodic președintele și premierul. În balanța sensibilă dintre economie, politică și decese, umanitatea trebuie să prevaleze.

Orban și Iohannis trebuie să ia rapid o decizie dureroasă, dar corectă. Altfel, sistemul sanitar va ajunge la limita operării, iar economia se va prăbuși mai accelerat decât în cazul unui lockdown.

Suntem la peste 6.000 de cazuri zilnice, iar proiecția arată că borna de 10.000 va fi atinsă rapid. Atenție, statistica neagră nu acoperă toate cazurile, după cum spun specialiștii, iar testarea minimală în județele ”verzi” indică o auto-amăgire păguboasă, după cum a arătat colega mea, Ioana Câmpean, într-o analiză G4Media.ro.

Secțiile de Terapie Intensivă sunt deja suprasolicitate, sistemul sanitar e aproape de saturație. La asta adăugăm miile de pacienți cu afecțiuni cronice care nu se pot trata acum, după cum arată un raport al Observatorului Român de Sănătate. Doar la Institutul Fundeni numărul intervențiilor chirurgicale pentru pacienții cu cancer s-a redus în medie cu o treime în această perioadă. Asta se traduce prin alte decese cauzate de surpasolicitarea sistemului.

În paralel cu situația critică din sistemul sanitar, vedem decizii politice și administrative absurde, comportamente personale deviante și law enforcement lax. Sibiul și alte orașe se pregătesc de târgul de Crăciun, masca de protecție e în continuare facultativă la exterior în multe județe, autobuzele de navetă și transport în comun sunt pline de oameni înghesuiți ori fără măști, fără ca autoritățile să le controleze.

E clar că guvernul și președintele nu vor să introducă un lockdown – fie el ușor sau dur – din motive economice și politice.

Economic, o lună de lockdown dur, ca în primăvară, va costa bugetul sume importante, va duce la apariția a mii de șomeri, va afecta dur și alte sectoare decât horeca și industria de evenimente. Un lockdown soft, precum cel din Franța sau Germania, va avea un impact mai scăzut. Dar cu cât e amânată decizia inevitabilă de impunere a restricțiilor de circulație, cu atât costul unui lockdown va crește, pentru că durata lui va fi mai mare.

Argumentul politic e și el valid pe jumătate. PNL și președintele Iohannis susțin că, fără un parlament valid, ales pe 6 decembrie, nu vor putea să ia deciziile necesare în plină pandemie, dublată de criza economică. Corect până la un punct. Dar cele două provocări-cheie din economie, bugetul și eventuala amânare a majorării pensiilor cu 40% (care așteaptă la CCR o decizie pe 25 noiembrie) pot fi rezolvate și cu actualul Parlament, pentru a liniști piețele financiare și agențiile de rating. Guvernul PNL și-a trecut în acest an bugetul prin asumarea răspunderii și poate repeta mișcarea, iar amânarea pensiilor o poate face prin ordonanță de urgență.

În plus, impunerea rapidă a lockdown-ului pentru un interval cuprins între două și patru săptămâni nu face imposibilă organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie. Sigur că toată campania electorală va fi dată peste cap, dar și acum cea mai mare parte a campaniei e desfășurată online. Iar dacă, totuși, logistic va deveni un coșmar, alegerile pot fi amânate pentru perioada post-lockdown. Am arătat mai sus că, fie și în prezența unui Parlament care nu poate vota legi organice, activitatea politică se poate desfășura.

Atenție, și PSD cere amânarea alegerilor pe motiv de sănătate publică. E însă o imensă ipocrizie din partea partidului ai cărui lideri au arătat tot anul că nu le pasă de sănătatea oamenilor, că își bat joc de reguli, că refuză purtarea măștii în public, că primesc pe liste coronasceptici, negaționiști și antivacciniști. Motivul real pentru care PSD vrea amânarea alegerilor e să mai câștige niște procente ca urmare a erodării PNL la guvernare.

Înapoi la lock-down. El este este inevitabil. E o chestiune de timp până când va fi impus de la nivel central, având în vedere că descentralizarea deciziilor se dovedește falimentară. Gradul de severitate a restricțiilor poate fi jucat de guvern, dar câteva restricții trebuie impuse clar:

– obligativitatea purtării măștii de protecție la interior și exterior în toată țara;
– interzicerea târgurilor de Crăciun și a evenimentelor publice, indiferent de numărul de participanți;
– interzicerea circulației între județe, cu excepția persoanelor care merg la muncă, la spital sau la școală;
– control drastic la restaurante, baruri, cluburi și ridicarea licenței de funcționare pentru cei care încalcă regulile;
– munca de acasă pentru cea mai mare parte a administrației locale și centrale

O atenție majoră trebuie acordată școlilor: măsura închiderii lor în București și alte județe pare tot mai contra-productivă. Peste tot în Europa școlile rămân deschise pentru că efectele închiderii lor asupra copiilor, familiilor și procesului de educație sunt profund nocive. Pierderile din această perioadă, mai ales în cazul regiunilor mai sărace, sunt ireversibile. O generație pierdută se arată la orizont. Oricât de contraintuitiv ar suna, chiar și în plin lockdown, măsura închiderii școlilor ar trebui regândită.

