G4Media.ro

Lucian Micu, managerul Spitalului din Piatra Neamț, a demisionat

Lucian Micu, managerul Spitalului din Piatra Neamț, a demisionat

Lucian Micu, managerului interimar al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, a demisionat luni din funcție după incendiu de sâmbătă care a dus la moartea a zece persoane, potrivit unui comunicat oficial de presă.

”Prezența mea în funcția de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic. A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate. Fac apel, în calitate de om, să dăm cu toții dovadă de înțelegere și să nu facem presiuni inutile asupra echipei medicale a Spitalului care, în continuare, trebuie să se concentreze în salvarea de vieți, cât mai multe. Demisia mea va fi înaintată la prima oră a zilei de mâine, nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope”, a spus managerul Lucian Micu, potrivit comunicatului citat.

Spitalul Județean Neamț, unde sâmbătă seară au murit zece persoane într-un incendiu la Secția ATI Covid, se află în subordinea Consiliului Județean Neamț și este la al optulea manager în ultimul an. Actualul director, Lucian Micu, este fostul primar din Roman, care nu a mai putut candida la alegerile din septembrie pentru că a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI).

  • Citește și:

Managerul spitalului județean îl contrazice pe prefectul de Neamț și susține că exista aviz DSP pentru funcționarea secției ATI la etajul 2, acolo unde a izbucnit incendiul

Spitalul Județean Neamț, aflat în subordinea Consiliului Județean condus de Ionel Arsene, este la al optulea manager în ultimul an. Actualul director e fostul primar din Roman, declarat incompatibil de ANI

Comunicatul integral:

Tragedia de sâmbătă seară din secția ATI în urma căreia zece oameni și-au pierdut viața ne-a afectat pe toți. În special pe rudele pacienților, pe cadrele medicale care au intervenit să salveze și să se salveze, cadre medicale din Piatra Neamț și medici din întreaga țară, jurnaliști, pe mine și familia mea, pe oamenii care înțeleg suferința și care știu că nimeni nu și-a dorit să se întâmple vreodată așa ceva.

Stă în firea noastră, a oamenilor, ca în astfel de momente să căutăm vinovați, să cerem explicații, să ne dăm fiecare cu părerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Așa, poate, sunt și eu. Dar am învățat că, înainte de toate, trebuie să fiu cerebral, iar asta am încercat să fac imediat după tragedie. Împreună cu echipa Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, am încercat și am găsit soluții pentru ca unitatea medicală să rămână funcțională. A fost important pentru pacienții care ajung și acum în stare critică să aibă un spațiu adecvat în care să primească îngrijirile medicale necesare. Acum se lucrează pentru ca noile paturi ATI să fie operaționale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevărata cauză care a produs incendiul.

Nu am nici cea mai mică urmă de îndoială că toate deciziile luate și acum și înainte au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod cât mai bun și eficient de pacienți. S-a dorit a fi bine.

Din păcate, politica este în tot și în toate. O pot înțelege. Așa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când ești lângă patul bolnavului vezi realitatea. Activitatea medicală dintr-un spital este în subordinea Ministerului Sănătății, iar activitatea administrativă este în subordinea autorităților publice locale. Unii cu medicina, alții cu banii. Între acestea mai apare și politica. Nu toate lucrează împreună, ceea ce, uneori, este doar în detrimentul celor care ar trebui să conteze – pacienții.

Prezența mea în funcția de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic. A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate!

Fac apel, în calitate de om, să dăm cu toții dovadă de înțelegere și să nu facem presiuni inutile asupra echipei medicale a Spitalului care, în continuare, trebuie să se concentreze în salvarea de vieți, cât mai multe.

Demisia mea va fi înaintată la prima oră a zilei de mâine, nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Redacția G4, scrieți mai încet dar mai corect, că deja mă dor ochii în cap….

  2. LUCIAN era prea MIC pt un spital atât de mare!
    Poate îl primesc aia înapoi la bijuteria din Roman.

  3. Dar Arsene când demisionează?

    • Dar Ursula Von Leyden cand demisioneaza? De prefect, ministru, premier, presedinte nu discutam, ca sa nu politizam. #doarprimaruldesector

  4. Dar Arsene când demisionează? Oare poate dormi?

    • Crezi că- i pasă?

  5. Dar Sica cand demisioneaza?

  6. Urma salvează turma…

  7. Acest Micu, fost PNL-ist… un oportunist ca multi altii din PSD si PNL!

    Haideti la vot oamenilor sa scapam de aceasta ciuma de parlamentari care si-au facut din locul de munca o casa unde fac orice dar sa munceasca

  8. Săracul om! A mai fost pus să facă și traseism ca să ajungă acolo!

  9. Extinzi sectia ATI? LA PUSCARIE!

  10. Peste 4 Ani va candida din nou… sau va „prinde” iar o FUNCTIE inalta si bina platita si rasplatita…
    „Pedepsele din Dosarele „Giulești“ și „Colectiv“: o asistentă la închisoare și Piedone primar din nou.
    Singura care a fost la închisoare după incendiul de la maternitatea Giulești a fost asistenta care a și-a părăsit postul pentru câteva minute. Dosarul „Colectiv” încă se mai judecă: Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de pușcărie, dar sentința nu este definitivă.

    În aprilie 2015, la 5 ani după tragedia de la Giulești în care și-au pierdut viața 6 copii nou născuți, asistenta Florentina Cîrstea, care lipsea din salonul în care a izbucnit incendiul a fost condamnată la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu executare.
    Fostul manager Bogdan Marinescu a primit 6 luni de închisoare cu suspendare, iar judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dispus ca acesta să aibă un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
    De asemenea, Maternitatea Giuleşti a primit o amendă penală de 400.000 de lei.
    Şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

    Piedone, condamnat, dar nu definitiv în dosarul Colectiv.
    Fostul primar al sectorului 4 și proaspăt ales primar al sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, pe 16 decembrie 2019, la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul „Colectiv”, dar decizia nu este definitivă.
    Patronii clubului, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au primit fiecare câte 11 ani și 8 luni de pușcărie.
    Cei condamnați, firmele implicate, Primăria Sectorului 4 și ISU trebuie să plătească 1,4 miloane de lei către Spitalul de Arși.
    Tribunalul București a fost prima instanță la care s-a judecat acest dosar.
    În momentul de față, procesul este pe rol la Curtea de Apel București

    „La 5 ani după #colectiv, un lanţ de incompetenţă şi corupţie încă ucide zi de zi în România. La 5 ani după #colectiv, un lanţ de aroganţă şi impostură încă ne îmbolnăveşte în loc să ne vindece în spitale. La 5 ani după #colectiv, un lanţ de nepăsare şi iresponsabilitate continuă nedreptatea în loc să pedepsească vinovaţii în justiţie. La 5 ani după #colectiv, cerem dreptate! Distanţaţi din 4 în 4 metri, vom face un lanţ al memoriei între Curtea de Apel Bucureşti şi clubul Colectiv”, se arăta într-un mesaj al organizatorilor postat pe Facebook în ocotmbrie 2020.

  11. Oamenii serviciilor isi arata limitele, limitele profesionale, intelectuale, etc

    Cine l-a pus pe p..lica asta securist pe scaunul ala ? Toata sleata de paraziti securisti trebuie sa cada! Sleata statului mafiot roman, sleata specialilor tradatori! Arafat, tatar,rafira, cercel, orban, werner, tot sistemul parazit bazat pe securisti trebuie sa plece la judecata!
    O.tara condusa de gradatii din umbra! Coada conduce capu! Asta se intampla in ro!