G4Media.ro

Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri cu 350.000 de lei / Trageri…

Sursa foto: Pixabay

Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri cu 350.000 de lei / Trageri duble la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40

Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 urmând să aibă loc două trageri, una principală şi una suplimentară, transmite Agerpres.

Potrivit Loteriei, reportul la Loto 6/49 la categoria I depăşeşte 4,63 milioane de euro, cel cumulat la Noroc 2,57 milioane de euro, iar la Joker, la categoria I, este de 2,52 milioane de euro.

Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează: pentru Loto 6/49 cu 200.000 de lei, pentru Joker – 100.000 de lei, iar la Loto 5/40 cu 50.000 de lei.

La tragerile loto de joi, 6 martie, Loteria Română a acordat peste 16.700 de câştiguri în valoare totală de peste 1,41 milioane de lei. Astfel, la tragerea Loto 6/49, s-au câştigat cinci premii de categoria a II-a în valoare de 52.282,84 de lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agenţii din Giurgiu, Timişoara şi Tulcea, pe aplicaţia mobilă AmParcat.ro şi pe bilete.loto.ro.

Duminică, la Loto 6/49 este în joc la categoria I un report de peste 23,04 milioane de lei (4,63 milioane de euro). La Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de 12,81 milioane de lei (2,57 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, reportul depăşeşte 12,55 milioane de lei (peste 2,52 milioane de euro), în timp ce la categoria a II-a acesta ajunge la aproximativ 225.900 de lei (peste 45.400 de euro).

La Noroc Plus, se înregistrează un report cumulat de 248.300 de lei (49.900 de euro).

La tragerea Loto 5/40, la categoria I, este consemnat un report de 125.000 de lei (25.100 de euro). La Super Noroc, la categoria I, reportul se ridică la 78.300 de lei (15.700 de euro).

Tragerile Speciale Loto ale Primăverii sunt programate la ora 18:30 şi vor fi transmise în direct pe România TV.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.