Variantele de lucru sunt multe, aici trebuie să își spună poziția experții. Dar timpul presează. Fiecare zi aduce aproape o sută de decese. Ne apropiem de momentul în care doctorii din toată țara vor juca rolul nedorit de Dumnezei care decid cine trăiește și cine moare. Creșterea rapidă a curbei de infectări trebuie stopată. Singura soluție pentru a câștiga timp înainte de a avea un vaccin e lockdown-ul. Până la finalul ei, această pandemie va însemna o permanentă alternanță între restricții și relaxări. Calea de mijloc nu există – ne-au demonstrat-o Franța și Germania, țări cu un grad mai mare de urbanizare și sofisticare economică, în care lock-down-ul costă mult mai mult.

Repet: știu perfect consecințele restricțiilor asupra mediului economic, asupra antreprenorilor, asupra angajaților. E dureros, dramatic chiar. Dar un lock-down decis rapid acum, pentru două sau trei săptămâni, poate salva mii de vieți și ne poate permite un Crăciun mai aproape de normalitate. Altfel, probabil că restricțiile vor fi luate chiar în perioada sărbătorilor de iarnă, când însă va fi imposibil să ții oamenii în casă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

70 comentarii

  1. Ati vrut stat ninimal, cu impozite pe venit de 10%? Luati pe piine.

    • Urgenta 0 este ORGANIZAREA ALEGERILOR, asta pentru Guwernul CRIMINAL!

    • Mai rasfirati am spus, nu unul dupa altul comentariile si apoi fuga la alt articol

    • Ar merge lockdown, dar asta inseamna amanarea alegerilor. Amanarea alegerilor inseamna bugetul facut de PSD, inseamna mariri de 40% le pensii in criza economica, inseamna populisme pe banda rulanta. Nu cred ca vor renunta la macar una din populisme, orice va fi facut de PSD pentru procente. Si VOR FI procente multe pierdute de dreapta, va fi iar PSD-ul castigator si asta inseamna inca cel putin 4 ani pieduti. E mult 100 de decese pe zi, dar indirect, prin subdezvoltare, prin nivel scazut de trai si speranta de viata scazuta se pierd MULT mai multe vieti. Trebuie sa scapam de PSD-ul de la butoanele parlamentului. Economia, justitia, invatamantul si sanatatea sunt permanent asaltate de acest grup infractional organizat.
      Nu este nevoie de un lockdown (in sensul celui din primavara). E suficient sa mareasca amenzile la nivelul celor din primavara, sa dea ZECI de MII de amenzi zilnic, pana cand TOTI poarta masca. Se mai interzic adunarile publice, sarbatorile, festivalurile, nuntile. E destul.

    • PSD oricum castiga alegerile, indiferent ca sunt anul asta sau anul viitor. Intrebarea e cu ce diferenta. Cu cat sunt mai tarziu, cu atat diferenta va fi mai mare.
      Asta pentru ca guvernul meu e un dezastru absolut, sunt de un an la guvernare, realizari zero barat, numarul mortilor a explodat.

    • Este interesant ca se propun numai masuri externe – lockdown, purtatul mastii, igiena mainilor, distantarea “sociala” dar nimeni nu vorbeste despre intarirea imunitatii.
      Toate aceste masuri asociate cu frica produsa de media mainstream, care prezinta cazuri extreme si care repeta cifrele mortilor zilnice si ale infectatilor de la inceputul pandemiei pana in prezent,sunt factori care scad imunitatea.
      Au mai fost viroze ( gripa Hong Kong, febra asiatica etc ) care au facut milioane de morti dar nu au fost atat de popularizate.
      Eu am 65 ani, am facut covid 19 ( testat ) si pentru mine a fost cea mai inofensiva viroza intalnita in viata. De ce ? Eu cred ca din cauza imunitatii. Am tratat covid 19 cu suplimente, vitamine si minerale pentru intarirea imunitatii , singurul medicament alopat folosit fiind aspenterul.
      De ce nu se preocupa nimeni dintre oficiali si din presa de imunitate ? De ce nu se face o campanie de intarire a imunitatii. Cred ca cel putin jumatate din cei care fac in prezent forme medii si severe ar face forme usoare. Exista milioane de experti si specialisti care se ocupa de imunitate in lume. De ce nu se foloseste experienta lor ? De viroza nu poti scapa ascunzandu-te in casa. La un moment dat trebuie sa iesi din lockdown , te intalnesti cu ea si trebuie sa ai imunitate.

