G4Media.ro

Londra anunță înghețarea activelor lui Putin și Lavrov

sursa foto: Facebook/ UK House of Commons

Londra anunță înghețarea activelor lui Putin și Lavrov

Guvernul britanic a anunţat vineri că a îngheţat activele preşedintelui rus, Vladimir Putin, şi ale ministrului său de externe, Serghei Lavrov, în urma invaziei ruse în Ucraina, scrie AFP, citată de Agerpres.

Trezoreria britanică a indicat că i-a adăugat pe cei doi pe lista sa de entităţi şi persoane vizate de sancţiuni din cauza rolului lor în „destabilizarea Ucrainei” sau „ameninţarea integrităţii teritoriale a acesteia”.

Premierul Boris Johnson şi-a informat vineri aliaţii, în cursul unui summit de criză al NATO, că intenţionează să-i sancţioneze „iminent” pe Vladimir Putin şi pe şeful diplomaţiei de la Moscova, după o serie de sancţiuni decise în această săptămână vizând în special oligarhi şi bănci ruse.

Prin urmare, cei doi demnitari ruşi îşi văd activele îngheţate pe teritoriul britanic.

Considerând ofensiva rusă o „catastrofă” şi apreciind că Vladimir Putin s-a angajat într-o „misiune revanşardă pentru a răsturna ordinea de după Războiul Rece”, prim-ministrul britanic i-a mai îndemnat pe liderii ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice „să acţioneze imediat” pentru a exclude Rusia din sistemul bancar Swift „cu scopul a provoca suferinţă maximă” Kremlinului, potrivit unei purtătoare de cuvânt de la Downing Street.

Asigurând că Regatul Unit este gata, dacă este necesar, să-şi sporească sprijinul militar în cadrul NATO, „el a avertizat grupul că ambiţiile preşedintelui rus nu se pot opri aici şi că este vorba despre o criză euro-atlantică cu consecinţe globale”.

Pe lângă cele cinci bănci şi trei oligarhi deja sancţionaţi marţi, Regatul Unit a impus joi o nouă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, interzicând compania aeriană Aeroflot şi ţintind sectorul bancar, exporturile de tehnologie şi cinci oameni de afaceri.

sursa foto: Facebook/ UK House of Commons

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. I-au nenorocit.

  2. Ba da astia sunt si prosti, ce bani sa tina Putin la vedere si pe numele lui ca astia sa ii blocheze. Plus ca in Elvetia nu se blocheaza nimic.

  3. isi plange in pumni piticul cracanat

  4. Boris e cel despre care toată propaganda progresistă a urlat ani în șir că e omul lui Putin….
    Așa se vede câte parale face presa progresistă.

    • Fals. Era vorba de Nigel Farage. Minti ca un 💩 rightard ce esti!

    • @Melania Dancila Trump
      Lasă, lasă, postacule că și tu ai postat de zeci de ori aici ca un tembel că Boris e controlat de ruși, n-o mai da după colț

    • Nu o dau dupa colt, o dau direct in m.a-t.a 😂

  5. Mă gândesc că Putin are totuși niște bani la saltea. Nu moare de foame.

  6. Care or fi activele alea? Aia sunt chiar atat de naivi sa se expună cu numele lor? Ditamai pm si parlamentul își pierd timpul cu gogoși pt prostime.

  7. Gogule care active bre? Văz ca e bătaie mare în toate țările sa înghețe activele? O fi uitat sa lichideze vreun cont bancar de 20 de cenți si acum figurează ca are active.