G4Media.ro

Lovituri israeliene în Rafah: Israelul anunță că a eliberat doi ostatici răpiți,…

Photo by SAID KHATIB / AFP

Lovituri israeliene în Rafah: Israelul anunță că a eliberat doi ostatici răpiți, Hamas susține că raidurile s-au soldat cu peste 50 de morți

Serviciile de securitate israeliene au anunţat că au eliberat doi ostatici răpiţi pe 7 octombrie de luptătorii Hamas într-o operaţiune în cursul nopţii de duminică spre luni la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, scrie AFP, transmite Agerpres.

„Fernando Simon Marman, 60 de ani, şi Louis Har, de 70 de ani, au fost recuperaţi în timpul unei operaţiuni nocturne la Rafah, desfăşurată în comun de armată, Shin Beth (securitate internă) şi poliţia israeliană”, potrivit unui comunicat al acestor servicii.

Acest anunţ urmează unei serii de lovituri israeliene la Rafah, care au făcut peste 50 de morţi, potrivit mişcării islamiste Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza.

O serie de lovituri aeriene israeliene în cursul nopţii de duminică spre luni la Rafah, un oraş din Fâşia Gaza la frontiera cu Egiptul, au făcut 52 de morţi, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii al Hamas, relatează AFP.

Aceste lovituri au lovit 14 case şi trei moschei din diferite zone din Rafah, potrivit Hamas.

Armata israeliană a afirmat într-un comunicat că „a efectuat o serie de raiduri împotriva unor ţintelor teroriste din sudul Fâşiei Gaza”, adăugând că acestea au fost finalizate.

Comunitatea internaţională şi-a exprimat îngrijorarea după ce, săptămâna trecută, premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să „pregătească” o ofensivă la Rafah, ultimul refugiu pentru persoanele strămutate din cauza războiului din Fâşia Gaza.

Hamas a avertizat sâmbătă că o ofensivă asupra Rafah ar putea provoca „zeci de mii de morţi şi răniţi”.

Preşedintele american Joe Biden i-a cerut duminică premierului israelian Benjamin Netanyahu să nu lanseze o operaţiune militară la Rafah, în Fâşia Gaza, „fără un plan credibil şi realist” pentru protejarea populaţiei, a anunţat Casa Albă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nicaieri n-am citit cati membri Hamas au fost ucisi in loviturile israeliene, toate vicimele par a fi „civili”. Hamas nu exista decat atunci cand ataca copii, fete si femei, altminteri nu exista.

  2. Îmi place proporția