    • Bravo Emil BINGO
      De ce mama lor nu vorbesc despre SINGURA arma impotriva virusilor, IMUNITATEA ?
      De ce nu spun ca panica scade dramatic IMUNITATEA ?
      De ce nu spun ca statul in casa scade expunerea la soare si secretia de Vitamina D care ajuta enorm IMUNITATEA ?
      De ce nu spun ca purtatul mastii permanent scade IMUNITATEA ?
      Pentru ca sunt niste ordinari

  2. Care vieti bre, alea 70-100 care pleaca in fiecare zi?
    Sa crezi mata ca le salvezi cu carantina, le salvezi daca respecti cu strictete procedurile in spitale, daca testezi pesonalul care lucreaza in casele de batrini, la centrele de dializa si alte zone de risc mare la doua zile in loc de o saptamina si, eventual, daca nu e prea mult gasind naibii un tratament eficient.

    • Si mai usor cu panica pe scari.

    • Amuzant e ca nu-l deranneaza nosocomialele care omora de rup.

      Ca si comparatie, ar fi bine sa se uite in Italia la ce cazuri au aia si ce decese au ca sa fie cat mai clar cu asa zisul sistem sanitar.

      Chiar, ca tot vorbim de sistem. Cum de au reusit medicii aia pe la Timisoara sa se infecteze? Nu se protejeaza?

      Pe de alta parte verifivare restaurantelor, care de altgel sunt majoritate inchise, este o alta masura fix inutila.

    • Ah si sa nu uitam.

      Vaccinul a aiesit si Germania si Regatul Unit se pregatesc de vaccinare pe cand la noi se gandesc pseudo jurnalistii lainca o inchidrere nationala.

      Un fel de fetish care justifica anxietatea lor.

      Parereologi, nu jurnalisti.

  3. Ce usor e sa vorbesti, si sa si scrii…Lockdown…

    • „știu perfect consecințele restricțiilor asupra mediului economic, asupra antreprenorilor, asupra angajaților”
      Nu zau! De unde o fi stiind?
      Cand vor inceta sa produca diverse companii diverse chestii care sunt vitale nu o sa mai ai pe ce scrie teorii scoase din poztia stand in cur.
      E clar o cursa contracronometru, dar a mentine economia cat mai mult timp in functiune este la fel de prioritar ca si salvarea vietilor.
      Mai bine faceti campanie asidua – ana faceti rosu-n gat, pana va amortesc degetele pe tastatura – pentru respectarea regulilor de preventie si sa speram ca vor fi si urmate aceste reguli, ca altfel vom avea simultan si morti fara numar si economia la pamant.

      Adica si… ti si cu banii luati. Daca nu v-am spus-o v-o repet!

  4. „Alo, băieții cu:”Covid 19 nu există!” ? Din Sala Cazanelor vă sunăm. Vă rugăm să nu vă imbulziți la coborăre, că sunt locuri berechet!”

  5. Lockdown pana cand? Pana iesim din el direct in Evul Mediu economic si social? Ca o luna-doua de inchidere nu vor opri epidemia

    • Dar de ce crezi ca Franta sau Germania fac asta? Sunt nebuni? Lor nu le e frica ca ajung direct in Evul Mediu?

      Unii chiar nu inteleg ca nu exista alegere: daca sistemul medical e doborat, vom avea zi de zi imagini cu mii de oameni refuzati de la internare si trimis sa moara acasa. Sau tinuti in corturi improvizate, fara tratament, sa moara acolo. Vom vedea zilnic convoaiele de sicrie iesind de la morga. Nu credeti? Cautati imagini din Bergamo din primavara asta.

      Poate voi mai credeti ca in atmosfera aia oamenii vor dori brusc sa faca nunta sau botez, sa iasa la restaurant, sa plece la munte, la schi, sa ia avionul pana in Tailanda sau sa isi schimbe masina sau casa.

      Va fi o prabusire economica cu mult mai rea si mai necontrolata decat un lockdown stabilit in conditii clare. Nu mai vorbesc de pericolele la nivel social.

      Pur si simplu nu avem de ales, cum au inteles si guvernantii din Franta sau Germania.

