Locuitorii din 16 localităţi din judeţul Iaşi vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, până la 31 august / Măsura a fost impusă din cauza secetei
Apa potabilă va fi furnizată doar câteva ore pe zi în 16 localităţi din judeţul Iaşi, până la 31 august, societatea Apa Vital luând această decizie pe fondul secetei, transmite News.ro.
Printre cei afectaţi se numără şi locuitori de pe mai multe străzi din oraşul Hârlău, dar şi din suburbia Blăgeşti a municipiului Paşcani.
De asemenea, vor primi apă doar câteva ore zi locuitorii din comunele Lespezi, Cepleniţa, Focuri, Todireşti, Ruginoasa, Scobinţi, Pârcovaci, Deleni, Belceşti, Cotnari, Coarnele Caprei, Andrieşeni, Bivolari şi Hărmăneşti.
”Din cauza nivelului scăzut de precipitaţii înregistrat în ultimii ani, pe fondul secetei prelungite cu care ne confruntăm, debitul de apă din puţuri, drenuri şi diverse acumulări înregistrează limite deosebit de scăzute. În aceste condiţii, consumurile de apă cresc simţitor depăşind capacitatea maximă de pompare, iar rezervoarele care în condiţii normale sunt pline, se golesc cu rapiditate şi astfel întreg sistemul de alimentare cu apă este afectat”, susţine conducerea societăţii Apa Vital Iaşi.
Potrivit conducerii Apa Vital, în perioadele caniculare consumul de apă creşte de aproximativ trei ori, mulţi oameni utilizând apa pentru udatul grădinilor şi a vegetaţiei din curte.
Măsura furnzării apei după program este valabilă în toate cele 16 localităţi până la 31 august. Apa Vital precizează că ar putea reveni la programul normal de furnizare până la această dată dacă vor exista precipitaţii importante în perioada următoare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank