G4Media.ro

Locuitorii din zonele cele mai afectate de inundații descriu o noapte de…

sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Locuitorii din zonele cele mai afectate de inundații descriu o noapte de coșmar / ”Am luat telefonul să mă uit pe telefon și când am dat așa, am dat cu mâna-n apă”

În județul Vaslui, aflat sub cod portocaliu de vreme rea, locuitorii din zonele cele mai afectate de inundații descriu o noapte de coșmar, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.

Cel mai rău a fost în sudul județului, dar și în localitățile aflate pe Valea Prutului. În toate satele, zeci de gospodării se află sub ape.

Petrică Patrichi a fost trezit din somn de mesajul ro-alert și asta l-a salvat. Omul a apucat să se refugieze din calea șuvoaielor însă casa lui se dărâmă: ”A fost de jale, a fost apa ca niciodată de 66-67 de ani de acuma, dar nu am pățit așa ceva, n-am văzut așa ceva. M-am trezit azi-noapte, mi-a venit Ro-Alert pe telefon și am luat telefonul, era deasupra capului și am luat telefonul să mă uit pe telefon și când am dat așa, am dat cum mâna-n apă. Am avut noroc că am sărit imediat din pat că altfel mă lua apa. A venit apa la vale și mi-a distrus tot”, povestește bărbatul.

În comuna Fălciu a plouat fără încetare până la ivirea zorilor. S-au înregistrat între 120-170 l/mp, apreciază primarul Neculai Moraru: ”Peste 178 de litri în anumită zone, 125 de litri în zona Răzeștiului, lucru deosebit de grav, au distrus o parte și din gospodării, au distrus și drumurile, avem și vreo două poduri care au fost dislocate, care trebuie să le reparăm și le punem lucrurile la punct așa cum au fost. Vom vedea ce măsuri se va lua la nivel de prefectură, la nivel de Consiliul Județean voi discuta după ce tragem o concluzie, să vedem ce pagube sunt și vom vedea ce măsuri se vor lua în consecințe. Sunt în jurul a 12 case inundate.”

În comuna Vinderei, primarul Ionuț Ghiur a solicitat sprijinul pompierilor pentru salvarea unor persoane rămase izolate:

”Comuna Vinderei este foarte afectată de inundațiile și viitura care s-a creat pe Pârâul Jăravăț. Cel mai afectat sat este satul Docăneasa-Gară de unde am evacuat peste 19 gospodării. Operațiunea de scoatere a oamenilor din gospodării a durat 5 ore. Căile de acces în comuna Vinderei sunt inundate la această oră (ora 13:00). A plouat torențial, avem peste 2km de rețea de canalizare distruse, 40km de drumuri și străzi în comuna Vinderei distruse de inundații, de viitură”, spune primarul.

Conducerea ISU Vaslui a decis ridicarea capacitații de luptă a unității, la această oră fiind chemați la serviciu și pompierii aflați în libere.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...