    • Dac ajungi sa te compari cu Franta si Germania cand vrei sa iei masuri economice…
      Franta si Germania inchid pravaliile in fiecare an cate o luna vara si 3 sapttamani de craciun si nici nu se cunoaste.
      Noi daca oprim o saptamana nu mai avem cu ce aprinde lumina. Si sistemul medical e in aceeasi situatie.
      Crezi ca-i ajuti daca nu-l mai lasi pe gigel sa toarne asfalt sau sa sa mearga la fabrica?
      Incearca mai mult sa-l convingi sa poarte masca si nu mai injura guvernul pentru ca asta-l incurajeaza pe gigel sa nu respecte regulile alea bune-rele-abuzive-prea relaxate (pareri sunt destule) si rezultatul e ca sistemul medical (vai de mama lui cum e) crapa la toate cusaturile.

  6. Perfect de acord cu afirmația care sumarizează inclusiv esența articolului: „În balanța sensibilă dintre economie, politică și decese, umanitatea trebuie să prevaleze.”
    Rezonez și cu restul ideilor din articol. Bineînțeles că acum vor apărea și mulți critici care văd lucrurile în felul lor … asta este, este dreptul lor, oricum discuțiile pe tema COVID-ului vor fi întotdeauna interminabile.

    • Si pline de anxietate:

      ‘Poarta masca baaa’
      ‘ de ce nu crezi in covid ba extremistule?’
      ‘Cum indraznesti ba? Pai ne pui viata in pericol. Sa nu tusesti!’

      Si lista poate continua. Adevarul este ca ce s-a facut cu acest covid in aproape un an, este de neegalat si e amuzant ca cei ce stau pe salarii confortabil(pe moment) nu realizeaza ca in curand, alte pericole vor veni la orizont.

      Asadar, este interminabila discutia, mai ales cand cei ce nu aleg sa se sperie sunt tratati ca niste extremisti sau covidioti.

      Este ca si faza cu Trump. Se imbolnavise si cei ce predicau pacea ii urau sa moara. Fix cei ce il acuzau de ura,se comportau la fel.

      Cam asa si cu supercovid-ul asta.

    • ” mai ales cand cei ce nu aleg sa se sperie sunt tratati ca niste extremisti sau covidioti.”

      Cei care „aleg sa nu se sperie” trebuie tratati fix asa cum sunt: niste pericole pentru sanatatea publica. Discutam de o boala care se transmite prin respiratie si care se transmite extrem de usor. Discutam de o boala care face ca un procent mare dintre bolnavi sa aiba nevoie de spitalizare, cu rata mare de mortalitate.

      Toate rapoartele oficiale ale guvernelor si ale OMS spun asta, iar cifrele oamenilor din ATI si a deceselor confirma asta. Nu a existat in istoria recenta a Romaniei boala contagioasa care sa umple simultant aproape 1000 de paturi la ATI.

      Da, ce faceti dumneavoastra nu e curaj. E pur si simplu nesimtire fata de ceilalti. E ca si cum mergi cu masina pe autostrada, pe contrasens, cu 150 de km/ora si te lauzi ca ai curaj.

    • Secretul diminuării eficiente și rapide a nr. de noi infectări cu COVID-19 stă exclusiv în comportamentul disciplinat al populației. Nu ai nevoie de niciun lockdown dacă populația este disciplinată!

      Dar cum la noi o parte din populație nu respectă (de bună voie) câteva reguli de bun simț și generează o răspândire incontrolabilă a virusului în comunitate, era de așteptat ca o „autoritate centrală” să intervină cu măsuri restrictive și amenzi. Măsurile astea din păcate afectează inclusiv afacerile și veniturile disciplinaților, educația copiilor, etc.. In final, fiecare va trebui să facă pace cu gândul că anul ăsta va pierde ceva și va sacrifica ceva. Bombele cu ceas rămân însă egoiștii rebeli…

    • comentariul era pentru @Crop, a lu’ @silicon_v a aparut cu intarziere pe site.

    • “ a lu’ silicon” a aparut cu intarziere ca este scris de un intarziat mintal
      Alegerea de a nu te speria denota o analiza care iti permite sa nu te sperii
      Crezi ca daca te sperii esti mai responsabil ? Crezi ca daca asculti ce toarna toti neavenitii si te umplii de panica esti inteligent ?
      Acum si Pantazi stie cand se impune lockdown…ca asa au facut si ceilalti…Credeti ca aveti adevarul suprem…va considerati responsabili doar pentru ca actionati ca o turma…a trecut aproape un an…care e mortalitatea aia asa de speriat ? E in colaps sistemul medical ? Pai e in colaps de 20 si mai bine de ani, la fel ca si educatia, industria…

  7. Eiii vindecatii….

    O sa ti arate pe aia care au ceva sechele si nu-ti spune ce alte boli mai au

  8. Dar, dacă s-ar instaura lockdown de la 1 noiembrie la 1 decembrie, iar in 6 decembrie ne-am prezenta la urne odihniți și dornici sa dăm cu PSD-ul de pământ?
    Zic și eu, nu dau cu parul…

