G4Media.ro

Lucian Heiuş, despre controalele la persoane fizice: Avem selectate 215 persoane la…

Foto: Antifrauda ANAF / sursa ANAF

Lucian Heiuş, despre controalele la persoane fizice: Avem selectate 215 persoane la care se va intra în control începând cu 1 iulie / Suma cea mai mare descoperită a fost de 22 de milioane de lei

Șeful ANAF, Lucian Heiuş, a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre controalele la persoane fizice, că au fost selectate circa 215 persoane la care se va intra în control începând cu 1 iulie. El a precizat că suma cea mai mare descoperită a fost de 22 de milioane de lei.

Lucian Heiuş a afirmat că în privinţa controalelor la persoane fizice, anunţate de el, aceste persoane au fost identificate pe baza unui program informatic, pentru că inspectorii ANAF nu au cum să verifice milioane de CNP-uri.

”Am pornit de la ce prevede legea, am luat şi am verificat în prima fază venitul declarat al fiecărei peraoane, am accesat bazele proprii de date ale ANAF şi alte instituţii, la care ANAF are acces, ce maşini, bunuri imobile, clădiri apartamente, le cumpără, ne-am uitat în sistemul bancar cât a crescut conturile bancare ale persoanelor, cât au fost creditate societăţile comerciale, pentru că, din păcate, în România este un sport naţional, să îţi împrumuţi tu ca patron societatea şi cu sume foarte mari. Avem aces la aceste informaţii. Sunt sume mari de bani care apar că se creditează societăţile”, a afirmat şeful ANAF.

Lucian Heiuş a mai precizat că s-au uitat dacă capitaluil social sau acţiunile la societăţi au crescut în mod spectaculos.

”Am făcut această analiză pe 4 ani încheiaţi, în septembrie sau octombrie vom avea şi anul 2020. (..)  Am identificat venitul estimat de noi, am comparat cu venitul declarat şi am constatat că există diferenţe. Această diferenţă trebuia să îndeplinească două condiţii, să fie mai mult de 10% decât venitul declarat şi nu mai puţiun de 50.000 de lei, nu ne coborâm la diferenţe care nu sunt relevante.În cei 4 ani s-a acumulat această sumă de 20 de miliarde”, a precizat Lucian Heiuş.

El a continuat: ”Avem selectaţi 214 persoane sau 215 persoane, la care riscul de neconformare la declarare este foarte evident, şi la care se va intra în control începând cu 1 iulie”.

Şeful ANAF a mai spus că ”suma cea mai mare descoperită la aceste prime 215 persoane a fost de 22 de milioane de lei, diferenţă între venituri”, relatează news.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Câți dintre ei sunt în usl. Probabil 0 deși ar fi trebuit sa fie toti

  2. Sa vedem ce sunteți in stare? Sa nu mergeți in control la gainari sa mergeți la cei care plimba bolizii prin Dorobanti pe la cârciumi. Nu mai ai loc sa treci de mașinile expuse !

    • Bravo dlui Heius !
      Dar multi necinstiti vor critica masura .
      La discutii libere cu orice cetatean, cu prieteni, sau rude, se constata ca majoritatea sunt de acord cu verificarea provenientei veniturilor de peste 50.0000 lei nejustificate, si impozitarea lor .
      ,, Romania este tara bacsisului si ciubucului „, scria V. Voiculescu in romanul ,, Zahei Orbul”.
      Daca se aproba si propunerea dlui Heius, ca dascalii meditatori, sa elibereze bon fiscal pt meditatiile pe care le dau, aceasta ar fi fost poate cea mai importanta masura educativa pt un adolescent elev .
      Asa, copii, prin inmanarea banilor in numerarcatre profesor, invata ca evaziunea fiscala (hotia, furtul fiscal), este un element de baza , in viitorul lor .
      Si cetateanul se intreaba, de ce dl Ciolacu, a spus , ca dumnealui nu este de acord cu masura bonului fiscal dat de profesorul meditator !!!!!!!!!!
      Asta este, si va fi Romania ? !
      Pacat !

  3. Sa verifice inatai averile parintilor unor lucratori prin primarii, de exemplu.

  4. caterinca! deja l-am citit si pe teius-beius asta…

  5. Pai statul mafiot o sa hartuiasca tot oamenii de rand. Doar nu va asteptati sa recupereze milioanele de la Felix sau de la Robert Negoita, nu?
    Sa fim seriosi, e frumos sa traiesti in socialism!:))))))