G4Media.ro

Londra şi Washington verifică informaţii legate de posibila folosire de arme chimice…

sursa foto: Maxar Technologies via CNN

Londra şi Washington verifică informaţii legate de posibila folosire de arme chimice de către ruşi, la Mariupol

Marea Britanie încearcă să verifice informaţii cu privire la posibila folosire de arme chimice de către forţele ruse la Mariupol, oraş asediat de peste o lună, a anunţat ministrul britanic al Afacerilor Externe, potrivit Le Figaro, transmite News.ro.

“Informaţii indică faptul că forţele ruse este posibil să fi folosit agenţi chimici într-un atac împotriva populaţiei din Mariupol. Colaborăm urgent cu partenerii pentru a verifica detaliile”, a precizat Liz Truss pe contul său de Twitter. “Orice folosire a unor astfel de arme ar reprezenta o escaladare brutală în acest conflict şi le vom cere socoteală lui Putin şi regimului său”, a adăugat ea.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat că SUA sunt la curent cu informaţiile care circulă pe reţelele de socializare cu privire la posibila folosire de arme chimice la Mariupol. “Nu putem deocamdată să confirmăm şi vom continua să monitorizăm situaţia îndeaproape. Aceste informaţii, dacă sunt adevărate, sunt profund îngrijorătoare”, a afirmat el.

Parlamentara ucraineană Ivanna Klimpuş a notat luni seară oe Twitter că la Mariupol s-a folosit o substanţă necunoscută şi că victimele au simptome de insuficienţă respiratorie. “Cel mai probabil arme chimice”, a adăugat ea.

Regimentul ucrainean Azov a anunţat că o dronă a ruşilor a eliberat o substanţă toxică asupra soldaţilor şi civililor la Mariupol. Mai multe persoane ar avea probleme respiratorii şi neurologice ca urmare a atacului.

sursa foto: Maxar Technologies via CNN

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Nu o sa faca nimeni nimic pana nu e atacata Londra direct cu arme chimice sau atomice. Niste kkciosi toti!

  2. Dacă tot apărați drepturile și libertățile omului, de ce, înainte de invazie, nu ați trimis în Ucraina 10 000 de soldați de menținere a păcii? S-au grăbit SUA, neîntrebate, să spună că nu intervin pentru apărarea Ucrainei.

  3. Cu ce-l consolează asta pe Saddam? Cu ce-l va ajuta pe Putin? :)))))

  4. I-am permis prea mult razgaiatului asta cu armata lui de papitoi impotenți sa își facă de cap, e timpul sa intram în Ucraina și sa trimitem pe mujici pana la Moscova.

  5. Da bai Motz, kurzii aia in norddul Irakului s-au sufocat de bucurie.