G4Media.ro

Lucian Isar, soțul Alinei Gorghiu și reprezentantul României la BERD, numit consilier…

Foto: Lucian Isar / Facebook

Lucian Isar, soțul Alinei Gorghiu și reprezentantul României la BERD, numit consilier onorific al premierului Cîțu

Lucian Isar, reprezentantul României la BERD, a fost numit consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîţu, printr-o decizie publicată luni seara în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.

Conform deciziei, activitatea lui Lucian Isar este neremunerată.

Lucian Isar, soțul senatoarei PNL Alina Gorghiu, s-a remarcat în ultimii patru ani ca vârf de lance al unei campanii constante împotriva guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, alături de senatorul Daniel Zamfir și avocatul Gheorghe Piperea.

În 2012, Isar a fost numit de premierul de la acea vreme, Victor Ponta, în funcţia de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, în cadrul Ministerului Economiei. A demisionat însă din funcție după numai patru luni în urma unui conflict cu Ponta. Totuși, în timpul guvernării USL a ocupat o serie de poziții în mai multe consilii de administrație ale unor companii de stat.

În mediul privat, Isar a fost în managementul unor bănci precum Bancpost și Citibank.

Lucian Isar este de profesie economist și a urmat studii la Colegiui Național de Apărare și la Academia Națională de Informații.

sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Onorific pe dracu.

    • De la atacul speculativ pe leu, Isar si Citu i-au pus gând rau Guvernatorului. Nu m-ar mira la dl Isar unele derapaje de felul S Nicolae, E Nicolicea, sau C Ștefănescu. Ceva nu este tocmai in regula cu PNL…

  2. Asta e discipol de-al lui Mihai Tudose, premierul fără card:
    https://justnews.ro/de-ce-isi-ascunde-lucian-isar-reprezentantul-romaniei-la-berd-banii-la-saltea/
    Poate ar fi bine de văzut cam ce idei expunea domnul isar pe blogul personal, în special contestarea lui Mugur Isărescu în termeni copiați parca de la liviu dragnea https://m.adevarul.ro/economie/stiri-economice/aurul-bnr-strainatati-contractele-cap-cap-costul-oportunitate-bonusul-bnr-1_5799c03e5ab6550cb844b9ae/index.html

  3. Daca era de la AUR era nepotism.

    • PNL e un partid de slugi. Slugarnicia bate competenta la PNL, la fel ca la PSD.

    • corect. dar la aur nici toti adunati la un loc nu stiu ce stie asta pe domeniu. macar nu au pus un habarnist.

    • LA FAMIGLIA…LA STAT

  4. Ăsta are la școli „fără număr”!
    În paralel și „deodată”! Bașca „școlile” de securiști.

    Măi, cum naiba toți „savanții” ăștia fac ce fac și vor să lucreze la stat? De ce nu duc la BundesBank sau la Morgan??? LA BĂNCI STRĂINE!? SAU SĂ PREDEA LA OXFORD???

  5. Multă școală, dar imaginația &problem-solving-ul contează.

  6. Uite ca mai aflam cu ce se ocupa sotul Alinei Gorghiu, Lucian Isar, cel care a fost dat afara din postul de la Bancpost la interventia BNR in urma atacului speculativ asupra leului din 2008 si caruia i-a fost interzis sa mai ocupe o functie de conducere intr-o banca romaneasca.
    A ajuns reprezentantul României la BERD. Mai haios de atat ar fi doar daca ar fi pus in consiliul de administratie al BNR, la aceeasi masa cu Isarescu si Cinteza. :)))

  7. Dacă Alina știa ceva programare, sigur ca domnișoară la 38 de ani alegea un IT-ist care mai citea 1-2 cărți pe lună.

  8. Unde sunt votanții pnl, care rupeau din om, dacă avea alta părere? Ei, ca și votanți psd, au dus tara asta în rahat. Tot înainte tovarăși, cu campeanu, gorghiu, etc

  9. Ti – ai bagat dusmanul in casa Catule . Dusmanos si PSD ist cu acte acest Isar va aduce mult NECAZ . RUSINE GORGHIU .

  10. Securistii mafioti isi intregesc grupul infractional organizat!
    Romania, stat militarizat pur mafiot! Ne conduc o gasca de gradati agramati, fara educatie economica, unii care traiesc doar pe datorie!

    Romania, stat esuat si falimentar!

  11. Şică a început procesul de consolidare a Guvernului, cu ştăngi in rectus.

    Va urma!

  12. Ciudat, domnul Lucian Isar are 2 CV uri pe net, unul pentru Transgaz, altul pentru Electrica(deh, om important, doar prin CA uri de-astea banoase), unul din 2013, altul mai recent,din 2018, iar datele scrise de „consilierul onorific” sunt diferite in cele doua :

    https://www.electrica.ro/wp-content/uploads/2018/12/EN_CV-Isar-Lucian_anonim.pdf
    https://www.transgaz.ro/sites/default/files/cv_lucian_isar_agoa_17_01_2013.pdf

    1. In CV ul din 2013 spune ca este licentiat si al Universitatii din Bucuresti , in Matematica aplicata, intre 1997-2002, in CV ul din 2018 aceasta licenta i-a disparut in mod misterios.

    2. In CV ul din 2013, omul se da absolvent de Harvard un an , in cel din 2018 aflam ca a fost in trecere pe acolo, cel mai probabil 2 saptamani.

    3. Din cele 2 CV uri reunite, aflam ca domnul Isar a fost in perioada 1998-2002, in acelasi timp, angajat al CITIBANK si student la cursurile de zi la 2 facultati(ce-i drept, una dintre ele a disparut din CV ul recent).