  9. Locdown in sus!!! Lockdown in jos!!! Lockdown la dreapta!!!!! Si cine plateste pentru pierderi? Pentru pierderile suferite de firme in primavara nu s-a platit nimic, cu exceptia firmelor de casa ale PNL. HoReCa pierderi 3 mld euro, industria de non-retail alimentar, pierderei de aproximatic 10 miliarde de euro, ind jocurilor de noroc, pierderi de 1 miliard de euro, etc. Agentiile de turism si de organizare de evenimente au pus lacatul pe usa si au dat oamenii afara. Sunt deja 400.000 de someri in plus. Mai ai un locdown de o luna si numarul asta o sa ajunga la 1 milion. Guvernul asta nu te ajuta cu nimic daca nu esti vreun penelist. Poate iti arunca un os ca sa ai ceva in burta, dar in rest nimic. Intrebati oamenii de afaceri cum au fost ajutati? Ah, nu se poate asta ca da rau la guvernul meu.

  10. ce lockdown , armata si caini pe strada !

  11. Mai mult, D-le Pantazi, un studiu FMI argumenteaza ca un lockdown strict impus devreme are efecte economice MAI BUNE decat amanarea si un lockdown „moale”. FMI, nu OMS.

    https://blogs.imf.org/2020/10/08/covids-impact-in-real-time-finding-balance-amid-the-crisis/

    „The chapter also documents that lockdowns must be sufficiently strict to curb infections, thus suggesting that stringent and short-lived lockdowns could be preferable to mild and prolonged measures. The effectiveness of lockdowns in reducing infections, coupled with the finding that infections can considerably harm economic activity because of voluntary social distancing, calls for re-considering the prevailing narrative about lockdowns involving a trade-off between saving lives and supporting the economy.”

  12. Bai Ziariștii apocaliptici, v-au intrat banii de la OMS? De ce nu stați voi ăștia speriați de virusul chinezesc pe-acasă? Nu mai cereți nici pomeni de la stat, stați frumos închiși pana trece. Lăsați-ne pe noi ăștia “băieții cu “covid 19 nu exista”” sa ne vedem de ale noastre. Mor oameni? Ghinion, ca sa cotez un clasic. Nu v-am văzut panicați pentru nosocomiale, cancer și alte boli mortale care nu se mai tratează pentru ca, nu-i așa, covid. SUA tocmai a anunțat creșterea gdp cu 33% pentru ca au renunțat la lockdown. Romania își permite sa mai stea o luna in casa? Poate tu, bai Pantazi și cu celălat mare jurnalist de stânga, cum ii spune, ca îmi scapă numele…colegul tău. Mai scrieți și voi știri, anchete nu lozinci de-astea apocaliptice. Și încă ceva…de-oi muri, să-mi porti căciula, de-oi trai, sa-mi belesti p…a, din învățătura populară.

  13. In momentul asta orice masura de lockdown e genocid pe fata. Daca in ultimele luni au murit cel putin de 3 ori mai multi oameni din alte cauze decat de covid, inca o luna de lockdown ar fi estimativ pe la 2000 de morti. Fiecare jurnalist sa isi scrie pe frunte numele fiecarui decidat, din cauza prostiilor pe care le promoveaza.

    https://www.profit.ro/stiri/politic/grafice-cifrele-primelor-6-luni-de-pandemie-masurile-anti-covid-au-facut-mai-multe-victime-decat-virusul-19565546

  14. Se poate rezolva si fara lockdown, nu este necesar. Insa avem un guvern anemic, care face compromisuri fata de o multime de interese, de la Biserica pana la Horeca, un guvern care isi ajusteaza mereu propriile reguli pentru a juca dupa interesele altora.
    Un guvern care mentine incompetentii in functii chiar si in cele mai negre situatii. Toate spitalele au conduceri politizate.
    Pai asa nu functioneaza treaba.

