G4Media.ro

Lucian Viziteu, primarul Bacăului, mesaj pentru USR-iști: Viitorul președinte al partidului trebuie…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Lucian Viziteu, primarul Bacăului, mesaj pentru USR-iști: Viitorul președinte al partidului trebuie să-și asume și candidatura la prezidențiale, altfel nu va avea legitimitate

Lucian Stanciu-Viziteu, primarul Bacăului ales pentru un nou mansat, a transmis un mesaj intern în USR prin care arată că viitorul președinte al partidului ce va fi ales după demisia lui Cătălin Drulă trebuie să-și asume și candidatura la prezidențiale.

Viziteu le-a spus USR-iștilor că viitorul președinte al partidului trebuie să candideze și la prezidențiale pentru a avea legitimitate și pentru a avea, pe lângă drepturile conferite de funcție, și responsabilitatea participării la alegeri.

”Deciziile noastre din următoarele săptămâni sunt cruciale pentru viitorul USR. Eu cred că USR va mai conta după parlamentare doar dacă vom avea un președinte hotărât să-și asume si candidatura la prezidențiale. Un scor bun la parlamentare depinde în mare parte de un scor bun la prezidențiale. De aceea, cred că cine își asumă o candidatură la șefia partidului trebuie să își asume și o reprezentare la prezidențiale. În primul rând, este o formă de asumare a acestei funcții, o formă de asumare a responsabilității. În al doilea rând, la alegerile următoare, președintele este obligatoriu să aibă tot sprijinul partidului”, a scris Viziteu în mesajul transmis în interiorul partidului.

Primarul Bacăului a mai spus că partidul nu își poate permite să aibă în următoarea perioadă două centre de putere – candidatul la prezidențiale și președintele partidului, pentru că ar apărea confuzie în rândul electoratului și va împărți resursele partidului.

Singurul lider USR care și-a anunțat decizia fermă de a candida la șefia partidului este Dominic Fritz, primarul Timișoarei, dar acesta a spus că nu va candida la prezidențiale.

Elena Lasconi, primarul din Câmpulung, și-a anunțat și ea interesul pentru a intra în cursa internă, dar nu a făcut un anunț oficial.

Cătălin Drulă și-a anunțat plecarea de la șefia partidului după rezultatele slabe ale partidului la alegerile europarlamentare și locale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Absolut de bun simț!