G4Media.ro

Lombardia a fost timp de o săptămână “zonă roşie”, declarată dintr-o eroare

sursa foto: Pixabay

Lombardia a fost timp de o săptămână “zonă roşie”, declarată dintr-o eroare

Lombardia a fost declarată “zonă roşie” dintr-o eroare în urmă cu o săptămână, statisticile regionale fiind greşite, însă un decret guvernamental semnat sâmbătă a rectificat situaţia, relatează AFP, preluată de News.ro.

Regiunile Italiei sunt divizate în prezent în trei tipuri de zone – galbenă, portocalie şi roşie – în funcţie de gravitatea situaţiei epidemiologice locale, însă în fiecare săptămână situaţia este reanalizată de o comisie ştiinţifică.

Clasată “zonă roşie” printr-un decret datând de o săptămână, Lombardia va fi începând de duminică “zonă portocalie”.

În decret se precizează că guvernul a ţinut cont de “datele revizuite” cu privire la numărul persoanelor încă pozitive cu Covid-19 furnizate retroactiv de Lombardia la 20 ianuarie şi validate vineri.

Duminică, va deveni din “zonă roşie” “zonă portocalie” şi Sardinia. În zonele respective, oamenilor le sunt permise deplasările în localităţi fără autorizaţie.

În total, vor fi cu acest statut 14 regiuni.

În “zona roşie”, în care se află Sicilia şi Bolzano, populaţia este obligată să stea în case, oamenii putând să îşi părăsească locuinţele doar pentru a merge la serviciu sau din motive de sănătate şi pentru a face cumpărături esenţiale. Sunt deschise doar magazinele cu produse strict necesare.

Cinci regiuni mai puţin afectate de pandemiei, clasate în prezent “zone galbene”, între care se numără şi Toscana, şi-au putut redeschide de o săptămână muzeele.

Îtalia a înregistrat până acum peste 84.000 de decese cauzate de coronavirus şi 2,4 milioane de cazuri de infectare.

Sursa: News.ro

sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...