  15. lockdown-ul rezolva problema pe moment….dupa care apare iar ( nunti, botezuri, litoral, petreceri , diaspora )…..si iar lockdown si iar rezolvam pt moment problema si iar vine un alt val peste noi.

    ca idee, daca ar fi avut bani guvernul, azi eram in carantina toata tara……NU MAI SUNT BANI DE CARANTINA….jurnalismul se poate face de acasa, dar cei de la Dacia nu cred ca pot asambla loganul in sufragerie, hidroelectrica nu face curent in dormitor, sidexul nu produce tabla la bucatarie , la fel alro, continental si cate si mai cate companii cu mii si mii de angajati etc.

    nu doresc sa vad in Romania ( in care peste 30% din angajati sunt la negru deci nu pot fi ajutati de guvern nici daca ar avea bani ) situatia din Italia cand oamenii isi urlau disperarea pe strada ca nu mai au bani.

    din pacate trebuie sa ne protejam cat mai mult …. suntem pe cont propriu…..sau pt deliciul presei, ar fi interesant vreo 30000 de descreierati la victoriei ,cu sticle incendiare, ca-n occident nenica……
    daca pana acum nu s-a intamplat treaba asta este pt ca alora le-a ajuns cutitu la os….la Berlin, Paris, Londra…daca nu produci esti homless cat ai zice peste.

    • Pentru ca masurile de preventie sunt luate la misto se propun tot felul de solutii.
      Atunci cand doar dai din taste si nu ai strans in viata ta o piulita si n-ai batut un cui, nu stii cum se produce kilowatul si apa de la robinet si tabla si hartia igienica si painea si alte alea…
      Iar masurile de preventie sunt luate la misto pentru ca sunt unii prea grijulii cu confortul inconsientilor si vin cu masuri alternative, cum ar fi locdaun.

  16. Cu punctul 3 nu sunt de acord.

  17. Urgenta zero este votul pentru actualul guvern. Ii doare la bascuta pe ei de bobor. Ghionion, cum ar spune liderul vostru Iohanita, anul asta nu castigati. Marele premiu va merge la…..Cannes!!

  18. Dacă starea de urgență ar include ( prin absurd) si interzicerea accesului la internet ? Cum ar fi ?
    Practic ne indreptatăm cu grijă si limitarea, cat se poate, a infestărilor spre situația in care toată țara va fi trecut prin Covid 19..după care virusul nu mai are la cine să se ”transfere” ..apoi la 2-3 luni o să apară și vaccinul minune.
    Păstrați regulile !!!
    Că am mai fost odat in case si apoi au venit bolsevicii cu POPMA DORNEANU-WEBER și s-a rezolvat ..am trecut de la 200 la 2000, 3000, 4000, etc infectări pe zi !

  19. Exista state in UE care vor inchide scolile. Mai informati-va jurnalistii de la G4Media. Exista deja copii internati cu forme serioase de Covid. Am putea sa ne intrebam la fel, ce este mai importanta: sanatatea copiilor sau educatia on line pentru o luna-doua? De unde trageti concluzia ca vor ramane needucati? Iata un fake mare cat casa, domnu’ Pantazi.

    • Care o luna-doua? Ca din martie nu au mai făcut scoala. Mizeria de on-line acolo unde s-a făcut, numai scoala nu e?

    • Care martie? Scolile au inceput peste tot in Europa de doua luni. Aaaa, ca nu au copiii tablete sau calculatoare pentru scoala on line, asta este treaba lu’ coana mare Anisie, insa daca le sta mintea doar la voturi, atunci intr-adevar vor ramane copiii needucati din pacate. Scoala on line se poate face foarte bine pentru 1-2 luni. Singura problema ar fi socializarea elevilor, insa majoritatea abia asteapta sa-si petreaca timpul la ecrane.

    • Pe vremea revolutiei culturale chinejii au inchis toate scolile si i-au scos pe prfesori la munca campului.
      Si din generatia aia au mai iesit si cu premii Nobel si nu mai spun ca acum tremura lumea de frica lor, si asta nu doar ca sunt multi.
      Ce inseamna un an-doi lipsa de la scoala daca VREI sa inveti? si nu vorbim ca nu te impiedica nimeni, daca vrei, cum era in china! Surse de documentare… cacalau! Nu mai e ca in anii 60-70.
      Aaa… se vor mai filtra, diferentia unii care chiar vor sa invete de unii care asteapta sa fie impinsi de la spate, „sa fie invatati” cu forta?

  20. Este suficient ca școala să fie trecută în scenariul roșu pentru o lună de zile.
    Restul sunt povești pentru idioți.

  21. Fanul meu numărul 1! The best! Se știe! Pentru Sorin, multă sănătate și o ploaie de bani!

  22. Crede cineva ca acum cand Franta, Germania si alte tari europene intra in lockdown, dar nu la fel de strict ca cel din primavara, Romania nu va intra in lockdown si va putea face ce vrea?
    Suntem parte a unui mecanism european, indiferent de alegeri si alte confruntari politice.
    Macron a spus ca Franta va tine frontierele deschise doar pentru tarile europene.
    Cum va fi posibil ca romanii potential infectati cu COVID sa intre in Franta care ia masuri drastice pentru limitarea raspandirii virusului?