    4. Tot din propriile lui CV uri aflam ca a inceput nu unul, ci doua doctorate, unul in care a baltit 8(opt) ani si neterminat, altul, neterminat, coordonator Mugur Isarescu, intre 2014-2017. Ciudat este ca Mugur Isarescu nu e trecut la referinte in CV ul din 2018, desi omul fusese sub indrumarea lui 3 ani.

    In schimb, la referinte, ii gasim pe CItu si pe Piperea(Piperea trecut in perioada revoltelor 2017-2018, cand se presupunea ca Gorghia lupta pentru justitie curata :)))))

    5. In minunatul an 2010, pe langa functia solicitanta de la Bancpost, domnul Isar urmeaza Colegiul National de Aparare si Academia de Informatii, ambele disparute misterios din CV uri. Plus ca se plimba si pe la Harvard, toate in acelasi timp.

    Probabil de-aia s-a odihnit urmatorii 3 ani, era obosit, nu ca a facut niscavai matrapazlacuri si Isarescu l-a evacuat.

    Doamna Gorghiu este unul dintre cele mai toxice personaje ale politicii romanesti, dar, na, e pe dreapta, e toxic-buna. Si mult doritoare de functii si functioare :(((((((((

  13. Coteria a uzurpat Romania.

  14. O, da, mi-a scapat in prima faza faptul ca, in CV ul din 2013, se da incepator de limba rusa, dar, in cel din 2018, limba rusa dispare si ea in mod misterios din CV. :)))

    Cred ca este omul providential, ia auziti cu ce se lauda in CV ul din 2018:

    * a fost, ca orice om care se respecta , adica vrea bani multi pe munca putina, pe la CFR Infrastructura si a facut treaba serioasa, desi a stat fix 5 luni:
    ”improving the financial result by 36%” :)))))))))))))))))))))))

    * in timp ce ”improvnea” de zor rezultatele CFR ului, fix in acelasi timp se chinuia saracu”om si prin TAROM(ian-mai 2013), ia ghiciti ce bine o ducea TAROM ul:
    ”improving the financial result by 54%” :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    • Dintr-un motiv care imi scapa, comentariul legat de cele doua CV uri ale domnului Isar nu apare, asa ca il rescriu in fuga.

      Am gasit pe net 2 CV uri ale domnului ”consilier onorific”, unul din 2013, de la Transgaz, altul din 2018 de la Electrica:

      https://www.transgaz.ro/sites/default/files/cv_lucian_isar_agoa_17_01_2013.pdf

      https://www.electrica.ro/wp-content/uploads/2018/12/EN_CV-Isar-Lucian_anonim.pdf

      1. in CV ul din 2018 dispare in mod misterios a doua facultate, cea de Matematica, pe care in primul CV se lauda ca a facut-o intre 1997 si 2002, partial incalecata peste a doua facultate(2 ani) si peste joburi, toate la zi sau full time.

      2. Din CV uri, aflam ca a inceput nu unul, ci doua doctorate, unul a durat 8(opt) ani fara finalizare, altul 3 ani, la fel.
      Asta de 3 ani era sub indrumarea lui Mugur Isarescu care insa, in mod ciudat, nu apare la referinte: acolo apar Citu si Piperea(era perioada revoltelor din 2017-2018 cand gorghia se facea ca lupta pentru justitie curata, iar piperea stiti cu totii cum zacea pe la Antena3).

      3. In 2010, pe cand intr-un CV zicea ca era intr-un program de management la Harvard, program care aflam din celalalt CV ca a durat 2 saptamani, era si intr-o slujba solicitanta si reusea sa faca si Colegiul de Aparare si Academia de Informatii, toate in acelasi timp, ultimele doua disparute fara urme din CV ul din 2018. Cica erau ”cursuri de nivel inalt”(citat din CV ul din 2013) :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

      4. Intre 2007-2009, cu un job solicitant, facea si un MBA pentru executivi(adica fara sa fii prezent full time), dar, pentru cine a facut vreodata vreun MBA, stie ce consum de energie presupune.
      Am avut colegi de generatie care si-au intrerupt jobul o perioada pentru a face fata cerintelor unui MBA, concurenta puternica, muuuult de invatat, e foarte dur.

      Nasol ca un asemenea personaj sulfuros ajunge sa fie si reprezentant la BERD si consilier onorific al Primului Ministru, probabil si viitor pretendent la sefia BNR.
      Nevasta-sa, Gorghia, este unul dintre cele mai toxice personaje ale politcii romanesti, fara educatie(niste balarii particulare), cocotata prin eforturile unor barbati precum Olteanu sau Voicu, dar, na, e de dreapta, deci e toxic-buna.

    • @ Ari, m-am uitat și eu pe Cv-urile menționate. E jale mare, omul se încurcă rău de tot…nu mai știe ce-a scris in fiecare din ele! De fapt, nu are habar să-și facă un CV. Mi-a plăcut că trece la hobby-uri „dezbaterile academice”. 😂 Jale mare, mă repet! Și mi-e teama de ceva: că cine se aseamănă, se adună!

  15. Mai e vreun civil prin guvern?

    Intreb si eu.

  16. Pai și-a luat langa el partenerul cu care a vrut să facă un atac speculativ împotriva leului. Faptul că Isărescu s-a prins de schema și a acționat în consecință acum el este urat de aceștia….care și-au pierdut locurile de muncă. Apoi Citu că un specialist s-a băgat în politică.

  17. Pe nea Isar, asta, nu l-a dat afara Mugurel din sistemul bancar prin 2011 cand cu atacul speculativ la leu? Si acum ii vrea capul? Alinuta „Canapea” si-a gasit „perechea”. Impreuna fac 0.5!