G4Media.ro

Londra și Parisul asigură Kievul de sprijinul lor „atâta timp cât va…

Photo by Roman PILIPEY / AFP

Londra și Parisul asigură Kievul de sprijinul lor „atâta timp cât va fi necesar”

Marea Britanie și Franța vor susține Ucraina „atât timp cât va fi necesar”, a asigurat marți, 19 decembrie, șeful diplomației britanice, David Cameron, la Paris, apreciind că este „esențial ca Putin să piardă” războiul, scrie Le Figaro.

Londra și Parisul „au fost susținători puternici ai Ucrainei și vor continua să fie astfel atât timp cât va fi necesar”, a declarat David Cameron în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său francez Catherine Colonna.

„Mână în mână”

Dacă acest sprijin continuă, „nu am nicio îndoială că (președintele rus Vladimir) Putin va pierde, și este esențial ca el să piardă”, a spus el. „Primul act a fost eșecul uluitor al Rusiei de a-și atinge obiectivele. Al doilea act a fost rezistența uluitoare a ucrainenilor care i-au împins pe ruși înapoi. Și, bineînțeles, al treilea act este mai dificil”, a precizat el, întrucât Ucraina se confruntă cu dificultăți pe teren împotriva forțelor rusești.

„Al patrulea act trebuie încă să fie scris și trebuie să ne asigurăm că este scris în direcția corectă”, a adăugat el. „Cele două țări ale noastre, mână în mână încă de la început, lucrează împreună pentru a se asigura că agresiunea rusă nu poate fi recompensată”, a declarat Catherine Colonna.

“Ne dorim ca această cooperare să fie consolidată în continuare”, a adăugat ea. „Soarta Ucrainei este evident în joc, dar și securitatea continentului european”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...