  23. Studii recente sugereaza ca scolile sunt un vector de raspandire, in special liceele. Poate ar fi o idee buna sa tinem deschise doar clasele 1-4, pentru ca acesti elevi au si cele mai probleme cu invatarea la distanta, si sa inchidem doar 5-8, liceele si universitatile.

    Un studiu care analizeaza ce s-a intamplat in Florida:

    https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.10.24.20218321v1.full.pdf

    In zonele unde s-au deschis scolile incidenta a crescut. In cele in care nu s-au deschis, a ramas la fel. Si punctul de inflexiune este exact momentul deschiderii scolilor (a se vedea graficul de la finalul studiului).

  24. PNL nu da doi bani pe vietile voastre, puterea e totul in logica cinica orbanista. Iar de PSD ce sa mai zic, e un popas in pustiu, plin de psihopati cu topoare.

  25. Potrivit deciziei CCR, în starea de alertă Guvernul nu poate emite acte administrative prin care să restrângă drepturi și libertăți fundamentale.

    Trebuie aprobarea Parlamentului.

    Iar dacă se ajunge la stare de urgență (ca să poată instaura lockdown), adio alegeri parlamentare în acest an!

    Chiar nu văd cum se poate impune un lockdown fără implicarea Parlamentului.

    Probabil o să avem un lockdown de câteva luni bune, după alegeri.

    Dacă erau așa de importante alegerile, s-ar fi putut încerca implementarea unui sistem de vot digital, sau măcar prin corespondență. Dar se pare că viețile noastre nu sunt atât de importante.

    https://romania.europalibera.org/a/motivarea-ccr-privind-starea-de-alert%C4%83-restr%C3%A2ngerea-de-drepturi-%C8%99i-libert%C4%83%C8%9Bi-se-poate-face-doar-prin-lege/30612576.html

  26. Reveniti la realitate . Evolutia sau involutia virusului si a efectelor acestuia nu este cunoscuta de nimeni . Pot fi oricit de multe infectari ,cu acest virus sau cu altui virusi ,sau cu miliardele de alte microorganisme ce ne sunt atit de recunoscatoare noua ca si gazde, atita timp cit procentul de decese este mic (asa cum se vede la noi in tara )nu conteaza citi dintre noi sunt infectati . Cei ce se stiu cu probleme grave de sanatate trebuie sa stea acasa si cei care nu inteleg inca ca trebuieste respectata o anume igiena corporala si anumite cerinte, partial binefacatoare , asa cum este purtatul mastii sau renuntarea plimbarilor, de oricare fel , in locuri aglomeratae sau pe la nunti pe la botezuri , trebuie la rindul lor sa renunte . Decizia partajata este obligatorie – guvernul nici nu poate, nici nu are de gind sa monitorizeze fiecare caz in parte . Nu poate face asta , doar comunitatile pot decide . Cautati si vedeti cum statistica va arata un numar mult mai mic de decese produse in acesta perioda comparativ cu anii trecuti . Si sistemul sanitar isi va reconsidera intelegerea si modalitatile de abordare pe masura trecerii timpului si a intelegerii fenomenului . Guvernul va lua -pas cu pas- masurile necesare . Daca intr-o perioada de timp de doua saptamini virusul isi mareste forta si va deceda foarte multa lume, atunci masurile se vor schimba sau la cele vechi vor fi adaugate altele noi . Vazind si facind . Lasati apocalipsa pe mina celor priceputi ce stiu si arata viitorului cu ajutorul divinitatilor . Panica prosteasca nu e buna de nimic .Omenirea va trece si peste asta . Deocamdata puneti-va energiile in miscare in vederea alegerilor din 6 decembrie si votati schimbarea .Aceste alegeri nu sunt cu nimic mai periculoase decit mersul la supermarket .

  27. Alegerile trebuiau să se țină acum in toamna , guvernul trebuia să își depună mandatul

    • Eu zic ca trebuia inca din martie.
      Dar nu-ti face iluzii ciocolaxupsd nu mai pupa guvernare dupa alegeri.
      Nu pot sa pariez ca va fi un guvern mai bun dar orice e mai bun decat un guvern aflat la mana psd

  28. Si daca se inchide tot si daca nu se inchide nimic tot… Darwin!

  29. Lockdown pe cârciumi ,terase ,teatre ,cluburi,hoteluri(deschise doar pt cazari in interes de serviciu)cinematografe ,parcuri de joaca ,sali de fitnes ,centre de cosmetica.Adica lucruri care nu sunt esentiale.Asta trebuie facut!Cam asta fac si in Germania acum!
    Deschideti scolile si universitatiatile!

  30. citind comentariile realizez de ce nu se va face nici un lockdown. In general cei care suntin asta au o doza destul de ridicata de cinism. Sau egoism.

