Lucian Bode, despre scandalul cu soţii Şoşoacă: „Poliţiştii au intervenit corect. Sunt foarte nemulţumit că un poliţist a fost împins, i s-a pus mâna în gât şi a fost tras de uniformă”
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a precizat că, din punctul său de vedere, poliţiştii au intervenit corect în incidentul dintre senatoarea Diana Şoşoacă şi o echipă de jurnalişti italieni, relatează News.ro.
El a mai spus că este foarte nemulţumit că un poliţist care a intervenit în acest incident a fost împinsă, i-a fost pusă mâna în gât şi a fost tras de uniformă.
„Avem două dosare penale. Eu am încredere în instituţii, în colaborarea dintre instituţiile din România şi din Italia, care e una la nivel înalt, şi am încredere că la finalul anchetei toţi vor plăti”, a mai precizat ministrul Afacerilor Interne.
„E prima declaraţie publică pe care o fac pe acest subiect. Din punctul meu de vedere, al ministrului Afacerilor Interne, poliţiştii au intervenit corect, au respectat toate procedurile. În primul rând, au ajuns, în urma solicitării la 112, în mai puţin de patru minute la faţa locului. Imediat, au procedat la aplanarea acelui conflict, iar în momentul în care au aplanat conflictul, conform procedurilor legale în astfel de situaţii, au invitat persoanele implicate în conflict la secţia de poliţie. Am fost anunţat în seara zilei de vineri. Am ştiut despre acest incident. De asemenea, ambasadorul Italiei în România a fost informat de către conducerea MAI în seara zilei de vineri”, a afirmat Lucian Bode, joi la Zalău.
El a adăugat că sunt două dosare penale, până în prezent, şi are încredere că instituţiile abilitate din România şi Italia îşi vor face treaba în aşa fel încât toţi vinovaţii să plătească.
„Sunt două părţi nemulţumite – jurnalista din Italia despre modul în care a fost tratată. Este nemulţumită şi partea ailaltă pentru că n-am fi reacţionat cum ar fi vrut în legătură cu jurnaliştii. Eu, ministrul Afacerilor Interne, vă spun că sunt foarte nemulţumit că un poliţist, participant la această activitate a fost împins, i s-a pus mâna în gât şi a fost tras de uniformă, iar cel care s-a dedat la aceste fapte de ultraj este în libertate. Avem două dosare penale. Eu am încredere în instituţii, în colaborarea dintre instituţiile din România şi din Italia, care e una la nivel înalt, şi am încredere că la finalul anchetei toţi vor plăti”, a adăugat ministrul Afacerilor Interne.
Senatorii USR cer Comitetului Liderilor grupurilor parlamentare din Senat să-l invite la „Ora Guvernului” pe mnistrul de Interne, Lucian Bode, să clarifice felul în care Poliţia Română a acţionat în cazul senatoarei neafiliate Diana Iovanovici Şoşoacă, care a fost implicată în data de 13 decembrie 2021 într-o altercaţie cu o echipă a televiziunii italiene RAI, arată un comunicat de presă al partidului.
Jurnalista italiană Lucia Goracci a formulat o plângere la Secţia 4 de Poliţie din Bucureşti împotriva senatoarei Diana Şoşoacă, susţinând că a fost sechestrată şi că soţul ei, Dumitru-Silvestru Şoşoacă, a muşcat-o de mână. Soţul Dianei Şoşoacă a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile în urma incidentului.
Italia a cerut ambasadorului României la Roma informaţii referitoare la măsurile adoptate, în urma incidentului, iar diplomatul român a transmis că „a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului şi să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la scandalul în cazul senatoarei Diana Şoşoacă, faptul că este „un incident absolut regretabil” şi a subliniat că „sechestrarea de persoane se sancţionează”. Şeful statului a menţionat că „este posibil să fi fost greşeli în abordare”, iar autorităţiel competente trebuie să verifice exact ce s-a întâmplat. „Solicit o verificare la sânge”, a punctat el.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii