G4Media.ro

Londra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda „până la sfârşitul…

Sursa foto: Dreamstime

Londra speră să expulzeze 5.700 de migranţi către Rwanda „până la sfârşitul anului”

Guvernul britanic a declarat marţi că speră să deporteze în Rwanda „până la sfârşitul anului” un grup deja identificat de 5.700 de solicitanţi de azil, după adoptarea unei legislaţii controversate menite să descurajeze traversările ilegale ale Canalului Mânecii, transmite AFP, transmite Agerpres.

Conform acestui text, adoptat în Parlament marţea trecută şi care a primit sigiliul regal vineri, guvernul conservator al lui Rishi Sunak intenţionează să înceapă evacuările în iulie.

Potrivit unui document publicat luni de Ministerul de Interne, Kigali „a acceptat în principiu” să primească 5.700 de solicitanţi de azil.

Aceştia au fost selectaţi dintre peste 57.000 de oameni care au sosit ilegal în Regatul Unit prin Canalul Mânecii, între începutul lunii ianuarie 2022 şi sfârşitul lunii iunie 2023, potrivit unui bilanţ al AFP alcătuit pe baza cifrelor oficiale.

„Intenţionăm să expulzăm (acest grup) până la sfârşitul anului”, a confirmat la Sky News ministrul sănătăţii, Victoria Atkins.

Ministerul de Interne a precizat la rândul său într-un document că, dintre cei 5.700 de solicitanţi de azil vizaţi, „2.143 continuă să se prezinte la Ministerul de Interne şi pot fi identificaţi pentru a fi plasaţi în detenţie” în aşteptarea expulzării.

Ministrul sănătăţii a dat asigurări că executivul lucrează la localizarea celorlalţi. „Vrem ca mesajul să fie foarte clar (…) vor fi găsiţi şi vor fi expulzaţi”, a spus ea.

În ultimele zile, Irlanda a declarat că se confruntă cu un aflux de migranţi din Regatul Unit, dând vina pe politica de migraţie a vecinului său.

Susţinută de un nou tratat între Londra şi Kigali, noua lege are ca scop expulzarea migranţilor care au sosit ilegal, de oriunde ar veni, în Rwanda, care le va examina cererea de azil. Oricare ar fi rezultatul, ei nu se vor putea întoarce în Marea Britanie.

Textul stipulează că Rwanda este o ţară sigură şi prevede că guvernul va putea trece peste posibilele decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului care vizează prevenirea expulzărilor.

De la ONU la biserici creştine, apelurile s-au înmulţit pentru a îndemna Regatul Unit să-şi abandoneze proiectul.

După un număr record de migranţi în 2022 (45.000), apoi o scădere în 2023 (aproape 30.000), peste 7.160 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii la bordul unor nave improvizate de la începutul lui 2024, un record istoric în primele patru luni ale anului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...