    Înțeleg antreprenorii, chiar daca ca nu sunt neaparat dintre ei. Am fost afectat finaciar de primul lockdown, asa ca ma sperie prespectiva asta.
    Dar, este oribil cand ma gandesc ca lipsa lockdownului va ucide 5% dintre noi. Cam asta este procentul de decese si toti vom trece astfel prin boala asta. Poate ca sunt pesimist, dar nimeni nu-mi poate spune ca nu exista o sansa sa se intample asta.

    • E simplu. In aia 5% nu esti tu. 95% e mult mai mare. Intra acolo!

    • Procentul de decese este mult sub 5% si scade pe masura ce se descopera ca sunt mult mai multi infectati. Practic este sub 1%. Si cei mai multi oricum nu aveau prea multe zile, oricat se streseaza unii pe aici sa ne demonstreze contrariul; ca bunicu care se taraia prin azil mai avea multe zile fericite in care sa-si pupe nepotii.

    • Evident, perspectiva se schimba daca in 5% sau 1% (nu mai conteaza) intri tu sau cineva dintre ai tai. 1% din 20 de milioane e un numar cam mare. Aproape cat un judet. Vrei sa fii locuitor al acelui judet? Sau fiul/fiica unuia?
      Nu e mai rentabil sa acceptam pentru o vreme niste restrictii?
      Vreau sa-mi aratati pe cineva care a murit din cauza ca a purtat masca, in afara de ciolacu.

  31. Deci, sa le pice procentele la PNL, sa faca relaxare, sa urle la noi cu mascuta, ca atata stiu…. Tragem linie si la gunoi cu PNL, ca si cu PSD.

  32. Garnizoanele militare medicale nu crapa. A observat careva ca se plange cineva, dintre medicii militari. NU

    Doar ca, Gabriela Firea i-a predat mandatul sau lui Nicusor Dan impreuna cu stafeta parteneriatul guvernamentala de oblogire a bisnitarilor din domeiul medical.
    Vaccinul, Nicusor Dan, odata cu toata Primaria Bucuresti.

    (Sursa Colegiul Medicilor din Romania, Administratia Nationala a Stialelor, Guvern, Primaria si alti partacipanti. Insa panoului proiectului strategic european i s-au omis 2 dintre elementarele din Caietul de Identate Vizuala: perioada, fondul. Intrare pazita cu mitraliera)

    Cristian, balanta este a Athenei si a Capricornului, si:
    -economia stinge banul spre uzu fruct.
    -politica in strae de neoliberalism viseaza ca vreodata un deux piece cu Uzi i-ar dezmierda ochii cu sanii mei.
    -decese: Daniel, 21 ianuarie 2020, la Spitalul Ioan, dupa intubare, plamanii edemici se desprind. In acel moment in Romania nu existau teste COVID. Primul caz este raportat de autoritati la data de 26 februarie 2020.

    Love Builing II, 26 decembrie 2010

  33. Acest articol miroase a manipulare,sa ne obișnuim cu ideea de lock-down,care vieți sa salvam a celor care oricum nu mai au mult de trăit?ca să lăsăm tinerii șomeri,cu datorii, sa moară de foame?ești sănătos la cap,omule?e bine pentru tine ca poți să scrii și de acasă!

  34. Salvarea vietii omului este prioritatea zero a oricarei guvernari, de orice culoare ar fi ea!

    Ideea ca sanatatea trebuie sa fie subordonata politicului si intereselor de partid, asa cum scriu unii pe-acilea imi aduce aminte de Rica Venturiano:

    * ori toti sa ne salvam, ori toti sa muriti!*

  35. !Silviu

    toata povestea intr-un discurs sta pe diada subiect-adevar!

    ca sa va cred in ceea ce sustineti ( in adevarul pe care il scrieti) ar trebui sa faceti dovada ca sunteti subiect!

    or in chestiunea pandemiei cred ca daca ati da dovada ca atunci cand propriul copil sau proprii parinti ar fi internati la terapie intensiva din cauza covidului, adica daca ati fi dispus sa sustineti un adevarul celor cu pretul vietii ( parrhesia, parca asa numeau grecii asta) copilului sau parintilor domniei-voastre as crede ca intr-adevar sunteti subiect, si nu un Rica Venturiano adus la zi!

  36. Urgenta ZERO in colonia Romanica , sunt alegerile parlamentare , pentru a se putea pradui ce a mai ramas de praduit in colonia Romanica .
    Dar fiti linistiti , ca Gaulei_erul klauSS impreuna cu Sica Mandolina vegheaza .
    Atentie ca se va prabusi peste bastinasii din Romanica , o avalasa de prosperitate .